Cultura română în Polonia (Interviu cu Dorian Branea, director al ICR din Varşovia)

Literatura română pare să se impună tot mai mult printre cititorii de limbă poloneză. Tot mai multe cărţi ale scriitorilor români încep să fie traduse în limba poloneză, iar revistele literare dedică spaţii largi textelor semnate de către diferiţi autori români. Două dintre cele mai prestigioase reviste, Lampa şi Literatura na świecie, au dedicat numere integrale literaturii române. Acest fapt se datorează nu în ultimul rând şi iniţiativelor Institutului Cultural Român din Varşovia. Discutăm despre promovarea literaturii române în Polonia şi despre activităţile ICR Varşovia cu Dorian Branea, directorul acestuia.

Teodor Ajder: Înainte de a discuta despre cele două reviste Lampa şi Literatura na świecie care au publicat recent numere integral dedicate literaturii române, aş vrea să vă rog să faceţi o prezentare a Institutului Cultural Român din Varşovia.

Dorian Branea: Filiala ICR din Varşovia s-a deschis în noiembrie 2006, adică foarte recent în comparaţie cu alte institute culturale din capitala Poloniei. Asemenea oricărui alt institut cultural român, filiala noastră se ocupă de promovarea culturii române şi de derularea unor programe de diplomaţie publică. Institutele ICR sunt, de fapt, cel puţin trei instituţii în una singură. Sunt reprezentanţe diplomatice, adică fac parte din sistemul de misiuni ale României în exterior, din serviciul de exterior al Ministerului Afacerilor Externe. Apoi, sunt unităţi de management cultural. Cu alte cuvinte, dezvoltăm proiecte culturale pentru publicul străin, în cazul nostru pentru publicul polonez. În acelaşi timp, sunt şi agenţii de impresariat artistic, agenţi de reprezentare literară. ICR-ul are vocaţia de a intermedia între lumea culturală românească şi lumea culturală poloneză, să provoace apariţii de carte, expoziţii, schimburi culturale. Deci, acţionează şi ca o placă turnantă.

Activitatea noastră principală este de a genera o cât mai mare vizibilitate a culturii române pentru un public cât mai larg şi cu costuri cât mai eficiente.

T. A.: Să înţeleg că numerele revistelor Lampa şi Literatura na świecie dedicate în întregime scriitorilor români fac parte din această ultimă categorie de activitate - ICR ca impresar literar al autorilor români?

D. B.: Desigur. Noi am lucrat în mod diferit la elaborarea celor două numere de revistă. Pentru Literatura na świecie am asigurat suportul tehnic: am mediat între instituţiile româneşti deţinătoare de copyright şi Literatura na świecie în vederea obţinerii gratuităţii drepturilor de publicare a fragmentelor care au apărut în revistă. Concomitent, am ţinut legătura cu traducătorii şi am procurat cărţi sau fragmente de carte intruvabile în Polonia. Am încercat să facem şi câteva propuneri de autori, care ar merita să fie reţinuţi, e-adevărat, propuneri foarte timide, căci cei de la Literatura na świecie aveau deja o idee de sumar. Am constatat că unele din propunerile noastre au fost acceptate. La numărul Lampei am lucrat mult mai mult împreună cu echipa redacţională, asigurând nu doar finanţarea integrală a numărului (prin programul ICR „Publishing Romania”), dar şi propuneri de sumar, şi traducătorii. Pentru noi, ambele publicaţii au o valoare la fel de mare şi am încercat, lucrând oarecum în paralel asupra ambelor apariţii „româneşti”, să nu existe suprapuneri. Numărul Lampei este dedicat în cea mai mare măsură tinerei literaturi române, în vreme ce Literatura na świecie cuprinde nume consacrate, marile certitudini ale literaturii şi culturii române. Eu zic că cele două apariţii trebuie privite complementar, ca o panoramă a literaturii române prezentate publicului larg. Acum şi publicul obişnuit, dar şi cel specializat, editori, jurnalişti culturali, critici pot să-şi facă o imagine destul de clară asupra literaturii române. Folosim aceste reviste şi ca un fel de platformă pentru promovarea literaturii române în rândul editorilor. Ele sunt, de fapt, nişte cataloage de prezentare mult mai sofisticate, căci conţin fragmente mult mai mari, bine traduse şi care au apărut sub egide atât de prestigioase. Trimitem aceste reviste editorilor locali. Fireşte că nu am cuprins totul, dar cu certitudine putem spune că există deja o ofertă literară foarte mare pentru editorii polonezi.

T. A.: Revista Lampa a mai publicat fragmente semnate de către autori români şi în numerele precedente, dar şi în numerele imediat următoare ediţiei româneşti.

D. B.: Şi vor mai publica. Noi avem  o relaţie de colaborare foarte strânsă cu cei doi redactori responsabili ai revistei, Paweł Dunin-Wąsowicz şi Pawel Gołoburda, şi încercăm să menţinem această relaţie, pentru că e un foarte bun mijloc de prezentare a literaturii române pentru un anumit tip de public. Publicul nostru e un public fragmentat, de fapt, nu poate să existe un management cultural eficient, dacă publicul nu e fragmentat. Există, bunăoară, un public pentru muzica de operă şi există un public pentru mixajul de club al unor DJ-ei. Încercăm să ţinem seama de asta. Lampa are un public tânăr, sofisticat, foarte receptiv la propunerile cosmopolite. E un public care ne interesează foarte mult. Prin Lampa avem acces la el. Lampa are o posibilitate extraordinară de a multiplica mesajul nostru.

T. A.: Cum poate un scriitor tânăr să ajungă să fie susţinut de ICR şi să fie tradus în polonă? Care sunt criteriile de selecţionare ale scriitorilor români textele cărora ajung să fie promovate în Polonia?

D. B.: Întrebarea ta îmi place foarte mult şi cu voia ta aş extinde-o la toate acţiunile pe care le realizează ICR din Varşovia. Problema selecţiei este una foarte sensibilă, pentru că ea poate fi alterată uneori de anumite relaţii subiective, de anumite opinii, de capricii. În acelaşi timp, e o întrebare sensibilă şi pentru că impactul programelor noastre depinde foarte mult de selecţie, de capacitatea noastră de a sesiza care sunt aşteptările publicului polonez. Şi atunci noi ne aflăm cumva în locul geometric al mai multor direcţii. Întâi, avem întotdeauna o selecţie bazată fie pe expertiza de specialitate a colegilor noştri din ICR, adică, propuneri, idei interesante care s-au făcut fie la Bucureşti, fie în altă parte, care ne sunt recomandate pe drept cuvânt. Apoi, selecţia se bazează şi pe cercetarea noastră proprie. Fiecare dintre noi are liste întregi de posibile proiecte, de posibile nume, de posibile cărţi, spectacole, expoziţii, care ar putea fi prezentate publicului polonez şi care sunt extrase din viaţa intensă a criticii de specialitate, deci din opinia calificată. Abia în ultimul rând şi foarte vag, intervine propria noastră preferinţă. Totuşi, opinia prevalentă este întotdeauna cea a criticilor şi cea a experţilor. Noi încercăm să avem o poziţie cât mai neutră.

După care urmează un proces de adecvare, care ne aparţine. Încercăm să sesizăm acele proiecte, acele iniţiative, acele propuneri care ar putea fi adecvate pentru categoriile noastre de public din Polonia. Deci, există momentul întâi al alegerii, în care, cu sprijinul unor persoane credibile sau unor opinii calificate, decupăm realitatea culturală a României, după care vedem în ce măsură aceste decupaje sunt adecvate orizontului de aşteptare al publicului polonez. În felul acesta alegem şi cărţile. Citind critica literară, discutând cu criticii, cu editorii, ţinând cont şi de instituţia premiilor, îţi dai seama care sunt, de fapt, numele valoroase ce merită a fi promovate în exterior. Sigur că toate alegerile noastre sunt supuse într-un anumit grad subiectivităţii, dar trebuie să pornim de undeva, trebuie să existe o axă după care să ne ghidăm. Scopul nostru e să facem această selecţie cât mai obiectivă, atât prin ceea ce selectăm din România, dar şi ca alegerea noastră să se muleze pe gusturile pieţei culturale poloneze.

T. A.: Să înţeleg că decizia finală referitor la ce li se va prezenta polonezilor se ia aici, în Varşovia?

D. B.: Toate filialele ICR au o foarte mare autonomie, însă mecanismul de selecţie este foarte strict. Adică, libertatea noastră de alegere este acompaniată întotdeauna de responsabilitatea acestei decizii. Cred că ICR este o instituţie atât de performantă şi pentru faptul că sistemul său de evaluare este poate mai strict decât oriunde în administraţia publică românească, în serviciul intern sau extern. Există foarte multe filtre de evaluare care funcţionează permanent. Toate propunerile noastre sunt analizate săptămânal în Comitetul Director al ICR. Există foarte multe filtre. Nu e vorba de cenzură, ci e vorba de nişte oameni competenţi care ştiu ce înseamnă promovarea culturală. Acest lucru ne ţine mereu în priză şi ne face mai puţin vulnerabili la tot felul de capricii momentane, fascinaţii irelevante ş.a.

T. A.: Discuţia noastră va apărea în revista Contrafort, e publicată la Chişinău, respectiv, următoarea întrebare pe care vreau să v-o pun se referă la scriitorii români originari din Basarabia. Lampa a publicat fragmente din Vasile Ernu şi din Ştefan Baştovoi - doi scriitori basarabeni care s-au impus în mediul cultural de la Bucureşti. Vasile Ernu este unul dintre redactorii Editurii Polirom, iar Ştefan Baştovoi este directorul fondator al editurii bucureştene Cathisma. ICR face promoţie doar scriitorilor înrădăcinaţi în mediul cultural dintre graniţele actualei Românii sau încearcă să promoveze literatura română de peste tot?

D. B.: Din punctul nostru de vedere, nu este nici o diferenţă între scriitorul român din Basarabia şi scriitorul român din Banat. Nu doar Vasile Ernu şi Ştefan Baştovoi au fost promovaţi de ICR Varşovia. Nicoleta Esinencu este un alt nume care îmi vine în minte. Nu va exista niciodată o astfel de diferenţă şi cumva, întrebarea ta mă şi surprinde puţin, pentru că nu judec niciodată în termeni de „hai să iau şi câţiva basarabeni”. Nu gândim în termeni regionalişti. Cu siguranţă şi alte nume de scrii­tori basarabeni şi nu doar scriitori vor face obiectul ICR Varşovia şi cum bine se ştie şi a Institutului Cultural Român, care, la rândul său, nu face această distincţie absolut inutilă. Nu m-am gândit niciodată la aceşti scriitori ca la basarabeni, deşi ştiam că sunt români din Basarabia. Vasile Ernu este unul dintre cei mai bine vânduţi autori români. Iar Ştefan Baştovoi, astăzi - părintele Savatie, este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi scriitori români din ultimii 20 de ani. În Basarabia se scrie o literatură de o calitate excepţională şi nu de azi de ieri, ci de multă vreme. Chiar Contrafortul este expresia sofisticării literaturii române din Basarabia. Iar scriitorii despre care vorbim sunt nume importante nu pentru că sunt basarabene, ci pentru că scriu bine. Cărţile semnate de ei sunt citite cu plăcere şi de multe ori reprezintă o direcţie foarte originală şi interesantă în literatura română.

T. A.: Agnieszka Łasek, şefa secţiei de promovare a Editurii Czarne, unde au apărut în poloneză Mircea Cărtărescu, Herta Müller, Aglaya Veteranyi, Filip Florian, Eginald Schlattner şi Simona Popescu, consideră că ICR este cea mai activă instituţie culturală în capitala poloneză, iar Pawel Gołoburda mi-a destăinuit că după apariţia numărului „românesc” al Lampei au primit o ofertă din partea Institutului Cultural Portughez, în care li se solicita colaborarea pentru scoaterea unei ediţii similare dedicate în întregime literaturii portugheze tinere. Credeţi că ICR din Varşovia dictează moda în lumea institutelor culturale varşovene?

D. B.: Asta trebuie s-o spună alţii. M-aş bucura să fie aşa. ICR din Varşovia este un institut nou, dar nu are ambiţii mici. Faptul că stăm de dimineaţă până seară şi multe weekenduri la serviciu nu se datorează unei gloriole personale. Ştim că ne aflăm pe pieţe culturale foarte competitive în care fiecare, nu numai institutele culturale străine, dar şi instituţiile de stat ale ministerelor culturii respective sau operatori culturali privaţi, încearcă să capteze atenţia publicului. Toţi încearcă să se exprime cât mai fascinant, cât mai captivant. De aici pornim. Nu e o situaţie relaxantă. Nu e o situaţie care să te îmbie la reverii prelungite. Dimpotrivă, este o situaţie în care trebuie să înţelegi că fiecare seară de muzică pe care o organizăm, fiecare carte a cărei apariţie o provocăm, fiecare expoziţie pe care o deschidem se află simultan în concurenţă cu o altă expoziţie care se deschide în aceeaşi seară, cu o altă carte, poate la fel de interesantă, care apare altundeva, ş.a.m.d. E importantă şi această foame de vizibilitate, de impact, de originalitate, care să ducă într-un sfârşit la o prezenţă cât mai vizibilă a culturii române. Cultura română nu este o cultură care să se promoveze de la sine. Sunt culturi care se promovează fără nici un fel de efort, aşa încât sunt instituţii culturale care nu se ocupă deloc de anumite domenii culturale. Toată lumea e entuziasmată de scena muzicală underground britanică. Ce să mai promovezi acolo, când fiecare îşi doreşte să participe la un eveniment la care participă formaţii britanice? Există deja un public imens şi bine închegat pentru astfel de evenimente. Formaţiile astea vând milioane de CD-uri. În cazul nostru însă, am spus-o întotdeauna, noi pornim, cum se spune în fotbal, de la minus trei, ca o echipă penalizată. Nu neapărat penalizată de cineva din exterior, ci de propria noastră istorie. Multă vreme, cel puţin în Polonia, am fost prezenţi destul de accidental, nu destul în orice caz, poate nu cu alegerile cele mai bune şi nu cu opţiunile culturale cele mai penetrante, deci trebuie să lucrăm mai mult decât alţii, să fim mai creativi, mai originali decât alţii. Nu ne putem permite decât excelenţă. Nu există o altă alternativă. Cultura română nu este o cultură mare, în sensul că nu este o cultură dominantă prin numărul celora care vorbesc limba română, sau prin „soft power”, cum se spune acum, adică printr-o atractivitate intrinsecă foarte mare. Însă sunt foarte multe lucruri, care sunt cel puţin la fel de bune pe cât sunt cele produse în alte culturi. De aceea, noi pornim de la această situaţie competiţională, acerbă, suntem conştienţi de ea, dar conştienţi şi de faptul că avem ce arăta publicului. Există şi domenii unde cultura românească s-a impus ca o putere dominantă. Mă refer la creativitatea cinematografică din ultimii ani. Există un public avid de film românesc. Asta uşurează implicit foarte mult munca noastră în acest domeniu.

Pe de altă parte, există şi domenii mai dificile, precum e literatura, care are nevoie de mai mult timp pentru a pătrunde într-un mediu cultural nou, sau artele vizuale, care, prin definiţie, au un public foarte îngust, foarte specializat. Aceste domenii necesită un suport mai mare din partea noastră.

Dar asta nu înseamnă că nu ne ocupăm de film, precum bine ştii, organizăm şi multe proiecţii de film, încercăm să ţinem un echilibru între toate expresiile cultural-artistice şi să facem cât mai multe cu putinţă. Fiind absenţi atâta timp, trebuie să fim foarte prezenţi acum. Strategia noastră a fost de la bun început o strategie de avalanşă. Nu trece o săptămână fără ca să organizăm ceva. Nu lucrăm doar în Varşovia. Există o proporţie de 70/30 între evenimentele pe care le organizăm în Varşovia şi cele pe care le organizăm în Cracovia, Poznan, Wroclaw, mari oraşe universitare, unde există un public potenţial interesat de oferta noastră culturală. Ofertă calibrată pe toate gusturile, chiar şi pe cele culinare. Unele oferte sunt pentru un public de nişă, precum expoziţiile de arte vizuale, unde nu ai mai mult public decât publicul care e deja obişnuit să viziteze galeriile de artă contemporană. Fac o paranteză, noi întotdeauna lucrăm în parteneriate cu instituţii locale prestigioase sau bine cunoscute, cu o vizibilitate mare în societatea poloneză, foarte abile în a promova propriile lor proiecte. În felul acesta, impactul pe care-l generăm creşte.

Găzduim şi conferinţe de factură academică, organizăm şi campanii de diplomaţie publică. Aceste programe au o importanţă destul de mare, pentru că românii au în străinătate uneori parte de o percepţie virusată de prejudecăţi, de stereotipuri. Mi se pare că una dintre funcţiile importante ale unui institut cultural este de a găsi modalităţi, campanii, diferite evenimente care să neutralizeze aceste prejudecăţi ale marelui public. De exemplu, campania „Cuvintele uitate ale admiraţiei” în care le-am reamintit polonezilor ce credeau despre români, despre mari compatrioţi de-ai lor, personalităţi absolut credibile: Papa Ioan Paul al II-lea zicea: „România este grădina Maicii Domnului”; mareşalul Józef Piłsudski: „Alianţa polono-română trebuie să dureze”; poetul Julian Tuwim: „Dacă-i vorba de bani, e mai sigur să-mi stea în buzunare, dacă vine vorba de alianţe, atunci să le facem cu românii”; poeta Kazimiera Iłłakowiczówna: „Poporul român a fost pentru noi un adevărat frate”.

Decembrie 2008, Varşovia

1