Ofensiva Neo-Gothic-ului: spre un nou Frankenstein

În secolul 21, tehnologiile cibernetice şi bioingineria anunţă proiecte ambiţioase capabile să transforme lumea. Dar, dincolo de aparenţe, peste milenii natura umană rămîne neschimbată, subconştientul său ascunzînd aceeaşi frică instinctivă de întuneric. Într-un misterios pasaj din „Hamlet”, Shakespeare a intuit în mod surprinzător esenţa călătoriilor spaţiale: „I could be bounded in a nutshell, And count myself king of infinite space, If not that I have bad dreams”(„Aş putea să mă închid într-o coajă de nucă, Şi să mă cred rege al spaţiului infinit, Dacă n-aş avea vise urîte”). Acele bad dreams shakespeariene, acele vise urîte vor bîntui întotdeauna umanitatea.

Asemenea protagonistului romanului „Frankenstein”, omul modern „se joacă de-a Dumnezeu”, doreşte să pătrundă legile naturii, să afle originea vieţii, să-şi regăsească Creatorul şi chiar să devină el însuşi un creator. Însă prin inevitabila eroare umană ajunge să fie doar un „profet miop”, asemenea leaderului corporaţiei Tyrell din filmul „Blade Runner”. Oare cum ar putea golemul din poemul lui Borges să-şi privească stăpînul care l-a creat şi cum ar apărea acest om în faţa lui Dumnezeu?

În lucrările sale de anticipaţie, scriitorul Philip K. Dick a prevăzut că progresul ştiinţific ar putea aduce şi altceva decît utopiile concepute de colegii săi de breaslă şi a asociat viitorul unor scenarii teribile de inspiraţie orwelliană. Şi este evident că romanele lui Philip K. Dick au rezistat la încercarea timpului într‑o mai mare măsură decît cele ale unui Asimov sau unui Heinlein.

Deloc întîmplător, asistăm astăzi la o revigorare în forţă a esteticii gotice, curent artistic care s-a manifestat pe parcursul istoriei în diverse ipostaze. Termenul de „gotic” a fost preluat de la numele triburilor de goţi care au distrus Imperiul Roman şi este folosit pentru a desemna o „artă barbară, sălbatică”. Începînd cu secolul al 12-lea a devenit un stil arhitectonic. Peste alte şase veacuri a apărut genul literar al romanului gotic, cel al poveştilor cu fantome care au ca decor castele în stil gotic. Prima lucrare atestată ce ţine de acest curent literar este „The Castle of Otranto” (1764) de Horace Walpole. Cea mai cunoscută creaţie gotică a devenit însă celebra operă a lui Mary Shelley. Iar pe la începutul anilor ʼ80 ai secolului 20, s-a format curentul neo-gothic, o contracultură a tinerilor asociată mişcării punk care astăzi a atins o răspîndire largă. Mai tîrziu, odată cu avansarea erei digitale, curentul neo-gothic s-a intersectat cu mişcarea cyberpunk. De exemplu, William Gibson descrie în romanul său „Count Zero” din Trilogia Sprawl aşa-numiţii goth kids. Estetica neo-gothică a condus, de asemenea, la apariţia unui stil de vestimentaţie specific, care se inspiră din moda victoriană şi are ca atribut distinctiv culoarea neagră. Această modă de a se îmbrăca în negru a devenit o ţinută urbană comună şi chiar a influenţat aspectul costumelor din filmul „Matrix” sau din serialul „Nikita”. Este stilul omului de acţiune, care se asociază involuntar cu imaginea unui runner, a unui mercenar urban, a unui agent. Ţinuta neo-gothic este o expresie fidelă a stării de spirit a posesorului, imprimîndu-i o alură oarecum sinistră, dark, un aer de vrăjitor sau vrăjitoare. Adepţii mişcării neo-gothice au adoptat muzica industrial, reprezentată de grupuri ca Front Line Assembly, Front 242 sau Nine Inch Nails şi genul dark ambient, pe care l-am putea exemplifica prin creaţia artistului american Lustmord, a germanilor Maeror Tri şi Ah-Cama Sotz, sau a finlandezului Jaaportit. E de menţionat şi aşa-numitul gothic rock, care integrează elemente folk celtice, exponen­ţiale fiind grupurile Paradise Lost şi Lake Of Tears.

Curentul neo-gothic a avut însă un impact semnificativ asupra cinematografiei. Filmul „Blade Runner”, considerat ultima mare creaţie science-fiction, înfăţişează imaginile halucinante ale unei metropole în care s-a înstăpînit o noapte fără sfîrşit. Dezolarea şi frustrarea unui viitor dominat de tehnologie se manifestă printr-o babilonie de culturi. Personajul Roy Batty este un android care se întoarce pe Pămîntul devenit paradis interzis pentru a-şi întîlni creatorul, anunţîndu-şi apariţia printr-un citat deformat din poemul „America” al lui William Blake: „Fiery the angels fell, deep thunder rolled around their shores, burning with the fires of Ork.”(„Îngerii în flăcări au căzut, tunetul răsună peste ţărmurile lor, arzînde în focul lui Ork).” Dramatica întoarcere a fiului rătăcitor, conversaţia dintre Roy Batty şi Dr. Tyrell, dintre creaţie şi creator, în care androidul cere să i se prelungească viaţa, degenerează într-o scenă de oroare care aminteşte de monstrul din „Frankenstein” distrugîndu-şi creatorul, atunci cînd maestrul în biomecanică îşi demonstrează imposibilitatea de a-l salva. Mai tîrziu, îndurerat de pierderea iubitei sale ucise de vînătorul de recompense Deckard, Roy Batty suportă o metamorfoză similară celei a creaturii din romanul lui Mary Shelley. Misterul naturii umane, îngerul şi demonul, Abel şi Cain, dualitatea coexistentă într-un singur suflet se concentrează în imaginea lui Roy Batty, care, asemenea unei fiinţe supranaturale, a unui supraom, îl ridică pe Deckard de pe marginea prăpastiei, cînd era gata să cadă de pe vîrful unui zgîrie-nori, simbol al forţei transcendente a omului. În ultimele clipe ale existenţei sale, Batty dezvăluie valoarea vieţii: „...all those moments will be lost in time, like tears in the rain.” („...toate acele momente se vor pierde în timp, ca lacrimile în ploaie”.) Este cea mai importantă replică rostită de actorul olandez Rutger Hauer, care a declarat printre altele într-un interviu că „...filmul „Blade Runner” a schimbat modul de a gîndi al lumii”.

Excavînd cele mai arhaice straturi ale memoriei ancestrale, mişcarea neo-gothică a readus în actualitate şi mitul vampirilor. Adaptările moderne ale poveştii contelui Dracula se bucură de mare succes, exemplare fiind filme ca „Underworld” sau „Blade”, în care tehnologiile avansate substituie magia. Supereroul din „Blade”, interpretat cu o forţă bestială de Wesley Snipes, e în război cu vampirii pe care‑i masacrează în stînga şi-n dreapta pe fundalul unei muzici techno, apelînd la arme de foc, la săbii cu tăiş de titan şi la talentele sale în artele marţiale, pentru a preîntîmpina resuscitarea zeului vampirilor Malagra. La fel ca şi personajul Batman, un cavaler al întunericului înarmat cu mijloace hi-tech. Curentul neo-gothic a pătruns masiv şi în industria jocurilor de computer. Acţiunea din „Resident Evil 1”, de exemplu, se desfăşoară într-un conac în stil gotic care camuflează un laborator de fabricare a armelor biologice.

În filmul de animaţie „Magnetic Rose”, în regia lui Katsuhiro Otomo, echipajul unei nave spaţiale recepţionează un mesaj de urgenţă transmis de fantoma unei cîntăreţe de operă. Personajul central, un astronaut, regăseşte în adîncul spaţiului durerea propriei tragedii lăsate pe Pămînt şi această experienţă intensă îl conduce spre o stare purificatoare de catharsis. Acţiunea unei alte pelicule de animaţie, „Vampire Hunter D”, se desfăşoară peste 10.000 de ani după un război nuclear, într-o lume în care vampirii şi oamenii îşi contestă reciproc dreptul la existenţă. Acest film are ca subiect o dragoste imposibilă dintre un vampir şi o femeie care se lansează într-un periplu spre enigmaticul Oraş al Nopţii. În momentul decolării navei spaţiale cu cei doi la bord, un alt personaj află sensul întregii sale existenţe.

Regizorul Yoshiaki Kawajiri a prefigurat motivul din „Vampire Hunter D” în ultimul episod din serialul „Cyber City Oedo 808”, în care eroul Benten răpune un savant vampir pe o staţie orbitală. O victimă a acestui monstru îi cere lui Benten să o reintroducă în stază criogenică şi să-i arunce capsula în spaţiu, lansînd-o într-un vis nesfîrşit. Replicile finale amintesc de poezia „La steaua” a lui Mihai Eminescu. Totul, chiar şi lumina stelelor ajunge odată şi odată la o destinaţie. Creaţiile artistice de inspiraţie gotică reiau astfel problema vieţii şi a nemuririi care a obsedat şi va obseda mereu umanitatea.

1