Se anunţă de stingere

Distilare

Întins ca o strună gata să se rupă

la prima adiere a vântului

reiau de la capăt anevoioasa-încercare:

din penumbrele graiului

distilez transparenţa fructului copt.

Catabasis

Îngândurate lumini, dorul nostru de moarte.

În apele ninse –

lunatici brotăcei, priviri crucişe

cuvinte rostogolindu-se-n muţenia dintâi.

Înfăşat în cataracta cerului

Dumnezeul părinţilor doarme somn greu.

O frumuseţe stranie ne-încearcă, ne sfâşie

o frumuseţe oarbă ne răpune.

Dăinuiri

O! răni deschise-n noaptea fără margini –

tristeţile din cântece cu barda-n piatră

şi trilul monoton de chirieci în cimitire.

Euritmii

Un portocal de blândeţe în amurgul de vară

glezne sprinţare cu clopoţei de argint

mlădii rotunjimi diafane

           despicând întunericul în cărări de azur

sporuri de taine, lumini fragede înmugurind-înflorind

între consoane scorţoase. În imaculata seară

salcâmii îşi varsă sămânţa din păstăile pline cu miez.

Sfârşeală

Suntem dulci şi toropiţi de o vrajă.

                                                         Ne îmbucă oile.

Singurătatea ţipă în noi ca din gură de şarpe.

                       N-o auzim, n-o înţelegem, nu ne pasă.

Peste pleşuvele dealuri moldave plânge Iisus ca un prunc.

Amnezie

Stins suavul clocot de ambră.

Din gălbenuşul fără de noimă al flegmei

se prelinge vălul unei lumini în declin.

O peltea sură acoperă mărul în floare.

Acherontia Atropos1

Crai-Nou. Fruct îngenuncheat.

Strigă-Cap-De-Mort taie apele nopţii c-un ţipăt uscat

o mână tandră clatină franjurii norilor.

Cineva moare de frică

cuiva îi este de joacă sub clarul de lună.

În grădina de minuni a poeziei

poetul îşi biciuie carnea

şi scoate pe gură o flacără albastră.

Ecloziune

Caut însemnele.

Printre pietrele somnului dibui cărarea

ce urcă în slăvile muntelui.

Scena e goală.

În apele limpezi – genunchii în flăcări.

O! suferinţă, o, fragede ramuri înnegrite de-îngheţul lui mart!

Anamorfoze

În grădina fără aduceri-aminte

tuberculii limbajului scot lujeri de sticlă.

Nimeni nu arde pentru iubire aici.

Libertate

Încremenire în teamă (ori poate în temă?...)

flegma cotidianului sterp.

În gâtlejul sugrumat al spaimei

împlânt

fulgerul unui cuvânt.

Ţipăt alb, rostogolire de infinituri

secera timpului ştirbă.

Justiţie

Pâinea cea de toate zilele nu satură, nu!

Pântecele vrea dumnezei.

La mare distanţă, în noapte

netulburată steaua ţinteşte chipul tiranului.

Scris

Mă ţin cu-ndârjire

de linia foii de caiet

până la brâu

până la creştet

intru      în brazda adâncă

frânghia spânzuratului

putrezeşte

în ploaia monotonă de noiembrie

în slăvile cerului

Universul se clatină

ca o creangă înflorită de măr.

Bucurii interzise

Ninge în visele mele ca de Învierea lui Crist.

                                                  Mă bucur. Exist!

Cineva îmi umblă cu cizmele prin soartă.

                                         Altcineva mă latră.

Zile-nvrăjbite de luni. Struguri striviţi sub căpută.

                                                               Frig şi derută.

Şi ura aceasta pe omături!... De ce-atâta ură?...

                                  Iisuse, de mine Te-îndură

                                                              Te-îndură!...

Poemul

Alb peste alb în albul mai pur

                        al unui alb fără margini.

Încremenită bezna Nimicului în uitare de sine.

Un ochi gri se deschide alene.

Pura voluptate declanşează Poemul, despărţirea

niciodată dusă până la capăt a luminii de întuneric.

Noi

Ferice de cei care au decretat

că sunt aleşii pe toţi vecii.

Ei nu au păcate

dreptatea-i cu dânşii tot timpul

şi ochiul rece al morţii e mereu pentru alţii.

Îmbrânciţi în ţărâne de-o stea proletară

                                                                             noi

încurcăm ca bezmeticii hăituiala cu gânguritul

rătăcim printre măştile lumii, privim în gol

                                                  fără o ţintă anume

şi cântăm florii de zarzăr Aleluia!;

                                                                             noi

răscumpărăm la nesfârşit greşeli reale şi vini închipuite

ne înfruptăm

din cenuşa mielului din focul de jertfă al lui Abel

şi, în desfrânarea de rod

îl rugăm, îl rugăm pe Dumnezeu

                                                  de clarul de lună.

Fisură

Sunt de piatră:

dur     rece     inabordabil

întârzii în tăcere peste limitele convenţiilor

nu sper, nu aştept, nu mă grăbesc

ciocănesc pe toate părţile îndemnul

Non ridere, non lugere, neque detestari, sed intelligere2.

Doar surâsul amar în colţul gurii

mai trădează adânca tristeţe.

Inima arde. Mintea se bâlbâie.

Urât

Iluziile le-am pus la naftalină

saţul istoriei l-am îmbrăcat ca pe o cămaşă a morţii

direct pe suflet.

Îmblânzim ţepii sugacilor

şi urlăm la lună aidoma lupilor iarna.

Dorinţă

Să ningă... să ningă... Sub troiene pure

să piară balta asta tristă de bolmoaje.

_________

1. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg şi care, când este prins, scoate un zgomot ascuţit ca un strigăt. (DEX)