Zilele aveau carnea ca napul

Floare la ureche

Dealule cu capul sus

acum când te bat vânturile măr

adăposteşte-te în braţele mele –

căci în inima mea e primăvară

să-ţi iei lumea în cap

e floare la ureche

dar încă nu s-a născut femeia

iubirea căreia

din braţele lui Venus din Milo

să te smulgă.

Semeţ şi primitor

de o suferinţă pe măsură

mă-ncred în tine

ca în dumnezeu

cei care trag să moară.

Acum şi în vecii vecilor

S-a întins ca o cometă luminoasă

ce rămâne mereu neexplicată

uneori am reuşit să ne sustragem

dar definitiv niciodată

ne simţim în largul nostru

doar legate - parâme – de stâlpi

mişcându-ne încolo şi încoace

putem să ne refugiem în singurătate

dar n-avem pic de talent pentru aşa ceva

în noroi trăim cu gândul

că îl vom transforma

în aur

când nodul în gâtlej se moaie

facem un pas înapoi

dar din toate direcţiile îi auzim paşii

venind peste noi

acum şi în vecii vecilor, amin!

Altundeva, altcineva

În prima clipă e greu să-ţi dai seama

după icoanele zilei alese

dacă mai eşti aici

dar încă nimeni nu s-a rătăcit

silit sau orbit de frumuseţe

urmărit sau urmărind

Constelaţia Solitarului

câte voci avea frica

toate au dispărut peremptoriu

şi în vârful simţurilor plurivalente

te ridici din alcovul beznei

Altundeva, Altcineva.

* * *

Timpul

se opreşte în inimile-n agonia fericirii

pricină pentru care

îi mulţumim şi-l lăsăm să plece

mai departe.

De sânziene

Zilele aveau carnea ca napul

şi s-au întins în el ca-ntr-un pat

pentru întoarcere existau vise

dar nu şi pentru cei ce dorm

ca mortul scăldat

din senin s-a prăvălit şi mută

ca întâmplările peste oasele moi

era singura piesă care îţi lipsea şi care

mai merita a fi trăită

când s-au deschis cerurile.

Bucuriile, ca şi banii

August întotdeauna

duhul despărţirii aduce cu sine

dacă n-am ţine seama de evidenţe

vara cu răzoarele de floarea reginei

şi boschetele de trandafiri

ar înmărmuri de superbie

când deschizi chemărilor braţele

nu mai contează cu ce preţ

pentru un pribeag

eşti pământ al făgăduinţei –

bucuriile ca şi banii

la bucurii trag.

* * *

Cât timp vei mai fi oare ţap ispăşitor

deşi stai ca un şoim de veghe

nu-i exclus ca anume pentru tine

să nu existe salvare

pentru că ţi-au picat în inimă cuvintele

ţi-au pus toate în cârcă

şi complicitatea sensurilor şi

praful lor de puşcă

e-adevărat că limba ţi-i ascuţită

şi taie ca oţelul de damasc

dar din sângele tău negru

nu înfloresc decât crini

mai călăuzi-ne-vei oare

spre locul râvnit în amonte

unde vom prăznui poemul?

Pitiţi în întuneric aşteptăm tonul.

Târziu de toamnă

Cu gene grele de ceaţă şi chiciură

la jumătatea zilei aţipesc

dealurile pe-o rână-ntoarse

într-o singurătate nesăbuită –

lăuze ce se odihnesc.

* * *

O speranţă fără nume

nu-i altceva decât un cântec fără note

pe care nu-l uiţi niciodată

pivotul întregii tale vieţi

e cuvântul de-nceput

al unui vers

ce răsădit în creier

se prinde uşor în inimă –

rară floare

cu care împrăştii bezna.

* * *

Când patina norocului îţi apretează calea

ca puful de păpădie zbori

în sandale de aur şi pantofi de lac

pe paludicele soluri

ca pe spinarea altuia.

Pahare de Boemia

Ca ameţită

nu pot să-mi iau ochii de la ele

dacă picioarele paharelor de vin

le-ar întări pe-ale mele!

pahar după pahar golind –

adio zile rele!

* * *

Ca să scurteze calea

a apucat-o pe drumul cel mai lung

pe care vântul niciodată nu bate

vorbea de unu singur

fără nicio legătură ca un copil speriat

din frântura pe care am prins-o

eternitatea a mâncat litere.

Doi ochi

Scapără

ca nişte butoni de onix

la o cămaşă de americă

când dai de ceva ce străluceşte

primul gând te duce la comoară

nu la pericol.

Rotaţie

Acum când a venit scadenţa

pripăşită în cine ştie ce coclauri

vara e ca într-un sertar

primele ploi în evantai

toată ziua pe drumuri hoinare

totul calcă în picioare

până la ziua cea mare.

Dor ucigaş

Noaptea-ntreagă vântul

pădurea la piept pătimaş a strâns

în zori când din strânsoare a slobozit-o