Târgul de carte Gaudeamus 2008

Toamna târzie bucureşteană aduce în fiecare an Târgul de carte Gaudeamus, un eveniment cultural care a ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Desfăşurat anul acesta între 19 şi 23 noiembrie la Pavilionul Romexpo, târgul de carte a găzduit producţia editorială a peste 400 de expozanţi, printre care şi câteva edituri din Republica Moldova (Cartier, Prut Internaţional, Arc, Ştiinţa, Litera...). Târgul, conform declaraţiilor organizatorilor şi ale participanţilor, a fost un real succes, înregistrându-se un număr record de vizitatori –  peste 100 000 – , iar editurile mari, cu o ofertă bogată şi interesantă de carte, au declarat vânzări mărite faţă de ediţia trecută cu 20%, până la 50%. Cea mai râvnită carte a târgului a fost „Istoria critică a literaturii române”, de Nicolae Manolescu (1 528 de pagini, format A4, la care criticul a lucrat 25 de ani), publicată la Editura Paralela 45. Primul tiraj al cărţii – 3 000 de exemplare – a fost epuizat după primele trei zile ale târgului, aşa cum a declarat pentru presă Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45. S-au întocmit lungi liste „de aşteptare” pentru cei doritori să cumpere „Istoria...” lui Manolescu, chiar dacă preţul ei nu este deloc unul mic (la târg s-a vândut cu 200 lei, în librării va fi 250 lei – deci, un preţ de aproape 65 de Euro) –, iar editorii au promis că vor pune în vânzare următorul tiraj al cărţii la începutul lunii decembrie.

Lumea literară care a răsfoit cartea sau chiar a citit mai multe pagini din ea afirmă că „Istoria...”, mai ales pe segmentul literaturii de după 1945, când s-au afirmat „clasicii contemporani”, v-a stârni polemici, controverse, pentru că autorul oferă destule sentinţe care vor contraria. Iată ce afirmă, între altele, Mircea Cărtărescu: „Prin caracterul ei tranşant şi fără menajamente, ea are aspectul unui „testament literar” în care autorul scrie direct ceea ce crede cu adevărat despre fiecare scriitor, cu tot riscul subiectivităţii, în afara oricărui context de politică literară. Personal, nu sunt de acord cu o mulţime de judecăţi de detaliu, inclusiv în privinţa propriilor mele scrieri, dar acest lucru nu mă-mpiedică să apreciez cartea în ansamblul ei ca pe o extraordinară aventură a inteligenţei analitice, demnă de un mare critic.”

Nicolae Manolescu despre „Istoria critică a literaturii române”

- Istoria critică a literaturii române pe care o lansaţi astăzi e adusă până în prezent?

- Până la anul 2000. Dar nu există scriitorii care au debutat după Revoluţie, decât cu mici excepţii – e vorba de cei întârziaţi. Patapievici, de pildă, sau Ioan Es. Pop. Pe cei care au debutat după şi mai ales în jurul lui 2000 nu i-am prins, pentru că, dacă ai o agrafă şi prinzi foaia, trebuie să fie foaia întreagă. Dar dacă foaia e făcută din tot felul de bucăţele, nu ai cum s-o prinzi cu o agrafă. Mi-am zis că, la o ediţie a doua, peste un an sau doi, deja lucrurile se vor mai aşeza. Deja au început să fie patru-cinci nume în proză, patru-cinci nume în poezie, în eseistică, în teatru… Şi atunci se poate face un capitol pentru aceste nume.

- Care ar fi scriitorul român contemporan cu cele mai mari şanse la Premiul Nobel?

- Din păcate, nu mai putem vorbi decât despre cei în viaţă. La urma urmelor, Wladyslaw Reymont a luat Premiul Nobel cu „Ţăranii”, un roman care nu se compară cu „Ion” al lui Rebreanu, pe care nu l-a băgat nimeni în seamă şi care era tradus în franceză. Dintre contemporani, noi avem un mare dezavantaj: toţi scriitorii noştri în vogă sunt poeţi. Or, Premii Nobel pentru poezie s-au dat, dar foarte puţine.

Eu cred, de pildă, că Mircea Cărtărescu este un nobelizabil, fără discuţie. E tradus peste tot, cunoscut, a avut în Suedia un succes imens. Iar, dintre romancierii contemporani, dacă ar avea puţin mai mult discernământ, ar putea fi Breban unul dintre premiaţi, că are o forţă teribilă, o „mână grea”. Un scriitor care nu are talentul lui Breban, şi poate nici originalitatea lui, dar care prezintă cel mai bun document pentru România anilor din comunism, este Buzura. Şi el e un nobelizabil.

- Critica literară avea înainte o forţă extraordinară. O mai are şi acum?

- Avea, dar nu era o forţă normală. Nu făceam numai critică. Scriam eu despre nişte cărţi, dar toată lumea voia să ştie, de fapt, mai multe despre cine era autorul respectiv – critică sau nu critică el regimul? Lucru care nu avea nicio legătură cu literatura. Acum critica se axează exclusiv pe literatură. A pierdut într-un fel şi literatura, intrând în normalitate. Pentru că, să ne-nţelegem: asta e literatura - cum e acum. Treaba mea e să scriu despre cărţi, nu despre societatea românească.

(Fragmente dintr-un interviu realizat de Cezar Paul-Bădescu şi Ioana Bogdan, publicat în Adevărul, 20 noiembrie 2008)

Veronica Eşanu

1