Realitatea cu amănuntul

Despre încrâncenarea simplilor muritori

Miercuri seara mă întorceam acasă într-un microbuz hârbuit, arhiplin. La un moment dat, se iscă o sfadă între şofer şi un pasager. Ca de obicei, şoferul îi cerea pasagerului să treacă „în fund”, pe când pasagerul refuza să se conformeze şi susţinea că are dreptul să stea unde vrea el. Tensiunea creştea, vocile certăreţe deveneau tot mai puternice, căpătau inflexiuni metalice, împroşcau ameninţări şi înjurături acide, încât noi, ceilalţi pasageri, ne-am simţit dintr-odată în pericol, unde mai pui că vehiculul şoferului încrâncenat începuse să facă nişte viraje ameţitoare. La prima staţie, am ţâşnit din microbuz după care am simţit o mare uşurare.

M-am gândit apoi că am întâlnit în ultimii ani aici, în spaţiul interminabilei tranziţii, multe feţe supărate, acrite, încrâncenate, bosumflate, supărate din te miri ce motive. Am văzut, în lungii ani ai independenţei, casieriţe impertinente, vânzători botoşi, chelneri crispaţi, şoferi bădărănoşi, instalatori recalcitranţi. Dacă stau să mă gândesc mai bine, încă din zorii tranziţiei parcă pluteşte în aer o tensiune. Ieşi dis-de-dimineaţă din casă, pentru a merge la serviciu, şi dintr-odată plonjezi într-un mediu ostil, plin de resentimente şi frustrări. Trebuie mereu să fii vigilent. Omul supărat-bosumflat oricând te poate pune la respect. Nu trebuie să-i oferi motive ca să te beştelească. El are motivele la îndemână. De aceea, e mai bine să-l eviţi.

Un asemenea climat psihic, de-a dreptul traumatizant, e specific societăţilor dezagregate, în care fiecare supravieţuieşte în pofida celorlalţi. Există, fireşte, şi voie bună, zâmbete, sentimentul că totul e OK. Dar acestea sunt parcă mai răspândite în sfera politicienilor şi oamenilor-de-curând-îmbogăţiţi. Chiar şi atunci când îşi critică vehement concurenţii, când fac spume la gură, politicienii mi se par mai senini, mai calmi decât simplii muritori.

Un chip al tranziţiei

Multe şi felurite sunt chipurile tranziţiei. Deunăzi, la autogara centrală din Chişinău, poate cel mai murdar loc din oraş, am mai întâlnit un chip inconfundabil. Aşteptam un autobuz hârbuit din provincie şi, la un moment dat, am auzit o voce stridentă: Anekdotî, sonniki! Pokupaite anekdotî i sonniki! Un omulean de vreo 55-60 de ani, stafidit, cocârjat, nebărbierit, cu ochii încercănaţi, le propunea pasagerilor nişte culegeri de bancuri şi de tălmăciri de visuri. Nimeni nu voia să le cumpere, iar nişte ţărani tuciurii s-au răstit la el: „Ia du-ti tu cu sonnişile tăli!”

Brusc, am avut o revelaţie. Păi, îl cunoşteam pe acel omulean sâcâitor. Am fost cândva vecini. Traseul lui existenţial s-a dovedit de‑a dreptul dramatic în ultimii 18 ani. În zorii tranziţiei a fost concediat de la întreprinderea la care lucra cu osârdie. El zice că a fost dat afară pentru că nu ştia limba de stat. Habar nu am dacă o fi sau nu aşa. Un an de zile a încercat zadarnic să găsească un nou loc de muncă. Nu a găsit, iar pentru că avea un copil bolnav, se lua la sfadă cu soţia care îi cerea ultimativ să aducă bani în casă. Apoi a găsit pe cineva care i-a propus să vândă culegeri de bancuri la gară. Asta şi face de vreo 16-17 ani. O meserie dificilă, ingrată. De cele mai multe ori, e ignorat, uneori, e înjurat, alteori, cineva mai milos îi cumpără sonnikul. Câştigă câteva sute de lei pe lună, dar dacă nu ar fi perseverent, tenace, dacă nu s-ar scula dis-de-dimineaţă, dacă nu ar intra în fiecare autobuz, nu ar avea nici aceşti bani. E prea puţin, dar e mai bine decât nimic. Şi oricum zice că altceva nu ştie să facă. Şi chiar s-a obişnuit cu cutreieratul spaţiului din jurul gării auto.

E rupt de realitate, nu citeşte ziarele şi nu ascultă buletinele de ştiri, răsfoieşte doar culegerile pe care le vinde. Singurii politicieni pe care îi cunoaşte sunt preşedintele ţării şi câţiva lideri ai PCRM. De fapt, politica nu-l interesează şi nici nu mai e supărat acum pe politicieni. Nu ştie cum va arăta viitorul şi nici nu ştie cât timp va mai vinde acele culegeri de bancuri. Trăieşte de azi pe mâine.

Negustorul de la gară e foarte departe de perspectivele europene promovate de demnitarii autohtoni, aşa ca, de altfel, şi de perspectivele asiatice, latino-americane sau australiene. Micul său univers, glumeţ-„oniric”, nu are de-a face cu perspectivele.

Texte difuzate la Radio Europa Liberă

1