Norman Manea despre „cazul” Kundera şi moartea lui Ioan Petru Culianu

- Vă consideraţi un scriitor politic? Şansele la Nobel par mai mari pentru un simpatizant de stânga...

- Aş fi vrut să scriu numai romane de dragoste (râde), dar nu s-a putut. Sunt un scriitor politic în măsura în care am trecut prin ce am trecut. Din păcate. La 5 ani am fost deportat cu familia în Transnistria, apoi am devenit incomod regimului de la Bucureşti, care a obligat Uniunea Scriitorilor să-mi retragă premiul, am fost atacat în presă ca evreu, în cele din urmă am plecat din ţară, deşi nu asta voiam. În fine, nu am simpatii de stânga. Dimpotrivă. Dar mi se pare că ruinarea idealului de stânga nu a fost până în momentul acesta înlocuită cu un proiect autentic şi valabil. Nu urăsc stânga, dar, aşa cum am mai spus, nu mai pot suporta nici prostia stângii şi nici aroganţa dreptei. Aşa că rămân la mijloc, aici, cu cărţile mele.

- Alţii au crezut în forţa stângii cândva şi au făcut greşeli, se pare. Milan Kundera, despre a cărui verticalitate aţi vorbit în mai multe rânduri cu admiraţie, este pus acum în discuţie...

- Am citit şi eu despre asta şi spun că este o chestie complicată. Faptul că această dovadă este pusă în circulaţie după patruzeci şi ceva de ani aruncă, pentru mine, un mare semn de întrebare. Nu ştiu încă ce va spune el, - nu mă refer la ce spune acum, în primul moment, când neagă -, ci mă întreb ce va spune mai târziu, după ce acuzatorii vor aduce noi dovezi. Nu în ultimul rând, mă întreb cum se face că securitatea cehă nu a folosit acest „capitol” din trecutul lui Kundera pe vremea în care acesta era în dizidenţă. Atunci când se străduiau să-i facă rău, când Kundera era elogiat în toate editorialele presei franceze şi mondiale şi când, părăsind Cehoslovacia, devenise duşmanul numărul unu al ţării? Statul Ceh ar fi putut fi tentat să-şi facă un „favor” arătând lumii faţa „reală” a lui Kundera... Povestea asta, din câte am înţeles, divizează Cehia în două: unii spun că dovada e un fals, alţii că este foarte posibil ca el să fi făcut poliţie politică.

Trebuie să ţinem cont şi de realitatea de atunci. Kundera avea 20, 21 de ani, cred că era comunist în acel moment. În 1949, avusese deja nişte dificultăţi cu partidul şi era pe punctul de a fi exmatriculat din facultate. Se poate bănui că a „colaborat” pentru a-şi aşeza situaţia. În cele din urmă nu a fost exmatriculat. Cine poate să spună...? Nu ştiu. Dacă se dovedeşte că este adevărat, o asemenea complicitate mi se pare de neiertat. Cred că într-o anumită perioadă, în 2 săptămâni, o lună, de ambele părţi, vor apărea nişte clarificări.

- Unele lucruri nu se clarifică nici după aproape douăzeci de ani, cum este cazul Ioan Petru Culianu, unul dintre cazurile care au o legătură şi cu biografia Dvs.... Philip Roth vă întreabă, în „Întoarcerea huliganului”, dacă vă temeţi de întoarcerea în România...

- În 1997 am venit în ţară însoţit de o anumită teamă. În acea perioadă s-a mai întâmplat ceva, ce nu am mai povestit în „Întoarcerea Huliganului”. Voi povesti pe larg acel episod în cartea la care lucrez acum. La colegiu (n.r. Bard, New York) am primit o scrisoare de ameninţare cu moartea, expediată din SUA, iar eu am pus-o în legătură cu Eliade, cu legionarii şi cu moartea lui Culianu. În cele din urmă s-a dovedit că nu avea nici o legătură cu astea, era un fel de farsă, dar eu nu aveam cum să ştiu de la început. Am plecat cu o anumită stare spre România, deşi Culianu nu murise în ţară, ci la Chicago. În noua mea carte voi scrie multe despre moartea lui Culianu. A existat un interviu în sensul acesta, al cuiva pe care prefer să nu-l numesc, care a luat legătura cu comunitatea română naţionalistă din Chicago şi a discutat cu ei moartea lui Culianu. Iar ei au spus: „Culianu a fost membru al familiei”. După cum ştiţi, în limbajul mafiei familia are o anumită structură... Cine trădează este pedepsit. Acesta era un răspuns pe care m-am bazat când am scris despre cauza morţii lui Culianu. Dar nu vreau să vorbesc mai mult despre noua mea carte acum.