Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti - Rewriting The Map Of Europe - Our Private Wars

29-31 octombrie 2008 - Ediţia I

Muzeul Ţăranului Român - Clubul Ţăranului, Şoseaua Kiseleff, nr. 3

Un proiect conceput şi coordonat de:
Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu

Miercuri, 29 octombrie

Prima temă a Festivalului, Eastern Promises, a urmărit să creeze posibilitatea unui joc de perspective asupra Europei Răsăritene, având ca interfaţă povestirile unui est-european „de adopţie”: irlandezul Philip Ó Ceallaigh. Dezbaterea din prima seară a festivalului a încercat să stabilească ce are de oferit Europa de Est unui tânăr scriitor şi cum se poate ea transforma, dintr-un loc din care vrei să fugi, într-unul spre care îţi doreşti să te îndrepţi, ca sursă de inspiraţie.

Invitat special: Philip Ó Ceallaigh (Irlanda)

Scriitori din România invitaţi la dezbatere:

T.O. Bobe, Mitoş Micleuşanu, Costi Rogozanu           

Joi, 30 octombrie

Discuţiile din cea de-a doua seară a Festivalului – My Strange Past / My Stranger Present – s-au concentrat asupra trecutului comunist al Europei de Est şi a prezentului pe care acesta şi-a pus amprenta, având drept punct de plecare România, Silezia lui Wojciech Kuczok şi, respectiv, fosta Iugoslavie văzută de Juli Zeh. Istoria recentă a Europei de Est este (încă) o temă „exportabila” şi, dacă da, ce anume determină interesul Occidentului pentru modurile de-a o trăi şi de-a o reprezenta?

Invitaţi speciali: Wojciech Kuczok (Polonia) şi Juli Zeh (Germania)

Scriitori din România invitaţi la dezbatere:

Cezar Paul-Bădescu, Simona Popescu, Elena Vlădăreanu

Vineri, 31 octombrie

Cea de-a treia şi ultima seară a Festivalului, Go West, a refăcut simetric mişcarea analizată în cadrul primei teme, de data aceasta direcţia deplasării fiind dinspre „înauntru” spre „afară”, ilustrată de traiectoriile a doi dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi scriitori maghiari ai momentului, Attila Bartis şi György Dragomán, cărora li s-au alăturat scriitori români publicaţi sau în opţiune la prestigioase edituri străine. Care este secretul succesului internaţional al autorilor est-europeni?

Invitaţi speciali: Attila Bartis, György Dragomán (Ungaria)

Scriitori din România invitaţi la dezbatere:

Filip Florian, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici

Moderatori în cele trei zile ale Festivalului: Bogdan-Alexandru Stănescu şi George Onofrei

Simona Popescu:

„Before/After 1990”

(text citit în cadrul Festivalului)

Before. Eram un scriitor tânăr, fără cărţi. Să fii tânăr în gerontocraţie nu era un lucru uşor. Mai ales pentru un scriitor. ”Scriitor tânăr” erai chiar şi peste 50 de ani. Asta însemna că poţi aştepta. Publicarea şi toate celelalte. Mult şi bine. Forever young… Până atunci, un fel de copil mare, perpetuu infantilizat, marginalizat. De nişte bătrânicioşi bătrâni din Sistem. Aşa mergeau lucrurile atunci... Bine că-l descoperisem pe Gombrowicz, unul dintre puţinele mele puncte de sprijin. Un cuvânt: upupenie.

After. Suntem în 2008. Nu mai sunt chiar ceea ce se cheamă un scriitor tânăr. Să nu fii tânăr, mai ales un scriitor tânăr, în ziua de azi, nu-i un lucru uşor. Tinereţea este o bună trambulină. Indiferent de valoarea ta. Aşa merg lucrurile acum... Au apărut bătrânicioşii tineri. Sunt plini de ei. E plin de ei. Fac jocurile în Sistem. Gombrowicz e unul dintre puţinele mele puncte de sprijin.

B. Prea tânără, deci...

A. Nu destul de tânără, deci...

B. Citeam aşa: „J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”. Nu mă înnebuneam după Victor Hugo, dar asta mi-a plăcut, spuneau ceva despre mine.

A. Nu l-am mai citit demult pe V.H. Dar aş putea spune şi acum: “J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”.

B. Minciuna din jur era ceva simplu, uşor de identificat. Ca şi ticăloşia. Ca şi prostia. Ca şi oportunismul. Mai ales când era vorba de scriitori.

A. Nimic nu mai e simplu. Minciuna e de multe feluri şi-n forme ameţitor de multiple, până la capătul spectrului în care ea pare să se confunde cu adevărul. Nu doar minciuna nu mai e simplă. Ci şi ticăloşia, prostia şi oportunismul. Mai ales în ceea ce-i priveşte pe scriitori.

B. Scriam literatură cu certitudinea că nu o să pot publica prea curând. Nu-mi imaginam numele meu pe o carte. Una dintre puţinele poezii pe care le dădusem spre publicare înainte de 1990 a fost oprită de o tanti cenzor, Clătici. Poezia se numea Televizorul. Era plină de semne de întrebare pe margini. Mai ales la versul ”o maimuţă şi maimuţoiul ei”. Am impresia că tanti credea că mă refer la cuplul Ceauşescu. Scrisese pe o foaie mare, probabil indignată: “Asta e poezie?”. Am şi acum pe undeva prin casă, cred, paginile alea. Şi aveam un televizor Sport, mic, alb-negru, în care mă uitam doar la bulgari, îi prindeam pe bulgari, cu o antenă primitivă. Mă uitam la ei fără să înţeleg o iotă în afară de “nula na nula”.

A. Scriu literatură. Am un televizor în culori. M-aş uita la bulgari, chiar fără să înţeleg o iotă. Cred că ar fi mai bine. Nula na nula! Dar pe bulgari nu-i mai prinde nimeni, nici cu o antenă parabolică! Nu mai e tanti Clătici care să se întrebe dacă ceea ce scriu eu e poezie, dar e domnul Caliban, pentru mine un fel de tanti Clătici.

B. Citeam în neştire americani, englezi, francezi, spanioli, greci şi latini, pe ruşii cei vechi. Nu mă interesa nimic din literatura ţărilor vecine, comuniste.

A. Citesc, mai puţin, dar citesc tot felul. Cel mai mult mă interesează literatura ţărilor vecine, a celor ex-comuniste.

B. Nu am fost decât o singură dată în străinătate. Până la Ruse, în Bulgaria, când eram copil. O vreme am fost convinsă că numai dacă erai securist îţi dădeau drumul afară. Mai ales dacă erai scriitor. Din când în când mă întrebam mereu dacă ei, străinii, occidentalii, ştiu de noi, de cât de greu ne e.

A. Am tot fost în străinătate. Am încetat să compar ţările între ele şi pe toate cu România. Din când în când mă întreb cum se descurcă coreenii. Ăia din Nord. Oare ei se întreabă dacă ştim de ei? Dacă ne pasă? Oare au scriitori care călătoresc în... Străinătate?

B. Aveam mult timp. Aveam şi timp de pierdut. Era ca o apă, vastă, Timpul, în care înotam. Şi-apoi, nu mă grăbeam niciodată.

A. Dau zilnic numai de oameni grăbiţi. Mă fac şi eu că mă grăbesc. Mă prefac. Îmi plac scrisul şi cititul pentru că sunt lente.

B. Scriam la o maşină de scris care făcea mult zgomot. Nu mă deranja. Aruncam foaie după foaie. Schimbam panglica. Era greu.

A. Scriu pe ecranul computerului. Ascult în acelaşi timp, uneori, muzică pe Internet. Nu mă deranjează. Scriu. Am tasta cu Delete la îndemână. De ea îmi place cel mai mult. E uşor.

B. Luam cărţi pe care le deschideam la întâmplare de câteva ori. Dacă îmi plăceau le cumpăram. Rar am dat greş. Coperţile erau austere. Titlul şi numele autorului. Nimic pe coperta a IV-a.

A. Cumpăr cărţi şi primesc. O grămadă. Pe coperta a IV-a - citate. Din unii care îţi spun cât de importante sunt cărţile, cum s-au vândut în tiraje ameţitoare, în câte limbi au fost traduse şi alte chestii. Apoi citeşti despre cum nu pot unii să le lase din mână. Mereu mi-i imaginez cu mâinile lipite de cărţile alea pe care eu nu le voi citi probabil niciodată. Îmi plac din ce în ce mai mult cărţile pe care le poţi lăsa din mână. Ca să te gândeşti. Ca să laşi pentru mai târziu. Ca să revii.

B. Oamenii erau foarte complicaţi, iar lumea prea simplă. Scriitorii - ceva între astea două.

A. Lumea e foarte complicată şi oamenii prea simpli. Scriitorii - ceva între astea două.

_________________

Partenerii Festivalului: Ambasada Irlandei la Bucureşti, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Editura Polirom, Centrul Naţional al Cărţii, Fundaţia „Noi Citim”, Librăria „Cărtureşti”.