„Viaţa Românească”, în ascensiune

Nicolae Prelipceanu, redactorul-şef al revistei, schiţează în editorialul nr. 8-9, apărut recent (Ce se întâmplă la noi, aici), o serie de împliniri şi obiective ale noii conduceri asumate în ultimii doi ani scurşi de la preluarea publicaţiei. „Decedată”, „agonizantă”, „cenuşie”, aşa părea în ultimul deceniu această revistă de tradiţie a culturii române, fondată de Ibrăileanu în 1906. Cele 16 numere ale seriei noi, beneficiind şi de o prezentare grafică elegantă, au făcut dovada unei resurecţii tematice şi diversificări la nivelul colaboratorilor. Uneori – considerăm şi noi - e mai greu să insufli „viaţă nouă” unei publicaţii de tradiţie, faţă de care există aşteptări foarte mari, decât să creezi ceva completamente nou – să te lansezi într-o întreprindere în care oricând ai şansa să surprinzi, să pui o „piatră de temelie”, să faci o „revoluţie”. E cu atât mai mare meritul noii echipe a Vieţii Româneşti, căreia i s-a raliat şi poetul Marian Drăghici. Cei doi scriitori, N. Prelipceanu şi M. Drăghici, au reuşit să aducă la revistă critici noi – Nicoleta Sălcudeanu, Ştefan Borbély, Bogdan Creţu –, au lansat dezbateri de substanţă, au retrezit interesul pentru film, muzică şi arte plastice, au redescoperit mari scriitori pe nedrept daţi uitării (Ştefan Bănulescu), au impulsionat pagini de dialog de largă respiraţie intelectuală. Zona rămasă deocamdată neacoperită, observă Nicolae Prelipceanu, sunt ştiinţele exacte, care să fi fost „traduse” într-un limbaj pe înţelesul adepţilor ştiinţelor umaniste. Dar nu e timpul pierdut. Vor veni şi aceste texte, mai ales că resurse intelectuale există. „Am vrut ca această revistă, rămasă într-un fel de paragină, să devină o instituţie”, spune Nicolae Prelipceanu. Bogatul sumar al numărului 8-9, pe care îl prezentăm pe scurt, demonstrează că proiectul său e pe drumul cel bun.

Numărul se deschide printr-o emoţionantă evocare a Monicăi Lovinescu, semnată de Matei Vişniec, legată de momentul important al deciziei viitorului dramaturg de a rămâne la Paris, de a nu se mai întoarce în România lui Ceauşescu. Unghiul relatării este relevant deopotrivă pentru începuturile adaptării şi supravieţuirii materiale ale lui Vişniec în „oraşul luminilor”, pentru sprijinul pe care l-a primit de la marii săi prieteni: „De mai multe ori am fost invitat în casa lor (a Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca – n.m.), de mai multe ori m-am dus să-i văd la Europa Liberă şi apoi am stat cu ei îndelung la cafeneaua care se află vis-à-vis de restaurantul Doina… Între timp obţinusem 5 000 de franci, o bursă oferită de o fundaţie, şi Virgil Ierunca a venit cu ideea să-mi ţină banii la el în casă, ca să nu mi-i fure cineva în căminul de emigranţi în care stăteam. În acea perioadă îi vedeam pe Monica şi pe Virgil Ierunca cam o dată pe săptămână, în ziua când îşi înregistrau emisiunea la Europa Liberă, şi Virgil îmi aducea câte o sumă mică din „tezaurul” meu, trei sute sau patru sute de franci, cam cât aveam nevoie ca bani de buzunar pentru următoarele şapte zile. (…) Monica Lovinescu era, dincolo de lupta ei împotriva comunismului, o sursă inepuizabilă de sfaturi practice pentru cineva ca mine, proaspăt aterizat la Paris.”

La rubrica restitutio, capitole din volumul „Rimbaud le voyou” (Rimbaud Vântură-lume) al lui Benjamin Fondane, publicat în Franţa în 1933, în care autorul, de origine română, avansează o imagine polemică a lui Rimbaud şi revelatoare pentru admiratorii celui ce a scris Corabia beată. Studii de Ion Pop („Tudor Arghezi. Dumnezeul ascuns, poezia prezentă”), Dieter Schlesak („Nichita sau Metapoezia perioadei roşii. Convertirea totalitarului în unu”). Comentarii critice de Radu Aldulescu, Bogdan Creţu, Constantin Pricop. Continuă  incitanta anchetă „Scriitorii şi biblia”, la care răspund Gáal Aron din Ungaria, Leo Butnaru, Dan Stanca şi Gheorghe Schwartz.

Dumitru Radu Popa, prozatorul român de la New York, îi consacră un eseu lui Mircea Daneliuc, filmografiei sale apocaliptico-ludice, atât de proprie lumii româneşti. Călin-Andrei Mihăilescu (eseist şi profesor de literatură spaniolă şi comparativă la University of Western Ontario, Canada) semnează eseul – „Un univers astrocentric” - despre strălucirea starurilor comerciale ce obnubilează traiectoria discretă a valorii artistice. Un fragment: „Sub asediul acestor stele agresive a căror ţintă suntem chiar noi, se produc rapid şi efectele: spiritul tău deschide sticla; vezi deodată bulele heideggeriene de 7Up mergând mereu în sus, ieşind parcă dintr-un izvor prea profund pentru a-l putea sonda. Cultura exclusivistă a bulelor pare a străluci asemenea unei repetiţii exasperante a culturii de masă reprezentate de staruri; originile lui Heidegger – reversul, rezistenţa faţă de şi esenţa insignifiantă a produsului de consum numit Britney Spears. Cu fiecare nouă apariţie şi prin prezenţa starului, cultura pop îşi reafirmă dispreţul pentru unicitate, pentru acea esenţă străveche şi originară a cărei distanţă a fost numită, de Benjamin, aură”. George Banu scrie despre marionetele lui Paul Klee. Ion Bogdan Lefter trece în revistă, în 5 note bilanţiere, „noile valuri” de tineri scriitori, reuşitele şi carenţele acestor autori care vânează adesea succesul, mizând exclusiv pe lexic licenţios şi retorici „minimaliste”, menite să camufleze de fapt inconsistenţa valorică. O notă bună din partea criticului primeşte colecţia „Ego. Proză” a editurii Polirom, lansată în 2004, care a creat o veritabilă emulaţie literară. Două dialoguri interesante: Gheorghe Grigurcu – Vasile Ponea, Alex. Ştefănescu – Daniel Cristea-Enache…

Viaţa Românească în noua sa formulă, girată de Nicolae Prelipceanu şi Marian Drăghici, îşi „reîncarcă” prestigiul de altă dată cu un spirit universalist, reformator. Deschiderea şi consistenţa temelor pe care le atacă o face să fie căutată de cei mai pretenţioşi consumatori de produse culturale.

1