„Cortina de ceaţă” sau faţa nevoalată a politicii româneşti (Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Cortina de ceaţă)

Cortina de ceaţă nu este doar titlul unei cărţi. Această sintagmă nu denotă doar o publicaţie apărută la o dată exactă, într-un loc precis şi cu autori bine cunoscuţi. Dincolo de aceste formalităţi administrative comune, titlul cărţii are, cred, un orizont semantic mai larg. Dar pentru a putea nuanţa conturul acestui orizont semantic, să aruncăm o privire asupra conţinutului Cortinei de ceaţă – produs al unui dialog purtat între doi prieteni şi profesori universitari deopotrivă, Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş.

Concepută, după cum aminteam puţin mai înainte, sub forma unui dialog, paginile acestui volum ne vorbesc despre realitatea politică din România ultimelor două decenii, aşezată sub lentila prezentului. Cu paşi mărunţi, dar siguri, analizele autorilor încearcă să ne ofere un peisaj al politicii româneşti ce se află în continuă schimbare. Tonul este deseori alert, se lucrează la rece, astfel încît nu trebuie să ne mirăm atunci cînd citim, chiar de la început, afirmaţii ce au forţa unor sentinţe: „în viaţa politică românească a momentului nu se poate anticipa nimic [...] Viaţa politică din România este atît de complicată, încît nici o surpriză nu este exclusă.” (p. 13).

Rezumat sub această formă, parcursul politicii româneşti va constitui prilejul deschiderii dialogului dintre cei doi autori. Alegerile prezidenţiale soldate în favoarea candidatului Traian Băsescu, înfiinţarea Alianţei D.A., destrămarea acesteia, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi revenirea sa la putere – tot atîtea teme de discuţie pentru partenerii de dialog. Observăm, încă de la primii paşi ai lecturii, caracterul profund contradictoriu al discursului politic din România. Istoria sa recentă, după cum putem nota pe măsură ce avansăm spre finele cărţii, este puternic fragmentată. Ne aflăm, am putea spune, în faţa unui puzzle care nu-şi va găsi nicicînd soluţia finală. Şi asta cu atît mai mult, cu cît nici prezentul nu ne oferă o imagine clară şi coerentă de analiză. Pînă şi o frivolă răsfoire a paginilor din ziarele româneşti ne poate confirma acest lucru, ultimele evenimente fiind deosebit de relevante. Pentru a lua doar un singur exemplu, putem face referinţă la actualele declaraţii făcute de Mircea Geoană, şeful Partidului Social-Democrat din România. Domnia sa susţine eliminarea imunităţii parlamentarilor, astfel încît orice cetăţean să fie egal în faţa justiţiei, fie el preşedinte sau un simplu vieţuitor. Ei bine, dar această propunere se situează tocmai în contextul în care forul Camerei Deputaţilor din România deja votase blocarea urmăririi penale a domnilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea (susţinînd, implicit, imunitatea acestora)!1 Pe lîngă mult discutata problemă a separaţiei puterilor în stat (Parlamentul nu are statutul potrivit pentru a hotărî chestiuni strict juridice), se observă, în spatele declaraţiilor, o doză imensă de ipocrizie. Căci, într-adevăr, dacă nu urmărim decît aflarea adevărului, de ce ne-am mai ascunde în spatele unui vot parlamentar? De ce să aşteptăm decizia Parlamentului, cînd această procedură nu face decît să încetinească mersul justiţiei? Răspunsul poate fi intuit de fiecare dintre noi...

Am deschis această mică paranteză doar pentru a sublinia, o dată în plus, ipoteza de lucru a celor doi autori: şi anume că în România politică orice surpriză este posibilă. Nimic nefiind din principiu exclus, ne putem aştepta la orice întorsătură a evenimentelor. Lucru care se şi observă atît în trecutul îndepărtat, cît şi în cel recent, aproape de prezentul cotidian.

Deşi prinsă sub vertijul lipsei de determinare, realitatea politicii româneşti ne va fi prezentată sub umbrela conceptuală a unei minime coerenţe – şi asta în lumina discuţiei purtate dintre Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş. Însă nu trebuie să înţelegem de aici că dinamica politicii din România ar ascunde ceva coerent, un strat limpede şi lipsit de confuzii. Dimpotrivă. Seninătatea, adevărul şi transparenţa - valori în virtutea cărora este purtat dialogul dintre cei doi autori – va pune în contrast puternic o Românie fracturată de ura politică, de tot soiul de surprize şocante sau de o constantă practicare a minciunii. Diagnosticul pare a fi clar: întrucît în România nu se cultivă valori precum adevărul, transparenţa şi toleranţa, avem de a face cu o realitate dezbinată la toate nivelele societăţii (politice, culturale sau morale). Titlul, pornind de la această constatare, îşi găseşte justificarea. Între adevăr şi viaţa politică românească se interpune o cortină de ceaţă, cortină ce ne împiedică să discernem ceea ce este bine de ceea ce este rău sau ceea ce este fals de ceea ce este adevărat.

Pornind de la această stare de fapt, am putea sublinia că rolul cărţii de care ne ocupăm este şi cel de a demistifica viaţa politică românească. Pe baza unor documente istorice precise şi sub lumina unei conştiinţe lucide şi critice, autorii ne prezintă o realitate nevoalată. Cu alte cuvinte, o realitate care nu se mai ascunde în spatele unei cortine de ceaţă. Iar rezultatul nu este cel al deschiderii unei noi perspective de analiză, ci prezentarea adevărului în simplitatea nudităţii sale. Iată de ce simţi, pe măsură ce se dezvoltă dialogul dintre cei doi parteneri, că păşeşti pe un teren sigur, lipsit de porţiuni îndoielnice. Contrast evident, puternic: pe de-o parte, o Românie al cărei discurs politic este mereu schimbător, înşelător; de cealaltă parte, simplitatea şi limpezimea discuţiei dintre Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş.

În cele din urmă, cred că ar fi interesant de comentat, fie şi în chip sumar, structura Cortinei de ceaţă. Dialogul despre care pomeneam şi mai înainte este purtat de-a lungul mai multor zile. Iar structura cuprinsului este simplă, înfăţişată sub forma următoare: Ziua întîi, Ziua a doua, Ziua a treia ... Ziua a opta şi, în fine, Ziua Z. Este, aş putea spune, ca şi în Facerea: bine cunoscutul pasaj biblic, din care aflăm că lumea a fost creată în şase zile, cea de-a şaptea fiind destinată odihnei. Doar că, să observăm imediat, dialogul nostru se desfăşoară în opt zile, adăugîndu-i-se încă o zi, numită simbolic Ziua Z. Din acest punct de vedere, între pasajul biblic şi dialogul din Cortina de ceaţă nu avem o simetrie perfectă. Şi nici nu poate fi. Căci realitatea politică românească (obiectul discuţiei din carte) se face şi des-face continuu, fără a putea fi încadrată într‑o structură ordonată. Este, în interpretarea pe care aş propune-o aici, o ironie a facerii...

În mod cert, cineva ar putea pune aici problema limitelor interpretării. Într-adevăr, nu este interpretarea de mai sus mult prea forţată? Obiecţie pertinentă, dar care constituie prilejul unei alte discuţii.

__________

Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Cortina de ceaţă. Editura Polirom, 2007