Poeme noi

o viaţă secretă pe măsura ta:

intră şi tu în acel „dincolo” al lor ca într-o viaţă secretă pe măsura ta. lasă-te filmat pe dinăuntru de ochiul de inox al dimineţii. (ai fost visat: pielea ta se întindea ca o tăcere corozivă. închis în visul ei amniotic.)

lasă-te înghiţit în gesturile păpuşarului melancolic. lasă-te smerit sub primul brânci. intră şi tu în acel „dincolo” al lor pe urmele vechi. (un pumn de licurici izbind lumina netrăită. închis în visul ei amniotic.)

viaţa secretă te trezeşte la viaţă. (închis

în visul ei amniotic.)

tatăl şi fiul:

tatăl şi-a pus mâna dreaptă pe

umărul stâng al fiului şi

i-a zis băiete e timpul şi atunci

porneşti ca răstignitul sub crucea lui

cuvintele mele sunt faptele mele
deşi merg împreună spre locul acela
te întrebi când se vor întâlni şi
dacă întâlnindu-se vor şti să-şi vorbească

ca două mâini retezate:

(eu şi tata) am căzut ca două mâini retezate
noi nu ne vorbim în vis ca tatăl şi fiul
din filmul lui sokurov noi visăm duelul
dar niciodată moartea

tata mi-a dat şi mie să mănânc şi să
beau din întunericul acela numai al lui
fiecare zi are cuvintele ei şi noi căutăm
tocmai cuvintele care ucid

ca două mâini
retezate
(eu şi tata)
am căzut

cafelele:

umbrele noastre neglijent decupate
şi bătrâneţea desigur ca o profeţie
dar ceea ce lipseşte e mai adânc
decât am crezut noi după prima cafea

vom trece noaptea în luminile filmului mut
nu te aştepta la mare lucru libertatea
nu e atât de grozavă ceaţa care vine spre
noi e mai adâncă decât am crezut după
a doua cafea

înaintea zorilor umărul înţepenit în aburul

cafelei tari poate după ceaşca asta:

foaia A4: un eveniment:

întunericul a căzut între
mâna mea dreaptă
şi foaia A4. cafeaua vărsată
s-a întins aburind.

nu să scrii - nu să scrii -
nu asta e ieşirea. nu ploaia de afară
e de vină pentru ploaia
dinăuntru.

sub ochii tăi foaia A4
se înnourează
se chirceşte şi apoi rămâne ca un
pământ bătătorit.

blues liliputan: 24 ian. 2008

steaguri strunite de vânt ca soldaţii la

                                                paradă
steaguri cu piepturi scoase din cântecele

                                    patriotice vechi

sau din filmele cu armata americană

uşor uşor te simţi ca peştele mărunţit din
conserva pe care tocmai ai mâncat-o

şi zilele tale ca o furculiţă uriaşă din inox
şi nopţile tale ca o gură plină de salivă
aşteptându-te
înghiţindu-te

fii şi tu
un steag strunit de vânt ca soldatul la

                                                paradă
un steag cu pieptul scos dintr-un cântec

                                    patriotic vechi
sau dintr-un film cu armata americană

fii şi tu

bregovic blues:

(ai mâini de soldat, băiete,
îmi spuse femeia,
exacte ca un ceas elveţian)
ca pe două pistoale de cowboy
înaintea duelului le ţin
în buzunare
tăcute şi reci

green trip:

în dreapta mea iarba
se îndesea se înălţa
izbindu-se de umărul meu
de profilul meu atins de
bătrâneţe în dreapta mea iarba
foşnea uneori ca o sacoşă în
bătaia vântului alteori ca
o femeie îndrăgostită

verdele ăsta e un vin tare
ascunde o călătorie
(simţeam atunci)

grădina bunicilor:

gesturile noastre ca un puzzle
mărturisind o iubire încâlcită
pe muzica lui „jefferson airplane”
(somebody to love)
în poemul ăsta pot spune totul
despre noi în poemul ăsta ca
pântecul tău în care îmi vei
purta singurul copil
pentru mine poemul ăsta e adevărul
tăcerea din el e plină de imagini
cum plină de seminţe era în primăvară
grădina bunicilor

înşiruirea cea dreaptă:

şi acum prefă-te că nu există
o deşertăciune a deşertăciunilor
că nu există o vânare de vânt
că nu există

n-o să-ţi iasă din prima
de fapt nimic nu iese din prima
prefă-te că dragostea dă sens
prefă-te că înăuntru e ceva

şi încet ca la yoghini dar
foarte încet te vei simţi ca
un pahar plin cu energizante
şi vei zice şi tu: am trăit

asta şi asta şi asta şi asta şi

aproape de miezul nopţii:

„poezia ta nu face doi bani” ăsta e un gând

                                    care te face
să-ţi aprinzi o ţigară şi să tragi cu sete

                                                din ea

„de ce scrii, bă” şi vocea lui gheorghe dinică

                                    îţi plimbă o
lampă de interogatoriu în ochi „de ce scrii,

                        bă, prostule? adică
ce vrei să insinuezi?” iar tu abia dacă

                                                îngaimi
„scriu pentru că pentru că pentru

                        că” şi cam atât

„ce zici? o faci pe-a martiru?” şi

      pac şi poc pumnii stabilesc
măsura adevărului dar întrerupi

                        filmul şi zici

„hai mă că devii patetic s-a terminat comunismu” şi te pregăteşti
pentru replica de final care să fie

                        densă şi aspră

dar ploaia îţi întrerupe gândurile

                        insomniace şi
rămâi doar cu ideea asta „poezia

            mea nu face doi bani”

„no country for old men”:

...şi străzile scurtate de foarfecele

                                    ploii

(taică-miu aseară mi-a povestit

                                    istoria

ceasurilor elveţiene şi sângele nu

                                    s-a clintit)

noi doi mergeam cu lăuntrurile foşnind ca

                                    staniolul

(dacă sângele nu s-a clintit înseamnă

că sunt gol sau e numai întunericul?)

noi doi neaşteptat de vii pentru acest

timp al morţii

(aburul ce-mi iese pe gură ca un rest de

                                                funie)

străzile scurtate

(zgomotul monedei: cap sau pajură?)

„matchpoint”:

şi aşteptarea ţi s-a băgat în suflet ca o

                        femeie de cursă lungă şi

iat-o cum cu gesturi de casnică te prinde în

                                                jocul ei

de timp băltind

în buzunarul stâng ai strâns între degete o cutie de chibrituri „matchpoint” în fiecare seară aprinzi un chibrit şi speri sau numai te gândeşti că aşteptarea o să ţină cât va

                                                ţine cutia

şi speri sau numai te gândeşti dacă n-ar fi

                                    mai bine
s-o aprinzi pe toată şi să-i sufli

scrumul:

întins pe gresia din baie:

„gol şi năuc” ca şi cum ai spune „alfa şi

                                                omega”

umerii ţi-au încolţit şi tot ce îţi trece prin

                                                cap e
ce fructe ai să mănânci din ei

dragostea ta pentru „singura femeie” a

                        început ca o beţie şi
s-a sfârşit cu o mahmureală pe care zeama

                                    de murături

n-o mai drege

„gol şi năuc” ca şi cum ai striga „alfa şi

                                                omega”

„gol şi năuc” cu umerii încolţiţi întins pe

                        gresia din baie aburul se

smulge de lângă tine cu exactitatea calmă a