|
Alexandr Soljeniţîn, cel care s-a stins duminică seara la vârsta de 89 de ani, a fost scriitorul care a dezvăluit adevărata faţă a comunismului. Nici una dintre mărturisirile făcute de foştii disidenţi sovietici refugiaţi în Occident - aşa cum ne spunea şi Monica Lovinescu de la microfonul Europei Libere - nu a avut puterea de convingere şi argumentele-forte prezentate de Soljeniţîn. Nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” dar mai ales „Arhipelagul Gulag” - scrieri inspirate de ororile spaţiului concentraţionar sovietic, pe care scriitorul le-a cunoscut pe propria piele - au smuls vălul autoînşelăciunilor de pe ochii multor intelectuali de stânga din Occident, fascinaţi de utopia sovietică, iar unii dintre ei chiar puşi în slujba acestei ideologii criminale. În fosta RSS Moldovenească, despre odiseea antitotalitară a lui Soljeniţîn s-a auzit mult mai târziu, abia în contextul perestroikăi lui Gorbaciov, atunci când dezvăluirile legate de crimele stalinismului căpătaseră proporţii copleşitoare, iar cărţile celebrului opozant anticomunist, scoase de la index, au început să fie editate. Eu personal am auzit pentru prima dată despre Soljeniţîn în anii studenţiei mele sovietice. Dacă noi, studenţii români, eram chestionaţi de KGB pentru cărţile de peste Prut pe care le citeam în mod clandestin – Eminescu (opera politică), Sadoveanu, Rebreanu, Marin Preda ş.a. -, unii dintre colegii noştri rusofoni, oricât de straniu ni se părea atunci, erau supuşi unor interogatorii pentru că îi citeau pe Soljeniţîn, Zinoviev sau Bukovski. Noi trăiam frustrările identităţii noastre româneşti interzise, ei erau conectaţi la ideile subversive ale disidenţilor sovietici. Cred că şi acest gen de decalaj explică, între altele, incapacitatea noastră de a asimila în profunzime democraţia modernă, după 1989. Basarabenii s-au fixat pe exaltarea miturilor naţionale şi nu au făcut în suficientă măsură pasul următor: înspre europenitate, înspre descătuşarea individului de comandamentele colectiviste, de aceea Moldova a recăzut în plasa fostei nomenclaturi reşapate. Nici ruşii nu s-au emancipat ca cetăţeni, însă gândirea antitotalitară, la ei, a avut totuşi o altă dimensiune. Din păcate, nu a fost de-ajuns. Soljeniţîn însuşi reprezintă un exemplu clasic al limitării de care au suferit mulţi dintre foştii disidenţi antisovietici. Întors din exil, fostul inamic al comunismului s-a lăsat decorat de Putin, a îmbrăţişat ideile panslavismului rus, cu accente antisemite – a se vedea lucrarea „Două secole împreună” – şi a început să predice „valorile” Rusiei pravoslavnice, opuse Occidentului, celui care l-a salvat de la pieire. Destinul lui Soljeniţîn, acum încheiat, cred că ne oferă o lecţie ambivalentă: nevoia de curaj în faţa răului, dar şi nevoia lucidităţii pe care trebuie să o manifestăm în raport cu orice regim politic, tentat să strivească libertatea individuală şi gândirea independentă. Moştenirea lui Soljeniţîn, de o valoare incontestabilă, ar trebui studiată ca o lecţie elocventă pentru ceea ce a însemnat totalitarismul sovietic. O lecţie de memorie şi spirit critic mereu actuală pentru Basarabia.
|
Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului