Monika Rinck – poezia conceptelor îmblânzite

Monika Rinck este o poetă unică a cărei gândire lirică îi egalează creaţia în verticalitate şi subtilitate. Fiind o poeta docta a postmodernităţii accelerate, ea combină cu mână sigură reflecţiile lingvistice, romantismul şi cultura pop, pe Rilke, Johnny Cash şi viaţa de biker cu un supliment de biologie aplicată. Poemele sale conţin o ironie subţire care se transformă din când în când într-un patos solid construit, constituind astfel un adevărat panaceu pentru cititor.

Monika Rinck s-a născut în Zweibrucken, în 1969. A făcut studii de religie, istorie şi lingvistică comparată la Universitatea din Bochum, Universitatea Liberă din Berlin şi Universitatea Yale. Activează în cele mai diverse domenii, demon­strând încă din perioada studiilor aptitudini deosebite pentru interdisciplinaritate şi transmediatic. Rinck s-a manifestat ca poetă şi eseistă, membră a grupului de acţiune „Das Lemma”, dar şi ca actriţă în documentarul-soap opera ficţional Le Pingpong D’Amour.

Este, de asemenea, autoarea proiectului Begriffstudio, o lucrare în curs de elaborare pe Internet (o primă selecţie de texte a fost publicată sub formă de carte în 2001) care, conform descrierii criticului literar Michael Braun, „arhivează şi prezintă erori lingvistice, epifanii intelectuale, construcţii de cuvinte ciudate şi remarcabile ce se ivesc în realitatea cotidiană a mass-media”. În jurul acestor fragmente se formează o structură hibridă de texte inedite care se situează undeva între un jurnal poetic şi un lexicon al prezentului.

Rinck defineşte scrierea poeziei ca pe o „ceremonie ritmică”, comparînd-o cu construcţia unui cuib. Pentru ea, poemele bune sunt nişte „fluxuri de cuvinte”, iar „versul integrează în forma sa în proporţii egale protecţia, curtoazia şi seducţia”. Extrăgîndu-şi efectul din acest paradox aparent, poezia lui Rinck conţine emoţii exprimate cu fervoare acută prin expresii obişnuite, asocieri de imagini şi semnificaţii care tind să se transforme uneori într-o glumă uşor picantă. Texte în limbi străine şi traduceri alterate în mod intenţionat sunt plasate adesea alături de o cadenţă goetheană, holistică, reînscenare a interconexiunii universale.

Versurile Monikăi Rinck sunt construcţii artificiale care fac să fuzioneze opoziţiile aparente într-o tensiune productivă din punct de vedere poetic, aşa cum fuzionează ştiinţa şi poezia în cazul poemului „Bujorii”. Aceste structuri transformă metaforele în concepţii şi concepţiile în metafore.

În comentariile sale poetologice plasate pe portalul pentru specialişti Neuedichte, Monika Rinck descrie felul său de a compune poezie: „Să introduci o idee într-o formă consistentă dar mobilă, care să integreze şi limitele acestei idei, să exprimi indicibilul îmbogăţit de experienţa tăcerii, ar fi formula definitorie a unei creaţii poetice izbutite. Graţie faptului că versul se dezvoltă odată cu autorul, conceptele existând înainte de a fi definite, înainte ca artistul să aibă acces la conceptualitate, care apare doar ca o fixaţie, făcând totuşi acest vers deschis şi fluid şi astfel nu mai puţin necesar.”

Lumile limbajului său sonor şi senzual, deschise în toate direcţiile, capătă forme consistente. Însă scrisul lui Rinck este împrospătat în mod constant şi de un umor care devine uneori scabros, pentru ca, în final, să capete o notă delicată sau tragică.

Un element constant, dificil de înţeles, este poneul care galopează mereu în textele sale: un purtător de semnificaţii pletos şi încăpăţânat, o prezenţă preumană, un mic simbol freudian sau jungian, batjocoritor poate? Dar, în acelaşi timp, personificarea unui iubit, sau a iubitului, o solitudine cumva familiară celuilalt: spiritul bun al unei cowgirl poete.