Patriotism prost înţeles

Vara trecută, o prietenă a găzduit pentru o săptămînă trei americani: o mamă cu copiii ei. Mama, o femeie cu un nivel de instrucţie mediu, care nu ştia mai nimic despre România, s-a dus, înainte de a veni la noi, la biblioteca din orăşelul ei american ca să se informeze cît de cît asupra ţării noastre. Din cele vreo trei albume pe care le-a găsit, a rămas cu impresia că românii şi româncele sînt toţi nişte oameni graşi şi frumoşi, care dansează toată ziua îmbrăcaţi în costume cu fuste largi, colorate şi cu basmale pe cap – femeile – şi în iţari, bundă şi cuşmă – bărbaţii. Şi că toţi locuiesc în case de chirpici ori lemn, cu broderii aşijderea, altminteri minunate. Mai departe nu ştiu pînă unde a mers imaginaţia ei, poate la cîmpul verde unde paştem cu toţii oi şi capre, cîntînd din caval.

Îmi imaginez şocul cultural al bietei femei cînd a văzut că prietena mea nu e „grasă şi frumoasă”, se îmbracă mai cu seamă în blugi, a făcut o facultate şi, doamne, iartă-mă, a mai văzut şi  Parisul ori Viena! Colac peste pupăză, locuieşte într-un apartament cu apă curentă, bibliotecă, televizor şi computer, mănîncă şi ea cu furculiţa şi nu are prin debara nici o oaie! Să mă mai gîndesc ce-o fi trecut prin mintea americancei noastre cînd i-a văzut pe oamenii de pe stradă şi slabi, şi graşi, şi cu ochi negri, şi cu ochi albaştri, şi veseli, şi trişti, fără iţari ori opinci, călătorind în tramvaie şi maşini, ca tot americanul sau ca tot europeanul? Nu mă mai gîndesc. Îi las să se gîndească pe culturnicii de pe vremea comunismului, care vor fi făcut albumele cu pricina, din care străinul îşi face şi acum despre România o imagine atît de deformată. Pentru că numai ei puteau cloci asemenea „opere de artă”. Numai ei puteau fi atît de rudimentari, încît să nu ştie cît de mult rău sînt în stare să facă României asemenea imagini...

Însă eu mă tem că specia de culturnic amintită mai sus nu doar că nu e pe cale de dispariţie, dar e şi... polivalentă. Sînt convinsă că pe la ministere, prin centre culturale, prin redacţii de reviste, prin studiouri radio şi TV ori pe la cine ştie ce alte foruri mai sînt unii care ignoră faptul că avem nevoie, ca popor ieşit atîtea decenii „din istorie”, să oferim celor care nu ne cunosc – motiv pentru care, într-un fel, se şi tem de noi -  o imagine a normalităţii. Fiindcă numai normalitatea nu sperie, lucru pe care, se vede, nu-l ştie şi pa­triotul de serviciu, de ieri, de azi şi de totdeauna.

Iată un paradox care m-a pus mereu pe gînduri: „deţinătorii adevărului” în ceea ce priveşte dragostea de ţară au făcut dintotdeauna rău României, cu toate bunele lor intenţii. Patrioţii de serviciu, fie ei de orice culoare şi orice apartenenţă politică (şi orice etnie, că n-om fi singurii pe lume cu asemenea belea pe cap), fac rău ţării lor tocmai pentru că scot în faţă numai oamenii şi lucrurile despre care cred ei că „dau bine” în afară. Fiindcă ei cred că îşi iubesc ţara dacă promovează oameni care o laudă fără discernămînt ori ascund realităţile, punînd în circulaţie imagini în care românul e doar vesel, cîntă şi dansează.