Cosmopolitism în Transilvania

„În spatele Elbei începe Siberia”, acest postulat îi aparţine lui Adenauer, care a zis lucruri şi mai inteligente. Noile state ale UE, România şi Bulgaria, sunt considerate de către mulţi vest-germani (în parte, şi de către cei din estul Germaniei) drept ţări de dincolo de hotarul civilizaţiei. Se pare că în Germania locuitorii acestor ţări par a fi asociaţi numai cu nişte mafioţi sau prostituate, în cel mai bun caz, cu ţăranii sau muncitorii sclavi de pe plantaţiile de căpşuni. De fapt, rata criminalităţii din România nu este mai înaltă decât cea din Italia sau Spania. Transilvania şi Banatul sunt regiuni boom, unde şi-au deschis filiale 120 de firme germane, printre care Thyssen-Krupp şi Metro. Oraşe ca Sibiu (Hermannstadt) şi Cluj (Klausenburg) au o rată a şomajului de un procent şi duc lipsă de muncitori calificaţi.

Totuşi, de ascensiunea acestei ţări din Europa de Sud-Est mulţi nemţi încă nu au auzit nimic. Între timp, mulţi români tineri şi bine pregătiţi se gândesc mai întâi de trei ori până a merge în Europa de Vest pentru a accepta un serviciu acolo. Un cunoscut al meu, cetăţean român, a refuzat de curând un job în Brussel, pentru că locul de muncă din Braşov (Kronstadt) a fost mult mai atractiv. Un altul din domeniul EDV (prelucrarea electronică a datelor, un domeniu forte în România) a trebuit doar să facă o aluzie firmei sale din Mannheim că se gândeşte la o revenire în ţară, pentru a i se mări din nou salariul.

Desigur, în România predomină, în parte, încă sărăcia lucie. Printre învinşi se numără cei mai în vârstă, care nu mai pot să‑şi schimbe profesia sau nu mai pot să-şi însuşească una nouă, şi, întâi de toate, pensionarii. Învingătorii sunt cei născuţi în anii şaptezeci sau mai târziu, care şi-au început studiile după Revoluţie (aici nu se zice schimbare „Wende”, în 1989 au fost români care şi-au pierdut viaţa) şi care, în parte, sunt înalt calificaţi. Mulţi dintre ei impresionează prin optimism şi se percep europeni. Pe lângă engleză sau germană mulţi dintre ei mai cunosc şi limba franceză, care e mai apropiată de propria lor limbă maternă.

Nu numai românii foarte calificaţi sunt cei care preferă să rămână în propria ţară, nu sunt puţini nici nemţii care merg în România. Unii dintre ei o fac pentru prima dată, alţii sunt nemţi născuţi în România,  refugiaţi în Germania doar cu 10-15 ani în urmă: mai multe sute dintre cei reveniţi s-au stabilit în Transilvania: printre ei manageri culturali, editori, gastronomi, proprietari de firme, pensionari, freaks – un conglomerat pestriţ. Multe drumuri duc spre Transilvania, ţara de dincolo de munţi (din spatele munţilor).

Cine a mers anul trecut în capitala culturală europeană, la Sibiu, a trebuit să se frece la ochi pentru a se convinge că e chiar în România: în curţile interioare atârnă lădiţe pentru flori cu muşcate luxuriante, pretutindeni se văd volete la ferestre vopsite în negru şi verde. Şi interiorul unor berării aminteşte de localurile din Germania de Sud.

Şi totuşi privirea cade pe marea biserică ortodoxă şi asupra palatului regelui romilor hoinari, străjuit de un turnuleţ. În stradă se aud multe limbi. Sibiul este un oraş cu adevărat multicultural, în Transilvania sunt 19 naţionalităţi diferite. Kreuzberg-ul Berlinului pare, dimpotrivă, o localitate mică de provincie, iar Germania – omogenă din punct de vedere etnic. Radio Timişoara din Banat emite lunea, fără nici un dubiu, emisiuni în 11 limbi.

În România sunt categorii de populaţie, ca cele ale romilor şi ungurilor, care constituie fiecare luate în parte mai mult de 10% din numărul total al populaţiei (câte cca 2 milioane). În Cluj Napoca – Kolosvar – Klausenburg am fost invitată de către „Centrul Cultural German” al Fundaţiei Robert-Bosch pentru o lectură publică. Responsabilă de programul literar de acolo e o unguroaică ce-a crescut în România şi care a studiat germanistica. În biblioteca bunicii sale din Szeklerland literatura universală e desigur în cinci limbi, pe care doamna în vârstă le vorbeşte fluent. O comoară extraordinară şi de necrezut într-o casă obscură din plăci prefabricate, bibliotecă de nebănuit pentru o nemţoaică plină de prejudecăţi şi pusă pe călătorii.

Alegerea Sibiului – Nagyszeben – Hermannstadt, al cen­trului cosmopolit al Carpaţilor, în calitate de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007 a fost mai mult decât corectă. Şi se pare că între timp vin încoace şi mulţi occidentali – şi rămân surprinşi. Şi aceasta nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei ţări, mai ales că pentru mulţi ea continuă să fie o pată albă pe harta lumii – o ţară despre care încă se mai presupune că s-ar afla undeva, în Siberia.

Berlin, ianuarie 2008

Traducere din germană de Corina Gîrlă

_____________