Bodiul? Dar cine-i ăsta? (despre filmul „Ivan Ivanovici se întoarce”)

După ce anul acesta Uniunea Cineaştilor s-a manifestat la nivel public pînă acum doar printr-un dezacord major dintre colaboratorii săi, în ziua a doua a lui aprilie la cinematograful „Odeon” din Chişinău a avut loc premiera filmului „Ivan Ivanovici vozvraşceaetsea” („Ivan Ivanovici se întoarce”), produs de către cîţiva membri ai UC, în care este vorba despre fostul prim-secretar (1961–1982) al partidului comunist din republica sovietică socialistă moldovenească, Ivan I. Bodiul. Reprezentanţii presei precum şi publicul larg nu au fost, practic, deloc informaţi despre eveniment, de aceea nu a fost de mirare faptul că nici unul dintre redactorii culturali cunoscuţi din Moldova – căci a fost un eveniment mai curînd cultural decît politic – nu a fost prezent. Se prea poate că asta s-a şi dorit, creîndu-se, în sala cinematografului, într-un anume fel o atmosferă de reuniune de partid. Doar cîţiva spectatori cu vîrsta de mai puţin de 40 de ani au fost în sala arhiplină, majoritatea publicului constituind-o veteranii UC şi tovarăşii de lucru şi de vîrstă avansată ai lui Bodiul, aproape în exclusivitate bărbaţi. După cum a fost menţionat în cuvîntul de salut, filmul montat de Mircea Chistrugă în colaborare cu Mihai Poiată şi Vlad Druc reprezintă un fel de continuare a proiectului început cu filmul documentar „Probă de libertate”, produs în anul trecut.

Ca şi despre filmul precedent, şi despre „Ivan Ivanovici” se poate spune că nu este un film deosebit de reuşit. Pornind de la alura celor trei autori, publicul s-ar fi aşteptat mai curînd la o atitudine critică faţă de cel mai longeviv – 20 de ani în funcţie – conducător din republica noastră sovietică. Se poate însă că anume din cauza temerilor că prezentarea critică a activităţii lui Bodiul ar putea domina filmul, autorii au redus-o la un minim absolut. O analiză propriu-zisă a anilor în care Bodiul a condus partidul comunist din Moldova, precum şi a fostelor şi prezentelor sale declaraţii lipsesc aproape cu desăvîrşire, iar cele cîteva încercări timide de a spune ceva critic nu au fost elaborate, ci aproape că dorite să fie şterse. Da, s-a obţinut un film într-adevăr reflexiv, dar unde este lăsat să reflecteze doar personajul principal care, pe fundalul unei muzici uneori visător-romantice, are posibilitatea să-şi prezinte opinia asupra evenimentelor perioadei sale, fără a i se pune prea multe întrebări. Ceea ce rezultă nu este, de fapt, un film nostalgic; din lipsa de cadre de arhivă – depozitate sau în Rusia sau în arhiva studioului „Moldova-Film” cu care UC luptă de ani de zile –, mai mult de 80% din film constînd din fragmente de interviuri actuale cu Bodiul, astfel încît subiectul se derulează mai mult în prezent şi nu se consacră trecutului.

O privire asupra epocii Bodiul aruncată de către istoricii naţionali şi internaţionali, mai în vîrstă şi mai tineri, nu şi-a găsit locul în film, spaţiul fiind dominat de protagonistul însuşi. Fiind reprezentat ca un soi de „omul cel bun din Moldova”, Bodiul poate fi mulţumit de filmări la fel ca şi actualul PCRM sau cum fuseseră mulţumiţi cei probabil 80% din populaţia care a locuit în Moldova în perioada sovietică. Ca urmare a acestei logici, filmul a fost conceput doar pentru acele persoane care îl cunosc deja pe jubiliar – va împlini anul acesta 90 de ani – şi nu pentru generaţia celor născuţi în ultimii 30-35 de ani, pe care autorii, aşa cum spuneam, i-au exclus din public. O lipsă de profunzime şi o tratare superficială a unei teme bogate în diferite aspecte reprezintă desigur un drept deplin al autorilor, însă o asemenea atitudine este mai puţin oportună în situaţia de azi a Moldovei. Filmul - mai curînd un reportaj de televiziune decît un film artistic-documentar - este în acelaşi timp încă o şansă ratată. O oportunitate pierdută de a oferi tinerilor intelectuali moldoveni – care cunosc la fel de puţin atît producţia culturală a republicii sovietice moldoveneşti (literatură, Moldova-Film, teatru), cît şi istoria politică a ţării din ultimii 50 de ani – şi o modalitate ignorată de a le cunoaşte mai bine. Filmul conţine un material documentar destul de limitat. De ce au fost autorii atît de puţin exigenţi? Cu siguranţă că nu au lipsit informaţii relevante din perioada celor două decenii (!) în care s-a aflat la conducere protagonistul peliculei. Şi cînd ne gîndim că încă în anul 1989 „Дикционарyл енчиклопедик молдовенеск” (Dicţionarul enciclopedic moldovenesc) îl menţiona pe Bodiul ca o persoană care „а комис абатерь граве де ла нормеле ленинисте але веций де партид” (a comis abateri grave de la normele leniniste ale vieţii de partid), atunci nu au lipsit, cu siguranţă, nici părerile controversate despre o persoană care, după cum se pare, a fost văzută în mod diferit chiar şi de către propriii colegi.

În ceea ce priveşte stilistica acestui film documentar, supărătoare au fost cadrele repetate în care Bodiul sau alte persoane intervievate (şi singura contribuţie interesantă a fost cea a fratelui eroului principal) au fost focalizate extrem de aproape de camera de luat vederi, obţinundu-se, astfel, o imagine aproape ironic-comică a persoanelor respective. Ce a vrut să semnifice această filmare invaziv-agresivă nu este clar; pe lîngă faptul că arată foarte neplăcut, reduce distanţa de natură jurnalistică, care trebuie să existe dintre autorii peliculei şi personajul filmat.