5 minute de cultură moldovenească

Atunci când vorbim despre cele două Moldove, partea românească şi cea ex-sovietică, ne raportăm diferit pe un fond comun de confuzie şi ridicol. Poziţiile oficiale, constructele ideologice, coordonatele birocratice şi efuziunile politice ocultează nedumeririle cu privire la „adevărul istoric”. Fiecare parte diplomatică are versiunea ei, iar fiecare cetăţean are reţinerile şi convingerile sale. E dubios. Se vorbeşte aceeaşi limbă, se dovedesc relaţii de rudenie, se constată că se face apel la aceleaşi „personalităţi istorice” ca fond genetic al identităţii culturale şi, cu toate acestea, un dicţionar de regionalisme şi argouri e dat drept dicţionar al limbii unui stat independent şi suveran care poartă numele unei provincii istorice a României.

Aceasta este situaţia reflectată în expoziţia „Revin în 5 minute” a artistului (româno)moldovean Dumitru Oboroc, invitat în cadrul proiectului Carte Blanche aux Jeunes Créateurs desfăşurat de Centrul Cultural Francez din Iaşi.

În încercarea sa de a instala subversiv, la nivelul unei critici ideologice şi nu instituţionale, un posibil Centru Cultural Moldovenesc în interiorul unei instituţii legitime precum cea a Centrului Cultural Francez, Dumitru Oboroc supune oprobriului public absurditatea funcţionării unei astfel de construcţii care ar reprezenta cultural un stat ce se foloseşte de aceleaşi repere valorice ca cele ale unui „stat vecin”.

Titlul expoziţiei, „Revin în 5 minute”, e o aluzie la absenţa funcţionarului care creează „tensiunea birocratică” specifică unei instituţii tradiţionaliste. Totodată titlul ar putea fi citit şi ca o aluzie politică şi psihanalitică la un stencil celebru de pe străzile Bucureştiului, în care Ceauşescu, spectrul totalitarismului, anunţa că e pe cale să se întoarcă.

La intrarea în expoziţie e instalat un cronometru electronic care numără în sens invers, ca ceasul unei bombe distrugătoare, orele, minutele şi secundele rămase până la dezinstalarea Centrului Cultural Moldovenesc. În antecamera simulată a acestui Centru, sunt instalate faţă în faţă două lucrări care reprezintă cele două tipuri de culturi ce au alimentat Războiul Rece, un pseudo-tablou după Marc Rothko, reprezentând ideologia culturii capitaliste promovate de elite, şi o vază masivă de cristal aşezată pe un postament solemn, reprezentând ideologia proletcultistă a manufacturării artefactelor de către popor. Tabloul „Rothko politicus: eu şi iubita mea (F. ART Show)” e, de fapt, un print în care e reprezentată o compoziţie pe roşu, galben şi albastru conţinând un paşaport moldovenesc (al artistului), unul românesc (al iubitei) şi o hârtie mototolită (care creează prin accent atmosfera unui tablou de Rothko). Printul e prins doar parţial sub o ramă, răsucindu-se în partea de jos asemenea unui rolfilm fotografic. Pe soclul de vis-à-vis e aşezată o vază şi o garoafă uscată, sugerând o natură moartă.

Se intră apoi pe un covor roşu, pe culoarul Centrului, în capătul căruia sunt instalate un birou şi un scaun vechi, din lemn. De o parte şi de alta a coridorului sunt agăţate carpete reprezentând portrete de domnitori (româno)moldoveni, produse de fabrica de covoare Basarabia.

Această instalaţie de „sculpturi găsite” creează o atmosferă apăsătoare şi misterioasă. Pe biroul din capăt se găseşte un Dicţionar moldovenesc-românesc care delimitează „ştiinţific” un teritoriu. Pe spătarul scaunului e aşezată o cămaşă a unui funcţionar plecat pentru 5 minute veşnice. Carpetele îi reprezintă pe Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi... Mihai Viteazul. Un alt portret, de data aceasta înrămat cu preţiozitate, îl reprezintă pe „domnitorul medieval anonim”. Istoria a două ţări e reprezentată de aceleaşi figuri eroice, pe ambele paşapoarte e scris în româneşte, dicţionarul e tipărit în româneşte, stemele ţărilor aproape se suprapun... iar Mihai Viteazul?

Noaptea, după închiderea Centrului Cultural Francez, câteva umbre bântuie dinspre interior la o fereastră care dă în stradă. Spectrele stemelor Moldovei şi României se confruntă pentru a poseda corpul unei instituţii.