Atelier de traduceri germano-român la Leipzig (Interviu cu Mariana Codruţ)

- Dragă Mariana Codruţ, ai participat, împreună cu poetul Constantin Acosmei, la Târgul de Carte de la Leipzig, la un atelier de traduceri germano-român, organizat de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin şi de Institutul de romanistică al Universităţii din Leipzig. Te rog să oferi pentru cititorii revistei noastre mai multe detalii des­pre acest eveniment.

- Workshop-ul s-a bazat pe munca a două echipe, română şi germană: echipa studentelor germaniste de la Universitatea din Bucureşti a fost condusă de conf. dr. Ioana Crăciun-Fischer, poetă de limbă germană şi traducătoarea în româneşte a unor Tancred Dorst ori Peter Weiss (acesta din urmă în premieră absolută), iar studentele de la Institutul de romanistică din Leipzig au fost îndrumate de profesoara lor, cunoscută în spaţiul românesc, dr. Sabine Krause. La lucrările din cele cinci zile cât a durat workshop-ul au participat Roland Erb, traducătorul în germană al lui Eminescu (operă pentru care a şi fost decorat de Emil Constantinescu), Bacovia, Slavici, al Jurnalului lui Mihail Sebastian etc., şi dr. Anke Pfeifer, critic şi istoric literar din Berlin. Programul, mai ales pentru studente, profesoare şi cei doi specialişti, a fost încărcat... nemţeşte, cu 7-8 ore de lucru pe zi, timp în care traducerile poeziilor lui Constantin Acosmei şi ale mele, făcute la prima mână dinainte, separat, de fiecare echipă în parte, au fost supuse reviziei în comun. Variantele au fost comparate minuţios şi cele mai reuşite au făcut obiectul lecturii în public.

- Cum ţi s-au părut studenţii, români şi germani, probabil viitori traducători, care au participat la acest atelier?

- N-au fost băieţi, ci numai fete, toate frumoase, deştepte şi sensibile... Cel puţin studentele germane sigur vor ajunge traducătoare, chiar dacă nu de beletristică, de vreme ce studiază la secţia „traductologie” a Institutului de romanistică (una dintre ele, Elisabeta, acum la a doua facultate, făcea deja muncă de traducător de lucrări tehnice). Şi, cine ştie, poate că atelierul la care au participat le va face şi pe câteva dintre românce să aleagă pe viitor meseria asta atât de grea şi atât de mizerabil plătită, dar atât de pasionantă, dacă eşti îndrăgostit de literatură. Fiindcă poate fi şi pasionant, nu doar frustrant, să te învârţi în jurul unei poezii o dimineaţă întreagă, cum au făcut ele, vai mie!, cu „Biblioteca” din vol. Ultima patrie al subsemnatei. Şi, dacă se va întâmpla aşa, poate că se va datora şi aces­tui gen de atelier, a cărui ţintă, ca să citez o expresie foarte sugestivă a doamnei Krause, e... calea. Prin „cale” înţelegând eu modul cum trebuie puse întrebările şi problemele la trecerea unui text dintr-o limbă în alta.

- Câte lecturi cu public aţi avut?

- A fost o singură lectură, joi, 13 martie, la Institutul francez, de fapt, tot o lectură-workshop. Fiindcă eu şi Costică ne-am citit poeziile în română iar studentele au citit câte două-trei variante în germană ale fiecărei poezii. Asta pentru ca publicul să poată aprecia la cald rezultatele muncii atelierului.

M-a bucurat să văd în rândurile publicului şi câteva figuri cunoscute - ca scriitorul Dieter Schlesak, Betti­na şi Beat Follmi, de la „Literalex” din Zürich, Corina Bernic de la ICR Bucureşti sau persoane pe care urma să le cunosc: editorul Traian Pop, o reporteriţă de la Deutsche Welle şi alţii, pe care acum nu mi-i amintesc, iertare! Şi, cum mulţi din cei prezenţi în sală se exersaseră şi ca traducători iar traducătorii sunt la fel de subiectivi, de aţoşi ca şi scriitorii, nu se putea să nu se işte discuţii pe marginea unui cuvânt, a unei expresii sau a unui vers, pentru care fiecare avea, fireşte, altă soluţie... Seara s-a terminat cu o discuţie pe marginea literaturii române de azi, literatură care, mi s-a părut mie, interesează.

- Textele traduse în cadrul atelierului vor fi publicate?

- Din câte am înţeles, da, vor fi publicate, iar proiectul început pe 10 martie va continua. Însă dă-mi voie, dragă Vasile, să nu mă amestec mai mult în treburile organizatorilor, care, probabil, vor vorbi despre planurile lor la momentul oportun...

- Ai avut timp să vizitezi şi Târgul? Ce te-a impresionat mai mult?

- Am trecut prin Târg într-o zi cu ploaie şi cu vânt, dar vizita asta a fost scurtă, pentru că aveam alt program. M-a dezamăgit faptul că n-am văzut nici picior de român şi mai ales că, în puhoiul de cărţi de limbă germană, printre care găseai şi cărţi din Europa centrală şi de est, nu dădeai şi de cărţi româneşti, România – mister! - nefiind prezentă cu standuri aici.

Am însă impresii plăcute legate de alte lucruri: auriul victorios al florilor de forsythia, care te făcea să uiţi vremea rece şi capricioasă din Lipsca, oraş altminteri frumos, despre care Goethe spunea chiar că e „un mic Paris”; modestia şi serenitatea domnului Roland Erb; fineţea intelectuală şi gentileţea Ioanei Crăciun-Fischer; senzaţia de ubicuitate pe care mi-o dădea dl. Gheorghe Pascu, directorul adj. al ICR Berlin – calitate de aşteptat de la orice ins ocupând o asemenea funcţie; atitudinea camaraderească a scriitorilor Filip şi Matei Florian, cunoscuţi în drum spre Berlin, unde ei aveau o lectură; albas­trul uluitor al ochilor Sabinei; sfioşenia lui Costică Acosmei, care, când îl interpela cineva, se înroşea din plin şi afişa pe „monitor” o expresie însemnând, vorba unui prieten comun, „am eu o opinie, dar nu sunt de acord cu ea!”; sinceritatea lui Anke Pfeifer; prietenia protectoare şi umorul Bettinei şi al lui Beat Follmi etc. Şi, peste toate, senzaţia reconfortantă – mai rară la noi - că acolo se ia totul în foarte serios, că acolo nimeni nu-şi ascunde istoria sub preş, că acolo se construieşte durabil, fiindcă se priveşte mai departe decât ziua de mâine...

Cât despre impresiile extraordinare legate de Berlin, chiar dacă văzut în fugă, nu are rost să vorbesc aici...

Interviu realizat de Vasile Gârneţ

1