Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2, (159-160), ianuarie-februarie : Cronica traducerilor : Răzvan Mihai Năstase : La mare, la soare…

Cronica traducerilor

Răzvan Mihai Năstase

La mare, la soare…

Pentru că vacanţa de iarnă tocmai ce s-a sfârşit şi, până la cea de vară, mai e încă mult de aşteptat, m-am gândit ca la început de an nu ar strica o carte veselă şi vioaie ca o zi însorită de vară. Zis şi făcut. În ultima vreme, se pare că editurile româneşti nu mai lasă să treacă romane umoristice doar din când în când, ci fac din editarea lor un gest programatic. Nu mai regăsim, într-o mare de literatură încruntată, doar câte un petic de Wodehouse sau David Lodge. Dimpotrivă. Umorul şi-a intrat pe deplin în drepturi şi are colecţiile lui speciale. Dintre acestea două se remarcă lesne (mulţumită brandului, copertei, şi omogenităţii tipului de autori publicaţi): Chic-ul Poliromului, şi Râsul Lumii de la Humanitas. Ambele colecţii au în spate doi editori atenţi şi recunoscuţi ca profesionişti excelenţi: Bogdan Alexandru Stănescu şi Radu Paraschivescu. Ambele colecţii au şi un anumit soi de direcţie clară. În vreme ce volumele chic merg într-o linie, să-i spunem, glossy (de regulă, sunt cărţi scrise de femei, clone mai mult sau mai puţin reuşite ale unor Helen Fielding şi Sophie Kinse­lla), cele din râsul lumii sunt mai cu seamă bijuterii de satiră socială/politică. Nume ca Tibor Fisher, Tim Lott, Eduardo Mendoza sau Christopher Buckley, alături de altele româneşti (Andrei Pleşu, Mihai Găinuşă, Al. O. Teodoreanu sau Radu Paraschivescu) promovează un umor de calitate, caustic şi acid, în care metehnele şi automatismele sociale sunt luate la bani mărunţi. Faţă de acest pluton de scriitori, o oarecare notă discordantă face romanul lui Guy Bellamy, Vacanţa.

Povestea este o întretăiere de trei fire narative, trei istorii personale ale unor cupluri de englezi pursânge care pleacă în vacanţă la Cannes. Cuplul numărul 1 e alcătuit din Andrew Marner, un magnat al presei, foarte bogat, chipeş şi potent, şi Kimberley Neal, frumoasa sa asistentă, înaltă, blondă, o editorialistă în devenire (cel puţin aşa crede Andrew), o romancieră înnăscută (cel puţin aşa crede ea) şi o femeie fatală (cel puţin aşa cred toţi bărbaţii din preajma ei). Cel de-al doilea cuplu este cel al soţilor Kerwin. El, Bruce, proaspăt concediat, un bărbat aflat în plină criză identitară, ea, Frances, o femeie încă frumoasă, plină de frustrări şi regrete (de la un copil pe care nu l-a avut niciodată la o căsnicie deloc grozavă). Cuplul numărul trei e cel al boemilor Roger Blake şi Esme, el, de meserie pierde-vară, ea, artistă. Cele trei cupluri ajung simultan pe Croisette, şi au parte, cel puţin la început, de cazare pe măsura ordinii sociale. Andrew şi Kimberley la luxosul Carlton, soţii Kerwin la un hotel modest, în vreme ce Roger şi Esme se mulţumesc cu viaţa aventuroasă la cort. Întâmplarea (un pic cusută cu aţă albă, ce-i drept, dar de dragul aventurilor ce vor urma, trecem repede cu vederea) face ca cele şase personaje să ajungă să locuiască împreună la acelaşi hotel (pont de satiră socială: staţiunile pretenţioase şi viaţa de lux egalizează oameni altminteri din pături sociale distincte). Ceea ce urmează este o nebunie de schimbări de situaţii, de turnuri neaşteptate ale întâmplărilor, de aventuri în afaceri, amor şi… justiţie în stil franţuzesc. Încercând pe cât se poate să păstrez surpriza cititorilor intactă, iată doar câteva indicii despre cursul năvalnic al întâmplărilor: Esme şi Roger câştigă o sumă uriaşă la jocuri de noroc, Andrew se află în faţa unui proces mediatic din care ar putea pierde sute de mii de dolari, Roger află cu surprindere că a avut un fiu cu Kimberley (deşi nu îşi aminteşte cu nici un chip să o fi cunoscut până atunci), Bruce cade pradă tentaţiei de a fuma o ţigară de marijuana, însă este arestat de poliţie, Frances ajunge amanta lui Andrew, şi, colac peste pupăză, din Anglia soseşte inopinat şi nevasta magnatului. Spuse astfel, la grămadă, faptele conturează parcă un tablou de vodevil. Ce salvează însă cu asupra de măsură uşurimea (superficialitate ar fi fost prea mult spus, la urma urmei, cât de adânc poţi fi într-un roman umoristic?) scenariului sunt rezolvările ingenioase şi elegante ale conflictelor. Romanul este construit atât de minuţios şi atent, încât niciun deznodământ nu pare forţat, nicio notă stridentă nu iese la iveală, iar finalul, liniştit, deşi nu previzibil, e acceptat de cititor cu un suspin de uşurare. 

Dincolo însă de acest carusel al neprevăzutului, măiestria lui Bellamy stă în a face haz din întâmplări care, luate separat, nu sunt câtuşi de puţin amuzante. Zile de închisoare grea, adulter, droguri, toate par o joacă de copii. Cititorul se va trezi râzând cu gura până la urechi fără să ştie de ce. Iată descrierea pe care Frances i-o face soţului Bruce aflat în captivitate: „Excursia ei din acea dup-amiază spre hăţişurile crepusculare ale secţiei de poliţie din Cannes nu fusese tocmai un succes, şi ştie că vina îi aparţine în totalitate. Înarmată cu ideea greşită că l-ar putea înveseli, ajunsese toată numai un zâmbet, ca un vecin în vizită la un prieten bolnav. Lui Bruce Kerwin, care reuşise să-şi arate colţii în faţa gardienilor şi era chiar mai puţin prietenos cu creaturile mult mai mici care-şi petrecuseră noaptea muşcându-l de spate, atitudinea ei i se păruse complet nepotrivită. El era murdar şi iritat, iar nevastă-sa rânjea, proaspăt ieşită de la salonul de frumuseţe, şi purta o pereche de botine care păreau suspect de noi. Nu erau deloc pe aceeaşi lungime de undă” (p. 137).

Vacanţa lui Guy Bellamy nu e o carte de vacanţă, ci una de visat la vacanţă. Deşi sejurul personajelor la Cannes nu e unul tocmai de vis, cititorul va avea de tras învăţăminte bune. Cum ar fi, de pildă, că, în astfel de perioade de relaxare, în mod bizar, stresul e mai mare decât într-o zi normală de lucru (presiunea eşecului, a nevoii de a şti că ai petrecut frumos şi bine zilele libere). Sau că sentimentele, prieteniile, adversităţile, gândurile ascunse vor ieşi la iveală rând pe rând. Am spus că romanul de faţă e altfel decât celelalte din serie, pentru că satira aici e diluată atent, socialul şi politicul pălesc în faţa unei minuţioase analize psihologice a unor personaje-tip, iar zâmbetul nu mai e filtrat prin judecată, ci se insinuează de la sine pe chipul cititorilor. Aşa că nu ezitaţi să începeţi anul cu… o binemeritată vacanţă!

_______

Guy Bellamy, Vacanţa. Ed. Humanitas, colecţia „Râsul Lumii”, traducere din engleză de Ruxandra Ana, Bucureşti, 2007, 267 pag.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova