Marea paradă a Personajelor (I)

(Fragment din naraţiunea dialogată intitulată „Voci” sau „Dublul suicid din Zona Lacurilor”, care vine să reprezinte destinul unui scriitor în epoca interminabilei noastre tranziţii din Neunde spre Nicăieri…)

Eu: Urmează ultimul, cel de-al cincilea subiect, pe care l-am propus în proiectul meu. Acesta e intitulat: „Marea paradă a personajelor”.

Tu: Şi adică de ce l-ai intitulat „Marea paradă a personajelor”? Vezi? Nu te întreb: de ce: paradă? pentru că, vezi bine, astăzi totul se face de paradă! pentru paradă! pentru aparenţe! Înţeleg: te dai după modă. Dar de ce nu ai fi mai modest? Nu: Paradă, ci: Maaarea paradă... a personajelor?

Eu: Dar nu vorbeam noi ceva mai înainte despre o maaare carte? O carte care să devină un best-seller! O carte care să răsune în întreaga Europă. Şi nu numai pe acest bătrân continent, ci şi pe celelalte două mari continente: Asia şi America. Hai, despre Africa nu mai vorbesc, pentru că, mă rog, n-ar citi ei cărţile noastre. De Australia nici atât: cangurii au grijile lor, nu au timp pentru lectură! Atunci, în consecinţă, o mare carte se cuvine să angajeze şi personaje celebre, personaje de mare rezonanţă. Iar o paradă a acestor personaje nu poate fi decât magnifică! Vezi, domnul meu, aş fi putut să mă exprim şi mai răsunător: Magnifica paradă a personajelor, eu însă am făcut-o mai modest. Am utilizat un termen ceva mai tradiţional.

Tu: Bun. Acestea sunt comentarii. Să trecem la esenţă.

Eu: Să trecem. Odată ce ne-a devenit clară cât de cât structura cărţii, odată ce mi-am schiţat în imaginaţia mea un cât de cât limpede plan de derulare a acţiunii, mi-am zis că, pentru a înlesni cititorului percepţia acestei cărţi, n-ar strica să fac un fel de trecere în revistă a... Numai că trecere în revistă nu prea sună adecvat pentru o chestiune ca aceasta – trecerea în revistă se referă mai mult la... domeniul militar: trecerea în revistă a armatelor, a unităţilor; se referă la domeniul ziaristicii: revista publicaţiilor, a cutăror şi cutăror texte, aici sună însă, în cazul nostru, e vorba de personaje! Şi aceste personaje... ele fac, în ultimă instanţă, o carte!

Tu: Iar comentarii! Iar reflecţii! Să trecem, în fine, la miezul chestiunii.

Eu: Să trecem! Să trecem! Dar nici comentariile nu sunt de prisos. Şi ele, la urma urmei, uşurează întrucâtva înţelegerea şi urmărirea desfăşurării acţiunii.

Tu: Să trecem la chestiune, domnule!!!

Eu: Bun. M-ai convins. Deci, de ce este nevoie de o paradă, o magnifică paradă a personajelor... unei opere literare? Mai întâi, oricât ar părea de paradoxal, se cer: 1. nişte personaje! 2. pregătire a paradei propriu-zise, 3. Se cere un spaţiu, un segment de tiiiimp în care să se deruleze celebra paradă! Sarcinile sunt clare, realizarea îmi aparţine mie şi numai mie.

Tu: De ce: ţie şi numai ţie? De ce nu: Editorului? De ce nu: personajelor?

Eu: Am încercat. Chiar aseară, stând până la ora 2 cu Editorul. Am convenit să conlucrăm. La început domnia sa era absolutamente de acord să participe în cel mai activ mod, după care însă am simţit că porneşte a  ezita, a se eschiva. Până la urmă, mi-am dat seama că nu este absolut deloc, dar absolut deloc predispus să-şi aducă contribuţia...

Tu: Şi?

Eu: Şi atunci... atunci m-am gândit să mă descurc fără domnia sa.

Tu: Dar cum a fost posibil să incluzi acest subiect pentru Editor, dacă aceasta s-a întâmplat cu mult înainte, cu o lună, o lună şi jumătate, înainte de întâlnirea Domniilor Voastre de aseară?

Eu: Nu-mi cunosc eu Editorul? Nu ştiu eu ce zace în el? Nu ştiu eu ce surprize îmi poate el servi în orice moment? Dar fie! Nu asta contează. Deci, trecem la expunerea propriu-zisă. Întâi şi întâi, am alcătuit o listă, sumară, desigur, a personajelor. Şi ştii pentru ce? Pentru că o paradă, o acţiune de atare amploare nu poate fi concepută fără minuţioase pregătiri prealabile. Deci, cine ar fi personajele? Mai întâi: eu. În al doilea rând: tu.

Tu: Cum adică: eu şi tu? Şi noi să mergem la paradă?

Eu: Dar cum ai crezut? Se poate oare fără noi?

Tu: Bine, dar noi doi nu suntem oare ca şi acei... doi pârliţi de cerşetori care stau la colţ de stradă unul lângă altul şi-şi dau unul altuia cu cârjele în cap?

Eu: Om fi! Dar nicidecum nu putem lipsi. Suntem obligaţi să ne includem.

Tu: Bine. N-ai decât să te incluzi. Eu acolo nu apar, s-o ştii! Categoric nu apar!

Eu: Treaba dumitale. Mai uşor mi-o fi: n-o să am cu cine mă certa. Cu cine mă ciorovăi...

Tu: Şi mai departe?

Eu: Deci, fără tine? Te exclud! Urmează: el, ea, poliţistul, Doamna Tranziţie cu toată suita ei de Doamne de onoare...

Tu: Care: tranziţie? De unde: tranziţie? Că doar am văzut‑o închisă în cele patru sarcofage plasate în cele patru puncte cardinale?.. Şi afară de asta ce fel de Doamnă, dacă ea n-avea la vârsta decesului decât 10 ani. Ei bine, să admitem că e Doamnă, dar o paradă nicidecum nu poate fi organizată pentru nişte domnişoare, cu atât mai mult pentru nişte... infante... Să admitem că e Doamnă, mă rog, în timpurile noastre este evident fenomenul acceleraţiei – rapida creştere... dar să nu ne rătăcim iar... Să mergem mai departe: el, ea, Doamna cu suita ei, poliţistul, după care vine o serie lungă de personaje apărute în subiectele anterioare. Din primul: Doamna Cârtiţă, Domnul Orbete, Domnul Şobolan; din al doilea: Doamna Lăcustă, Doamna Libelulă, Domnul Bondar...

Tu: Care: Bondar, omule?

Eu: Păi, nu era acolo şi un Bondar? Că doar dintre cei trei am preferat Libelula? Din: Doamna Lăcustă, Doamna Libelulă şi Domnul Bondar!

Tu: Dar nu era nici un... Bondar!

Eu: Ba era! Era, dar nu s-a văzut şi nu s-a manifestat! Bondarul era programat, domnul meu, pentru zborul deasupra coşurilor pentru reciclarea Conştiinţelor, acela numai cu care se putea răzbate prin fumul cel negru. Oricum, în sfârşit, el era păstrat ca un vehicul de rezervă, un fel de avion greu, de bombardament, şi chiar dacă nu s-a manifestat, se poate manifesta pe parcurs – subiectul respectiv nu este decât un proiect! Poate fi revăzut, completat, ajustat ş.a.m.d. – nu e aşa?

Tu: Da. Mai departe!

Eu: Mai departe, domnul meu, vin... vin din subiectul următor... vin Domnul Gnom, Domnul Kobold, da, era acolo... în pelerinajul meu în jurul celor două turnuri... era Domnul Inginer, care împreună cu două ajutoare ale sale făceau cu aparate speciale măsurări la distanţă, dintr-o parte şi din alta, ca să verifice dacă aceste turnuri sunt plasate cu exactitate faţă de zenit şi nadir, dacă nu cumva în timpul intensei funcţionări de reciclare a conştiinţelor sunt în pericol de a se... de a devia de la linia partidului ce cu onoare îl servesc... Pe cât am înţeles din spusele laconice ale Domnului Inginer, cele două turnuri/furnale dispun de un anume unghi faţă de principiul absolut al verticalităţii, care unghi are o valoare secretă magică cunoscută doar de liderul suprem şi poate de vreunul din serviciile speciale şi care unghi se cuvine să fie în permanenţă verificat şi corectat... Iar cum orice turn la bază este mai lat, iar la vârf mai îngust, a-l verifica e un lucru complicat şi dificil, deoarece în interiorul cuptoarelor duduie focul acela infernal permanent care, eventual, poate... produce vibraţii nedorite, nemaivorbind de fumul gros care creează iluzii permanente că totul e în regulă...

Tu: Vrei să zici că... precum Turnul din Pisa, înclinat... se cere consolidat şi supravegheat în permanenţă?

Eu: Exact! Vezi că ştii câte ceva? Numai că acolo e cu semnul +, iar aici din contra cu -.

Tu: Nu cumva vrei să spui că ai văzut şi tu acel Turn din?...

Eu: Desigur că l-am văzut! Precum şi d-ta l-ai văzut!

Tu: Ei bine, dă-i mai departe. Ce personaje mai ai?

Eu: Cum: ce? Foarte multe încă! D.e. fata traficată.

Tu: Ai şi un asemenea personaj?

Eu: Da! Nu ţi-am vorbit?

Tu: Nu.

Eu: Se vede că... am uitat. Şi e tocmai una din acele fete care au fost sechestrate într-un sat, raionul X, şi ţinută aproape trei săptămâni închisă în această garsonieră, în care m-am mutat şi mă aflu acuma... o odaie prăpădită! Ţinută sechestrată, i s-au făcut acte şi pe urmă a fost dusă în mod clandestin... unde crezi? În Bosnia şi acolo obligată să se prostitueze... Fata aceea a avut noroc, a reuşit şi a scăpat prin fugă de acolo şi a fost readusă la baştina ei... Atunci a făcut ea câteva declaraţii despre reţelele acestea de traficanţi de carne vie. Şi am avut şi eu ocazia să...

Tu: Ce: să? Nu cumva ai avut ocazia să contactezi cu… ea?

Eu: Da. Pentru că într-o bună zi, netam-nesam, am găsit-o la uşa acestei case vărsând lacrimi... aşteptând pe fostul ei... patron... proxenetul, unul dintre cei care a traficat-o... Şi când m-a văzut pe mine în faţa uşii, s-a repezit asupra mea cu ghearele strigând: „Tu mi-ai distrus viaţa! Tu mi-ai distrus viitorul! Tu! Tu!” Era să-mi scoată ochii. Atunci eu abia am reuşit s-o potolesc, să-i explic că eu... eu nu sunt acela, eu sunt absolut altul, că această garsonieră a fost sechestrată de municipalitate şi s-a găsit un suflet bun care să mi-o închirieze mie pentru câteva luni de zile ca să-mi... să-mi ling rănile aicea... şi n-am unde mă duce cu calabalâcul meu, pachete, cărţi... După care – cine ştie ce-o să se întâmple cu mine că... după aceste câteva luni nu mai văd nici o perspectivă de viitor...

Tu: Hai să lăsăm nostalgiile, să lăsăm tristeţile sau... previziunile... Dă-i mai departe: pe cine mai ai acolo?

Eu: Pe cine mai am eu acolo? Mai am... mai am printre personaje… Despre Poliţist am spus, despre Cârtiţă am spus, despre Cutare am mai spuuuus. Cine-a mai rămas? Au mai rămas acolo nişte Păsări, da, da, nişte păsări: o Cioară, da o Cioară neagră, poate surie – o Stancă? Pe urmă mai am o...Coţofană. Deci, Doamna Coţofană, Doamna Cioară şi... Doamna Raţă Sălbatică cu tot cuibul ei...

Tu: De unde le-ai mai adus şi pe acestea?

Eu: Cum, dar? Locul plimbărilor mele este prin această Pădure, la acest Lac şi Cioara, de obicei, mă întâmpină în vârful Stejarului aceluia mare, iar Coţofana zboară înaintea mea, mă îndrumează, mă călăuzeşte, iar Raţa totdeauna mă aşteaptă pe vale, în marginea Lacului. Chiar şi iarna când îi Lacul în mare parte îngheţat şi rămâne numai un colţ de apă, ea acolo mă aşteaptă şi se bucură enorm când vă vede... Deci şi ele sunt personajele active... ale cărţii mele.

Tu: Da, da, şi? Şi mai departe? Ai şi alte personaje?

Eu: Da, mai am, dar... acuma nu mi le amintesc. Cred că sunt destule! Deci, am făcut lista şi mai rămâne să întocmesc un text.

Tu: Un text pentru ce?

Eu: Pentru invitaţie.

Tu: A! Şi invitaţie ai de gând să faci? Să repartizezi invitaţii?

Eu: Da!

Tu: Dar ştii că la orice mare paradă vin nu numai cei invitaţi, dar şi o mulţime din cei neinvitaţi?

Eu: Bine, bine! Eu am să caut un local unde să fie asigurat controlul la intrare şi atunci nu cred să pătrundă persoane străine, indezirabile.

Tu: Dar de ce neapărat un local? De ce într-un spaţiu închis? Nu ai putea tu să inviţi în aer liber, tocmai acuma e vară, cald şi bine?

Eu: Nu! Pentru mai multă prestanţă se cuvine să fie un local de prestigiu, pentru că, mă rog, se poate declanşa o furtună, o ploaie cu grindină şi atuuunci toootul s-a dus de râââpă.

Tu: Ai dreptate. Şi ce local ai găsit?

Eu: Stai-stai-stai, încă n-am găsit. Acuşi am să-ţi spun. Deci, după ce am alcătuit textul, după ce a fost tras la copiator numărul necesar de invitaţii, tipărite frumos, cu anumite simboluri...

Tu: Care: simboluri? Ce fel de simboluri pot fi la o invitaţie?

Eu: M  mare: Marea paradă a personajelor! Sau Magnifica paradă a personajelor! Deci: M  P  P! M  P  P! Dar M scris cu litere aurite, P cu negru şi P al doilea cu roşu.

Tu: Straniu! De ce asemenea coloratură?

Eu: Este secretul meu. Acesta nu se divulgă, numai se contemplă, se admiră şi – se tace!

Tu: Şi ai găsit acel spaţiu? Acel local?

Eu: Nu l-am găsit, dar pornesc să-l caut. Iată, îl caut...

Tu: Omule, dar acesta nu este decât un proiect? Şi noi nu vorbim cu dumneata acuma că porneşti să... cauţi.

Eu: Sigur că: nu! Totul este convenţional. Acuma noi, de fapt, nici nu am pătruns în textul pe care l-am prezentat la Fundaţie şi la Editură. Acestea sunt doar preliminarii, comentarii.

Tu: Iar comentarii?! Iar preliminarii?! Iar introduceri?! Dar când treci la chestiune, domnul meu?

Eu: În chiar clipa asta. Ai puţintică răbdare! Deci, pornesc prin oraş. De fapt, nu pornesc, ci: voi porni prin oraş.

Tu: Cum adică: voi?

Eu: Dar n-am vorbit noi despre mioritismul ultimelor două subiecte? Toate sunt proiecţii de viitor, nu sunt întoarse spre trecut, recapitulări a ceea ce s-a întâmplat, s-a consumat deja, ci ceea ce va fi să se întâmple, fie în viitorul întâi, fie în forma viitorului doi. Deci: virtualitate – o acţiune virtuală.

Tu: Da, da: virtuală şi virtuoasă!

Eu: Poftim, dacă aşa îţi place: şi virtuală, şi virtuoasă. Deci, în încercarea mea de a găsi un local mi-am zis aşa: domnul meu! acesta este unul dintre momentele cele mai importante ale viitoarei cărţi – marea paradă a personajelor. Ea se cuvine să se desfăşoare într-un spaţiu... aparte, într-un spaţiu splendid, într-un spaţiu select, într-un spaţiu superb, într-un spaţiu sacru, în ultimă instanţă!

Tu: Cum, adică: sacru?

Eu: Da, da, într-un spaţiu sacru, vorba lui Mircea Eliade.

- va urma -

1