Un Oficiu franco-german pentru Tineret sau despre prejudecăţile buneilor noştri

Julian Gröger este un tânăr lector german delegat de Fundaţia Robert Bosch la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Facultatea Limbi Străine. În textul său (scris în limba română), el propune un model de aplanare a conflictelor, pornind de la istoria percepţiilor reciproce dintre germani şi francezi. Evoluţia acestor percepţii, observă Julian Gröger, ar putea fi semnificativă pentru încurcatele raporturi ale Moldovei cu vecinii săi. Sugestia, după părerea noastră, e destinată în primul rând factorilor politici de la Chişinău, care nu-şi pot depăşi complexele identitare psihanalizabile şi nu renunţă la anumite interese de putere. 

Când eram copil şi l-am auzit prima dată pe bunicul meu (*1894-†1971) că nu i-au plăcut francezii, am crezut că era nebun, pentru că nu puteam să-mi imaginez ce ar avea împotriva francezilor. Mai târziu, la şcoală, am învăţat că bunicul meu, la vremea lui, nu a fost singurul care a avut atitudinea aceasta. În Germania, înainte de 1945, majoritatea nemţilor au fost mai degrabă francofobi decât francofili. Cuvântul german „Erbfeindschaft” (duşmănie moştenită) caracterizează foarte sugestiv acele timpuri (din 1870 până în 1945). De ce s-au urât bunicii noştri, germani şi francezi? De ce nu mai este aşa sau de ce duşmănia lor s-a transformat într-o prietenie sau, cel puţin, în cel mai important parteneriat din Europa de azi?...

Ştim că pentru fiecare conflict există o grămadă de motive şi fiecare trebuie să fie examinat separat. Totuşi, eu sunt convins că cea mai importantă cauză a francofobiei bunicului meu a fost distanţa, înstrăinarea. Cred că el a văzut în viaţa lui foarte puţini francezi în carne şi oase. Poate doar câţiva, ca marinar pe bordul unui vas militar. Dar nu a ştiut cum trăiesc francezii, prin ce se deosebesc condiţiile, specificul vieţii în Germania şi Franţa. Şi ignoranţa l-a făcut vulnerabil la o anumită propagandă. Dacă ar fi avut şansa să-i cunoască pe francezi pe când era tânăr, în mod sigur atitudinea lui ar fi fost alta. Însă oamenii la începutul şi de la mijlocul secolului XX n‑au putut fi la fel de mobili ca azi, n-au avut posibilităţi similare de a călători prin Europa.

După cel de-al Doilea Război Mondial, politicieni în Germania şi Franţa au realizat că duşmănia dintre Franţa şi Germania constituie o mare greşeală şi un pericol pentru pacea şi stabilitatea din Europa. În acelaşi timp, ei şi-au dat seama de potenţialul enorm pe care îl reprezintă prietenia dintre cele două state. Ideea lor a fost că parteneriatul dintre francezi şi germani, altădată ostili unii altora, ar putea fi „sâmburele” unei viitoare Uniuni a Europei.

În sensul acesta a declarat Robert Schuman, ministrul francez de Externe (1948-1952) şi o figură foarte importantă în istoria franco-germană, în Declaraţia lui din 9 mai 1950:

„L’Europe ne se fera pas d’un coup, ni dans une construction d’ensemble : elle se fera par des réalisations concrètes créant d’abord une solidarité de fait. Le rassemblement des nations européennes exige que l’opposition séculaire de la France et de l’Allemagne soit éliminée. L’action entreprise doit toucher au premier chef la France et l’Allemagne.
Dans ce but, le gouvernement français propose immédiatement l’action sur un point limité mais décisif.” (9 mai 1950)1

Declaraţia aceasta a avut ca scop Uniunea Europeană a Oţelului şi Cărbunelui, creată în 1951. Robert Schuman a fost un vizionar. Data Declaraţiei lui este azi sărbătoare oficială, se spune că anume cu această Declaraţie s-a născut Uniunea Europeană. În Germania, Robert Schuman este cunoscut şi ca “Tatăl Europei”. O altă idee a lui Schuman a fost colaborarea la nivel european în cadrul proiectelor de tineret. Ideea aceasta a fost realizată cu doar puţin înaintea morţii lui, survenită în 1963.

Să explicăm această idee. Pentru o stabilizare a prieteniei între naţiuni nu este de ajuns dacă unii politicieni se înţeleg bine. Pentru viitor este necesar ca şi în mediul tinerilor să se schimbe ceva. În contractul franco-german de cooperare, semnat la Palais de l´Elysée, Paris, în 1963, de exemplu, stă scris:

„Le Général de Gaulle, Président de la République française, et le Dr. Konrad Adenauer, Chancelier de la République fédérale d’Allemagne, […] constatant en particulier que la jeunesse a pris conscience de cette solidarité et se trouve appelée à jouer un rôle déterminant dans la consolidation de l’amitié franco-allemande…” (Déclaration commune du 22 janvier 19632)

În baza acestui Acord s-a fondat o organizaţie care se ocupă de schimburile de tineret şi de alte proiecte care au ca scop înţelegerea dintre nemţi, francezi şi alte popoare. Scopurile au fost următoarele (reproduc din textul Acordului):

Article 1er

Il est créé un organisme dénommé “Office franco-allemand pour la Jeunesse”, chargé de développer les relations entre la jeunesse française et la jeunesse allemande.
           Article 2

(1) L’Office a pour objet de resserrer les liens qui unissent les jeunes des deux pays, de renforcer leur compréhension mutuelle et, à cet effet, de provoquer, d’encourager et, le cas échéant, de réaliser des rencontres et des échanges de jeunes. Son action s’étend notamment aux domaines suivants:

a) Rencontres et échanges d’écoliers, d’étudiants et de jeunes travailleurs;

b) Echanges à caractère socio-professionnel et technologique;

c) Déplacements de groupes, manifestations sportives et de jeunesse;

d) Colonies, centres et maisons familiales de vacances;

e) Echanges et stages en vue de la formation de cadres sportifs et de jeunesse, entraînement commun pour les jeunes athlètes;

f) Connaissance réciproque des deux pays par une action d’information, l’organisation de voyages et de séjours d’études, de séminaires, de manifestations artistiques et la rencontre de responsables d’organisations de jeunesse;

g) Développement des institutions extra-scolaires qui se consacrent à la diffusion de la langue de l’un ou de l’autre pays;

h) Enquêtes et recherches scientifi­ques dans le domaine de la jeunesse.
(2) Dans l’accomplissement de ces tâches, I’Office applique les principes de coopération et de compréhension qu’il convient de développer parmi les jeunes tant à l’égard des pays européens que des autres pays du monde libre.

[…]

(Accord sur l’office franco-alemand pour la jeunesse, 5.iulie 19633)

Din 1963 şi până azi Oficiul franco-german a finanţat circa 250.000 de întâlniri ale tineretului. Mai mult de 7 milioane de tineri au profitat de programele desfăşurate de Oficiu. În 1963, politicieni francezi şi germani au inaugurat un fond care administrează banii celor două guverne, bani publici şi privaţi. Oficiul, astăzi, are un buget anual de 20 de milioane de Euro şi 200.000 de tineri participă în fiecare an la programele lui.

Am participat şi am lucrat şi eu în cadrul programelor Oficiului franco-german. Sunt convins că Oficiul acesta joacă un rol important în prietenia franco-germană. Bunicul meu nu s-a bucurat de şansele acestor programe. Generaţia părinţilor mei deja a profitat de ele, iar printre semenii mei aud foarte puţine prejudecăţi la adresa francezilor.

Sigur, nici un act politic nu are şanse fără a se baza pe dorinţele poporului. În Germania, după cel de-al Doilea Război Mondial, exista o dorinţă de pace şi conciliere cu Franţa. Se poate spune că un act politic de prietenie deschisă a avut un efect puternic până jos, în mijlocul tineretului. Acest caz poate fi luat ca model de conciliere între popoare. În 1991, polonezii şi nemţii – ultimii având o bună experienţă de conciliere cu francezii –, au fondat Oficiul german-polonez cu un buget anual de 15 milioane de Euro şi, trebuie spus, 160.000 de tineri participă anual în programele lui. Este un drum lung, dar evenimentele din ultimul timp ne-au dat speranţa că Oficiul german-polonez o să fie la fel de eficient ca „fratele” său mai bătrân, cel franco-german.

De ce mi se pare interesant să scriu despre această temă în Moldova? Am aflat în timpul cât am stat aici că şi moldovenii au probleme şi multe prejudecăţi faţă de vecinii lor. Chiar cred că un oficiu moldovean-român sau chiar unul moldovean-transnistrean de tineret ar fi foarte eficient pe termen lung. Trebuie încurajaţi politicienii, pentru că este dificil să explici o asemenea necesitate cetăţenilor. Nici Robert Schuman nu a reuşit să-i convingă prea uşor pe francezi. După 1952 şi-a pierdut funcţia de ministru. Atunci a fost dat afară, marginalizat, iar acum biserica catolică se gândeşte să-i acorde un titlu de binecuvântare.

Exemplul familiei mele demonstrează că în secolul XXI este posibil să învingem „frontierele” din mintea oamenilor prin cunoaştere reciprocă. De la bunicul meu, fostul nazist, pe care nu l-am cunoscut (eu m-am născut abia în 1981), şi până la generaţia mea, pregătită şi deschisă pentru o Europă comună, am parcurs un proces complicat şi nu întotdeauna sprijinit de politicieni. Ar trebui să-i obligăm să-l sprijine.

__________

1) http://europa.eu/abc/symbols/9-may/decl_fr.htm 15.12.2007

2)http://www.ofaj.org/page.php?nav=commun/scripts/pages_dyn.php?page=accord.htm&lng=fr  15. 12. 2007