„Doi români săraci vorbind în poloneză”

Dorota Masłowska e născută în 1983. Tinerică, adică. Cu figură nonconformistă: coafură asimetrică, breton în unghi ascuţit, ţoale pestriţe, trase pe ea aparent fără vreo ordine. Steluţe-n ochi, un zâmbet de milioane. Fumătoare ciclică. Se poate să fumeze şi altceva decât tutun. Să fii „diferit” e la modă acum nu doar în Polonia. Dar lumea cititoare zice că Dorota nu-i în pas cu moda. Cititorii, departe de a fi doar din generaţia tânără, afirmă clar: „Fata e cu un pas înaintea modei. Mai mult, chiar dă modei brânci. Nu doar la ţoale, ci şi la idei.”

A dat lovitura chiar cu prima sa carte, pe care a scris-o tocind pentru examenele de admitere la facultatea de psihologie din Gdansk. Cartea, „Războiul polonezo-rus sub flamura alb-roşie”, tradusă în vreo zece limbi, printre care se numără engleza şi rusa, nu şi română (încă nu), s-a impus, zic criticii, dacă e vorba să-i dea un verdict scurt, printr-un limbaj cinic şi de ocară, nemaiştiut până atunci în literatura poloneză, dar inovativ şi proaspăt pentru slova scrisă locală, şi deşi e poves­tea unei junkie1, e o scriitură „angajată”, după cum vă puteţi da seama din titlu. Un critic străin, Wolfie Darling, notându-şi observaţiile despre carte2, înjură şi ea à la Masłowska, şi mai afirmă că trage puicuţa asta poloneză sudalme exact cum făcea şi James Joyse în „Ulysses” (nu ca W. Burroughs în „Junkie”), dar că doar cititorii superficiali au văzut în „Ulysses” al lui Joyce, sau în „Războiul...” Masłowskăi o culegere de obscenităţi. Cică, Masłowska ar fi o reîncarnare a marelui irlandez. Doar că pe lângă fluxul de asociaţii libere mai există şi gangibas3.

„Închipuiţi-vă un Joyce ameţit de narcotic - aşa-i scrisul Dorotei”, zice Darling.

Mai mulţi cred că polonezii trec acum prin ce treceau şi irlandezii pe vremea lui Joyce. De asta, se zice, că se şi împacă acum atât de bine între ele aceste două popoare (Irlanda e una dintre destinaţiile principale ale lucrătorilor sezonieri din Polonia).

Iar de droguri, o fi având şi nu dreptate Wolfie. Dintre cele tradiţionale, vodca leşească, slavă Domnului, curge cu duiumul în Polonia, ca şi whiski-ul în Irlanda. Ambele băuturi turmentează la fel de sănătos. Citare din Ulysse:

[ „Ei, şi acum”, a căzut el pe gânduri, „orice ai spune singură. Eu cred  că te voi deranja, şi-ţi voi cere nişte apă proaspătă şi jumate de pahar de whisky.”]

Dar este oare un citat suficient ca să incriminăm un mare scriitor? Să fie mai mulţi alcoolici ca James Joyse! Citatele-s citate. De asta nu voi cita din Masłowska, ca să nu induc în eroare un eventual cititor serios. O replică scoasă din context poate sluji doar celui ce o scoate din context. Nu că n-ar fi o chestie importantă: de exemplu, fără scoaterea din context lingvistica generativă n-ar fi existat. Închid paranteza.

Despre altfel de droguri se aude puţin în mass-media poloneze. Poate că nu e o problemă majoră şi tocmai de asta puţin abordată. Înainte de revelionul trecut, sintetizam pentru revista presei internaţionale pe care o pregătesc pentru Polskie Radio un material despre „pervirtin” - o substanţă injectabilă preparată din derivaţiile efedrinei. Relatam despre o investigaţie publicată în New York Times referitor la situaţia deplorabilă din orăşelele de la hotarul Cehiei cu Polonia, unde laboratoare de producere a drogului apar ca ciupercile după ploaie. În raportul din cotidianul american se mai spunea că acest drog se răspândeşte rapid în toată Europa, pentru că este mult mai ieftin decât heroina şi mult mai uşor de obţinut şi preparat. Materialul meu nu a fost însă difuzat. Mi s-a explicat că, în primul rând, veneau sărbătorile de iarnă şi n-avea nimeni chef să asculte aşa ceva, şi doi, fabricile apăreau, tehnic vorbind, în orăşelele din Cehia, nu şi în Polonia, deci nu este o temă pentru radioul polonez. Argumente tari, nimic de zis.

Imediat după extinderea zonei Schengen, s-a mai dat o dată la ştiri un reportaj despre existenţa unor controale mobile de grăniceri în zona de frontieră. Un tânăr care se întorcea din Olanda a fost reţinut pentru că avea în maşină câteva kilograme de gangibas. Aşa că, teoretic vorbind, de-ar fi vrut Dorota, ar fi existat posibilitatea de a se scufunda în mrejele ameţitoare ale stupefiantelor. Totuşi, mă îndoiesc să fi rămas prin mlaştinile celea multă vreme (dacă o fi făcut-o vreodată), pentru că, cu tot limbajul ei dur şi cu şirul ameţitor, chiar schizofrenic, de idei din textele sale, Dorota Masłowska este, în primul rând, permanent de veghe, sensibilă la curente de idei şi întâmplări care îşi fac apariţia şi se ciocnesc în tumultul societăţii poloneze. Mai este şi literalmente productivă, în sensul bun al cuvântului, colaborând la mai multe periodice, şi scoţând o a doua carte.

După răsunătorul său debut, al doilea volum, „Paw królowej” (un joc de cuvinte, care în româneşte poate însemna „Păunul reginei”, sau „Voma reginei”), un poem în vers alb, descris şi drept un „rap-poem”, a fost primit cu mai puţin entuziasm. Au apărut şi alţi scriitori care înjură, şi cititorii, probabil, s-or fi împrăştiat pe la lansările autorilor mai noi. În plus, „Paw królowej” nu i-a fost încă tradusă. Motivul – se pare că primul ei volum nu s-a bucurat în rândul vorbitorilor de alte limbi de acelaşi succes pe care l-a avut în Polonia. Să fi fost oare tălmăcirile proaste? Sau e nevoie de ceva mai mult timp pentru ca un autor străin să se infiltreze?

Iată că Dorota, aşteptând să-i crească vânzările, „naşte”, la sfârşitul lui 2006, o piesă de teatru.

Titlul, atenţie: „Doi români săraci vorbind în poloneză”.

Când am aflat despre eveniment, parcă m-a înjunghiat cineva. Am văzut afişul spectacolului. Mare şi portocaliu. Splendid executat vizual, ce să zic, vedeţi imaginea ataşată. Am dat peste câteva recenzii în suplimentele culturale ale ziarelor naţionale. Dar pozele unui bărbat şi ale unei femei, încotoşmănaţi în nişte terfe, titlurile textelor, până şi poza autoarei (o tânără drăguţă, precum am şi subliniat la început) mă făceau să dau pagina următoare cât mai repede, să le acopăr, să le evit... Şi aşa toţi polonezii îi credeau pe români săraci, ţigani şi cerşetori. Dar acum, dacă cerşetoria e ridicată la nivel de pop-cultură, am dat-o în bară... Kuba Vojewódski, animatorul unui program televizat foarte în vogă, i-a şi trântit-o unui oas­pete, că ar fi „înţolit ca un copchil de român”.

Aflându-mă în astă stare de spirit, numai că un prieten îmi dă telefon, şi mă întreabă de nu vreau să văd piesa lui Masłowska. Mă eschivez. Zic, nu, poloneza mea nu e suficient de bună ca să înţeleg limbajul stradal. El îmi răspunde exaltat, că tre’ s-o văd neapărat, dacă nu acum, sigur altcândva, că Masłowska le-a „tras-o” polonezilor cum numai ea putea s-o facă. Că cei doi din piesă nu-s români deloc - îs polonezi. Umblă prin Polonia înjurând aşa de rău, încât nu-i înţelege nimeni ce îndrugă. Droguri şi trafic, şi năpastă, şi că, mă, uitaţi-vă, dragii mei compatrioţi, la bârna din ochiul vostru şi mai pe urmă la paiul din ochiul celuilalt. Asta mă anunţă amicul meu şi-mi zice că nu-i nimic că nu înţeleg acu’, o voi vedea-o neapărat în româneşte, poate foarte curând. Neapărat tre’ să fie tradusă, şi pusă în scenă, şi pe la voi, îmi spune el convins. Sper să-ţi fie gura aurită, îi răspund, şi-mi păru rău că nu citisem mai devreme recenziile teatrale şi că m-a luat vorba pe dinainte. După ce am închis telefonul, am dat fuga la arhiva de ziare. Am găsit recenziile şi de data asta le-am citit. Aşa e. Dorota Masłowska, ca să zic aşa, a acoperit, cu pieptul ei de stea în ascensiune, ambrazura stereotipurilor poloneze. Îmi dau dintr-o dată seama că această tânără autoare a făcut ceea ce nici o campanie de îmbunătăţire a imaginii n-ar fi putut-o face. Ea, ca o zână bună, a atins cu beţişorul ei fermecat stereotipul de „român-ţigan-urât-cerşetor-uneori cu copil în braţe” şi l-a făcut să dispară din mintea cel puţin a acelora care merg la teatru, sau, barem, a celora care citesc suplimente culturale. Le-a mai oferit şi o imunitate în raport cu imaginea puţin plăcută, dar încă persistentă a cerşetorilor, pe care, de acum încolo, cel ce ştie despre Masłowska nu-i va mai categorisi neapărat drept români sau ţigani. Poate-s polonezi, domnilor!

Am decis s-o caut pe tânăra prozatoare şi să-i iau un interviu. De-am reuşit sau ba, veţi afla în numerele următoare ale Contrafortului.

 ____________

1) Cuvânt argotic englezesc: toxicoman capabil de orice pentru a-şi procura drogul

2) http://www.wolfiedarling.com/snowred.htm