Ion Hadârcă

Vremea cripticei coloraţii

stau la umbra

unui gigantic bananier

fremătând de cambii

şi hig-tech-uri

şi gol-puşcă ţintesc

în banana globală

nu nu sunt din neamul

maimuţei lui Darwin

şi nu cred că specia

evoluează în salturi

dar nici că Darwin

i-ar fi nepotul

cel mai nătâng

ba dimpotrivă

nu-i cel mai nătâng

i-auzi ce spune

că supravieţuirea-i

ştiinţa de a deveni

una cu mediul înconjurător

adică ştiinţa

coloraţiei criptice

vasăzică asta era

şi zadarnic specimenii

fac schimb de portrete

niciodată viteza

de transformare a mediului

nu coincide cu viteza

de fabricare

a coloranţilor

şi doar atunci când

banana globală ne va fi

întru totul identică

vom fi şi noi fericiţi

şi maimuţa sătulă

Vin stările

către seară

vin stările

cum vin norii gravori

de cristal infernal

şi de plumb îngeresc

însetate de roua începutului

prin somn

trec cămilele

corpurilor noastre gheboase

prin deşertul nocturn

şi dimineaţa

cum de te mai aduni

înfriguratule

pe ce ţărm depărtat

din ce bol

ştiind că peste zi

iarăşi îţi vor fi mitraliate

toate pânzele

străbătând cercul gol

Floarea de schepsis

pentru plictis

abisul mai era căutat

hăt aiurea

şi când colo

chiar în sufletul

dânsului insului

sta grăunte pitit

cel mai mare abis

arii spinetice

cristalo-game se-aud

în melopeele arşiţei

pe sub crusta acestui

iordan fumegând

de univers dilatat

în călduri

fiorii iminentei răciri

fac valuri

peste nudul bronzat

al saharei

grav

tot mai solemn răsună

paşii mortului

peste cioburile zilei

sfărâmate între colţii

dinozaurilor transparenţi

nimic mai indecent

decât să te naşti

din instinct

şi să mori dinadins –

aşa tăcut-a Zarathustra

nufărul nirvanei

când peste florile de cactus

floare de schepsis

a prezis

şi a-nflorit

parfumu-i straniu

cheamă şi ucide

orice exod de fluturi inocenţi

surprinşi între oglinzi de gheaţă

translucide

nu spune da nici nu

e ca un nex ce nu are

cu nimeni legături

nici rădăcini nici petale

floarea de schepsis

într-un halo

de tăceri glaciale

Gheara de fum

delirează astmatic

sub masa ovală

pipa păcii

în smoking de pene

evadând

din panouri publicitare

o pasăre goală

îşi depune în cuibul

dorinţelor noastre

ouă fosforescente

icoanele

explodează în vis

câmp minat

acest creier

de care ni-i frică

acum

dâre de sânge

pe ecranul de aer

prin regimentul de arbori

pe unde trece

gheara de fum

Sfera perfectă

locuim într-o sferă

perfectă

prin totala-i

imposibilitate

a demonstrării

ciudatei sale

sfericităţi

într-o sferă

de maximă precizie

şlefuită anume

prin dogma

unei cât mai năucitoare

relativităţi

Exod in-versat

muţi treceau spre catedrala serii

pedagogii robilor în serii

cei care de sus de la catedre

şlefuiau baloane poliedre

care-n arăturile chiluge

semănat-au mătrăguna slugii

care din lozinci şi microfoane

în măslin fragil băteau piroane

totuşi obsedaţi de transparenţe

noaptea deplângeau aceleaşi zdrenţe

cu vederea clară-n judecata

oarbă de sub limba despicată

ei ştiau ei încă ne învaţă

M de U de O şi toţi de-o aţă

o şi-n urma lor pământul moale

înmulţea popoarele de oale

prefăcând ştiinţele absurde

trişti treceau prin lanurile surde

îmbăiaţi de cântecul sirenei

profii spre motoarele gheenei

Zdrenţe de strălucire

zdrenţe de strălucire

peste gunoiştea satului

şi peste oraşul

buhăit de orgii

la fiecare kilometru de drum

în cale îţi sare

câte-o cruce de fier

mormintele cresc direct

din smoala asfaltului

într-un spital fără medici

moare râul

care spală totul

numai pe dânsul

nimeni nu-l spală

Satul cu un singur locuitor1

ploile încă mai ocolesc oile

dar oi nu mai sunt

decât în paiul din stâna

ruptă de vânt

de la o casă la altă casă

ierburile din cărare-s mai verzi

decât toată iarba

nepăscutului şes

degeaba pasărea cântă

degeaba-n adânc

izvorăsc fântânile

de dorul horelor nunţilor

fug la vale ţărânele

toţi toţi

au plecat din satul

unde nici câinii

nu mai vor să moară sub prag

aşteptându-şi stăpânii

şi totuşi într-un târziu

se aude spre noi

glas îngeresc slobozit din butoi

şi iată

în întâmpinarea Europei se-arată

ultimul sătean

ieşit în drum cu icoana

şi într-o altă mână –

cu vrana

Satul fără nici un locuitor

Jurnal de Chişinău,

24 iulie 2007

a murit s-a stins

şi ultimul locuitor

din satul neantului european

şi nici una din cele

două mitropolii

n-a venit să-i

ţină lumânarea

în urma sicriului

bocitoarea abisului

l-a bocit cu glas

de nisip şi de scrum

cu banderole negre

de vopsea chinuită

câteva pagini rupte

de ziar

l-au petrecut

în ultimul drum

ţânc al pământului

rămas să scâncească

la uşi sigilate

până la urmă

şi satul fără nici un locuitor

a emigrat în ţara

fără nici o localitate

1