|
au trecut prin tine aburi negri,
cineva ţi-a sorbit carnea de sub haine,
a rămas doar praful de pe scîndura noduroasă
şi rece
ca un fotomodel.
acum vorbim despre ceva, nu ştim despre ce;
îmi rup mîna de ciudă că nu te pot atinge,
lasă că ştiu eu cine face pasul înapoi,
cine în braţele cui adoarme.
povestea asta cu insula
se termină bine dacă o citeşti pe sărite.
de aceea încep o nouă călătorie,
poate îmi va folosi la ceva,
iau ceasul cu mine,
iau încălţăminte să-mi ajungă,
îmi pun în piept decoraţiile de război ale bunicului,
mă înarmez cu răbdare,
îmi amintesc de nişte rude îngropate în cimitirul cel nou
şi plec.
pe drum observ că-mi pierd echilibru fără nici un motiv,
mă minunez de perfecţiunea naturii şi-mi fac singur cu ochiul;
toate lucrurile astea se întîmplă totuşi cu voia mea,
rîd de mă prăpădesc;
chiar se întîmplă ceva, pot dirija obiectele din jur;
mă aşez pe o buturugă şi citesc
prospectul unui medicament nou de la Steaua Divină
prin tine au trecut aburii negri, dar nu te-ai speriat,
ai spus aşa: carnea mea e carnea ta,
dar, ţine minte, ăsta e marele nostru secret,
ai grijă că nu-ţi iasă pe gură nici un porumbel.
mă aşez pe iarbă;
constat din nou că natura e perfectă;
îmi fac autocritica.
ce simt oamenii răi cînd mor
în fiecare zi iei din trupul meu cîte o bucată,
o ţii ascunsă între cerul gurii şi limbă.
pînă se face un fel de salivă vîscoasă,
plină de fibre şi vinişoare albe.
nu vreau să te provoc,
nu vreau să-ţi simt firele de păr cum mi se pliază în palmă.
astăzi fac dragoste cu tine din obligaţie,
din respect pentru frumuseţea ta.
am auzit că după ce au dat la televizor execuţia lui Saddam
nişte copii au vrut să afle
ce simt oamenii răi cînd mor.
pe mine n-o să mă găsească nimeni spînzurat,
doar prăbuşit peste trupul tău gol,
cu degetele de la mîna stîngă în gura ta,
cu degetele de la mîna dreaptă în gura mea.
ultimul poem despre băutură
la sibiu am adormit pe un scaun, într-un hol celebru,
m-am trezit în basarabia,
chiar în clipa în care încercam să ridic de jos
nişte bancnote urîte;
am văzut de două ori gara,
prima oară eram foarte grăbit,
a doua oară, foarte beat,
aşa că am luat o decizie,
o măsură urgentă,
încă o vodcă rusească pentru stimularea memoriei.
am încercat preţ de cîteva minute să-mi amintesc
cum arăta soţia lui radu vancu,
venită special să vadă
cît de deştepţi şi frumoşi sînt ieşenii.
cinci ore de mers cu trenul, cu tot cu schimbatul roţilor,
am jucat X şi 0 pe tavanul cuşetei,
am recitit, o dată la fiecare sfert de oră, email-ul de la ovidiu nimigean
- pe care magda mi-l listase cu acea dragoste a soţiei
ce-i pregăteşte soţului tot ce e mai bun pentru drum -;
Cherule,
Din cîte ştiu, din cîte am observat şi am constatat pe propriu-mi ficat, alcoolul are efecte din cele mai diverse, în funcţie de metabolismul celui ce-l consumă, de starea de moment. E o chimie destul de misterioasă. Pe unii îi înveseleşte, pe alţii îi posomorăşte, alţii par neatinşi (vezi Iordache ce-şi păstra starea indiferent de numărul paharelor). Pe Dragoş, de pildă, sau pe Bogdan, alcoolul îi euforizează, le dă energie, îi bagă în priză. Lui Radu Vancu îi dă o bună dispoziţie uluitoare, îi împrospătează memoria. Pe mine, dacă mai ţii bine minte, mă făcea mai bun, mai frumos, mai vorbăreţ şi mai cîntăreţ. Precum şi mai cirotic. Nu-i o regulă. Tu ai o reacţie depresivă, dar în zilele astea se leagă şi de oboseala drumului, şi de iritările de la Bucureşti. Cred că e o bună decizie să treci la abstinenţă.
Cu drag O.
ce mă fac acum, ce să mă mai fac,
s-a terminat iar scrisoarea,
nu am ajuns acasă, închid ochii şi-mi apare instant alex ştefănescu;
comedia actelor mai mult sau mai puţin ratate,
asfixia mecanică evitată în ultimul moment
graţie unui şut în cur de la însoţitorul de drum.
în gara nicolina constat că nu am decît lei moldoveneşti,
încerc să-l conving pe taximetrist să accepte, în locul celor 7 Roni, bomboane Bucuria.
|