Olimpul de plastic şi alte poeme

Soartă

Lanţ greu. Şi nu pot să-l rup.

Cain şi Abel

în acelaşi trup.

Nişte litere

Uneori,

v, i, a, ţ, ă

nu sunt decât nişte litere,

nişte litere moarte,

care, întâmplător,

au fost îngropate

în acelaşi cuvânt:

viaţă.

Masca

Masca – umbră a unui vis ratat:

ceea ce ţi-ai dorit să fii,

dar nu ai fost niciodată;

ceea ce-ţi doreşti să ajungi,

dar nu vei ajunge nicicând.

Masca – oglindă în care

transpare nevăzutul din noi;

masca – iluzorie împăcare

între este

şi mi se pare.

Ars Longa

Savonarola

a fost ars pe rug

(cei care scuipă-n artă

n-ajung bine).

De câteva secole,

îngerii îşi tocesc zadarnic

aripile,

încercând, cu disperare,

să cureţe cerul

de fumul otrăvitor...

Biblioteca noaptea

Rafturi lungi

cât un vers de Whitman.

Cărţi aşteptând dimineaţa.

Din halbele cu spumă…

Lumea asta e pe dos (s-a spus),

Nimeni n-a văzut lumea pe faţă,

Singurul cuvânt rămas în DEX e piaţă –

Ne vindem şi ne cumpărăm la preţ redus.

Ce vânturi, de pe unde ne-au adus

Această gamă largă de oferte:

Pitici giganţi, incertitudini certe,

Vorbire mută, răsărit apus?!

Midas, din mit, intră pe-ascuns – pardon! –

În lumea mitei, şi... de ce s-ar teme?

Urechile de-asin, lungi-lungi, nu-i fac probleme –

Din contra, îi scurtează rapid calea spre tron.

O lume nouă, după vechiul croi...

Dă-i, Doamne, bere, mici şi baclavale

Şi pune-n barul muced piedestale –

Din halbele cu spumă ieşi-vor mulţi eroi...

Câine cerşetor

 (fotografie)

Oră matinală. Un câine bătrân

trece cu prudenţă

printre oamenii de pe peron.

Şchioapătă.

Are ochi trişti şi deştepţi.

Deosebeşte cu uşurinţă

limbile-n care-l înjură pasagerii,

este un poliglot mut.

În sineşi, se bucură

că nu poate vorbi.

„Ce înjosire, îşi zice,

dacă m-ar auzi cineva

milogindu-mă:

- Sunt sătul să fiu flămând...”

Dar, caută,

caută ceva de-ale gurii –

de ieri, în afară de bătaie,

n-a mai mâncat nimic.

Câtă frunză şi iarbă

La război,

armată câtă frunză şi iarbă

primăvara.

De la război,

armată câtă frunză şi iarbă

toamna.

De-a baba-oarba

Nu-ţi este frate norocul.

Te ocoleşte.

Nu vă-ntâlniţi

nici măcar de Crăciun

sau de Paşte.

Povestea norocului

e cea mai mincinoasă

poveste...

Tu

nu-l cunoşti.

El

nu te cunoaşte.

Tu şi norocul...

Vă căutaţi reciproc?

(Dar, oare, norocul

are noroc?!)

Legaţi la ochi,

lumea cum vi se pare?

Mai frumoasă, desigur,

 mai visătoare...

Vă căutaţi... Răscoliţi

stelele, apele, iarba...

Ce clovnerie tristă

când oamenii mari

se joacă „de-a baba-oarba”...

Magicianul ţi-arată

o pasăre împăiată...

încă-o secundă,

şi eşti convins că zboară...

(O, falsă pasăre rară!)

Acum, începi să crezi

că acesta-i norocul:

iluzia deşartă

care te face-mpărat

peste o ţară

ce nu există

pe nicio hartă.

Tu şi norocul...

Vă căutaţi reciproc?

(Dar, oare, norocul

are noroc?!)

Legaţi la ochi,

lumea cum vi se pare?

Mai frumoasă, desigur,

mai visătoare...

Vă căutaţi... Răscoliţi

stelele, apele, iarba...

Ce clovnerie tristă

când oamenii mari

se joacă  „de-a baba-oarba” ...

Iar scena ţi-a spus

despre noroc

un lucru mai mult decât cert:

norocul este

un simplu număr

dintr-un mare program

de concert...

Şi, ai aflat

un secret important,

recunoaşte:

„Norocul dă lapte

când mintea paşte...”

Tu şi norocul...

Vă căutaţi reciproc?

(Dar, oare, norocul

are noroc?!)

Legaţi la ochi,

lumea cum vi se pare?

Mai frumoasă, desigur,

mai visătoare ...

Vă căutaţi... Răscoliţi

stelele, apele, iarba...

Ce clovnerie tristă

când oamenii mari

se joacă „de-a baba-oarba”...

Granguri

O,

grangurii

care cântă!

Uf,

grangurii

care te-nvaţă

ce ar fi bine să cânţi!

Triunghi antiamnezic

Să nu uit că sunt.

Să nu uit cine sunt.

Să nu uit de ce sunt.

Elegie albă

Zăpezile  de azi

vor fi mâine

zăpezile de altădată

– Saşa Pană

O iarnă-adevărată când va mai fi să vină?

Azi, ninge doar pe internet

Şi-n jocul fulgilor e-o aspră disciplină –

Ca în cuvintele-nrolate-ntr-un sonet.

O, falşii mecenaţi – eu fac prinsoare! –

Ninsori de binefacere promit...

Au şi sponsorizat, cred, vreo ninsoare –

Elogiul nu e şi el profit?!

Discret, se proiectează mari concerne –

Produce-vor de-ajuns şi-omăt, şi ger...

Dar, oricâtă zăpadă ne vor cerne,

Ne va fi dor de albul sfânt din Cer...

Femeia pe care-o iubesc

Femeia pe care-o iubesc

seamănă

cu toate celelalte femei,

dar,

niciuna din toate femeile lumii

nu-i seamănă Ei...

Ea

este cel mai vechi

şi cel mai nou poem

care, sfânt, mă-nfioară –

nu-l voi şti pe de rost niciodată,

chiar dacă-l învăţ

dintr-o viaţă

anterioară...

Între două anotimpuri

Vara a plecat pe neobservate.

Când m-am trezit dimineaţa,

nu mai era...

M-am uitat în jur – toate lucrurile

mi s-au părut neschimbate,

Numai cu  inima

se întâmplase ceva...

Am întrebat-o: „Spune-mi, te rog,

ce-i cu tine?”

Inima s-a gândit un pic

şi mi-a spus: „Mă simt bine...

Doar că mi-e trist...

Nu e nici toamnă, nici vară...

Sunt între două-anotimpuri –

ca un grăunte

între două pietre de moară...”

Clepsidra cu vise

Visele-nchise-n clepsidră,

cu timpul,

se prefac în nisip.

Visul cel mai frumos

e o bătaie de-aripă.

Un videoclip

de o clipă.

Viaţa noastră, se pare,-i

rezerva  secretă-a Saharei –

deşertăciunea hrăneşte deşertul...

Cade cortina.