Colocviu internaţional dedicat lui Eugeniu Coşeriu

Anunţat de mai multe reviste de lingvistică din lume, bunăoară, de The Linguist List. Eastern Michigan University, şi de site-uri internet, colocviul internaţional Eugenio Coseriu: réceptions contemporaines*, desfăşurat între 17 şi 19 septembrie a. c. la Universitatea din Aix-en-Provence, Franţa, a constituit un adevărat eveniment ştiinţific din mai multe motive. În primul rînd, pentru că a fost organizat de către o universitate franceză. Or, Franţa reprezintă ţara în care concepţia lui E. Coşeriu a fost mult mai puţin valorificată decît în Germania, Spania, Italia, Japonia sau chiar fosta Uniune Sovietică. Deşi în 1994 a apărut o excelentă monografie despre teoria limbajului şi a traducerii la E. Coşeriu semnată de Colette Laplace, iar în 2001 s-a publicat în versiune franceză un important volum din studiile sale fundamentale, totuşi în acest spaţiu cultural concepţia lingvisticii integrale a rămas oarecum marginală. În al doilea rînd, pentru că a întrunit participanţi – lingvişti, filosofi, tineri universitari, cercetători, traducători – din Germania, Spania, Franţa, Elveţia, Italia, Belgia, Slovenia, România şi Rep. Moldova. În al treilea rînd, pentru că participanţii, prin alocuţiunile lor, temeinice şi interesante, au depus cu toţii mărturie despre perenitatea concepţiei coşeriene a limbajului, asigurîndu-i astfel actualitatea şi continuitatea.

Aducerea în actualitate a ideilor lui Coşeriu, prin organizarea acestui colocviu, se datorează iniţiativei a doi tineri – Régis Missire, de la Universitatea din Toulouse II, şi Christophe Gerard, de la Universitatea din Aix-en-Provence – care de cîţiva ani îşi propun să se apropie de lingvistica integrală, asumîndu-şi-o ca fundament în propriile lor investigaţii. Nu întîmplător, în apelul de organizare, ei menţionau că revenirea la concepţia lui E. Coşeriu se justifică prin faptul că ea reprezintă teoria majoră a lingvisticii europene din a doua jumătate a sec. XX. De aceea, continuau ei, „acest colocviu îşi propune să reia cele mai importante contribuţii ale lui E. Coşeriu în domeniul ştiinţei limbajului şi să depună mărturie despre prelungirile ecoului operei sale astăzi”. Prin urmare, fiind conştienţi de faptul că E. Coşeriu a fost puţin cunoscut  în Franţa, în parte din raţiuni lingvistice, deoarece şi-a redactat studiile în alte limbi, în special în germană şi spaniolă, organizatorii au avut de la bun început certitudinea că, în contextul publicării în 2001 a volumului lui Coşeriu L’homme et son langage, îngrijit de H. Dupuy-Engelhardt, J.-P. Durafour şi F. Rastier, a editării unor manuscrise inedite ale lui Coşeriu în germană, precum şi a inaugurării, în 2005, a Arhivei „E. Coşeriu” la Universitatea din Tübingen, interesul pentru lingvistica integrală în Franţa abia începe. Drept dovadă o constituie şi faptul că la colocviu au participat Thomas Verjans de la Universitatea Paris IV – care tocmai a tradus în franceză Sincronía, diacronía e historia, disponibilă în reţeaua internet prin revista Texto (http://www.revue-texto.net) – şi Armelle Jacquet-Andrieu de la Universitatea Paris Est-Marne-la-Vallée, care a pregătit pentru tipar versiunea franceză a altui studiu coşerian, Sistema, norma y habla.

Revenind la colocviu, acesta a fost conceput pe trei secţiuni ce şi-au propus să reia, în linii mari, aspectele fundamentale ale doctrinei lui Coşeriu – filosofia limbajului, lingvistica textului şi  semantică. Cum se obişnuieşte la astfel de manifestări, la început au prezentat comunicări profesori de prestigiu, un fel de invitaţi „de onoare” ai colocviului. Ei bine, conferenţiarii de bază au fost profesorii Jörn Albrecht, de la Universitatea din Heidelberg, Johannes Kabatek, Jean-Pierre Durafour, Peter Koch, cu toţii de la Universitatea din Tübingen, Gerda Hassler, de la Universitatea din Potsdam, François Rasstier, de la CNRS, Paris şi Oscar Loureda, de la Universitatea din La Coruna, Spania. Astfel, J. Albrecht, discipol al lui Coşeriu din prima generaţie, a vorbit despre „Semantica lui E. Coşeriu şi sursele sale epistemologice în filosofia limbajului”, iar J. Kabatek despre „E. Coşeriu şi teoria lingvistică a numelui propriu”, în care a prezentat un valoros manuscris al lui Coşeriu din epoca de la Montevideo – „Teoría lingüística del nombre propio” –, situîndu-l în arhitectura de ansamblu a operei coşeriene. P. Koch a reluat problematica complexă a schimbării lingvistice, pornind de la studiul lui Coşeriu din 1958 „Sincronía, diacronía e historia. El problema del cambio lingüístico”, integrînd, totodată, dezvoltările ulterioare pe această temă. Iar G. Hassler a continuat ideile lui J. Albrecht, insistînd asupra complexităţii concepţiei lui Coşeriu, asupra interdependenţei ce există între filosofia limbajului şi teoria sa semantică. Fr. Rasstier a urmărit să stabilească o corelaţie între lingvistica textului în viziune coşeriană şi dihotomia saussuriană limbă-vorbire, venind cu anumite propuneri teoretice şi descriptive. În timp ce J. - P. Durafour, şi el discipol al lui Coşeriu din prima generaţie, s-a referit la mecanismele autopoetice şi creative de sens postulate de semantica genetică şi la tezele acesteia de heterogeneitate şi de evenimenţialitate, O. Loureda a făcut o pledoarie în favoarea lingvisticii textului a lui Coşeriu, demonstrînd importanţa şi actualitatea sa pentru lingvistica acestui început de mileniu.

În continuare, participanţii au luat în dezbatere aspecte concrete ale lingvisticii integrale, focalizîndu-se mai ales asupra perspectivelor de dezvoltare, adică situîndu-le în contextul dezbaterii actuale din ştiinţa limbajului. În general, ideea exprimată de mai multe ori la colocviu a fost că în nici un caz Coşeriu nu trebuie mumificat, adică transformat într-un monument intangibil, ci dimpotrivă, teoria sa, coerentă şi deschizătoare de atîtea drumuri,  trebuie să fie valorificată din perspectiva problematicii actuale a lingvisticii. De fapt, majoritatea participanţilor, în intervenţiile lor, au exemplificat pe viu acest deziderat, ceea ce constituie o mare reuşită a colocviului.

Se cuvine să menţionez, de asemenea, că, în cadrul colocviului, o prezenţă covîrşitoare au avut reprezentanţii centrului de studii integraliste „E. Coşeriu” de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, centru înfiinţat acum zece ani graţie strădaniei profesorului Mircea Borcilă. Astfel, Emma Tămâianu-Morita, în expunerea sa Către o “tipologie integrală a textelor reale”. Bazele unei tipologii funcţionale a textelor în opera lui E. Coşeriu, s-a referit la dimensiunile construirii unei tipologii textuale în cadrul teoretic al lingvisticii coşeriene a sensului. Pe această bază, a expus modelul textual-tipologic de orientare integralistă pe care l-a propus şi dezvoltat începînd cu 2001, model ce are drept axă centrală o definire a tipului textual ca formă a discursului, în accepţie humboldtiană. În opinia sa, tipul textual reprezintă un palier funcţional distinct al textului în individualitatea sa, şi anume palierul principiilor care explică unitar orientarea şi desfăşurarea procesului de construcţie a sensului, dincolo de heterogeneitatea unităţilor şi procedeelor textual-constitutive. Contribuţia lui Cornel Vîlcu, Fenomenologie husserliană şi teorie coşeriană a limbajului - designatele ca obiecte intenţionale, a reprezentat reluarea schematică a unei demonstraţii pe care autorul a realizat-o în teza sa de doctorat, finalizată în luna februarie a acestui an. Principala idee pusă în discuţie a fost cea potrivit căreia, deşi planul universal al limbajului este, potrivit lingvisticii coşeriene, planul orientării spre lucruri sau realitate şi planul „funcţiei cognitive” a limbajului, nu este vorba despre lucruri subzistente şi cu atît mai puţin despre o raportare care poate fi judecată în termenii adevărului sau ai falsităţii. Filosofia fenomenologică, mai ales în varianta ei, totodată, primă şi clasică, fenomenologia transcendentală, pune la îndemînă cîteva excepţionale „instrumente” pentru a înţelege această subtilitate a teoriei coşeriene a limbajului. E vorba mai ales despre teoria intenţionalităţii şi despre ideea de intuiţie dublă (empirică & eidetică), prin a căror preluare Coşeriu se vădeşte a fi, cel puţin în discutarea limbajului „universal”, un important continuator al celui mai important filon filosofic al modernităţii. Dina Vîlcu a vorbit despre „Statutul epistemologic al lingvisticii”, luînd ca punct de plecare conferinţa rostită de E. Coşeriu la Cluj, în 1992, cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Intitulat Principiile lingvisticii ca ştiinţă a culturii, acest text prezintă cu mare claritate ideile epistemologice fundamentale de la care a plecat E. C. în elaborarea întregii sale opere, dar în acelaşi timp ridică dificultăţi serioase, solicitînd în fapt o mutaţie radicală de gîndire în ce priveşte abordarea ştiinţificităţii în general. Oana Boc, în „Teze coşeriene – punţi şi repere în definirea „poeticului” şi în configurarea unui cadru adecvat demersului poeticii”, şi-a propus să identifice în opera lui Eugeniu Coşeriu cîteva premise de principiu, relevante în perspectiva problematicii textualităţii literare, pe care le consideră adevărate „punţi” sau repere în încercarea de a defini poeticul, de a delimita un cadru adecvat demersului poeticii şi, în acelaşi timp, de a legitima fundamentarea poeticii pe bazele teoretice ale lingvisticii integrale. Deschiderea teoretică oferită de către lingvistica integrală, prin definirea limbajului drept activitate creatoare şi a funcţiei semnificative drept funcţie esenţială a limbajului, precum şi prin implicaţiile conceptuale şi distincţiile care decurg de aici, oferă o bază conceptuală solidă pentru fundamentarea ştiinţifică a studiului literaturii.

În ce mă priveşte, am prezentat ecoul pe care l-a avut lexematica, adică teoria semantică a lui E. Coşeriu, în spaţiul cultural de limbă spaniolă şi în cel fost sovietic. Dacă lingviştii spanioli şi-au asumat fundamentele teoretice ale semanticii integrale pentru a descrie, sincronic şi diacronic, lexicul limbii spaniole, întemeind în acest scop o Şcoală spaniolă de lexematică, lingviştii ruşi, care, în 1969, traduc din germană studiul lui Coşeriu Lexikalische Solidaritäten, au folosit modelul teoretic al lexematicii în dezbaterea referitoare la posibilitatea descrierii structurale şi funcţionale a vocabularului. Nu în ultimul rînd, se cuvine să precizez că Republica Moldova a mai fost reprezentată de Veronica Păcuraru de la catedra de franceză a Universităţii de stat din Chişinău, care a abordat o temă de semantică şi anume, Lingvistica coşeriană a sensului şi dezambiguizarea semnului lexical.

La colocviu au fost prezentate nu doar comunicări, ci acestea au fost intercalate cu lansări de carte, dezbateri polemice, prezentări ale unor centre de studii. Astfel, în ultima zi a colocviului, echipa de la Cluj a adus la cunoştinţa publicului realizările Centrului de studii „E. Coşeriu” de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, condus de  Prof. Mircea Borcilă, iar Reinchard Meisterfeld a prezentat rezultatele Proiectului internaţional „Eugenio Coseriu – Erfassung und Publikation unveröffentlichter Manuskripte” (cf. http://www.coseriu.de), desfăşurat între anii 1998-2004, la Universitatea din Tübingen şi finanţat de Deutsche Forschungsgemeinschaft (Consiliul superior de cercetare al Germaniei), care a culminat cu constituirea, în 2005, a Arhivei Eugeniu Coşeriu la Universitatea din Tübingen. Dintre cărţile lansate, merită să fie semnalate cel puţin două, deoarece acestea au văzut lumina tiparului în luna septembrie a.c. , fiind cele mai recente: Eugenio Coseriu, Il linguaggio e l’uomo attuale. Saggi di filosofia del linguaggio, editat de Cristian Bota şi Giuseppe di Salvatore, apărut în Italia, şi Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido, în Spania, editat de Oscar Loureda.

Colocviul s-a finalizat cu o masă rotundă - moderator fiind J. Kabatek, succesorul lui E. Coşeriu la catedra de lingvistică romanică a Universităţii din Tübingen – la care s-a făcut bilanţul întrunirii de la Aix şi s-a discutat despre înfiinţarea unei Fundaţii internaţionale „E. Coşeriu”, cu filiale în mai multe ţări. În ce priveşte organizarea unor astfel de manifestări ştiinţifice, s-a stabilit ca următorul colocviu care se va  desfăşura la anul, să aibă loc la Tübingen, iar în 2009 să fie găzduit de Centrul de studii „E. Coşeriu” de la Cluj.

___________

*. Amănunte  despre acest colocviu se găsesc la site-ul http://cosaix2007.googlepages.com/

1