(să mă ia în stăpânire)

(a deschis repede uşa, s-a dat la o parte şi eu am intrat primul. am mers împreună spre prima masă liberă. am căzut în fotoliu. ceea ce-mi spune mă înfăşoară în căldură. intră în creierul meu. în inima mea. când îi aprind ţigara. îşi lipeşte palmele de mâinile mele. pentru câteva secunde. imediat ce şi-a aprins ţigara. priveşte drept în ochii mei. şi zâmbeşte. şi eu mă lichefiez.)

îmi pun palma la 10 cm de perete şi o mişc încet. ca şi cum aş construi aşa un perete în plus. şi aş sta după bariera asta transparentă. şi n-aş vrea niciodată să pătrund dincolo. numai să fiu safe în spatele ei. să mă adun în liniştea asta. îmi îmbrăţişez genunchii şi nu vreau să se întâmple nimic deosebit. nimic radical. ca într-un bunker. mă joc cu brăţările şi privesc în jur. fără să înţeleg nimic. fără să-mi pese de nimic.

ţi-ai pus palmele pe masă. ca şi cum ai fi adus între noi calmul şi liniştea. toate sunt bune aşa cum sunt şi nu mai au nevoie de nimic, ai spus. eu căutam ceva prin buzunare, nu găseam decât o brichetă stricată şi multămultă frică. mă temeam că lucrurile s-ar putea schimba sau ar putea rămâne aşa. pentru totdeauna. mă gândeam cum aş fi dacă aş sta în camera mea cu anii, nu cu lunile, cum fac de obicei.

de câteva zile îmi tot amintesc chestii, momente în care, dacă aş fi acţionat altfel, aş fi fost altfel şi eu acum. mă seacă toate poveştile astea. nu pot face nimic altceva când îmi aduc aminte. de parcă m-ar prinde şi m-ar băga cu forţa într-un film din care nu pot ieşi. un film care nici măcar nu e al meu, am spus, jucându-mă nervos cu brăţările. dar eşti oricum acelaşi: gândeşte-te mai bine cum ai fi fost dacă n-ai fi fost tu: învaţă-te să te iubeşti şi pe tine: ascult-o pe bjork: ascult-o atent, ai spus.

de fiecare dată când încerc, e ca şi cum aş suprapune soundtrack-ul de la un film peste altul. n-are nicio legătură, am spus şi am mai cerut o cafea. uneori brăţările mele sunt cătuşe, vreau să-mi fac tatuaje în locul lor. mi-am scos mala de pe încheietura stângă. eu am un tatuaj nou, ai spus şi ţi-ai dat la o parte bluza. era ceva amorf, ceva de sfârşit, ca atunci când te trezeşti dimineaţa şi nu-ţi dai seama dacă visezi sau nu, dar asta iarăşi n-are nicio legătură.

vreau să fiu aşa cum eşti tu. de fiecare dată când ne vedem preiau de la tine gesturi, ticuri, le repet ca maniacul şi sper că asta o să schimbe ceva. asta nu schimbă nimic, ai spus. rupe toate podurile, ai spus, stai pe insula ta, priveşte înapoi şi miră-te cât de departe sunt toate. apoi începe ceva nou, fă un lucru care îţi place şi intră în asta, ai spus. voiam să-ţi recit ceva din urmanov sau din ruxandra novac, dar nu ţineam minte nimic.

o vreme făceam liste cu lucruri care-mi plac. un fel de topuri. oricum nu se întâmpla nimic, dar era ok să mă uit la listele alea şi să-mi imaginez că le-am făcut. putea dura zile în şir. umblam zile în şir cu laika sau explosions în the sky în căşti sau mă aşezam pe vreo bancă în parc şi-mi imaginam că ţi-am spus că vreau să mă lipesc de tine strânsstrânns.

(nu mai vreau nimic, m-am dus în parc, mi-am pus gluga pe cap, pahare goale de plastic lângă mine şi mucuri de ţigări, înăuntru ceea ce spuneai tu despre dragoste se extinde şi-mi ocupă inima şi plămânii şi oasele şi respiraţia mea se schimbă, stau aplecat, cu ochii închişi. ca şi cum te-aş ţine în braţe. aş aştepta : să adormi : liniştea asta să curgă prin mine : să mă ia în stăpânire : cum mă iau în stăpânire cuvintele tale despre dragoste: dragoste multă)

1