Democraţi, se facem cu Moldova?

Trăim un prezent tulbure, trăim într‑o continuă confuzie. Incertitudinile ne asediază, ne cariază existenţa. Sutele de moldoveni care părăsesc zilnic statul independent RM, stat care şi-a pierdut direcţia aidoma unui vas în derivă, mă (ne) siderează. Guvernanţii îşi afişează importanţa „pe sticlă” (adevăraţi Harry Potteri), făcându-se a uita că diriguiesc cea mai săracă ţară din Europa. În această situaţie este aproape imposibil să dai un nume viitorului societăţii basarabene. Decepţiile, dezamăgirile, toamna, frigul iau locul păsărilor care pleacă. Şi de ce n-ar pleca?...Deocamdată, nu s-a reuşit (citeşte: nu s-a vrut) vreo schimbare pe acest picior (frânt) de plai. Totul e doar o mimare: integrarea europeană, lupta împotriva corupţiei (în ultimul an am regresat cu 32 de trepte în clasamentele internaţionale), creşterea economică, împărţirea puterilor în stat (împărţirea o face, bineînţeles, preşedintele), statul de drept… Viaţa însăşi pare un simulacru. Şi a devenit o sursă de angoase permanente. Până şi asfaltul emană stres. Suntem cu toţii prinşi într-o goană nebună după bani… bani doar pentru a ne plăti utilităţile, pentru a „sătura” tarifele care dospesc ca aluatul. Românul a ajuns frate cu… factura.

Victoria unui candidat din partea opoziţiei la funcţia de primar general al Capitalei în cadrul ultimului scrutin local şi crearea ulterioară a unei coaliţii de dreapta în Consiliul Municipal Chişinău (CMC) au aprins speranţele în inima multor basarabeni. Ei aşteptau ca lucrurile, cel puţin în municipiu, să meargă spre bine. Dar n-a fost să fie. Deocamdată. O fi fost de vină canicula sau poate alte fenomene ale naturii. Topirea gheţarilor sau poate urşii Panda, pe cale de dispariţie. Partidelor însă chiar le arde de glumă, au pierdut contactul cu realitatea, refuză să-şi adapteze „figurile emblematice” nevoilor momentului, plutesc în reverii. Votul alegătorului este o mină de aur, însă democraţii nu ştiu s-o gestioneze. Nu vor să înveţe nimic nici din greşelile proprii, nici din greşelile altora. Ei cred cu obstinaţie că istoria adevărată începe de la ei şi nu-şi dau seama că deschiderea electoratului spre democraţie, spre schimbare nu are o durată nelimitată în timp. Democratizarea unei societăţi, regenerarea ei morală este un proces dificil, cu multe sacrificii. Şaizeci de ani de totalitarism au lăsat urme adânci în mentalitatea basarabenilor. Vindecarea lor nu se va produce peste noapte, căci, nu-i aşa, chiar dacă imperiul roşu a sucombat, „lumina stinsului amor/ ne urmăreşte încă”.

Amintirea zilei de 25 februarie 2001 nu s-a stins – o zi nefastă pentru democraţia, pentru destinul şi istoria RM. După mai multe bâlbâieli ale deputaţilor democraţi din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, comuniştii au revenit atunci la guvernare pe cai albi, pardon… roşii. Cuvântul „democrat” ajunsese o vorbă de ocară. N-aş dori ca incoerenţa de care suferă crâncen noul CMC să aibă aceeaşi finalitate, aceleaşi consecinţe.

Coaliţia democratică trebuie lărgită. Acest lucru pare să fie o certitudine pentru toată lumea. Aşa cum a fost încropită, la mustaţă, ca-n farmacie, gram la gram, nu funcţionează. Ambiţiile şi orgoliile personale şi de grup au luat-o razna. O parte dintre politicieni, în talk-show-uri televizate, doar simulează altruismul. Declară că sunt gata, în numele cauzei comune, să renunţe la orice funcţie, iar averea, agonisită în sudoarea frunţii, să o împartă cu săracii. Realitatea este, din păcate, mult mai tristă. Interesele personale se dovedesc mai puternice decât binele public.