Reacţii imediate – Guvernanţii şi culturalizarea maselor

Cine a spus că guvernanţii nu sînt preocupaţi de culturalizarea maselor? Iată o ştire aparent îmbucurătoare difuzată de agenţia Moldpres: „Pînă la sfîrşitul lunii septembrie curent, fondurile şcolare şi publice din Moldova vor fi suplimentate cu noi titluri de carte. Colecţia include opere ale 44 de scriitori din perioada postbelică – Victor Teleucă, Liviu Deleanu, Nicolae Vieru, Andrei Lupan, Ion Druţă, Emilian Bucov, Arhip Cibotaru, Vasile Vasilache, Haralambie Corbu, Vladimir Beşleagă, Ariadna Şalari, Elena Damian, Anatol Ciocanu, Gheorghe Madan, Nicolai Costenco, Bogdan Istru, Petru Zadnipru, Ana Lupan ş.a. Programul dat a fost elaborat de Editura de Stat „Cartea Moldovei”, la iniţiativa preşedintelui ţării, Vladimir Voronin. Cheltuielile bugetare pentru editare sînt evaluate la peste 2,8 milioane lei”.

Bună treabă! Citeşti lista scriitorilor selectaţi de nu se ştie cine şi ţi se face părul măciucă. Mai toţi aceşti scriitori sînt produse ale perioadei sovietice, iar unii sînt clasici ai realismului socialist, ai proletcultismului şi ai sămănătorismului vetust. Operele lor, impregnate de patos socialist, ne-au prostit în şcoala sovietică. Despre criteriul estetic nici nu are rost să discutăm atunci cînd e vorba de Emilian Bucov sau de Elena Damian, Ariadna Şalari. Există, ce-i drept, în această listă, şi trei scriitori merituoşi – Vasile Vasilache, Nicolae Vieru şi Vladimir Beşleagă -, dar nu poţi face primăvară cu o rîndunică.

E suficient să arunci o privire peste această listă ca să-ţi dai seama că la baza selecţiei e criteriul pretins etic, nicidecum cel estetic. Şi nu trebuie să ne mire faptul că apărătorii statalităţii moldoveneşti preferă operele scriitorilor sovietici. Pentru mulţi dintre guvernanţii noştri Moldova actuală e o prelungire a Uniunii Sovietice. Îi interesează pe ei faptul că există scriitori mai tineri, postmoderni, optzecişti, valoroşi, traduşi în multe limbi ale lumii? Să fim serioşi! Scriitorii mai tineri, neîncorsetaţi de trecutul sovietic, sînt percepuţi ca un pericol de putere. De aceea, masele trebuie hrănite cu aceeaşi mîncare alterată.

Am putea fireşte să ne întrebăm de ce banii tuturor sînt cheltuiţi doar pentru editarea unora, dar întrebarea aceasta e retorică. Cine are pîrghiile puterii, parte-şi face. Parafrazînd un proverb cunoscut, o să închei aşa: spune-mi cine îţi este scriitorul preferat, ca să-ţi spun cine eşti tu!

Invitaţie din lumea paralelă

Am primit zilele acestea o invitaţie la o expoziţie de artă contemporană din Italia pe care mi-au trimis-o reprezentanţii unei Fundaţii Culturale vest-europene. Am primit şi un catalog impresionant cu ilustraţii şi am înţeles că această expoziţie merită să fie văzută. E un gest frumos, dar, din nefericire, ceea ce pentru un occidental e un fapt banal, firesc, pentru un simplu muritor din Moldova e un fel de escaladare a Everestului. Fireşte, aş putea găsi, la rigoare, cîteva sute de euro pentru a pleca în Italia, numai că după aceea, ar trebui să muncesc pe brînci ca să pot astupa breşa creată în bugetul familiei mele. De aceea, am răsfoit descumpănit catalogul şi cu asta am rămas.

Cînd ţi se întîmplă asemenea lucruri, înţelegi că noi, cetăţenii Moldovei, trăim într‑o dimensiune aparte. Un occidental îşi poate permite, fără probleme, să plece dintr-o ţară europeană în alta. Dar noi, cei care nu sîntem guvernanţi moldoveni, avem această posibilitate? Eu, bunăoară, am fost, în ultimii 17 ani, numai de două ori pe litoralul ucrainean al Mării Negre. Aşa că Italia mă va aştepta încă mult-mult timp.

Dar mai este un amănunt care ar trebui pomenit aici. Reprezentanţii Fundaţiei vest-europene au fost recent în Moldova cîteva zile. Şi mi-am dat seama brusc că ei nu prea au înţeles că moldovenii locuiesc într-un univers aproape paralel, de vreme ce mi-au trimis invitaţia cu pricina. Şi cîţi dintre occidentalii care ne vizitează ţara în grabă îşi dau seama de proporţiile sărăciei endemice de aici? Iată o întrebare la care merită să avem un răspuns.

1