|
Până şi oficialii de la ambasada Cehiei în RM ne-au privit cu suspiciune când au auzit unde mergem. „Ne iertaţi, unde mergeţi? În Trast? Trist?”
Nu. E vorba despre Trest, un orăşel ceh la vreo 2 ore sud de Praga. Dacă n-aţi auzit prea multe despre el – poate că există un motiv pentru asta: e o localitate de vreo 5000 de oameni, cu o şcoală, câteva baruri, o biserică şi un supermarket. Atât.
Acolo a avut loc cel de-al 13-lea Forum Internaţional de Dezbateri, unde Moldova şi-a trimis, încrezătoare, delegaţii: pe Corneliu Cirimpei şi Margareta Duşciac (ca antrenori), iar ca echipă de dezbateri, pe Rodica Stegărescu, Mihaela Isac şi subsemnata. Alături de alte două sute şi ceva de persoane, am invadat micul orăşel şi am binecuvântat puţinele puburi locale cu profituri fabuloase. Bineînţeles, însă - am jucat şi dezbateri până la epuizare.
Toată aventura asta a durat în jur de două săptămâni. Vă imaginaţi ce înseamnă două săptămâni într‑o localitate fără prea multă viaţă socială, în care băştinaşii nu cunosc engleza absolut deloc. Unii dintre ei pricep câte ceva în rusă – însă nimeni dintre noi nu se încumeta să apeleze la această ultimă variantă, fiindu-ne foarte cunoscută „simpatia” cehilor faţă de ruşi. Până la urmă, am recurs la limbaj nonverbal în comunicarea cu localnicii, ceea ce a presupus enorm de multe maimuţăreli penibile, dar absolut indispensabile în situaţia noastră. Şi ne-am descurcat.
Ca să trecem peste aceste detalii – am fost cazaţi în şcoala din Trest, unde s-a şi desfăşurat marea competiţie. Pentru că, da, era vorba de o competiţie, şi încă una mare: campionatul internaţional de dezbateri. Ce sunt dezbaterile, mai exact? Un joc de strategie şi argumentare. Se alege o temă şi se aduc argumente pro şi contra. Echipa care e cea mai convingătoare câştigă. Şi deşi tema din acest an nu a fost extrem de incitantă (s-a discutat despre gestionarea publică a resurselor de apă vs managementul ei privat), ne-am intrat bine în roluri.
O să vă scutim de „suspans” şi alte fiţe de acest gen. Vă anunţăm din start că Moldova s-a ales cu locul 5. Şi, ca rezultatul nostru să pară cât mai bun, rugăm să ţineţi cont de următoarele: A) au fost înscrise în joc 48 de echipe din toată lumea B) unele ţări (inclusiv cea câştigătoare, Coreea de Sud) au înscris la competiţie peste 10 echipe, în timp ce Moldova a delegat una singură şi C) pur şi simplu credeţi-ne, dacă n‑aţi făcut-o deja, că locul pe care s-a clasat ţara noastră e un rezultat excelent.
Apoi, pe lângă concursul propriu-zis, au existat două excursii de câte o zi în Praga, adică două mici mărgăritare simbolizând reîntoarcerea la civilizaţie. Într-adevăr – atât de aprigă era setea noastră de oraş şi tot ce presupune el, încât ieşirile în lume, deşi ne-au stors de energie – ne-au făcut să funcţionăm din nou ca lumea. Am fi vrut să vizităm multe dintre frumuseţile şi atracţiile oraşului, sau cel puţin casa în care a locuit Franz Kafka, însă ne-am rezumat la o vedere foarte superficială a locului, din lipsă de timp. Ne-am mulţumit cu atmosfera urbană care plutea în aer şi cu câteva exerciţii de autosugestie, cum ar fi gândul că „poate Kafka a călcat pe aici”. Şi cu acest gând eram deja înapoi în autobuz spre Trest, unde urma să ne tot amintim de Praga în puţinul timp liber pe care îl aveam.
Partea a doua a programului era competiţia mixtă - care avea la bază ideea de „câte un membru din state diferite”. Eram, cu alte cuvinte, „mixaţi” cu jucători din alte ţări, mai mult pentru un fel de schimb cultural decât pentru dezbateri propriu-zise (sau aşa am decis noi). În echipa mea, de exemplu, aveam câte un coleg din Mongolia şi din Lituania. Şi, evident, pentru că nu ne reprezentam ţara, nu ne prea ardea nici de dezbateri. Aşa că am transformat totul într-o petrecere internaţională, ca să-i zic aşa, în care ne-am cunoscut foarte bine şi am luat ce-i mai bun unii de la alţii – fără să ne batem capul cu chestii serioase. De fapt, întreg Forum-ul a fost un fel de petrecere internaţională. Dacă aveţi îndoieli, întrebaţi-i pe managerii supermarketului local (n-o să vă fie greu, e doar unul) cu cât au crescut vânzările la bere pe perioada şederii noastre acolo. Oricum, nu asta e important. A contat cel mai mult avalanşa de culturi care a năvălit peste noi. Eram de tot felul şi de peste tot – din Moldova până în Rwanda; şi toate astea se întâmplau într-un orăşel căruia parcă i-am dat viaţă noi. Şi ceea ce ne-a surprins la întoarcerea acasă nu a fost faptul că în Chişinău vremea se mai răcorise ori că în Primărie, Consiliul nu poate vota viceprimarii de nu-ştiu-când. Adevăratul şoc a fost dorul de Trest, de orăşelul anonim al Cehiei, prin care „poate, a călcat şi Kafka”.
|