Religia, o resursă primară a civilizaţiei

Recentele ceremonii legate de funeraliile Patriarhului României Teoctist, larg mediatizate, au constituit timp de cîteva zile un punct de interes. Astfel de evenimente reafirmă importanţa religiei ca forţă de coeziune dintre oameni.

În perioada modernă, au existat voci care au contestat rolul religiei în societate, definiţia cea mai vehiculată fiind cea a lui Marx care a calificat-o ca „opiu al poporului”. Civilizaţia modernă europeană s-a proclamat centru al lumii şi al timpului, iar elitele sale, savanţi, politicieni sau militari, au ajuns să se considere infailibile, omnisciente şi omnipotente. Spiritul de cucerire european a demonstrat ambiţii nelimitate de dominaţie pînă şi asupra naturii, iar consecinţele aveau să fie dezastruoase. În acest context, ipoteza existenţei unei puteri infinit superioare, a unui Dum­nezeu, subminează autoritatea egoului supradimensionat al omului occidental. Trăim într-o epocă a absolutismului, cînd leaderi şi reprezentanţi ai unor doctrine politice, grupări sociale sau etnii tind să-şi afirme supremaţia necondiţionată asupra întregii lumi, ignorînd interesele celorlalte persoane şi făcînd abstracţie de principiile morale elementare. Evident, pe orice tiran l-ar deranja ideea unei instanţe care-l depăşeşte, care încurajează binele şi condamnă răul, un bine care transcende răul, la fel ca şi aluziile la condiţia perenă a dominionului său, care, în realitate, nu e decît o parte infimă dintr-o istorie şi un spaţiu infinit.

În societăţile occidentale există adepţi ai raţionalismului şi ai pragmatismului mercantil, incapabili de empatie, care chiar arată dispreţ faţă de persoanele religioase, considerînd religia o slăbiciune. Astfel ei neagă libertatea fiecăruia de a crede ce vrea, indiferent dacă este ceva real sau inexistent. Aceşti pragmatici, de regulă, asiguraţi financiar, declară că „religia încurajează persoanele dezabilitate social”. Religiile lumii, în special cea creştină, au apărut din necesitatea de a-i susţine pe cei slabi şi suferinzi, de a le oferi speranţa şi forţa pentru a supravieţui dificultăţilor vieţii şi de a-i elibera de teroarea morţii. Sub acest aspect, religia este o resursă primară a civilizaţiei. Există anumite resurse vitale primare pe care se bazează funcţionarea întregii lumi. Odată cu dezvoltarea industriei o astfel de resursă a devenit petrolul, iar economia digitală se structurează pe informaţie. Religia oferă lumii o resursă mult mai importantă, o speranţă, o forţă şi o încredere fără de care majoritatea oamenilor ar fi pierdut orice motivaţie pentru a înfrunta problemele existenţei şi de a face eforturi pentru progres social. Astfel, religia e o sursă de energie fără de care civilizaţia umană s-ar fi prăbuşit de mult.

Mai grav e că societatea modernă a anulat posibilitatea existenţei miracolului. Aceasta a impus modelul unei lumi total previzibile, asemenea unui mecanism perfect, care nu dă niciodată greş, călcînd peste vieţi omeneşti, o lume fără speranţă şi fără scăpare. Un sistem al ordinii absolute e la fel de periculos ca unul al haosului total, pentru că el neagă libertatea individuală. Un astfel de sistem ar fi o temniţă veşnică pentru spiritul uman. Afirmaţia Lordului Acton că „...puterea absolută corupe în mod absolut” nu este una întîmplătoare. Astfel, ordinea totală este inevitabil malefică, la fel ca şi cei care tind spre ea. Toate religiile s-au afirmat ca transgresiuni ale ordinii rigide a materiei, reprezentînd forţa omului de a se autodepăşi.

Adepţii raţionalismului invocă adesea argumentul lipsei de dovezi pentru existenţa unui Dumnezeu. Totuşi, chiar în contextul actual pot fi găsite argumente în favoarea religiei. Imaginea unui „bătrîn cu barbă” este, de fapt, absentă din textele creştine. În schimb, ideea unui Dumnezeu impersonal, a unui principiu determinant al vieţii şi al universului, a unei forţe care a creat şi menţine lumea, poate fi racordată la cercetările actuale ale metafizicii. Pot fi găsite căi de conciliere între ştiinţă şi religie. Un exemplu elocvent este faimoasa discuţie a Papei Ioan Paul al II-lea cu un grup de savanţi, în cadrul căreia acesta a delimitat atribuţiile reciproce în felul următor: tot ce vine după Big Bang aparţine ştiinţei, iar ceea ce a fost înainte e de domeniul religiei.

În acelaşi timp, sîntem martori la excesele unei ştiinţe dezumanizate, capabile să conceapă monstruozităţi, precum proiectul Hollow Man (Omul Vid), în cadrul căruia un deţinut condamnat la moarte a fost congelat şi tăiat în felii, care apoi au fost scanate şi plasate pe Internet în scopuri didactice.

Religia autentică este lipsită de ostentaţie şi cultivă moralitatea în adevăratul ei sens. Mesajul originar al religiei nu se identifică cu cel al evangheliştilor TV americani, cu aşa-zisele „valori familiale” sau cu îndemnurile la obedienţă. Conceptele sale de bază sînt respectul şi compasiunea faţă de ceilalţi semeni.