Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 8 (154), august : Cultură şi management cultural în Uniunea Europeană : : Fundaţia Culturală Europeană, Amsterdam – 57 de ani de activitate

Cultură şi management cultural în Uniunea Europeană

Fundaţia Culturală Europeană, Amsterdam – 57 de ani de activitate

În acest număr vă prezentăm Fundaţia Culturală Europeană de la Amsterdam (prescurtat FCE sau ECF, în engleză), o foarte cunoscută şi respectabilă instituţie de susţinere a culturii pe tot continentul (aşa cum o recomandă şi numele), care, mai nou, şi-a exprimat interesul de a elabora şi propune, în colaborare cu German Marshall Fund, o strategie pe trei ani de asistenţă culturală pentru Republica Moldova.

Istorie şi principii constitutive

Fundaţia Culturală Europeană a fost fondată la Geneva, în 1950, de către filozoful elveţian Denis de Rougemont, la un an după apariţia Consiliului Europei, la 5 mai 1949. Se numea, la început, Centrul Cultural European. Prima reuniune a Consiliului Director al FCE a avut loc la 16 decembrie 1954, la Geneva, sub conducerea lui Robert Schuman. În pofida resurselor limitate, tânăra Fundaţie a implementat programele de granturi europene, bazându-se pe ideea de a pune cultura la intersecţie cu educaţia, ştiinţele sociale şi istoria.

Prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos – preşedintele Fundaţiei în perioada 1955-1977 – a propus ca o parte din profiturile pe care le câştiga propria sa fundaţie de pe urma loteriei olandeze şi din câştigurile de la totalizatorul fotbalistic (în prezent, această cotă ridicându-se până la 25%) să fie alocate pentru proiecte europene derulate în colaborare cu FCE şi sub patronajul acesteia.

Începând cu 1960, Fundaţia îşi are sediul la Amsterdam. Scopul tuturor activităţilor pe care le desfăşoară Fundaţia este cooperarea culturală şi activitatea artistică, proces în care trans­gresarea frontierelor constituie un factor important. FCE este una dintre organizaţiile de frunte care crede, aşa cum o afirmă în documentele sale constitutive, în îmbogăţirea adusă de experienţa diversităţii, în forţa culturii de a promova înţelegerea mutuală între naţiuni şi respectul pentru valori. FCE iniţiază, sprijină cooperarea culturală dincolo de frontierele Europei, dezvoltă noi experienţe culturale şi activităţi mediatice, oferind granturi, iniţiind şi coordonând programe pentru organizaţii şi indivizi. FCE este, de asemenea, implicată în dezvoltarea integrării şi construcţiei europene. FCE lucrează în parteneriat cu alte importante organizaţii europene din domeniul culturii.

Organizarea internă

Fundaţia numără o echipă relativ mică, compusă din 25 de oameni devotaţi meseriei lor, care vin din mai multe ţări ale Europei şi din regiuni învecinate, vorbitori nativi a 15 limbi. Fundaţia este condusă de Gottfried Wagner (director) şi de Odile Chenal (director delegat). Ei fac parte din board-ul Fundaţiei, care numără de la 5 la 12 membri. Board-ul este responsabil de numirea Preşedintelui Fundaţiei. Actualul Preşedinte al FCE este Prinţesa Margriet a Ţărilor de Jos, secondată de un preşedinte şi un vicepreşedinte. Board-ul decide asupra strategiei globale a Fundaţiei, tot el îi defineşte priorităţile în colaborare cu Consiliul Consultativ. Board-ul supervizează, de asemenea, politica de granturi a Fundaţiei. Mai mult decât atât, există o reţea formată din 16 Comitete Naţionale în toată Europa – Marea Britanie, Austria, Finlanda, Suedia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Germania, Irlanda, Ungaria, Cipru, Elveţia, Grecia, Islanda, Norvegia şi Portugalia. Ele sunt foarte diferite ca fundal naţional şi se remarcă prin activităţi specifice, dar cu toate promovează scopurile Fundaţiei.

Obiective de actualitate

Fundaţia de la Amsterdam îşi concentrează activitatea asupra temelor ce au o relevanţă contemporană asupra culturii şi societăţii civile. În intervalul 2006-2008, acestea sunt: experienţa diversităţii şi puterea culturală. Există trei domenii principale care le subsumează:

a. Artişii explorând diversitatea;

b. Migraţia – în ce mod contribuie migraţia la creativitatea în Europa;

c. Inside Out – activităţi axate pe diferite chestiuni dezbătute şi puse pe rol în interiorul şi în afara graniţelor Uniunii Europene.

Sprijin pentru cooperarea culturală

ECF stimulează oportunităţile şi oferă sprijin organizaţiilor culturale, reţelelor şi creatorilor individuali. Lărgirea Uniunii Europene impune nevoia încurajării şi susţinerii unor proiecte inovative, în speţă a acelor care presupun colaborare culturală dincolo de frontierele geografice şi culturale. Se lucrează în parteneriat. Aceste principii de lucru permit realizarea unui mai mare impact al finanţărilor Fundaţiei, construirea de reţele interesante şi valoroase pentru schimbul de cunoştinţe.

Granturi

Sistemul de granturi FCE sprijină proiecte culturale independente aparţinând unor organizaţii mici sau medii. Aici se pune un accent special pe proiecte care explorează îmbunătăţirea înţelegerii rolului pe care cultura îl poate juca în împărtăşirea identităţii şi cetăţeniei. Programele de granturi susţin proiecte care promovează schimbul cultural european şi cooperarea. Sunt finanţate organizaţii culturale şi independente, mici şi medii, care lucrează dincolo de frontiere, precum şi proiecte inter-regionale. Există două runde anuale de granturi. Cel mai apropiat deadline pentru aplicare va fi în septembrie 2007, pentru proiecte care vor începe nu mai târziu de noiembrie 2007. Toate detaliile pot fi văzute pe site-ul web al ECF. 

Din 2006, ECF oferă o atenţie sporită problemelor diversităţii. Această preocupare se va exprima de asemenea în granturile care vor fi oferite. Intrând pe site-ul FCE, veţi fi ghidaţi, pas cu pas, prin procedura de aplicare, oferindu-vi-se toată informaţia relevantă.

Informaţii tehnice

FCE oferă granturi de maxim 30.000 Euro. În medie, un proiect poate beneficia de un grant de 10.000-15.000 Euro. FCE nu acoperă mai mult din 80% din bugetul total al proiectului. Vă veţi maximaliza şansele de a câştiga un grant prezentând un proiect care să fie susţinut în mod echitabil de câţiva  finanţatori.

Susţinerea nu va fi acordată proiectelor care vor începe înainte de finalizarea estimărilor de grant. Deciziile privind evaluarea trebuie, de regulă, să fie finalizate în intervalul a 8-10 săptămâni de la termenul-limită anunţat pe site-ul Fundaţiei.

În mod normal, FCE nu susţine aceeaşi organizaţie mai mult de o dată în 18 luni. Cu toate acestea, dacă proiectul Dv., ulterior, reflectă dezvoltări semnificative ale celui precedent sau conţine şi reprezintă o ducere până la capăt a muncii deja realizate, trebuie să contactaţi departamentul granturi (grants department) pentru ghidajul de mai departe. FCE poate lua în considerare o susţinere suplimentară în cazuri excepţionale, care dispun de un înalt potenţial al demonstraţiei şi diseminării celor mai bune practici în contextul tematicii privind “experienţa diversităţii”.

 

În 2006, ECF, susţinută de Hivos (Institutul Olandez pentru cooperare cu ţările în curs de dezvoltare) şi de Institutul pentru o Societate Deschisă (OSI) de la Budapesta a lansat o nouă iniţiativă de granturi, numită Iniţiativa finanţării culturale în Balcani (The Balkan Incentive Fund for Culture). Iniţiativa de finanţare a Culturii în Balcani ţinteşte proiecte culturale pentru aplicanţii din: Albania, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Macedonia, Serbia şi Muntenegru, Kosovo. Primul său termen-limită s-a epuizat în iunie 2006, dar de acum încolo deadlines-urile pentru finanţare sunt aceleaşi ca şi în cazul tuturor granturilor Fundaţiei. Aşadar, următorul deadline este fixat în septembrie 2007 pentru proiectele care vor începe nu mai devreme de noiembrie 2007 (mai multe detalii la linkul: http://www.eurocult.org/we-support-cultural-cooperation/balkan-incentive-fund-for-culture/).

De asemenea, pentru o mai bună înţelegere generală a obiectivelor fundaţiei, vizitaţi site-ul: http://www.eurocult.org/we-support-cultural-cooperation/programmes/. Noile paragrafe pe pagina de site ECF vă vor oferi ultimele actualizări. Doritorii se pot abona la buletinele de politici culturale la http:// www.policiesforculture.org. Pentru multe alte informaţii relevante despre sectorul cultural, precum şi informaţii şi sfaturi privind finanţarea şi sponsorizarea a se vedea site-ul:

http://www.labforculture.org/

Programe

Fundaţia Culturală Europeană are o abordare pro-activă în ce priveşte explorarea şi învestirea în arii cultural specifice şi stimularea actanţilor din aceste domenii. Cele trei mari domenii sunt: Artele, Media şi Mobilitate. Focalizarea pe diversitate este o parte integrantă a programelor de finanţare ale FCE. Fundaţia susţine cercetarea, cooperarea, reţelele culturale şi schimbul de experienţă prin inovaţii şi practici avansate. Programele FCE sprijină lucrări individuale în domenii culturale, incluzând aici artişti, practicieni culturali, jurnalişti, curatori, manageri de arte. Pe scurt, despre cele trei arii principale de programe: 

MOBILITATE (Mobility)

Programul îşi propune să dezvolte abilităţi pentru deplasarea liberă şi facilă peste froniere, pentru a obţine surse de inspiraţie, a stimula conexiuni creative şi inovative.

Călătoriile transfrontaliere conduc la elaborarea unor modele creative şi inspiră moduri şi proceduri de expresie prin colaborare şi comunicare cu alte culturi. Este “sângele vital” al cooperării culturale. Artişti şi alte persoane implicate în sectorul cultural au nevoie să-şi întâlnească egalii internaţionali, să schimbe viziuni, să coopereze, să se influenţeze şi să înveţe unii de la alţii.

Orizontul geografic al acestor programe acoperă ţări UE şi non-UE, include state din sudul Caucazului (Georgia, Armenia şi Azerbaidjan), în parteneriat cu programul de Reţele de Arte şi Cultură (Arts and Culture Network Program) al Open Society Institute, Budapesta.

 Fondurile de mobilitate STEP beyond (“un pas dincolo”) stimulează şi sprijină proiecte culturale transfrontaliere. Fundaţia doreşte să-i motiveze pe tinerii artişti şi actanţi culturali să exploreze, să acumuleze experienţe, să câştige inspiraţie. Stimulează conexiuni inovative de creaţie prin: explorarea teritoriilor necunoscute şi descoperirea diferitelor modalităţi de lucru, colaborând şi schimbând viziuni şi idei, creând reţele.

FCE a creat astfel o linie focalizată pentru propuneri.

Evantaiul temelor e foarte generos: realităţile europene ale religiilor – reprezentări alternative; imagini ale Europei religioase; tinerii artişti în culturile minoritare; migraţia şi arta experimentală; identitatea europeană – transcenderea hotarelor dintre mentalităţi; explorarea identităţilor transnaţionale; viziuni asupra decandenţei europene.

Proiectele cu asemenea teme ar sprijini şi contribui la diversitatea produselor STEP beyond. Programul nu prevede aplicaţii pe proiecte definite ca atare, ci mai degrabă identifică aspecte ale diversităţii în interiorul lucrărilor existente, pe care le asistă în consecinţă.

FCE acordă, prin urmare, prioritate călătoriilor care vor relata despre aceste subiecte, dar va continua, de asemenea, să susţină alte proiecte relaţionate cu Diversitatea şi Dialogul intercultural.

Mai mult decât atât, ECF stimulează mobilitatea creativă prin: a) Sprijinirea tinerilor jurnalişti culturali din Europa de Est, Centrală şi cea din Sud-Estul Europei (găsiţi mai multe despre aceste oportunităţi de finanţare pentru jurnalişti la: http://www.eurocult.org/we-support-cultural-cooperation/we-support-cultural-cooperation/programmes/media/; b) Susţine prin Roberto Cimetta Fund (http://www.cimettafund.org/) mobilitatea creativă în arealul Mediteranean; c) Sprijină site-ul on-the-move (http://www.on-the-move.org/). Este un site dedicat informării asupra activităţilor internaţionale, proiectelor şi finanţării lor în domeniul teatrului, dansului, muzicii şi altor discipline artistice de performance. Sunt destinate artiştilor şi profesioniştilor în artele de performance.

MEDIA

Programele media ale FCE atacă două obiective: a) Încurajarea creativităţii tinerilor; b) Crearea unui spaţiu de dezba­teri pentru jurnalişti a temelor europene de actualitate. Livrarea unei platforme şi a unor oportunităţi pentru tineri de a-şi exprima opiniile prin intermediul media constituie un element vital al colaborării culturale. FCE se concentrează asupra tinerilor şi a culturii populare printr-un şir de iniţiative. Fundaţia explorează, de exemplu, rolul jucat de tineri ca mediatori şi interpreţi în relaţie cu diversitatea culturală. Proiecte variate oferă modalităţi diferite de a reliefa opiniile individuale, vocile şi oportunităţile de schimb de idei şi dezbateri.

Programul Streetlab Europe asigură o vedere generală asupra unor identităţi de cartier specifice (street identity) în şase ţări (membre şi candidate UE), asigură platforme variate pentru tineri, ajutându-i să studieze identităţile culturale ale cetăţenilor europeni.

Un alt mare proiect este theoneminutesjr, unde tinerii de pretutindeni, din întreaga Europă, au o libertate totală de a se manifesta într-un minut de imagini video. Opţiunile privind subiectele sunt la fel de variate ca şi producătorii tineri.  

Closer look - este o schemă de finanţare care încurajează tinerii jurnalişti culturali să stabilească noi conexiuni interculturale pretutindeni în Europa. Tinerii jurnalişti sunt îndemnaţi să cerceteze şi să exploreze teme de mare actualitate privind colaborarea transfrontalieră. FCE lucrează, de asemenea, în parteneriat cu alte organizaţii care sprijină jurnaliştii.

 Prix Europa - un Festival European anual de Media, organizat la Berlin, care aduce împreună talente ambiţioase din presă punându-le în competiţie pentru cel mai bun post de radio european, cel mai bun post TV şi cele mai performante programe de Internet.

De asemenea, FCE iniţiază ateliere de lucru şi evenimente de reţea pentru tinerii jurnalişti culturali, singuri sau cu alţi parteneri de presă interesaţi, stimulează şi încurajează dezba­teri, reflecţii şi schimburi dintre diferite culturi media din Europa pe teme de mare actualitate.

Zona – cea mai recentă publicaţie. Acest proiect îşi propune două obiective majore: să ridice conştiinţa (sensibilitatea) privind impactul frontierelor asupra vieţii europenilor şi să promoveze jurnalişti tineri şi talentaţi din Europa de Est.

ARTE

Fundaţia Culturală  Europeană s-a angajat de mai mult timp să exploreze dimensiunea socială a artei. În martie 2005, a fost lansat un nou proiect întins pe 3 ani, numit Almostreal. Acesta se concentrează asupra practicii culturale şi a manifestărilor variate ale “diferenţei culturale”. (Mai multe la: http://www.eurocult.org/we-support-cultural-cooperation/programmes/arts-almostreal/).

Programul special consacrat diversităţii

Când “ciocnirea civilizaţiilor” ne înspăimântă; când diversitatea apare ca o mare ameninţare, nu ca o resursă; când, urmând spiritul populismului alarmist, “noi”-ul colectivist este invocat şi aşezat împotriva altui termen colectivist, numit “ei” - atunci ştim că străbatem nişte timpuri grele în care avem multă treabă de făcut. 

 Incontestabil, temele diversităţii se cer adresate unor destinatari concreţi. Din 2006, FCE acordă o atenţie detaliată acestei foarte importante tematici. Noi explorăm abordările artistice şi culturale ale oamenilor prin actuala lor experienţă a diversităţii. Şi participăm la o campanie pentru politici culturale, creând condiţii pentru a face din această experienţă ceva pozitiv.

 Celebrarea diversităţii

FCE dezvoltă un incitant concept artistic al naraţiunilor digitale (digital storytelling). Site-ul acestui program va oferi artiştilor, operatorilor din zona culturală şi agenţilor de politici culturale posibilitatea de a răspândi şi publica propriile experienţe ale diversităţii. 

Taja Voyk de la FCE consideră că: “Experimentarea diversităţii culturale nu este doar una dintre cele mai mari plăceri ale călătoriilor, ci şi o cale de îmbogăţire şi aprofundare a înţelegerii reciproce a valorilor culturale. Odată cu lărgirea Uniunii Europene, creşterea numărului de migranţi, intensificarea circulaţiei oamenilor, bunurilor şi activităţilor comerciale, diversitatea a căpătat o importanţă vitală. Experienţa diversităţii ne ajută să învăţăm “limbi noi”, ne zdruncină percepţiile şi prejudecăţile, pune sub semnul întrebării construcţiile noastre identitare.”

Programul By the way (apropo) celebrează diversitatea culturală prin naraţiuni personale. Mai mult decât alte surse, istoriile personale exprimate în cuvinte şi imagini însufleţesc şi îmbogăţesc informaţia asupra diversităţii culturilor europene. FCE a demarat pregătirile pentru Anul European al Dialogului Intercultural în 2008.  FCE va introduce un nou brand al naraţiunilor personale, unde oamenii implicaţi în activităţi culturale din întreaga Europă vor putea celebra cu cuvintele şi imaginile lor bogăţia diversităţii culturale.   

Granturile şi programele din domeniul ARTE vor explora artistic abordările experienţelor diversităţii şi alterităţii, relevând rolul artelor în valorificarea diversităţii în Europa. Aceste abordări ar putea lua forma unor proiecte locale cu perspective europene, proiecte implicând cooperare regională (în fosta Iugoslavie, de exemplu) sau ar putea deveni proiecte de cooperare pan-europeană. FCE va identifica şi ajuta la crearea unor condiţii favorabile pentru practici artistice care tratează diversitatea ca o resursă.

Migraţia creierelor - programul prevede combinarea experienţei europene cu experienţa locală a partenerilor. Concentrându-se asupra migraţiei creierelor, FCE va explora potenţiala bogăţie a identităţilor „trans-culturale”  şi va contribui la crearea celor mai bune condiţii pentru dezvoltarea competenţei interculturale, făcând recomandări la nivel european.

 Inside Out - aşa cum diversitatea sporeşte odată cu lărgirea Uniunii Europene, FCE va oferi condiţii de schimb, mobilitate şi întâlniri. Fundaţia va susţine cooperarea culturală în interiorul UE, inclusiv strategii culturale pentru ţările de dincolo de frontierele UE. Lucrând deopotrivă cu “aici” şi cu “dincolo”, FCE va respecta şi documenta experienţa oamenilor, oferind dovada abundenţei culturale pe care o aduce diversitatea.

 

Adresa:

European Cultural Foundation

Jan van Goyenkade 5

1075 HN Amsterdam

The Netherlands

Web: http://www.eurocult.org/

E-mail: eurocult@eurocult.org 

 

Pagini realizate de Veronica Eşanu

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova