Statele Unite ale Americii şi situaţia Republicii Moldova (Interviu cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, dl Michael Kirby)

Vasile Botnaru: După anunţarea rezultatelor alegerilor locale din Republica Moldova, din iunie 2007, evident că nu toată lumea a rămas mulţumită. Întrebarea mea este dacă sunt nişte cauze obiective sau subiective pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul scrutinului şi dacă, în general, Moldova progresează sau nu, judecând după rezultatele alegerilor locale?

Michael Kirby: Unul dintre grupurile care a rămas cel mai dezamăgit de rezultatele alegerilor este, aproape cu siguranţă, Partidul Comunist din Moldova... Din punctul nostru de vedere, noi am observat anumite schimbări în felul în care a fost desfăşurat procesul electoral.

Credem că au fost probleme de intimidare a unor oameni care au dorit să fie candidaţi electorali, sau care s-au înregistrat în calitate de candidaţi, credem că Radioul şi Televiziunea nu au fost atât de echilibrate cum s-ar fi cuvenit şi mai credem că şi alte tipuri de media nu au fost neutre. De asemenea, am simţit că la începutul campaniei electorale, comisiile electorale raionale nu şi-au organizat prea bine munca şi nu au înţeles pe deplin noul Cod Electoral. Pe măsura derulării campaniei, Comisia Electorală Centrală a luat anumite decizii foarte corecte şi am observat că şi comisiile electorale raionale au început să îşi facă munca într-un mod mai profesionist, în timp ce comisiile electorale rurale nu au lucrat la fel de bine.

V. Botnaru: Se poate spune că în Moldova este deja o democraţie consolidată?

M. Kirby: Nu pot să afirm că democraţia în Moldova este perfectă. Dar voi spune că am fost impresionat de faptul că mulţi alegători au participat la scrutin, că pretendenţii la funcţiile elective au reuşit să-şi facă auzite mesajele, în consecinţă, rezultatele alegerilor au reflectat dorinţa alegătorilor moldo­veni. Ne dorim oare să fie făcute progrese mai importante în ceea ce priveşte calitatea alegerilor? Desigur. Sunt primele alegeri după adoptarea noului Cod Electoral, mai este timp pentru a învăţa astfel încât scrutinul naţional din anul 2009 să fie desfăşurat mult mai bine.

V. Botnaru: În timpul campaniei electorale a existat un subiect şi mai fierbinte. S-a vorbit foarte mult despre o încercare de a deturna negocierile pe calea bilaterală între Chişinău şi Moscova, chiar şi oficiali americani au fost nevoiţi să ceară asigurări de la guvernanţii moldoveni că nu se va întâmpla acest lucru, că nu va fi schimbat mecanismul de elaborare a reglementării. Până la urmă, au fost justificate acele îngrijorări? Ce a înţeles administraţia americană?

M. Kirby: Pe durata mai multor luni, de fapt, a unor ani întregi, dar vorbim în special de ultimele luni, Moldova şi‑a intensificat eforturile de a găsi o soluţie pentru problema transnistreană. Încă în anul 2001, preşedintele Voronin a declarat că vrea să rezolve problema transnistreană. Credem că el într-adevăr doreşte să rezolve această problemă. Deci, procesul era în derulare şi este clar că a avut o întrevedere cu domnii Roşca şi Diacov şi, posibil, cu alţii. Şi ei au vorbit despre aceste lucruri. Noi nu am fost la această întrevedere şi nu am avut la dispoziţie un comunicat de presă prea amplu ca să fi ştiut ce s-a întâmplat la acea întrevedere. Evident că oamenii, inclusiv noi, am fi dorit să ştim ce s-a discutat. Ne pasă foarte mult de reunificarea Moldovei, astfel încât să existe un teritoriu unic şi o guvernare unică. Dorim ca trupele străine să părăsească Moldova, aşa cum îşi doreşte Moldova. În 2003, am fost îngrijoraţi de Memorandumul Kozak care, după părerea noastră, ar fi putut submina integritatea statului. Prin urmare, eram curioşi să ştim ce s-a întâmplat de această dată. A fost o furtună mare, dar nu este clar dacă a fost o furtună adevărată sau una într-un pahar cu apă.

V. Botnaru: Iar acum comportamentul Chişinăului consideraţi că este unul rezonabil, sau administraţia moldoveană continuă să se afle sub presiunea Rusiei, sub influenţa acestei furtuni false sau adevărate?

M. Kirby: Cred că dificultăţile economice, cauzate, în parte, de restricţionarea exportului de vinuri în Rusia de anul trecut, a generat probleme economice pentru Moldova. În acest an, problemele sunt cauzate de secetă.

Mulţi cred că Rusia contribuie la menţinerea regimului de la Tiraspol şi că o soluţie pentru reglementarea transnistreană trebuie să treacă prin uşa Moscovei. Noi credem că Moldova trebuie să vorbească cu Rusia, dar, de asemenea, credem că formatul de negocieri 5+2 este cel mai bun în soluţionarea problemei. Formatul 5+2 include Rusia, Ucraina, OSCE, UE, SUA şi, respectiv, Moldova şi Transnistria. E necesar să existe discuţii între Chişinău şi Moscova, dar Moldova trebuie să discute şi cu Ucraina, şi cu celelalte părţi ale formatului 5+2. Noi credem că discuţiile dintre Chişinău şi Moscova au fost mai active decât discuţiile cu celelalte părţi.

V. Botnaru: Dar acum, măcar în ceasul al 12-lea, după ce s-a vorbit despre negocierea directă cu Rusia, în formatul 5+2 se discută acelaşi pachet, inclusiv alegerile, inclusiv prezenţa militară, componente despre care societatea a aflat deja din întâmplare?

M. Kirby: Răspunsul scurt este „Nu”. Însă am şi un răspuns ceva mai lung: asta se întâmplă pentru că formatul 5+2 nu s-a mai întrunit din februarie 2006. Transnistria refuză să participe, iar partea rusă nu îi încurajează suficient de mult pe transnistreni ca să vină la masa tratativelor. Asta nu înseamnă însă că Moldova nu a discutat cu SUA despre poziţia adoptată în negocierile cu Rusia. Administraţia moldovenească ne-a vorbit despre aceste lucruri, însă, de asemenea, circulă o mulţime de zvonuri în jurul acestui subiect. Or, una dintre moştenirile acestui spaţiu postsovietic este că oamenii sunt predispuşi să ia zvonurile drept adevăr.

V. Botnaru: În acest moment, cum credeţi, este actuală discuţia despre retragerea muniţiilor care au mai rămas şi a trupelor militare ruseşti – rămăşiţe ale Armatei a 14-a? Este contextul actual favorabil pentru reluarea discuţiilor?

M. Kirby: Fiecare moment este potrivit pentru a vorbi despre retragerea trupelor. De mai mulţi ani, Moldova doreşte ca trupele ruseşti să fie retrase în afara ţării, de mai mulţi ani, Moldova doreşte ca armamentul din Cobasna să fie evacuat. Moldova e o ţară independentă şi suverană, care a ales să nu aibă trupe militare străine pe teritoriul ei. De aceea nu cred că ar fi un timp nepotrivit pentru a aminti lumii că Moldova vrea ca trupele străine, care nu sunt dorite şi acceptate în ţară, să fie scoase în afara ei.

Aşadar, ieri a fost momentul potrivit, azi e momentul potrivit şi mâine va fi momentul potrivit să se discute, până când trupele militare vor fi retrase în afara teritoriului naţional şi nu vor mai fi arme la Cobasna.

V. Botnaru: Pentru a obţine retragerea, Rusia trebuie să facă pasul decisiv sau Transnistria?

M. Kirby: Armele sunt păzite de trupele ruseşti şi nu de cele transnistrene. Pentru a retrage trupele în afara teritoriului controlat de regimul transnistrean, trebuie să existe o anumită cooperare între autorităţile transnistrene şi cele ruseşti. Autorităţile ruse ne-au comunicat că autorităţile de la Tiraspol nu au fost receptive şi cooperante. Suntem în drept să credem că ruşii ar trebui să fie mai persuasivi, mai convingători, pentru a determina Transnistria să fie mai cooperantă, nu cred că Rusia a depus prea mari eforturi pentru a obţine acest lucru.

V. Botnaru: La reuniunea G 8 în Germania, preşedintele Putin făcea similitudini între Kosovo şi Transnistria. Acum se insistă pe reglementarea problemei Kosovo, care ar fi un precedent pentru multe conflicte îngheţate, inclusiv, pentru cel transnistrean. Credeţi că se poate obţine astăzi despărţirea acestor subiecte, astfel încât să fie foarte clar că sunt lucruri diferite, aşa cum vroia să obţină administraţia americană?

M. Kirby: Eu nu sunt de acord cu ideea că modelul Kosovo ar fi un precedent pentru conflictul din Transnistria, cel din Abhazia, Osetia de Sud, ori Nagornîi Karabah. Acestea sunt tipuri diferite de conflicte. Dacă vorbim în particular despre Kosovo şi despre Transnistria şi dacă ne referim la geneza acestor conflicte, trebuie spus că originea conflictului transnistrean nu este de ordin religios ori etnic, nu este unul în care ar fi fost implicaţi oameni ce ar fi tras unii în alţii pe motivul apartenenţei la religii diferite sau ceva de genul acesta.

În anii ’90, în Transnistria, grupul etnic majoritar era reprezentat de moldoveni, după care urmau ucrainenii şi ruşii. În aceeaşi perioadă, în Moldova era aceeaşi reprezentare etnică. Religia majorităţii populaţiei a fost aceeaşi – creştin-ortodoxă, deci nu se poate vorbi despre un conflict etnic sau religios. În cadrul fostei Iugoslavii, regiunea Kosovo a avut autonomie, autonomie care s-a sfârşit odată cu destrămarea Iugoslaviei. După ce Iugoslavia s-a destrămat, apărând Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia şi pentru o perioadă de timp – Iugoslavia, care era alcătuită din Muntenegru, Kosovo, Voievodina şi Serbia –, tensiunile în teritoriu au crescut şi un motiv al intensificării tensiunilor l-a constituit politica lui Miloşevici, care a folosit idei etnice în beneficiul politic al minorităţii sârbe.

Mai târziu, în anii ’90, conflictul s-a amplificat, etnicii din Kosovo fiind suprimaţi şi discriminaţi. Situaţia lor s-a înrăutăţit tot mai mult şi mai mult, până când am început să vedem omoruri şi crime pe care noi nu le puteam tolera. Astfel, comunitatea internaţională a decis, în cadrul ONU, că noi nu eram în drept să lăsăm ca oamenii să fie omorâţi în continuare, că nu ne puteam împăca cu acele crime bazate pe motive etnice. În consecinţă, ONU a întreprins acţiuni specifice.

În Transnistria, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că rădăcinile conflictului nu au fost de ordin etnic. Deci există o deosebire radicală. Atunci când SUA refuză să accepte ideea că modelul Kosovo ar fi unul aplicabil pentru Transnistria şi pentru alte conflicte îngheţate, noi pornim de la premisa că aceste conflicte sunt total diferite. În ceea ce priveşte Transnistria, noi respectăm hotarele stabilite după destrămarea URSS, dar nu putem accepta Transnistria ca o parte separată, pentru că nu am respecta hotarele pe care le-a avut fosta URSS. Acest principiu de respectare a hotarelor l-am aplicat în cazul Ceceniei şi pe teritoriul întregii Rusii, şi credem că acelaşi lucru e valabil şi în cazul Moldovei.

Revenind la ideea diferenţelor dintre conflictul transnistrean şi cel din Kosovo, voi sublinia că Iugoslavia s-a dispersat într-un mod haotic, situaţia regiunii Kosovo nefiind niciodată rezolvată, acolo au fost acţiuni foarte violente, când se împuşcau unii pe alţii. Când s-a destrămat Uniunea Sovietică, conflicte armate de acest gen s-au produs numai în câteva regiuni.

Dacă aţi privi retrospectiv la istoria americană, veţi vedea că noi nu sprijinim regimurile separatiste, luând în consideraţie propriul nostru război civil din 1861.

V. Botnaru: În regiunea Mării Negre, Rusia încearcă să aibă o influenţă decisivă, vorbim în special despre situaţia ce s-a constituit după deciziile privind gazoductul şi conducta petrolieră spre Rusia. Se pot opune ţările din bazinul pontic sau alte forţe acestor noi presiuni economice pe care le exercită Rusia?

M. Kirby: Rusia este un stat foarte important în regiunea Mării Negre, dar mai sunt şi alte state importante. Turcia este o ţară destul de mare şi are o dungă mare de ţărm la Marea Neagră. Şi despre Ucraina se poate spune că este un stat foarte important, cu un segment întins de frontieră, şi mai sînt ţările care au hotare mai mici în zona Mării Negre – e vorba de Georgia, chiar şi de Moldova cu un segment mic, care face legătura cu râul Dunărea, fireşte Bulgaria şi, de asemenea, România.

Întrebarea pe care mi-aţi pus-o înţeleg că vizează, de fapt, viitorul energetic în această parte a lumii. În această regiune, oamenii au mai multe alternative în ceea ce priveşte sursele de energie, dar au o singură cale de transport a acestor resurse energetice.

Dacă e să mă refer la experienţa noastră, din SUA, noi ne-am convins că cel mai bine consumatorii se descurcă atunci când au câţiva furnizori diferiţi de la care pot alege; pe când atunci când există un singur producător sau vânzător, apare prea multă presiune asupra lor. În urmă cu 100 de ani, cetăţenii americani erau prea dependenţi de monopolul companiei „Esso” – o companie petrolieră gigant, care controla o parte enormă a business-ului petrolier. În consecinţă, consumatorii plăteau preţuri prea mari în comparaţie cu valoarea reală a produsului. Credem că ar fi în beneficiul Moldovei, Ucrainei, României, Bulgariei, al restului Europei, al tuturor consumatorilor de energie, că e vorba de petrol ori gaz natural, dacă ei ar avea mai multe alternative. În acest caz, preţurile ar scădea, iar încrederea şi siguranţa faptului că cineva nu va deconecta sursa de energie ar creşte.

În regiunea Mării Negre, surse potenţiale pentru gaz natural şi petrol oferă Rusia, Kazahstan, Turkmenistan şi Azerbaidjan în prima ordine, pentru că aceste ţări sunt mai aproape de Marea Neagră, şi, astfel, căile de export sunt mai accesibile. Este mai greu de transportat gazul natural din afara regiunii Mării Negre, prin strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră. Turcii ar fi foarte deranjaţi de traficul intens de tancuri petroliere care ar traversa strâmtoarea Bosfor, chiar pe lângă Istanbul, şi aceste transporturi ar prezenta un pericol real.

Aşadar, când vorbim despre securitatea energetică a Ucrainei şi a Moldovei, a Turciei, a Europei de Vest, a Uniunii Europene, noi pledăm pentru o multitudine de conducte de gaz şi petroliere din diferite ţări. Acest lucru e cel mai indicat pentru consumatorii din Moldova şi din alte state, pentru că s-ar asigura astfel că nimeni nu le poate deconecta sursele de energie, iar dacă se întâmplă vreun accident, nimeni nu va stopa livrarea energiei din motive apolitice.

V. Botnaru: Cum poate guvernul american, finanţatorii americani să încurajeze o asemenea abordare?

M. Kirby: În primul rând, este vorba despre o decizie de afaceri, pentru că oamenii de afaceri trebuie să analizeze dacă vor avea sau nu profit din asta. Aşa se procedează în lumea capitalistă. Şi noi discutăm mult cu oamenii de afaceri, cu companiile petroliere, pentru a vedea ce tip de business poate fi dezvoltat, care ar arăta oamenilor că este gaz, că este petrol, care poate fi livrat pe anumite căi, astfel încât să se obţină profituri, pentru că ei nu vor investi bani, dacă nu obţin nici un profit.

V. Botnaru: Mai poate avea un rol important GUAM-ul astăzi?

M. Kirby: Fiecare guvern trebuie să privească în timp şi să analizeze dacă această organizaţie multinaţională serveşte intereselor sale – intereselor Georgiei, Azerbaidjanului, Ucrainei şi Moldovei. Au fost diferite raţiuni în temeiul cărora ţările din GUAM au cooperat, raţiuni care au justificat existenţa GUAM. Apoi, mai există un motiv pentru care aria de cooperare între ţările GUAM ar fi rezonabil să se extindă – e vorba de similitudinea problemelor economice pe care urmează să le soluţioneze toate cele patru ţări-membre, şi eventual putem vorbi şi despre similitudini de probleme legate de bazinul Mării Negre.

Noi încurajăm ţările să discute între ele atunci când există motive de dialog, şi GUAM a asigurat ţărilor respective posibilităţi să discute între ele lucruri pe care le au în comun. Dacă ne referim la viitorul îndepărtat al GUAM, credem că este o organizaţie utilă, dar până la urmă ţările implicate sunt cele care trebuie să decidă dacă mai au nevoie de ea.

Trebuie să spun că în această regiune a lumii se bucură de o prea mare influenţă un fel de concepţie exclusivistă: dacă faci una în nici un caz nu poţi face cealaltă, dacă eu câştig, tu pierzi. Însă americanii au ajuns de mai mult timp la concluzia că pot fi făcute foarte bine două lucruri în acelaşi timp, ori 16 lucruri în acelaşi timp, şi că poate să existe formula „câştig versus câştig”. Noi sperăm că vechea mentalitate, zisă „câştig versus pierdere”, adică sau una, sau alta, care domină în această zonă, va ceda locul formulei „câştig versus câştig”, adică „şi una şi alta”. Suntem convinşi că se pot face mai multe lucruri în acelaşi timp, între care şi GUAM-ul. În trecut, oamenii se ghidau de ceea ce se numeşte suma zerourilor: adică având la dispoziţie o resursă limitată de efort, fiecare porţiune de efort pe care o aplici într-un loc lasă mai puţin efort pentru alt loc de aplicat. Or noi, actualmente, ne conducem de principiul care spune că nu există o limită a efortului. Dacă vorbim de guvernul nostru, noi putem angaja mai mulţi oameni sau alte resurse pentru a creşte volumul efortului, astfel încât efortul pe care îl depunem într-un loc să nu slăbească efortul pe care îl depunem în altă parte. O asemenea abordare încă nu şi-a făcut loc pe deplin în această regiune.

Şi mai există un concept specific zonei despre care vorbim: dacă eu nu sunt membru al unui club, înseamnă că membrii acelui club au ceva împotriva mea. E o concepţie iarăşi falsă. Alteori, unii oameni cred că fondarea unei organizaţii ca GUAM este neapărat îndreptată împotriva cuiva. Noi vom replica însă că o organizaţie asemenea GUAM este creată pentru membrii ei, pentru participanţii ei, ceea ce produce şi o schimbare de mentalitate.

V. Botnaru: Apropo de mentalitatea „câştig versus pierdere”. Rusia şi-a suspendat participarea la FACE (Tratatul forţelor convenţionale în Europa) tocmai pentru că socoteşte că ar pierde din cauza acestei participări. Cum comentaţi, domnule ambasador, retragerea Rusiei sau ameninţarea de a se retrage din Tratat, pentru că, de fapt, ei şi-au luat un time-out. Şi aş vrea să ştiu, în mod special, cum trataţi tăcerea Chişinăului în legătură cu decizia Rusiei. Cum poate fi interpretată această tăcere?

M. Kirby: Noi credem că FACE joacă, a jucat şi va continua să joace un rol foarte important. Cu toate acestea, Rusia are dreptul să reexamineze prezenţa sa în oricare organizaţie din care face parte sau oricare tratat pe care îl semnează.

În perioada sovietică, am fost martorii confruntării numite Războiul Rece, cel care a cauzat antrenarea unor mari cantităţi de arme. La un moment dat, URSS şi SUA au constatat că au cheltuit prea mulţi bani pe ceva ce nu a meritat şi că, graţie reducerii stocului de arme ori chiar discuţiilor despre reducerea armelor, ar putea cheltui mai puţine mijloace pentru înarmare şi mai multe resurse pentru dezvoltarea economică a cetăţenilor noştri. SUA nu sunt o ameninţare pentru Rusia. Nu cred că NATO a fost o ameninţare pentru Rusia, UE nu este o ameninţare pentru Rusia. Noi credem că Tratatul FACE este benefic, pentru că stabileşte unde vor staţiona trupele militare. Tratatul a fost şi este binevenit, pentru că o cheltuială nelimitată pentru armament şi stocarea armelor în diverse locuri în Europa, fără o coordonare, nu este judicioasă. FACE a oferit soluţii în acest sens şi sperăm că Rusia va decide că este în interesul ei să continue participarea la Tratat.

Nouă nu ne este clară pe deplin decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul FACE. Ei au anunţat că intenţionează să se retragă din Tratat, pe motiv că noi nu am semnat Tratatul adaptat în 1999, din cauză că ei nu au îndeplinit responsabilităţile asumate la Istanbul. O astfel de motivare aş zice că aduce a „complex bizantin”. La Summitul de la Istanbul, ruşii şi-au asumat anumite angajamente (privind retragerea trupelor şi armamentului din Georgia şi Moldova – n.n.), însă nu le-au respectat. Noi credem, însă, că ei ar fi trebuit să le respecte. Noi nu credem că ar fi binevenită schimbarea regulilor la jumătatea jocului.

Dacă e să vorbim în termeni regionali concreţi, Rusia face progrese în Georgia, totul decurge foarte bine în ceea ce priveşte retragerea trupelor. Marea problemă este Moldova. Şi este firesc ca guvernul Moldovei să spună: „Vă rugăm, retrageţi-vă trupele în afara ţării”, şi noi sprijinim acest apel adresat Rusiei, căreia i se spune „Ia-ţi trupele acasă. Ia-ţi şi armele acasă. Nu le lăsa în urmă!”

V. Botnaru: De ce tace Chişinăul, dacă el este exact obiectul acestor îndemnuri?

M. Kirby: Chişinăul nu a tăcut. Moldovenii au vorbit destul de răspicat la Viena, unde ruşii au rugat să se adune toate părţile interesate să discute problema transnistreană. Au vorbit răspicat în public, întru protejarea intereselor lor, fără să strige, dar spunând politicos ruşilor: „Noi suntem de acord cu Tratatul de la Istanbul, el trebuie respectat şi vă rugăm să vă scoateţi trupele în afara ţării noastre.”

V. Botnaru: Există vreo întrebare la care aţi dori să răspundeţi şi eu nu v-am adresat-o?

M. Kirby: Aş mai spune că mi-a făcut plăcere să călătoresc prin Moldova, încercând să mă întâlnesc cu cât mai mulţi oameni şi chiar să mă văd cu moldoveni care trăiesc pe celălalt mal al Nistrului.

V. Botnaru: Cum comentaţi reproşurile care se aud la Chişinău că aţi discutat cu separatiştii, cu KGB-iştii de la Tiraspol?

M. Kirby: M-am întâlnit cu membri ai organizaţiei Prorîv. Şi cred că a fost o întrevedere benefică pentru acest grup, care este pro-Rusia, şi totodată anti-SUA şi de fapt, anti-multe alte lucruri. De ce am făcut asta? Pentru că mă gândisem că ar fi util pentru ei să se întâlnească cu… „diavolul”, adică cu ambasadorul SUA. Le-am dovedit că nu am coadă, că nu am coarne. M‑am gândit că e bine să avem un dialog. Un diplomat ar trebui să discute cu oricine şi dacă e Prorîv – e bine, dacă e altcineva – e la fel de bine. Am vrut să îi fac să înţeleagă că Vestul nu este o fiară malefică, sălbatică, şi dacă eu nu vorbesc cu ei niciodată, nu am cum să le explic acest lucru. La fel şi în cealaltă parte a Moldovei – am încercat să discut cu cât mai mulţi oameni: pro-guvernare, anti-guvernare. Sincer vorbind, nu cred că toţi oamenii din Transnistria sunt îndrăgostiţi până peste cap de domnul Smirnov şi echipa sa.

1