Poeme pentru Contrafort

prin vene suc de rodii

doamne uneori am impresia că în loc de sânge
îmi curge prin vene suc de rodii
şi ţie doamne îţi plac rodiile

te urmăream aseară prin biblii
pasionată
cu sufletul
dar tu ai văzut în mine un detectiv de temut
eu m-am supărat mi-am luat perna

am dormit în mansardă
cu luna tremurându-mi de frig pe buze

şi m-am trezit înspre dimineaţă cu tine
lunecându-mi în trup
ca între ramele perfecte ale unei icoane

acum
unde vrei să mergem doamne

miroseam a farmacie

mă enervează denumirea oraşului meu răscrucea la
                                                care se află
casa aceea a scriitorilor noaptea clipind ca într-o
                                                baltă de noroi
ieri mi-am zis dacă nu ajung la club literar să îl
                                                ascult pe hose

dar au venit nişte viruşi în computerul meu am plâns
                                                am fumat
am dorit bomboane cu eucalipt am vrut pe altă planetă
                                                am avut
un vizitator bizar şi mai nefericit
până la urmă am înţeles - miroseam a farmacie

am scris un mail am zis că în locul meu putea fi oricine
după care am şters am zis că de fapt nu ar fi vorba de locuri
am şters din nou şi am zis că nu mai vreau să cred nimic

aveam nevoie să dorm liniştită
şi numai dumnezeu ştie câte picioare nebănuite
                                                are o linişte
precum o iubire te părăseşte când îţi e mai cald

liniştea urcă la etaj

liniştea îmi urcă la etaj are picioarele ca nişte ace
                                                lungi
lucitoare
pe trepte îmi rămân puncte roşii
nu le atingeţi spun celor şapte pitici merg şi ei pe vârfuri
înnoptează de parcă
nicio curiozitate nu e acasă

dar se aude câte o voce rătăcitoare prin colţuri întrebând
ce mai avem la capitolul renunţare
şi dacă aşezi visele aşa cadavru peste cadavru
oare
cât de sus poţi ajunge

îţi atingi dumnezeul te trezeşti şi nu mai vrei să ştii

tu eşti o tragedie a creierului meu zicea

el se credea bărbat voia să îşi demonstreze încerca
                                                            se raporta
şedeam pe un arbore proaspăt răpus de furtună
                                                în centrul oraşului
vin pompierii zicea e pentru că tu provoci incendii
voi semna în protocol
toate femeile sunt nişte gâsculiţe tu eşti o tragedie
                                                a creierului meu
a jurnalului acestuia portabil
se aprindea vă daţi seama eu râdeam cu toate
                                                ferestrele parlamentului
de vizavi
în piaţa marii adunări naţionale nu mai erau
                                                şi alte evenimente
eram implicaţi în aceeaşi calamitate nesupuşii conjuncturii
deraiau între noi supoziţii hotarul din sârmă
                                                ghimpată anotimpurile
eu aveam pasiuni indefinibile şi el vârsta lui christos
făcea referinţe
fabula
mă chema într-o suferinţă pentru toate femeile
                                                oraşului scria
cu pene de gâsculiţe mă blestema să îmbătrâneşti
                                                aici aşteptându-mă
doar pe mine
dacă nu vrei să mergi
eu nu voiam să îmbătrânesc de una singură dar eu ştiam
că există un altcineva

să aprinzi o ţigară de la glezna mea înfierbântată

zi-mi că îţi aminteşti uneori de mine

ca de o vamă veche întinsă şi a nimănui

cu nisipul tot mai alb

în care să îţi bagi picioarele în dimineţile toride

şi parcă ai vrea şi parcă nu ai mai vrea

să încerci
să aprinzi o ţigară de la glezna mea înfierbântată

zi-mi că uneori te răsfoieşti în neştire cauţi
cauţi ceva de băut şi un sac de dormit
fără vise
zi-mi

că scepticii o duc rău

mă ruga o viaţă de om

mă ruga o viaţă de om opreşte-te îmi relata
                                                migrene primăvara
venea peste ploi despovărată îşi smulgea din carne liliecii
apusul cădea oval oval peste şoaptele sângerii
                                                limbajul crucii
înaripate
martirii puneau inimă lângă inimă pe inimă până
                                                când uitau
dogmele se scriau pe bandanele munţilor deasupra
                                                paşii graţioşi
cu jartiere albastre libertatea cuvintelor fiorii aceia
                                                expozitivi
iubeam cred că iubeam dar să lăsăm tema pe acasă
niciodată nu aş fi desenat un triunghi eu nu desenez nimic
îmi puneam frunze de ceai pe ochi înainte şi după
                                                fiece interviu
febrile drumuri mă respirau înspre dimineaţă
                                                doctorii disperării
abandonaţi în fotolii nişte umbre seducătoare nişte
                                                morminte
convergente influenţabile
îngerindu-şi palmele
stop cadru
odată nu mai aveam frunze de ceai sau nu mai aveam
                                                ochi aveam
interviu cu niciodată mai cuvinte
şi noaptea era strălucitoare şi pură ca o privire din interior

mă ruga o viaţă de om

subiect cu amerigo vespucci

aşa aşa doamna selaginella beauv intră în subiect
nota unu la geografie
amerigo vespucci nu a trecut niciodată pe aici
ai visat
nici nu îl interesează

ştie că mă doare zice şi închide ochii de plăcere
da doamnă
îi fac umbră fără să vreau descopăr şi notez acest lucru

proza face loc unei pisici verzi cu buline galbene
îi spun la ureche ceva despre o altă viaţă
iubitul meu vorbeşte spaniola
eu vorbesc prin somn
întreb cine vrea să fie secretar general de redacţie

ar mai fi locuri vacante recunosc vin pe muchia falezei
găsesc o mână dintr-o parte
neutră
şi îmi fac vânt

pagina se rupe ceva sânge un pic de zarvă zâmbete
linişte
medicina legală
nimic nou
în unele vise pur şi simplu nu mi se desfac aripile

alergică la fericire

dacă m-ar întreba întâmplările care dintre ele să mi
                                                se repete
mi-aş ascunde rănile ca un pompei dezgustat
plictisit de atâta durere
şi le-aş spune că sunt alergică la fericire
la experimente
le-aş spune uitaţi-vă ploaia aceasta de trei zile nu mai
                                                are dirijor
noaptea a căzut într-un canal ca o balerină debusolată
a aflat acolo că nici unui câine inteligent nu îi pasă de viaţă
şi-a întâlnit pasiunea pentru filosofie
a făcut scrimă
s-a abandonat cuiva într-un pat bizar
apropo despre care nu am voie să vă spun
s-a pomenit scriindu-şi testamente pe craniul visului
şi a zâmbit
murind
la numai câteva clipe
de izbucnirea orizontului în lacrimi de lumină

alpinistă

urc în mine pe serpentine urc am obosit îmi ard gambele
am degete frânte strivite mă umilesc întrebări îndoieli
pietre mi-au ros deja pe glezne inscripţiile
nici un pas înapoi
nici un pas înapoi
trebuie să ajung să explic să implor
timpul nu poate fi reciclabil
în curând salvamontiştii vor adormi se face seară
îmi ies din culori îmi rămân agăţate pe oase hainele
nervii
ca nişte lebede împuşcate îmi sângerează tălpile
mi se lipesc de tâmple genunchii
simt că doare ceva undeva a desprindere
îmi strâng în palme nesigure ochii
să plâng să nu plâng
plâng
e o ţară liberă ce dacă
îmi tremură a moarte cuvintele după dinţi
urc
şi parcă nu mai sunt eu în pielea nebunei şi parcă
e mai bine aşa
sper să fie cineva acolo sus trebuie
să mă audă

vreau să uit bărbatul acela nu are nicio vină
m-ar iubi
dacă ar putea

uşi

plouă oblic

nişte arheologi au găsit ceva ce pare o umbrelă

restul oamenilor duc în spate uşi