Panseuri intelectuale – Saramago şi Mihalkov

Saramago ne propune Iberia

Portughezul Jose Saramago, 85 de ani, Laureatul Nobel pentru Literatură (1998), a avut o viziune – Portugalia ar trebui să se unească urgent cu Spania, pentru a forma un nou stat, Iberia –, viziune pe care a mărturisit-o în presă (apud The Independent, 17 iulie 2007). Spune, în esenţă, Saramago: „…Cred, sunt convins că noi vom deveni un stat unitar, în care Portugalia va fi o nouă provincie a Spaniei. Ne vom păstra limba, vom scrie, vom gândi şi vom exista în această limbă…”.  În argumentaţia sa, Saramago face trimitere la actualele provincii ale Spaniei: „…Catalonia are propria cultură, însă ea este parte a Spaniei. La fel şi Ţara Bascilor, ori Galicia. Noi, portughezii, nu vom fi obligaţi să devenim spanioli…”.

Conaţionalii scriitorului, se pare, nu agreează deloc „proiectul” lui Saramago, care li se pare iremediabil datat, ţinând de secolul XIX, cum s-a exprimat diplomatul Antonio Martins de Cruz. Romancierul e acuzat că îşi urăşte propria ţară… Saramago, căsătorit cu o spaniolă, locuieşte în Spania – Insulele Canare – din 1991, unde s-a refugiat după ce romanul său Evanghelia după Isus Cristos a fot interzis în Portugalia, pe motiv că ofensează sentimentele catolicilor.

Fireşte, construcţia statală propusă de Jose Saramago este fantezistă, utopică, scandaloasă, nebunească, insultătoare, ridicolă… – şirul calificativelor poate continua, însă scriitorul pare că vrea să materializeze, cu unele modificări, un concept al său mai vechi, descris în romanul Pluta de piatră („A Jangada de Pedra”), apărut în 1986, în care întreaga peninsulă iberică se desprinde de Europa şi se îndreaptă spre America Latină. De data aceasta, cum uşor se poate observa, Spania şi Portugalia rămân, totuşi, în Europa. O revelaţie, cine ştie, poate chiar aplicabilă...

Nota aceasta despre iconoclastul Saramago îmi prilejuieşte ocazia să recomand cărţile sale, scrise foarte bine, încărcate de viziuni. Un scriitor care merită citit integral şi care a fost tradus excelent în română (Editura Polirom).

Mihalkov şi libertatea la ruşi

„Ţarul Nikita Mihalkov”, cum mai este gratulat creatorul pe peliculă al lui Oblomov, are o privire imperială, aproape planetară, când priveşte dincolo de fruntariile Rusiei – „fiecare rus trebuie să aibă un dezvoltat simţ al perspectivei…” – , şi e chinuit de complexe când priveşte în interiorul ţării. Spune, între altele, Nikita Sergheievici într-un interviu din Nezavisimaia gazeta, 12 iulie 2007: „Fără imunitate, libertatea este pentru Rusia o catastrofă. (…) Libertatea în Rusia se transformă, de regulă, în haos şi debandadă! Noi, ruşii, întotdeauna am înţeles şi înţelegem incorect libertatea. Pentru Occident, spre exemplu, orice libertate este limitată prin lege. Şi Occidentul respectă legea. În orice caz, se preface că o respectă. Pentru noi viaţa potrivit rigorilor legii este ceva de neimaginat! Deoarece legea nu include nimic personal! Cum spune unul din personajele noului meu film, 12: „Fără relaţii personale, omul este un nimic, un insipid: nu poate nici să fure, nici să tragă cu ochiul”. Rusul citeşte legea şi se gândeşte în acelaşi timp unde este înşelat. Rusul nu crede în legile scrise de alţi oameni, pentru că ştie: dacă el ar fi compus acele legi, obligatoriu ar fi încercat să le facă în avantajul lui”.