Cod portocaliu

Sâmbătă, 21 iulie, ora 8.30, trag jaluzelele pentru a arunca o privire asupra vremii de-afară, şi murmur: „Bună dimineaţa, Chişinău!”. Dimineaţa, constat, nu e însă bună. M-am trezit obosită, într-o baie de aburi, nu e o figură de stil: termometrul arată 29 de grade. Oraşul, cred, e moleşit şi el ca şi mine, dar vuietul străzii cu claxoane, scârţâit de cauciucuri şi de motoare – mă contrazice. Ziua de muncă s-a lansat. Între aceste şi alte zgomote neidentificate, desluşesc sirena unei ambulanţe. Stop, ziua a început, dar nu pentru toţi la fel. Asta-i realitatea, îmi zic. Ascultând oră de oră ştiri tragice, devii fără să vrei mai indiferent, dacă nu chiar un nesimţit.

 Dacă pe timpul lui Hegel rugăciunea zilnică a omului era citirea ziarului de dimineaţă, atunci rugăciunea mea şi a concetăţenilor mei se numeşte PRO TV, REALITATEA ş.a. Deschid televizorul şi aflu că arşiţa a ucis în Europa mai mulţi oameni, că mii de persoane au solicitat servicii de ambulanţă, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite deplasarea în spaţii deschise ş.a. Zapez. Am nevoie să aud şi o altă voce, vocea locală – MOLDOVA 1. Aici nimeni nu numără persoanele căzute în stradă, nimeni nu oferă recomandări, utilităţi - nici atât. Poate valul de căldură ne-a ocolit şi canicula nu ne va afecta? Parcă auzindu-mi întrebarea, crainica, fără alte comentarii, cu o voce triumfătoare de parcă ar fi fost vorba de asigurarea agentului termic în apartamente pe timp de iarnă, anunţă temperaturi de peste 40 de grade. Televiziune publică, ce vreţi! Am citit undeva că trebuie să mesteci bine atunci când vrei să dai de „onestitatea” politicianului, pardon!, a televiziunii publice. Să te aperi de un potop încins cu ajutorul tăcerii, de parcă chiar tu ai provocat-o, e în stilul televiziunii din dealul Schinoasei şi al celora care stau în spatele ei... 

 Ziua înaintează, temperatura creşte, simt cum mă cuprinde o stranie exaltare. Termometrul confirmă prevederile meteorologilor -  în garsoniera mea fără climatizor am început să  mă sufoc. Mi-am zis, să ies la natură. Chiar în pragul casei aerul încins m-a lovit în faţă şi m-am gândit să renunţ, dar vibraţia infimă a vântului mi-a dat curaj. Am urcat în troleibuz, aici evantaiul meu se luptă în zadar cu aerul în clocot şi cu mirosurile de transpiraţie ce-ţi taie nasul. Cobor spre Ştefan cel Mare şi intru în parc, dar aerul şi aici e irespirabil, iarba care nu a mai fost stropită de la ultima ploaie e pârjolită rău, arborii bătrâni sunt ofiliţi şi ei de-a binelea de vara care scoate pur şi simplu foc pe gură. După o scurtă şedere pe o bancă, sleită de căldură, mă pornesc în căutarea apei răcoritoare, guvernul cică (informaţie auzită la PRO TV Chişinău) ar fi dat dispoziţie să se distribuie (la nevoie) trecătorilor însetaţi. Mă uit în stânga, în dreapta – nimic. Înainte de a mă resemna, mi-am amintit că nu mai suntem în campanie electorală. Ştirea e falsă. Dar care din ele? Cea cu apa, bineînţeles, căci partidul de guvernământ, la întâlnirea cu feţele bisericeşti de la Mănăstirea Căpriana, a dat startul alegerilor din 2009. Cine se scoală mai dimineaţă, mai departe ajunge! Înainte de a mă întoarce spre casă, fac un tur al parcului şi mă amuz pe seama copiilor care s-au aruncat îmbrăcaţi în fântâna arteziană. Ingenioşi cum sunt, au improvizat un ştrand chiar pe Aleea Clasicilor!...