O privire în culise

Vitalie Ciobanu: Dragă Irina Horea, Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun şi-a consumat de curând a şasea ediţie. Este suficient pentru a vorbi despre o experienţă pe care ai acumulat-o, în calitate de director şi şef al echipei organizatorice, echipă care o mai cuprinde pe Gabriela Vişan şi, presupun, şi pe alţi colegi. Pentru început, spune-mi care e scopul Festivalului şi prin ce se deosebeşte de alte manifestări scriitoriceşti, în ţară şi străinătate?

Irina Horea: În primul rând, dragă Vitalie Ciobanu, vreau să-ţi mulţumesc pentru faptul că ai participat la această ediţie, cu atât mai mult, cu cât ştiu că timpul ţi-a fost foarte drămuit, pricină din care nu ai putut sta până la sfârşit. Iar de la Chişinău până la Bucureşti nu-i chiar o aruncătură de băţ. Ai fost invitat, alături de alţi scriitori de origine română de peste hotare, alături de scriitori străini şi, desigur, de scriitori români, la un festival şi un colocviu care, îndrăznesc să spun, au căpătat deja o tradiţie şi un renume, chiar dacă drumul până în acest an nu a fost presărat numai cu aprecieri, ci şi‑a avut şi porţia de critici. Din care echipa de organizare s-a străduit să înveţe. Experienţa, prin urmare, se acumulează, fără doar şi poate, însă de fiecare dată intervin, inevitabil, şi elemente noi, împrejurări neprevăzute, cărora trebuie să le faci faţă…

Prima ediţie a Festivalului şi Colocviului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” a avut loc în 2002, din dorinţa de a oferi scriitorilor din ţară şi din străinătate un cadru de întâlniri literare, care să nu se limiteze la lecturi de poezie, ci să includă şi un colocviu pe o temă dată. Un titlu precum „Inter Arma Silent Musae?” putea să invite, fără îndoială, la discuţii şi dezbateri. Ceea ce s-a şi întâmplat. Iar lecturile de poezie, deşi nu tocmai fericit organizate atunci, la prima ediţie, au demonstrat că poeţii sunt dornici de a citi din creaţiile lor şi de a-şi asculta colegii de breaslă citind din propriile creaţii. „Formula” festivalului din acel an 2002 a fost treptat îmbunătăţită, iar solicitările de lecturi din partea participanţilor s-au înmulţit. S-au înmulţit şi reproşurile adresate organizatorilor. Cât despre colocviu, titlurile propuse la ediţiile ulterioare s-au bucurat de succes, au inspirat contribuţii incitante şi interesante, cu atât mai mult, cu cât autorii lor veneau din cele mai diverse colţuri ale lumii şi înfăţişau probleme şi preocupări ale spaţiilor lor literare, variate şi totuşi nu foarte deosebite unele de altele.

Prin urmare, festivalul şi colocviul reprezintă un spaţiu al schimburilor de idei şi de experienţe, al lecturilor şi discuţiilor, al proiectelor de viitor, al iniţierii unor noi colaborări ori al consolidării celor deja demarate. Dar printre invitaţi nu se numără numai scriitori, ci şi traducători, editori, jurnalişti, organizatori de festivaluri literare şi târ­guri de carte. Şi, fireşte, sunt prezenţi numeroşi jurnalişti delegaţi de redacţiile lor. „Zilele şi Nopţile de Literatură” se încheie, în fiecare an, cu decernarea premiilor: Marele Premiu Ovidius, Premiul Festivalului şi, de la ediţia din 2006, premiile pentru traduceri din literatura română şi pentru editarea şi promovarea literaturii române în lume.

Aş dori să pot face o comparaţie între acest eveniment anual, organizat de Uniunea Scriitorilor, şi alte manifestări scriitoriceşti desfăşurate în ţară şi în străinătate, dar personal nu am participat decât la seminariile de literatură britanică contemporană de la Cambridge şi la seminariile româno-britanice de literatură de la Băile Felix, organizate de Consiliul Britanic. La vremea respectivă, nu bănuiam că, la un moment dat, voi fi implicată în organizarea unui eveniment literar mai mult sau mai puţin asemănător. Dar experienţa de atunci – chiar şi numai în calitate de participant – m-a ajutat foarte mult în aceşti şase ani.

 Cât despre echipa organizatorică, formez cu Gabriela Vişan o echipă sudată încă de la prima ediţie. Şi tot de atunci colaborăm strâns cu Roxana Dascălu, Antoaneta Ralian, Ioana Ieronim, Liliana Ursu, Denisa Comănescu, George Volceanov – colaboratori fideli. Din echipă fac parte, în diferite stadii ale pregătirii evenimentului, şi alţi membri din conducerea Uniunii Scriitorilor. De asemenea, graficiana Mihaela Şchiopu, echipa de transla­tori condusă de Anca Irina Ionescu, precum şi cei care, mai mult sau mai puţin vizibil, contribuie la buna desfăşurare şi la confortul participanţilor. Ţin să mulţumesc în mod special domnului preşedinte Nicolae Manolescu, mereu prezent alături de noi, chiar şi din îndepărtatul Paris.

Vit. C.: Este a treia ediţie a Festivalului, de când Nicolae Manolescu a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Cum a evoluat formula de organizare în acest interval?

I.H.: În 2005, domnul Nicolae Manolescu a preluat din mers ediţia a patra care, în iulie, se găsea pe ultimii „două sute de metri”. Pentru ediţia a cincea (2006), tema colocviului „Şansa literaturilor «mici» – Ce şi cum se traduce? Ce şi cum se promovează în domeniul literaturii” a impus însă o restructurare a evenimentului şi o anumită selecţie a invitaţilor. De asemenea, lista participanţilor a cuprins mai mulţi scriitori de origine română stabiliţi în străinătate. Am hotărât, totodată, să punem un accent mai mare pe promovarea literaturii române în străinătate, mai ales că Institutul Cultural Român, unul dintre co-organizatorii „Zilelor şi Nopţilor de Literatură”, a iniţiat un program amplu de traduceri din literatura română. Aşa a apărut ideea de a acorda premii pentru traduceri din literatura română, şi pentru promovarea şi editarea ei în străinătate, premii susţinute generos de Institutul Cultural Român. S-a adăugat apoi sugestia de a face lansări de carte, în cadrul Târgului de Carte de la Constanţa. Au fost invitaţi, în consecinţă, şi editori din România, care au avut standuri la acest târg şi au prezentat volume de autori invitaţi la festival şi publicate în anul respectiv.

Unele schimbări operate la ediţia a cincea s-au dovedit fericite. Altele mai puţin reuşite au fost lăsate deoparte. Am hotărât, bunăoară, că reducerea numărului de invitaţi duce la o implicare mult mai activă a celor prezenţi, atât în cadrul colocviului, cât şi al lecturilor de poezie. Apoi, întocmirea listei de posibili participanţi în funcţie de tema colocviului s-a dovedit o formulă mult mai bună, aşa că am aplicat-o şi la ediţia a şasea. Premiile pentru traduceri şi promovarea literaturii române sunt un câştig incontestabil pentru această manifestare, pentru literatura română şi pentru cei care au făcut cunoscută literatura noastră în spaţiile lor culturale. Răsplătirea lor, precum şi oferirea unui cadru în care au ocazia să-i întâlnească pe scriitorii pe care i-au tradus şi publicat oferă avantaje reciproce incontestabile.

Vit. C.: Cum se face selecţia invitaţilor români şi străini? Te întreb acest lucru, întrucât lista participanţilor este mereu intens comentată (inclusiv la Chişinău), şi poate ar trebui să se ştie că Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură” nu reia – nu are cum – formula vechii „Întâlniri a scriitorilor români din întreaga lume”, desfăşurată tot la Neptun, în anii ’90.

I.H.: Mai în glumă, mai în serios, domnul Manolescu a impus drept criterii de selecţie a participanţilor români cunoaşterea a cel puţin unei limbi de circulaţie (limbile în care se desfăşoară colocviul fiind româna, engleza şi franceza) şi „alergia la soare şi la apa mării”. Dând, de fapt, de înţeles că Festivalul şi Colocviul „Zile şi Nopţi de Literatură” nu sunt prilej de turism, ci de participare efectivă la toate manifestările cuprinse în program. Tema colocviului impune şi el o anumită selecţie. Anul acesta, după cum ştii, s-a discutat despre aşteptările europene faţă de literaturile ţărilor recent aderate la UE şi despre experienţele avute de scriitorii din ţările ex-comuniste. Desigur că ne-am concentrat atenţia asupra scriitorilor din aceste ţări. De anul acesta am adoptat însă şi un format mai redus – maximum 35 de participanţi din străinătate şi 35 din ţară –, ceea ce a stârnit, inevitabil, şi mai multe comentarii şi semne de întrebare. La o întrebare în acest sens, pusă în timpul ultimului Consiliu al Uniunii Scriitorilor, am răspuns că, dacă am avea posibilitatea, i-am invita pe toţi cei peste 2.000 de membri ai Uniunii. Dar nu putem. Prin urmare, lista este, inevitabil, selectivă. Lista participanţilor români – ca să mă refer numai la ea – nu este făcută de un singur om, ci de un colectiv de la Uniune. Anul trecut, am solicitat filialelor să-şi trimită doi-trei reprezentanţi. Din câte am auzit, s-au stârnit discuţii la nivel local – de ce X şi nu Y? Ei bine, pentru ediţia din acest an, lista s-a întocmit în cadrul Uniunii. Ne-am hotărât să facem o listă „maximală” şi am stabilit patru „rubrici”: lecturi de poezie, contribuţii la colocviu, lecturi şi contribuţii la colocviu, „simpli” participanţi – adică participanţi pe care nu-i invităm în mod expres să ia cuvântul la colocviu, dar care pot să intervină la dezbateri. Am hotărât, de asemenea, să invităm cu precădere scriitori care nu au fost invitaţi la nici o ediţie anterioară sau care, dacă au mai fost invitaţi, nu au putut participa din motive obiective… Din totalul de 35 de participanţi români care şi-au anunţat prezenţa, opt nu au mai venit. Acest risc trebuie să ni-l asumăm. Este inevitabil. Şi printre invitaţii străini au fost câţiva care au renunţat în ultima clipă. Nu-i poţi înlocui, oricât ai dori acest lucru. Şi, da, trebuie subliniat că Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” nu este o întâlnire a scriitorilor români din întreaga lume.

Lista scriitorilor străini se întocmeşte, în general, la sugestia editorilor români, care simt permanent pulsul târgurilor internaţionale de carte, şi la sugestia institutelor culturale străine. Sunt contactate, de asemenea, organizaţii de scriitori din străinătate, agenţii literare, festivaluri internaţionale. Primim sugestii de la scriitori români care, la rândul lor, au legături cu scriitori străini. Încercăm să diversificăm prezenţele străine, dar şi să păstrăm legături cu participanţii la alte ediţii.

Vit. C.: Festivalul decernează nişte premii importante unor mari scriitori ai lumii. Premiul Ovidius i-a fost atribuit anul acesta lui Evghenii Evtuşenko. Este valoarea literară în sine singurul criteriu de alegere a viitorilor premianţi, sau luaţi în calcul şi, de pildă, relaţia lor cu literatura română?

I.H.: Eu susţin că, pentru Marele Premiu Ovidius, valoarea literară în sine este criteriul de alegere a premianţilor, aşa cum contribuţia la lărgirea frontierelor literare este criteriul pentru acordarea Premiului Festivalului. Dar eu nu fac parte din juriu. Şi nu am făcut. Biografia lui Evtuşenko a fost marcată de evenimente definitorii pentru creaţia sa literară, dar valoarea operei sale se judecă (mai ales) după alte criterii. Legăturile cu literatura română sau faptul că opera unui nominalizat la Marele Premiu este cunoscută de publicul din România nu fac decât, eventual, să sporească şi mai mult interesul presei şi al publicului din România – sau dimpotrivă –, dar nu cred că acest aspect cântăreşte mai greu în decizia pe care o ia juriul. Cât despre celelalte premii – pentru traduceri din literatura română şi pentru editarea şi promovarea literaturii române în străinătate –, consider că sunt o recunoaştere mai mult decât îndreptăţită a eforturilor celor puţini şi excepţionali de a ne face cunoscuţi în lume şi prin ceea ce avem de valoare.

Vit.C.: Irina, îmi pot imagina, şi m-am convins eu în­sumi în contactele cu echipa de organizare, ce volum uriaş de muncă implică această activitate, de aceea ţin să vă felicit, pe tine, pe Gabriela Vişan şi pe ceilalţi colegi, pentru efortul pe care l-aţi depus ca lucrurile să iasă bine. Dincolo de asta, ce satisfacţii ţi-a adus, ţie personal, Festivalul de la Neptun? Eşti o traducătoare cunoscută, lucrezi la revista Lettre Internationale (ediţia română) şi presupun că ai „cules” şi nişte oportunităţi literare de pe urma acestei manifestări.

I.H.: Îţi mulţumesc şi eu în numele întregii echipe pentru aprecieri. Îmi doresc, de fiecare dată, ca participanţii să fie mulţumiţi şi să aibă cât mai mult de profitat de pe urma acestor întâlniri. Îmi doresc să fie cât mai puţine sincope. Îmi doresc să nu plouă, să funcţioneze cabinele de translaţie simultană, să avem condiţii bune de cazare, să vină toţi cei invitaţi, să nu se strice autocarele pe drum, să nu-i pierdem pe scriitorii străini pe aeroport şi să ajungă la timp la avion, să nu se întâmple accidente, să nu se îmbolnăvească nimeni… O să râzi poate, dar dacă la sfârşitul zilei pot să trag linie şi să nu am multe minusuri la calculul final, atunci sunt mulţumită şi în sfârşit dorm fără somnifer. Abia după ce trag această linie, am răgazul să simt bucuria de a fi fost în preajma atât de multor scriitori români şi străini, să-i ascult vorbind, citind din creaţiile lor ori pur şi simplu povestind la un pahar de vorbă despre câte-n lună şi stele. Şi am cunoscut oameni minunaţi.

Revista Lettre Internationale, la care lucrez ca redactor de cincisprezece ani, mi-a deschis multe porţi de-a lungul timpului şi mi-a permis să intru în legătură şi în dialog cu scriitori şi cu instituţii culturale din străinătate – este o carte de vizită de care mă folosesc cu mândrie atunci când îi contactez pe unii dintre viitorii participanţi. Şi nu de puţine ori am amintit, în contactele cu autori străini, pe care le-am stabilit pentru revista Lettre Internationale, de faptul că au participat la una sau alta din ediţiile Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură”. O altă carte de vizită de care mă folosesc cu mândrie. Avantajele sunt, prin urmare, reciproce.