|
Vladimir Sorokin, Ziua opricinicului
Vladimir Sorokin, „Ziua opricinicului” (Deni opricinika). Acţiunea romanului se desfăşoară într-un viitor nu prea îndepărtat, însă plonjează – sorbind sensul profund al epocii - şi în realităţile de pe timpul „opricininei” lui Ivan cel Groaznic. O Rusie eternă, arhetipală, în care timpul parcă a încremenit, o ţară care reproduce de-a lungul întregii sale istorii aceleaşi forme şi conţinut. Aşadar, o ţară fără memorie, condusă de opricinici. În „Zâţul” lui Tatiana Tolstaia, aşa cum îşi amintesc cei care au citit cartea, Benedict devine opricinic şi vânează literatura interzisă lecturii. La Sorokin cărţile clasicilor sunt arse în sobă de vizionara Prascovia - autoritatea supremă în ale spiritului. Însă detaliile contează mai puţin, esenţială este viziunea de ansamblu asupra Rusiei ca o ţară într-o veşnică stagnare. E drept că în romanul lui Sorokin Siberia este locuită de câteva zeci de milioane de chinezi. China în general pare să fie ţara nr. 1 în lume. Europa e un deşert, terorizată de nişte bande de cyberpank de origine arabă. America e şi ea undeva la periferia civilizaţiei, însă ura ruşilor împotriva Americii n-a dispărut. Întreg folclorul ruşilor, celebrele ceastuşki, e construit pe imagini despre distrugerea Americii…
Sorokin demonstrează şi în acest roman că nu e doar un autor cu o imaginaţie/fantezie bogată, dar şi un excelent mânuitor al limbii ruse. Opricinicii poartă odăjdii de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, iar obiectele de care se folosesc zilnic sunt numite arhaic: celularul e numit mobilo; mercedesul e merin, televizorul – burduful cu ştiri. După beţii lumea se drege cu sucul de mesteacăn „Esenin”, iar cocaina e numită cocoşa. A fost reinstaurată monarhia, însă Rusia a rămas în teritoriile de după destrămarea URSS-ului. Epocile Gorbaciov şi Elţin sunt numite oficial drept „epoci puroioase”… Personajele poartă nume de hoţi, cu rezonanţă de puşcărie: Komeaga, Posoha, Vogul, Teaglo, Hruli, Sivolai, Zeabeli, Mokrîi, Ohlop, Vosk, Varionnîi… Eroii principali poartă, totuşi, nume vechi de boieri ruşi: Buturlin şi Urusov…
Influenţe din Soljeniţîn, în special îţi vine în minte „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”. Chiar şi titlurile romanelor se îngână: la Soljeniţîn – „O zi…”, la Sorokin – „Ziua…”.
Câteva traduceri. Un scurt dialog. Komeaga o întreabă pe Praskovia, vizionara: „Ce va fi cu Rusia?” Răspuns: „Cu Rusia va fi nimic”. Înţelege cum vrei. Acest „nimic” poate însemna că Rusia se va salva, ori că Rusia va dispărea…
Finalul romanului, prin vorbele lui Komeaga, sună astfel în română: „O sută sau nu, dar voi mai trăi. Vom trăi, vom trăi. Şi altora le vom permite să-şi trăiască veacul. Viaţa e fierbinte, eroică, statală, responsabilă... Trebuie să slujeşti o cauză măreaţă. Trebuie să trăieşti pentru a-i necăji pe ticăloşi, spre bucuria Rusiei… Sunt vii oamenii, sunt vii caii, oh, vii… toţi… toată opricinina, scumpa mea opricinină. Şi atâta timp cât e vie opricinina, e vie şi Rusia. Şi slavă Domnului!”
Un roman remarcabil, care sper să fie tradus în română cât mai curând.
Notă: opricinic – ostaş din opricinină – forţele militare, poliţia de pe timpul lui Ivan cel Groaznic.
Lars von Trier depresiv
Copilul teribil al cinematografului european, Lars von Trier (LvT), a suferit un şoc depresiv la începutul acestui an. Informaţia a apărut într-un interviu pe care von Trier l-a acordat unui ziar danez şi a fost preluată de agenţia AP. Regizorul a fost internat într-o clinică specială, însă nu s-a refăcut complet. „Mă simt ca o foaie de hârtie neîncepută”, afirmă LvT, care nu are încă puteri să revină pe platoul de filmare. „E o stare neobişnuită pentru mine. De obicei, lucram în acelaşi timp la minimum trei proiecte”. Medicii sunt şi ei rezervaţi, pronosticul cel mai optimist spune că LvT ar putea să-şi reia activitatea după vreo doi ani de zile. „Nu poţi traversa o perioadă depresivă şi să lucrezi la un film”, recunoaşte şi LvT. Astfel rămâne suspendat proiectul cu „Antichristul”, un film în genul horror, primele filmări la care erau programate să înceapă în vara acestui an. Filmul îl înfăţişează pe Satan, nu pe Dumnezeu, drept creatorul lumii…
O veste tristă. Lars von Trier este unul dintre regizorii mei preferaţi. „Europa”, Breaking the Waves”, „Dancer in the Dark”, „Dogville”, „Manderlay” - sunt câteva din filmele sale care mi-au alimentat imaginaţia.
Va fi oare distrus ultimul roman al lui Nabokov?
Din nou despre Vladimir Nabokov... Presa engleză şi americană a lansat mai demult zvonul că ultimul roman al lui Nabokov, neterminat şi nepublicat, ar putea fi distrus, aşa cum a cerut prin testament chiar autorul Lolitei. Dimitri Nabokov, fiul scriitorului, cântăreţ de operă, 73 de ani, a afirmat, contrazicând informaţiile din presă, că n-a luat încă o hotărâre în acest sens, aşa cum, mai înainte, nu se hotărâse să distrugă romanul nici soţia scriitorului, Vera. Varianta optimistă sună astfel: manuscrisul ar putea fi depus în arhiva vreunei biblioteci universitare sub garanţia că nu va avea nimeni acces la el. Nici specialiştii… „Poate peste vreo 50 de ani” – a lăsat o speranţă Dimitri Nabokov. (Mă gândesc că doar un „cititor/cititoare terorist(ă)” mai longeviv(ă) ar putea să citească romanul şi pentru noi, ca acolo, de fapt dincolo, să ni-l povestească).
Ce se ştie despre acest manuscris nabokovskian? Este o istorie de dragoste, în mare parte autobiografică, cu titlul „The Original of Laura”, şi numără vreo 30-40 de pagini într-o redactare finală, pagini care sunt păstrate într-o bancă din Elveţia. Cântăreţul de operă Dimitri Nabokov mai adaugă: „The Original of Laura” ar fi putut fi cel mai strălucit roman al lui Nabokov, chintesenţa talentului său creator”.
Into Great Silence
Primesc de la un cunoscut îndemnul să intru pe zgomotosul şi pasionatul site http://www.basescu.ro, să discut, să polemizez şi, of course, să îndemn lumea să iasă la vot în ziua referendumului, pe 19 mai, că „doar îmi pasă” (adevărul e că mie chiar îmi pasă). Însă eu tocmai priveam filmul „Into Great Silence” (aş risca să-l traduc în româneşte prin „Cufundându-te în tăcere”) al germanului Philip Gröning. Un film documentar excepţional, ciudat, luuuung (2 ore 49 minute)…, în care nu se vorbeşte aproape deloc. Filmul e despre viaţa unor călugări din ordinul cartezian, cel mai ascetic din câte există, iar filmările au avut loc la una din mănăstirile din Alpii francezi. Viaţa călugărească, aşa cum a rămas scrisă de la sfântul Bruno. O viaţă în singurătatea chiliei (doar o dată pe săptămână călugării se întâlnesc la refector, ies la plimbare, schiază…), în care călugărul se roagă, gândeşte, meditează, din nou se roagă, citeşte, copiază din manuscrise, din nou se roagă, mănâncă… Tot acest ritual se întâmplă în spaţiul închis al chiliei, din care călugărul nu iese mai multe zile… Un ritual al liniştii. Atunci când tăcem, auzim mai bine. Filmul e întrerupt de mai multe ori de citate din Scripturi. Esenţa unui astfel de citat spune că vocea lui Dumnezeu se manifestă în şoaptă, în liniştea vântului… Dacă eşti cufundat într-o tăcere uriaşă, poţi să auzi vocea lui Dumnezeu… Asta fac călugării din Alpii francezi…
Şi până a intra pe http://www.basescu.ro, mă gândesc că, poate, dacă nu se striga/urla atâta, nu s-ar fi ajuns la o demitere şi la un referendum perfect inutile şi ruşinoase pentru o ţară europeană. E greu să-ţi imaginezi o clasă politică românească potolită şi raţională, în care, măcar uneori, să se instaleze liniştea… Nu o linişte de mănăstire în care cineva să audă, poate, vocea lui Dumnezeu, dar măcar să-şi audă propriile voci..
Despre „Lampa cu căciulă” şi un top prins între Africa şi Mihalkov
„Lampa cu căciulă”
Am văzut scurtmetrajul lui Radu Jude, „Lampa cu căciulă”, după un scenariu de Florin Lăzărescu. Bine filmat, onorabil jucat - asta e surpriza plăcută. Din păcate, povestea e subţire şi cam marginală. Ori poate, mă grăbesc să adaug, nu s-a găsit modalitatea potrivită pentru a transpune filmic o asemenea poveste, nu s-a găsit fanta pentru un feeling de copil, care să se contureze mai clar în film, aşa cum e în nuvela lui Florin Lăzărescu… De fapt, e greu să filmezi „simţirea” într-un scurtmetraj. Un scurt memorabil, pe care-l stochezi, e unul care…, să zicem, te curentează… Cred că Florin Lăzărescu are aplecare pentru scenariu. Scrie o proză cinematografică. Vezi „Trimisul nostru special”, apărut anul trecut la Polirom.
Multele premii pe care le-a încasat „Căciula…” până acum mă bucură: Premiul GOPO, Sundance, Montpellier, Cottbus, Trieste, Lisabona… Poate că mai sunt, dar mi-au scăpat mie..
Movies abanos
E la modă, e cool să faci acum un film pe subiectul Africa. Aţi sesizat şi voi - sigur că da! - această tendinţă… Fabrica de vise de la Hollywood şi-a mutat calabalâcul din Orientul Mijlociu, unde prestaţia armatei americane lasă de dorit şi unde alde Arnold Schwarzenegger căsăpeau teroriştii arabi, spre Africa… Doar în câţiva ani au produs mai multe filme politice pe subiect african: Country of My Skull (2004), The Interpreter (2005), Hotel Rwanda (2004), The Constant Gardener (2005) - cel mai bun de până acum!!! -, Lord of War (2005), The Last King of Scotland (2006), Blood Diamond (2006)… Aştept ca „fraţii” chinezi să populeze continentul african şi să facă din el un diamant. Poate atunci voi avea şi eu curajul să-mi bag piciorul în apa Nilului…
Top ten-ul meu - filme văzute în 2006
1.The Departed 2. Match Point 3. Volver 4. Babel 5. Cache 6. United 93 7. Broken Flowers 8. Children of Men 9. Lundi matin 10. Whisky
Nikituşka la români
Am fost surprins de reacţiile delirant-entuziaste ale criticii de film din România (e drept, nu toţi criticii s-au entuziasmat…) la vizita “ţarului filmului rus” (apud Cristian Tudor Popescu). CTP a consacrat tocmai două texte evenimentului (unul, un laudatio, l-a rostit de pe scenă în faţa lui Mihakov). Interviuri, comentarii, consemnări, relatări, reportaje - au preluat gogoaşa rotundă aruncată de Nikita, care a spus că toate filmele sale sunt despre dragoste…, că urmărindu-le atent, eventual de câteva ori, înţelegi mai bine sufletul rus… Abilă manipulare de artist! Mihalkov e un cineast onorabil, chiar bun („Piesă neterminată…”, „Oblomov”, „5 seri”, „Sclava iubirii”), dar are un caracter versatil. Pe scurt: un abil conjuncturist. Ştiu, amestec omul şi opera, dar nu pot face abstracţie. Nikita mereu s-a dat cu puterea (ca şi tatăl şi fratele său). În timp ce Putin arestează si terorizează cele mai luminate minţi ale Rusiei (Kasparov, Novodvorskaia, Iavlinski, Hodorkovski, Rijkov…, nu-i mai pomenesc pe cei asasinaţi (Politkovskaia) sau decedaţi subit and suspect… ), acest trubadur rotund pledează pentru refacerea imperiului rus, pentru cel de-al treilea mandat al lui Putin - un personaj mediocru, de o cruzime medievală…
Să revin la cineast. Îmi place Mihalkov din primele sale filme, când lucra cu detaliul, era minimalist, nu avea încă viziunile acestea panoramice, clişeizate din „Bărbierul din Siberia” ş. a. Poate mai revin la subiect…
|
Inapoi la cuprinsul numarului