O poetă foarte importantă

Scriam într-un articol de ziar că ediţia de anul acesta a Librex-ului, tîrgul de carte de la Iaşi, ar putea fi socotită, prin numărul şi calitatea cărţilor propuse grupat, un fel de „ediţie Breban”, care a sosit la Iaşi însoţit de nu mai puţin de patru volume de proză, memorialistică, eseu, şi pe deasupra de traducerea dificilelor Elegii duineze ale lui Rainer Maria Rilke. Asta nu înseamnă că au lipsit alte evenimente editoriale importante, dacă ne-am gîndi doar la faptul că au fost prezente toate marile edituri ale momentului şi o mulţime din editurile „de nişă”, specializate. Chiar şi cei mai importanţi autori ieşeni s-au bucurat de noi apariţii fie la Polirom şi Cartea Românească, fie la edituri din restul ţării, cum ar fi Brumar, Vinea, Curtea Veche, Compania etc. Dar, decît să fac aici un lung pomelnic, prefer să mă opresc  la cele mai importante apariţii ale autorilor ieşeni de anul trecut şi de la începutul acestui an. Desigur, doar asupra acelora pe care nu le-am comentat deja imediat după apariţie.

Mă opresc acum la Ultima patrie, cel de-al şaselea volum de poezie al Marianei Codruţ din 1982, anul debutului, încoace, apărut în colecţia Biblioteca Românească de la Editura Paralela 45, adăugînd că autoarea a mai publicat între timp, la Polirom, şi două volume cel puţin interesante de proză. Nu mă opresc întîmplător, ci şi, într-un fel, şi dintr-un spirit de echitate literară. Desigur, Mariana Codruţ se bucură de succes la public şi de un succes de stimă în rîndul confraţilor şi al criticilor literari. Celor din urmă nu le este greu nici măcar s-o situeze în „careul de dame” al generaţiei optzeciste, alături de regretata Mariana Marin, de Marta Petreu şi de Magda Cârneci (care a publicat pînă în 1990 cu pseudonimul Magdalena Ghica). Altceva le este însă dificil acestora, criticilor – şi anume să recunoască faptul, simplu pînă la urmă dacă eşti atent şi onest, că Mariana Codruţ, dincolo de generaţii şi de despărţirile de gen, este unul dintre cei mai importanţi poeţi români de azi, cu o voce lirică nu doar foarte bine cristalizată, ci şi extrem de personală, de originală, recognoscibilă fie şi la lectura cîtorva versuri. Este un lirism foarte interesant, pentru mine şi foarte ataşant, prin modul în care discursul cumva esenţializat este spart de intruziuni ale realului, fie acesta „gingaş”, fie de duritatea dramatică a oţelului, întotdeauna însă marcat de o excepţională notă de autenticitate, de naturaleţe. Asta mi se pare principala calitate a poeziei Marianei Codruţ şi, vă rog să mă credeţi, nu e deloc uşor ca o poezie atît de inteligentă şi, în fond, atît de elaborată, chiar şi cînd autoarea se joacă în rime copilăreşti sau populare, să sune atît de natural, de proaspăt. Adevărul este că, deşi am comentat, la vremea lor, majoritatea cărţilor de poezie ale Marianei Codruţ şi i-am semnalat dintru început calităţile, nici eu nu am fost capabil de o judecată atît de limpede, de o evaluare atît de tranşantă, cum am reuşit acum. Poate că acesta va fi fost momentul? Posibil. Se prea poate ca volumele publicate de Mariana Codruţ la intervale relativ mari de timp să fi lucrat asupra mea ca un fel de „picături chinezeşti” pînă am izbutit să am revelaţia excepţionalei sale poezii.

Dar, cred, e mult mai bine să dau cuvîntul poetei, poetului, pentru că întotdeauna vocea acestuia este mai convingătoare decît cea a bietului comentator. Voi cita în întregime cîteva din poemele scurte. Iată, de pildă, Galopul: „sînt unele nopţi înguste cît o lamă de cuţit./ viaţa din jur s-a retras în pîntec/ iar inima – limbă de clopot,/ răstoarnă valuri de spaimă.// vîntul se prăvăleşte pe-acoperiş,/ moartea surîde şi-şi sporeşte galopul.”. Sau, conceput tot prin intermediul unei metafore ecvestre, la fel de concentratul poem Călare pe moarte: „mă apropii de o limită/ a speranţei de viaţă în România.// senină, în cămaşa de noapte,/ îmi trec mîna peste venele de la gît/ aşteptînd să cînte.// nu ştiu să-ncalec un cal,/ dar cu moartea nu poate fi altcumva”.

Poemele ample, din care nu am citat pentru că am evitat să rup fragmente din întregul poetic, sînt la fel de reuşite, elaborate după aceeaşi severă şi proaspătă artă poetică, dovedind pe deasupra şi capacitatea unei respiraţii lirice de o anumită amploare. Da, cu şase cărţi de poezie într-un sfert de veac, Mariana Codruţ reuşeşte să se situeze în primul plan al poeziei noastre de azi. Şi sîntem o cultură în care se scrie multă poezie!