Sezonul roş-oranj

Nu e nevoie de a efectua vreo anchetă de sondare a opiniei publice ca să afli că, în prezentul nostru „brut”, a crescut brusc interesul pentru social. Sub regimul urgenţei, el a devenit o problemă de stat şi de partid. Promisiuni precum: „O capitală de cinci stele”, ”Apă caldă la grădiniţe”, „Siguranţă şi curăţenie”, „ Noi ştim de ce aveţi nevoie!”, „Lumină!”, „Căldură!”, „Salarii europene”, „Bătrâneţe asigurată” – curg gârlă. Aspiranţii la fotoliul de Primar General de Chişinău în dimensiuni natur de pe panourile publicitare mă vizează, mă arată cu degetul, fug după mine. Am patru fluturaşe/talonaşe pentru a fi primită în audienţă fără înscriere prealabilă! Toate sunt pentru mine, cetăţeanul simplu şi umil. Ar trebui să fiu fericită. Dar ca şi banii care nu-s adevăraţi, ci copii ai acestora – nu mă bucură prea mult. Realitatea ne-a dezvăţat de promisiuni în care să credem, dar pe care, în mod tradiţional, cei care se înscriu în cursa electorală continuă să le facă, iar noi, la rândul nostru, trebuie să creăm impresia că le dăm crezare şi să suportăm spectacolul jenant până la capăt. Oferta este foarte generoasă, căci toţi cei 19 pretendenţi mizează pe votul meu. Buletinul de vot – conform declaraţiei Consiliului Electoral de Circumscripţie al municipiului Chişinău – va avea un metru lungime. Eşichierul politic de dreapta cred că a avut de astă dată alte obiective: să facă din secţiile de votare – săli de lectură – şi astfel să spulbere odată şi pentru totdeauna prejudecata că lectura nu ar fi punctul forte al basarabenilor.

Ca să ne amuzăm puţin: o colegă, care la ultima Adunare Generală a scriitorilor a fost în comisia de numărare a voturilor, îmi mărturisea  că a avut impresia că mulţi scriitori nu s-au mai trudit să citească întreaga listă a celor propuşi pentru Consiliul de conducere, şi au radiat mecanic toate numele care se situau după primii douăzeci de inşi înscrişi în buletine. Dacă şi cei care şi-au făcut din lectură o meserie nu citesc listele lungi până la capăt, atunci nu-i greu să presupunem că din lene sau, abil manipulaţi, electorii noştri ar putea la fel să voteze şi în data de 3 iunie. În Chişinău şi în toată republica.

Se putea simplifica problema? Bineînţeles, prin edificarea unei puternice formaţiuni democratice care, azi, din păcate, nu există, sau prin lansarea unui candidat pentru funcţia de primar general al Chişinăului, care să nu aibă chipul „insipid şi sinistru al timpurilor meschine de azi”. Credeam că după eşecurile scrutinelor precedente, partidele au tras învăţăminte, dar politicienii din păcate au tras doar foloase personale. De ce au mers din nou partidele separat în alegeri? Admit că viaţa politică nu poate fi un teren al îngerilor, dar când te arunci într-o vâltoare, urmăreşti până la urmă să ieşi învingător, nu să‑ţi ţii pielea uscată. Admit că printre candidaţi sunt şi pretendenţi care nu-şi vor trăda valorile şi proiectele fundamentale, problema este ca noi, în calitatea noastră de electori, să ne acordăm nepreţuita şansă de a-i depista şi de a-i alege, în pofida situaţiei şi a partidelor care pun electoratul în situaţia eroinei dintr-o celebră nuvelă, care nu se putea decide să-şi aleagă mirele, pentru că la unul din pretendenţi îi plăcea nasul, la altul tinereţea, la al treilea... promisiunile. Cu puterea puterii, iertată fie-mi tautologia, de-a manipula (ochelari pentru bătrâni, agăţarea celui mai mare banner electoral în Chişinău cu imaginea unui „europrimar” mustăcios, spectacole, apă minerală pe gratis ş.a.) însă nu se poate compara nimeni. Cine din cei 19 urmăreşte cel mai mult binele public? La etapa asta – toţi, de aceea şi are bietul alegător dureri de cap.