Vizionarism românesc

Motto:

“Rămîneţi dară cu bine, sînte firi vizionare,

Ce făceaţi valul să cînte, ce puneaţi steaua să zboare”

                                                    Eminescu

Peste miezul viu şi strălucitor al unui cuvînt se pot depune tot atîţia solz­i de grăsime cîte guri mincinoase îl folosesc. Peste  structura concretă a unei realităţi se pot construi fraudulos tot atîtea lumi paralele care să te inducă în eroare cîte persoane sau grupuri interesate să manipuleze această realitate într-un scop ordinar există.

Politicienii noştri, cu administratorii, cu ziariştii şi analiştii aserviţi lor, au mereu tendinţa de a turna tone de jeg peste cuvinte şi tone de prefabricate peste realităţi. Şi o fac mereu, cu un talent ieşit din comun şi cu o tenacitate vrednică de scopuri mai nobile.

Aşa se face că noi, românii, nu ştim niciodată unde ne aflăm de-adevăratelea, pe ce şi pe cine putem conta de-adevăratelea, pe ce putem construi de-adevăratelea. Pe cale de consecinţă, atunci cînd vrem să facem un pas înainte, constatăm că sub piciorul rămas în urmă terenul se prăbuşeşte. Şi trebuie să ne oprim, pentru a reface punctul de sprijin. Sîntem blestemaţi parcă să nu ne putem permite planuri pe termen lung, pentru că, la fiecare seism politic, trecutul ne ajunge din urmă, iar construcţia prezentului, o şandrama nenorocită, ne cade în cap.

La noi, vizionarii, dacă vor fi existînd, trebuie să intre în şomaj sau să accepte o formă ciudată de vizionarism: aceea de… vidan­jori ai prezentului. Adică să cureţe tonele de jeg pe care minţile şi gurile actorilor politici le toarnă peste cuvinte şi realităţi; să spună lucrurilor pe nume, punînd astfel o bază pentru viitor; să lupte pentru supravieţuirea bunului simţ şi a justei măsuri.