„In exitus”: Roman Tolici

E a nu ştiu a câta oară când văd o expoziţie personală a lui Roman Tolici. Unel­e din ele le-am curatoriat chiar eu. Şi de fiecare dată, acest individ nu încetează să mă surprindă, chiar dacă nu mereu într-un mod pozitiv. Acum a expus schelete umane proiectate pe cer.

Problema mea este: în ce măsură scheletele puse la vedere sunt o problemă plastică, picturală, sau reprezintă una – exclusiv morală. Mi-amintesc ce scandal monstruos a provocat nuditatea plastinaţilor lui Günther von Hagen (folosind metode de deshidratare şi siliconare din lumea Orientului Mijlociu, în special într-un laborator din Kazahstan!), când acesta şi-a prezentat „producţia” plastică (sau pseudo-plastică) în lumea civilizată, în spaţii expoziţionale, mai ales în Germania şi Marea Britanie.

Nu exclud faptul că apropierea/asocierea acestei expoziţii, a lui Tolici, de „creaţia” lui von Hagen poate părea forţată şi niţel tendenţioasă, dar ea pare la fel de „inocentă” ca şi însuşi discursul expoziţiei de faţă... Problema morţii nu este una radioasă şi nici complet aseptică, ci e mereu, mă repet, o problemă morală, spirituală! Iar moralitatea nu e niciodată ludică, ci reprezintă un angajament, o serie de obligaţii şi responsabilităţi maxime. Scheletele proiectate pe un cer senin sau tulburat implică seriozitate fără drept de apel sau abdicări jenante.

Expoziţia de la galeria H'art* speram să suscite discuţii şi idei cât mai fertile. M-am înşelat. Ea a trecut ca şi neobservată, sau chiar cu bună ştiinţă ignorată. Artistul a fost singur cu propriile-i obsesii, interogaţii, incertitudini, îndoieli.

1