Moştenirea lui Eugeniu Coşeriu

La 24 iunie a. c., Universitatea „Eberhard Karl” din Tübingen, Germania, a inaugurat în cadrul unei festivităţi solemne Centrul de studii şi Fundaţia „Eugeniu Coşeriu”. Cu această ocazie i-am solicitat un interviu dlui Prof. Dr. Johannes Kabatek, şeful Seminarului de Limbi Romanice al universităţii, coordonatorul Proiectului internaţional „Arhiva şi manuscrisele lui E. Coşeriu”, care a funcţionat între anii 1998-2004 şi a fost finanţat de Deutsche Forschungsgemeinschaft (Consiliul Superior de Cercetare al Germaniei).

- Stimate domnule Prof. Dr. Johannes Kabatek, aţi afirmat în cadrul ceremoniei de inaugurare a Centrului de studii şi Fundaţiei „Eugeniu Coşeriu” că sunteţi extrem de bucuros de acest eveniment. De ce?

- Crearea acestui centru înseamnă încununarea mai multor eforturi. După plecarea Prof. Eugeniu Coşeriu dintre noi, a existat pericolul ca biblioteca sa să intre în posesia altor universităţi, ceea ce ar fi fost un mare păcat pentru noi. Eu totdeauna am avut convingerea că biblioteca lui Coşeriu trebuie să se afle la un loc cu arhiva sa, adică aici, la Tübingen. De altfel, aceasta a fost şi ultima dorinţă a Profesorului, ca biblioteca să nu fie înstrăinată. Repet, cred cu fermitate că locul său este aici, la Tübingen, deoarece Prof. Coşeriu i-a dedicat universităţii noastre aproape 40 de ani din activitatea Domniei sale. În afara faptului că a fost profesor de lingvistică generală, de filosofia limbajului, de lingvistică romanică etc., el a fost şeful seminarului de limbi romanice şi decan al facultăţii noastre. În plus, aici şi-a dezvoltat propria concepţie lingvistică şi a pregătit mai multe generaţii de discipoli care astăzi formează împreună ceea ce numim „Şcoala lingvistică de la Tübingen”.

- Dl Prof. Dr. Eberhard Schaich,  rectorul Universităţii din Tübingen, a menţionat că numele lui Eugeniu Coşeriu rămâne în continuare un simbol pentru universitate şi de aceea va sprijini Fundaţia şi Centrul pe care le-aţi  inaugurat.

- Conducerea universităţii noastre ne-a ajutat foarte mult în obţinerea spaţiului pentru depozitarea bibliotecii care, aşa cum ştii, conţine mii de volume. Pe lângă aceasta, cu sprijinul rectoratului, am reuşit să inaugurăm acest cabinet (un fel de mic muzeu) Eugeniu Coşeriu. De asemenea, a alocat o sumă de bani pentru viitoarea fundaţie, deşi, ca să fiu sincer, suntem încă destul de departe de ceea ce ar trebui să fie un loc demn de memoria lui Coşeriu.

- Care sunt obiectivele pe care şi le propune Centrul „Eugeniu Coşeriu”?

- Un prim obiectiv ar fi publicarea manuscriselor inedite care au fost deja clasificate. Apoi înregistrările audio ar trebui digitalizate, astfel încât să fie accesibile pe Internet. Ne propunem totodată să actualizăm pagina web - http://www.coseriu.de -  care e în germană şi spaniolă şi să o traducem şi în alte limbi. Pe de altă parte, vom încerca să adunăm la un loc materialele referitoare la Coşeriu, care sunt risipite în lume. Mă refer în special la manuscrisele pe care le deţin unii profesori, de exemplu, prof. Even. Bechara din Rio de Janeiro (Brazilia) şi Prof. A. Cisneros de la Universitatea din Lima (Peru) etc. Dar şi la înregistrările audio ale unor conferinţe pe care Coşeriu le-a ţinut pe la diverse universităţi din Europa, America de Sud sau Japonia. De asemenea, am dori să intrăm în posesia a tot ceea ce se publică în prezent din Coşeriu sau dedicat lui Coşeriu.

- Am aflat că recent la Moscova a fost reeditată traducerea cărţii „Sincronia, diacronia e historia”.

- Ei vezi, noi nu ştim nimic despre această reeditare… Suntem la curent cu faptul că, în ultima vreme, au apărut mai multe omagii în memoria Profesorului; nu mă refer la cele publicate în Republica Moldova sau în România, pe care cititorii revistei Contrafort le cunosc foarte bine, mai ales că şi Contrafort-ul are meritul său în acest sens. Am în vedere volumele de studii lingvistice apărute în Italia, Spania, Germania şi alte ţări.

Un alt aspect ţine de coordonarea traducerilor în diverse limbi, ceea ce e important pentru menţinerea coerenţei terminologiei, dar şi a spiritului teoriei coşeriene, deoarece de calitatea traducerii depinde receptarea studiilor şi comprehensiunea concepţiei. Prin urmare, ne propunem să coordonăm traducerile în italiană, română, spaniolă, engleză, franceză, portugheză, japoneză, ceea ce, în parte, deja se realizează. Apoi este vorba de editarea operei sale complete în germană, spaniolă şi română. Ne gândim să propunem proiecte de cercetare referitoare la anumite aspecte ale teoriei lui Coşeriu. Altfel spus, obiectivele pe care le urmărim sunt mai multe, însă scopul nostru principal este să coordonăm pe plan mondial preocupările legate de numele lui Coşeriu. În acest sens, am vrea ca Fundaţia „Eugeniu Coşeriu” să devină un centru de colaborare internaţională în domeniul lingvisticii.

- Aţi putea să precizaţi pentru cititorii noştri ce conţine Arhiva Coşeriu?

- Arhiva „Eugeniu Coşeriu” conţine foarte multe materiale, de la manuscrisele unor cărţi până la notiţe dispersate cu titlu „Idee varie”, care se află în faze diferite de redactare şi elaborare. Aici trebuie să precizez că numai manuscrisele Profesorului depăşesc cifra de 1200. În plus, există diverse note, fotografii, scrisori, o mulţime de documente ce reflectă viaţa şi activitatea ştiinţifică a Prof. Coşeriu, imensa sa bibliotecă, o arhivă sonoră, amintiri de la doctoratele honoris causa, ordinele şi medaliile primite în diferite ţări ca o recompensă a activităţii sale…

- În cadrul proiectului de cercetare desfăşurat în perioada 1998-2004 la Universitatea din Tübingen, unele din manuscrise au fost deja publicate.

- Într-adevăr, câteva manuscrise importante au văzut lumina tiparului. Este vorba de Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft (Istoria lingvisticii romanice. De la origini până la 1492), vol. I, Tübingen, Editura Narr, 2004, Die Sprache zwischen Physei und Thesei (Limbajul ca Physei şi Thesei), Tübingen, Narr, 2005, La plegaria como texto (Rugăciunea ca text, Roma, 2003). Acum se află în faza de pregătire alte manuscrise, cum ar fi: volumele doi şi trei din Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft, studiile magistrale La correccion idiomatica, Teoria linguistica del nombre propio ş. a.

- La inaugurarea Fundaţiei au participat lingvişti din Germania, Spania, Franţa, România. Asta înseamnă că interesul faţă de lingvistica integrală elaborată de E. Coşeriu continuă să fie foarte mare?

- Indiscutabil, interesul faţă de opera lui Coşeriu este foarte mare în continuare, deşi ar trebui să precizăm că, în unele centre universitare, cum ar fi cel de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj sau Universitatea Autonomă din Madrid, se remarcă un interes deosebit faţă de teoria coşeriană în ansamblu. În schimb, în alte centre persistă mai curând un interes particular, adică faţă de anumite aspecte ale lingvisticii integrale. Aşa cum afirmam în interviul publicat în Contrafort cu patru ani în urmă, Coşeriu a fost un gigant şi a acoperit toate domeniile lingvisticii. Noi, însă, suntem oameni normali şi lingvişti normali, prin urmare, suntem specialişti doar într-un domeniu al lingvisticii…

- În volumul omagial editat de Universitatea din Cordoba, Spania, coordonat de dna Prof. Maria Luisa Calero, aţi publicat un articol cu titlul „Eugeniu Coşeriu: memorie, logică şi putere de muncă”. Ce înseamnă aceşti trei termeni în raport cu Coşeriu? 

- De fapt, am încercat să-l caracterizez pe Coşeriu prin prisma acestor trei concepte. Coşeriu avea o memorie extraordinară, ceea ce era un dar dumnezeiesc, în parte, probabil, moştenit genetic, în parte, o consecinţă a antrenamentului. Cea mai mare parte a memoriei sale trebuie să o fi „ocupat” textele în foarte multe limbi. Aşa cum ştim, îi plăcea să vorbească în diverse limbi şi se delecta atunci când mergeam prin facultate vorbind spaniola sau germana, iar el se oprea pe coridor să mai schimbe două vorbe cu cineva în rusă, să facă vreun comentariu în suedeză sau să converseze în croată cu chelnerul de la restaurantul unde luam prânzul pe atunci. Coşeriu recita impecabil poezie în cehă, suedeză, greacă, sârbo-croată, catalană, engleză, ca să nu mai menţionăm germană, franceză, spaniolă, italiană şi română, şi fragmente întregi din povestiri şi romane…

Îmi amintesc că odată un cunoscut lingvist spaniol, specialist în filologia clasică, a încercat să-l impresioneze recitând din memorie primele fraze din „Iliada”. După câteva clipe, Coşeriu l-a întrerupt, corectându-l şi completând citatul respectiv… Există numeroase anecdote de felul acesta, iar cei care le-au trăit pe viu, ştiu că sunt adevărate, că nu fac parte din cunoscutul joc al intelectualilor care vor să impresioneze cu orice preţ. Pe de altă parte, memoria sa nu „înmagazina” numai texte receptate din limbi învăţate de la alţii, ci de asemenea o operă proprie, elaborată de-a lungul anilor, care s-a tot acumulat de la sfârşitul anilor ’40 până cu puţin înainte de moarte.

Cât priveşte al doilea termen, Coşeriu avea o mare capacitate de ordine şi de abstractizare, care poate fi rezumată sub titlul de logică, dar în sensul de dialectică aproape medievală, care, în procesul de realizare şi prezentare, era combinată cu o cunoaştere profundă a principiilor retoricii învăţate încă în trecutul său românesc. O retorică aflată mereu în serviciul unei prezentări clare a gândirii şi a unui dispreţ profund faţă de cei care dau prioritate modalităţii de a spune, în loc de ceea ce spun. Toate studiile coşeriene sunt structurate clar şi ordonat, la fel şi discursurile, notiţele sale de curs, absolut toate textele sale au o logică impecabilă.

Rară combinaţie a primelor două virtuţi – memoria infailibilă şi capacitatea logică – ar putea fi de la sine fundamentul unei vieţi comode, deoarece cel care are astfel de daruri, cu un mic efort, poate obţine un mare succes, de exemplu, în lumea afacerilor sau în cariera politică. Însă specificul marelui impact coşerian în domeniul ştiinţei şi al culturii, în general, derivă dintr-un al treilea termen, din forţa sa de muncă. Există ceva aproape suprauman în felul său de a lucra continuu, fără să facă vreo pauză. Nu era vorba de o căutare faustiană a ceva nemaiîntâlnit, ci mai curând de faptul de a împlini o sarcină, de a finaliza construcţia unui edificiu teoretic, de a duce la bun sfârşit un proiect cu deplină conştiinţă a importanţei acestei meniri. Ca şi Hegel, Coşeriu considera munca, alături de limbaj, una din dimensiunile fundamentale ale fiinţei umane: munca, în calitate de dimensiune a fiinţei biologice, iar limbajul ca dimensiune a fiinţei gânditoare…

- În acel articol menţionaţi că e suficient să aruncăm o privire asupra listei publicaţiilor lui Coşeriu pentru a ne da seama de semnificaţia şi importanţa operei sale.

- Aşa este, Coşeriu a publicat studii care au revoluţionat lingvistica secolului XX. Însă trebuie să precizez că cele publicate nu reprezintă decât o parte a întregului. Când am început Proiectul la care ne-am referit mai sus, al cărui scop era clasificarea şi publicarea operei inedite, am rămas surprinşi să descoperim cantitatea enormă de manuscrise care zăceau în dulapurile casei sale. În câţiva ani au fost clasificate mai mult de o mie de manuscrise… Coşeriu a fost productiv pe parcursul întregii sale vieţi, chiar până cu puţin înainte de moarte, el încă stătea la masa de lucru… Cu toate acestea, trebuie să distingem o epocă în mod particular prodigioasă din care fac parte mai multe din aceste manuscrise şi titlurile cele mai importante ale operei sale deja publicate. Este vorba de anii de la Montevideo - 1951-1963 -  când a dezvoltat o activitate atât de intensă, încât e dificil să ne imaginăm astăzi că ar fi avut timp să doarmă. În acei ani a publicat studii fundamentale, printre care Sistema, norma y habla, Forma y sustancia en los sonidos del lenguaje, La geografia linguistica, Determinacion y entorno, Sincronia, diacronia e historia ş.a. În plus, Coşeriu a scris lucrări ample încă nepublicate, cum ar fi La coreccion idiomatica sau Teoria linguistica del nombre propio, ale căror manuscrise numără sute şi mii de pagini. În acelaşi timp, ţinea cursuri de filologie clasică şi de lingvistică la Facultatea de Ştiinţe umane a Universităţii din Montevideo, pe lângă cele de la Institutul pedagogic, predând discipline foarte îndepărtate de lingvistică, bunăoară, Psihologia artei. La un moment dat, Coşeriu ţinea 48 de ore pe săptămână, un lucru de neimaginat astăzi pentru noi. Dat fiind că lipsea materialul bibliografic, pentru multe cursuri Coşeriu pregătea introduceri şi colecţii de texte care încă se conservau în arhiva sa, de exemplu: Texte pentru cursul de latină, Introducere în lingvistică (cea publicată ulterior de Lope Blanch în Mexic, apoi de Jose Polo la Madrid şi de Editura Echinox la Cluj), Evoluţia limbii spaniole, Texte de estetică etc. Poate că forţa sa de muncă din acei ani se datora şi unor circumstanţe biografice particulare, cum ar fi faptul că sosise într-o ţară unde totul trebuia făcut, dar în care, în acelaşi timp, existau şi multe posibilităţi, spre deosebire de Europa din acei ani care se refăcea după război. Apoi Coşeriu era în floarea vârstei şi avea o sănătate extraordinară pe care şi-a conservat-o până aproape înainte de moarte, fiind, cum zicea un coleg de-al său, „încarnarea forţelor naturii”.

Îmi amintesc că, înainte de publicarea cărţii de interviuri Die Sachen sagen wie sie sind. Eugenio Coseriu im Gespraech când revizuiam ultima corectură, Coşeriu nu înceta să ne trimită corecturi şi să găsească încă mici erate... aceasta indicând căutarea expresiei adecvate, a cuvântului potrivit. El căuta cu ardoare formularea definitivă. Cei care am lucrat cu el sau am scris sub dictarea sa, cunoaştem foarte bine această căutare a cuvântului potrivit, în acest sens Coşeriu fiind aproape ca un poet. De altfel, Tomas Mann afirma despre scriitori că ei sunt oamenii pentru care faptul de a scrie implică un efort mult mai mare decât pentru ceilalţi. Lui Coşeriu îi plăcea să aibă în preajmă un vorbitor nativ atunci când scria în germană, în franceză sau în alte limbi, însă cu toate acestea, nu era decât o modalitate de a avea alături un fel de oglindă sau un fel de ecou, pentru că cel care avea iniţiativa în toate era tot el. Coşeriu dicta şi în acelaşi timp vedea textele, deci le avea în faţă şi în memorie. Îşi amintea, după multe pagini de scris, de un cuvânt deja folosit, pe care îl dictase poate cu câteva ore mai înainte şi pe care cel care scria îl uitase cu desăvârşire. Forţa sa de muncă era de invidiat şi uneori – trebuie să recunoaştem – îi obosea pe cei din preajmă, deoarece Profesorul, pur şi simplu, nu înţelegea că aceştia mai aveau nevoie şi de o pauză. Îmi amintesc că odată, pe vremea studenţiei mele, recuperând un curs, a vorbit în plină vară şi pe o căldură insuportabilă timp de patru ore fără întrerupere… Judecând prin prisma actuală, pot spune cu certitudine că el îndeplinea o misiune, nu în sens religios, ci fiind animat de dorinţa de a lupta împotriva ignoranţei…

Ei bine, eu cred că ceea ce a făcut din Coşeriu ceva atât de unic a fost tocmai îmbinarea rarisimă a acestor trei caracteristici pe care le-am descris. Nu-i exclus să existe persoane cu o memorie asemănătoare cu cea a lui Coşeriu sau persoane capabile să gândească la fel ca el sau chiar cu o capacitate de muncă similară. Însă e destul de rar să întâlneşti pe cineva care să prezinte toate aceste trei dimensiuni simultan. Or, tocmai asta a făcut, după părerea mea, din Coşeriu ceva special, ceva extraordinar, care a avut un mare impact în domeniul ştiinţei. Acest lucru i-a marcat şi pe discipolii săi care formează mai multe generaţii şi sunt răspândiţi pe la universităţi în întreaga lume. Există ceva care se va perpetua, ceva care va continua să facă parte din istoria culturii. Dacă ne întrebăm cum a fost posibil ca o persoană să poată ajunge atât de departe, ar trebui să spunem, împreună cu Coşeriu, că în zadar vom căuta cauzele libertăţii în exterior, că ar fi mai bine să căutăm finalitatea care motivează această activitate. Trebuie deci să fi existat un fond genetic foarte bun, foarte rodnic, o inteligenţă impresionantă, un mare creier uman. Însă, de asemenea, a existat ceva care a motivat toate acestea şi anume ardoarea de a se modela pe sine însuşi, o ardoare care venea deja din copilărie, din timpurile acelui elev dintr-o şcoală îndepărtată din Mihăileni, care avea convingerea că poate deveni cineva prin propriile forţe… Putem fi mulţumiţi de marele edificiu teoretic, de viziunea clară asupra lucrurilor pe care ne-a oferit-o Eugeniu Coşeriu. Noi, discipolii săi, avem obligaţia morală de a-i continua opera, conservând memoria sa şi aplicând puterea sa de muncă, aşa cum el ne-a învăţat. Iar Centrul şi Fundaţia care îi poartă numele nu constituie decât primul pas în acest sens.

- Domnule Prof. Dr. Johannes Kabatek, vă mulţumesc.

Tübingen-Praga, august 2005

1