Cutia cu bătrâni reloaded

Joi, 10 noiembrie 2005, la Librăria Cărtureşti a avut loc lansarea volumului Cutia cu bătrâni a reputatului eseist Andrei Oişteanu. Alături de autor au fost criticul Paul Cernat, publicistul şi prozatorul Bedros Horasangian şi Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom.

O proză atemporală, calofilă

„Această carte merită o soartă mai bună” a deschis Silviu Lupescu discuţia. Apărută în urmă cu zece ani, Cutia cu bătrâni, o carte cu un succes de critică impresionant (dosarul de presă anexat la finalul cărţii confirmă disputele critice), nu a ajuns la publicul său. Acum, a doua ediţie a cărţii reprezintă primul volum de proză prin care s-a relansat Editura Cartea Românească. Este un gest simbolic, dar şi unul care fundamentează programul editorial al editurii: promovarea scrisului românesc, valoarea fundamentală a editurii începând din 1919.

Bedros Horasangian a pus primul în discuţie identitatea complexă a lui Andrei Oişteanu: prozatorul îl completează pe cercetător şi eseist. Nu există o disjuncţie între cele două dimensiuni. Oişteanu se integrează într-un context central-european al literaturii, cu o proză atemporală, calofilă. „Oişteanu este un matein” a spus Bedros Horasangian, „are o scriitură atipică pentru acest moment”. Cutia cu bătrâni poate intra într-o istorie a literaturii române realizată pe baza cărţilor, nu a autorilor, a completat publicistul.

Paul Cernat a insistat pe ideea enunţată în discursul anterior: „Andrei Oişteanu e un autor care îşi dublează şi completează opera de savant prin proză”. În fond, proza sa, ca la Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu, e o subtilă cale de acces spre studiile sale. Cernat continuă: „literatura lui Oişteanu e una decadent-crepusculară, barocă totodată, o proză retro.” Obsesii saturate de sensuri, colecţionar de suflete şi fantasme, proză alcătuită din ingrediente non-epice, chiar dacă este o proză plină de poveşti, toate acestea fac din Andrei Oişteanu un autor plin de farmec, „un prozator care are nevoie de cititori capabili să guste şi să viseze pe marginea textelor sale” a continuat Paul Cernat.

La final, autorul a confirmat afinitatea cu demersurile epice ale lui Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu. Iar dintre concluziile lansării de la Librăria Cărtureşti am păstrat două: Andrei Oişteanu nu trebuie să părăsească traseul epic, la fel cum Editura Cartea Românească nu trebuie să renunţe la promovarea şi impunerea unor autori aşa-zis marginali, care schimbă perspectivele asupra mediului cultural românesc.

Caseta 1: Ce este Cutia cu bătrâni?

„Era o veche valiză cazonă de lemn, ţintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, seminţe sau alt tip de obiecte mărunte. (...) În fiecare casetă era unul sau mai multe obiecte ce păreau înşiruite fără noimă. Acum îşi dădu seama Bătrânul că acest amalgam de obiecte putea fi citit de la stânga la dreapta, rând după rând, ca o filă de cronică. Prima casetă avea o uşiţă închisă cu un mic lacăt ruginit, lăsând în întuneric geneza.” Pe coperta cărţii apare chiar obiectul magic al biografiilor, o cutie care dezvăluie „faţa ascunsă a lucrurilor”. Obiectul este realizat de autor, ca o dedublare a textului scris, ca o confirmare a unei realităţi deloc aparente.

Caseta 2: