Stele în flăcări, pe hartă

Acordul militar româno-american stabileşte, în principiu, amplasarea de trupe americane pe teritoriul României. Cîteva lucruri sînt, de pe acum, clare. E posibil ca numărul zonelor de activitate să fie mai mare, dar el va cuprinde, în orice caz, patru puncte situate în Dobrogea: Smîrdan, Babadag, Cincu şi Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de lîngă Constanţa. Totalul trupelor americane ar putea atinge nivelul unei brigăzi, adică efective între 3000 şi 5000 de soldaţi. Forţele americane vor fi prezente prin rotaţie în cicluri de aproximativ un an. Soldaţii nu vor fi însoţiţi de familii. Toate acestea au fost publicate negru pe alb de cotidianul armatei americane, Stars and Stripes, şi au fost, deci, de la bun început, accesibile şi autorităţilor ruse.

Sensul tactic şi strategic al noilor baze e plin de implicaţii. Din punct de vedere tactic, bazele din România măresc gradul de operativitate al trupelor. Acestea se află mult mai aproape de teatre de operaţii din Orientul Mijlociu şi pot organiza un răspuns mult mai rapid. Amplasamentul în România măreşte, de asemenea, flexibilitatea interarme a efectivelor americane, care se vor putea angaja în operaţii combinate – aeriene, marine şi terestre.

Din punct de vedere strategic, mutarea americană confirmă opţiunea administraţiei Bush pentru o linie politică şi militară preventivă. Principiul preventiv spune că un conflict poate fi blocat sau stins de prezenţa militară în apropierea focarului sau de ameninţarea cu o intervenţie rapidă. Ce conflicte anticipează sau tratează preventiv americanii?

Nu e nici un secret. Anticipaţia priveşte punctele din zona de contact euro-asiatică în care Rusia a plantat încărcături militare. Moscova a preferat să se declare surprinsă, iar ministrul Apărării Ivanov s-a declarat chiar revoltat, ameninţînd cu denunţarea Tratatului asupra Forţelor Convenţionale în Europa (pe care statele NATO îl resping, iar Rusia l-a ratificat, doar spre a-l încălca în voie). În ambele cazuri e vorba de atitudini strict propagandistice. Moscova nu poate fi surprinsă de un lucru asupra căruia fusese anunţată, rînd pe rînd, de administraţia americană şi de Preşedintele Băsescu. În plus, indignarea Rusiei ţine de o logică practicată doar la Moscova. Conform acestui mod de gîndire, pus la punct prin îndelungatul exerciţiu imperialist sovietic, trupele ruseşti plasate în vecinătatea graniţei europene – Transnistria, Crimeea, Georgia - nu sînt un pericol, din simplul motiv că fiind ruseşti nu au cum să fie un pericol. În schimb, cîteva mii de soldaţi americani sînt un pericol serios. Situaţia la frontiera euro-rusă s-a echilibrat întrucîtva, dar raportul general de forţe între Rusia şi platoul vesteuropean e, în continuare, dezechilibrat. În talerul Rusiei nu atîrnă doar instalaţiile militare pe care americanii le-au contracarat, acum, parţial. Trebuie adăugate aici mijloacele de presiune extraordinare pe care Rusia le poate pune în funcţiune prin livrările de energie. Acest mod de a ţine în lesă sau, după nervi, în criză Europa a devenit de-a dreptul un patent, un mecanism oficial acceptat de ambele părţi. Mai ales după ce fostul Cancelar Schroeder a devenit om de casă şi salariat Gazprom. Intervenţia de echilibrare americană era mult mai urgentă decît se credea.

Cine îşi face iluzii asupra esenţei politicii externe ruseşti trebuie să ignore mult. Din nefericire, trăim vremuri marcate, la nivelul opiniei publice dar şi al analizei vest-europene calificate, de ignoranţă şi de efortul conştient de a nu şti. E exact situaţia pe care a încercat să o reducă la absurd, acum cîteva săptămîni, Radek Sikorski, noul ministru polonez al Apărării. Sikorski ştia că nu trebuie să caute prea mult şi a făcut un gest elementar. A dat publicităţii planurile operative ale forţelor sovietice, în caz de conflict armat cu alianţa NATO. Hărţile arată că, în 1979, politicienii şi militarii sovietici erau pregătiţi să distrugă complet marile oraşe ale centrului şi vestului european. Pe hartă, Varşovia, Hamburg, München, Köln, Bruxelles apar însoţite de o stea în flăcări. Simbolul indică puncte de atac nuclear. Altfel spus, anihilare. Au trecut două săptămîni de cînd Preşedintele Băsescu a anunţat, discret, că va transfera la Arhivele Statului fondurile de documente CAER şi Tratatul de la Varşovia. Cînd hărţile vor fi date publicităţii, se va afla, probabil, de alte nume de mari oraşe însoţite de o stea în flăcări.

Marele semn de întrebare pus de presă şi de politici­eni e chestiunea „închisorilor secrete CIA”, pe care aceste baze le-au adăpostit sau le-ar putea adăposti. Problema a fost amplificată de presă şi riscă să pună într-o situaţie dificilă chiar acele guverne occidentale, care cer, acum, anchetarea situaţiei. Această posibilitate a fost sugerată transparent de Secretarul de Stat american Condoleezza Rice, în discursul rostit imediat înaintea turneului ei european. Secretarul de Stat american a declarat ferm că Statele Unite au respectat suveranitatea ţărilor europene cu care conlucrează în acţiuni antiterorism. Implicaţia e că zborurile avioanelor americane cu suspecţi de terorism au avut loc cu ştiinţa şi cu acordul guvernelor europene. Într-adevăr, documente publicate recent de presa britanică spun că americanii au discutat chestiunea cu reprezentanţi ai Uniunii Europene. Întîlnirea a avut loc, discret, la Atena, în ziua de 22 ianuarie 2003. Documentul arată că oficialii europeni şi americani au căzut de acord asupra tuturor chestiunilor legate de antiterorism, inclusiv asupra detenţiei, transportului şi interogării suspecţilor arestaţi de americani.

În aceste condiţii, campania uriaşă lansată, în Statele Unite şi în Europa, de politicieni, televiziuni şi ziare de orientare stîngistă dar şi de grupuri pacifiste şi civile cu vechi poziţii antiamericane, repetă un model cunoscut. E vorba de capacitatea extraordinară a acestor grupuri influente de a se mula pe teme care discreditează pla­nuri vitale de politică externă americană şi fac, în acelaşi timp, un enorm serviciu propagandei şi intereselor strategice ruseşti. Vă mai amintiţi campania antinucleară care a cuprins întreg Occidentul în anii ’80? Ideea era că americanii vor să aducă armament nuclear în Europa pentru a ameninţa URSS, stat paşnic şi multinaţional. La acea oră, strategii ruşi terminaseră, demult, hărţile lor pline de stele în flăcări, aşezate în dreptul marilor oraşe europene în care se ţineau lanţ demonstraţii anti­americane.

1