Acum sunt liber

Deşi nu există probe ale vinovăţiei mele, iar numeroasele mărturii demonstrează neparticiparea şi neimplicarea mea în săvârşirea vreunor crime, tribunalul a hotărât trimiterea mea în închisoare. Nu intenţionez acum s-o critic aspru pe stimata judecătoare Irina Kolesnikova. Îmi imaginez la ce presiuni a fost supusă din partea iniţiatorilor „cazului Hodorkovski” atunci când a pregătit sentinţa. Zeci de funcţionari şi intermediari interesaţi au fost gata să ofere tribunalului orice sumă de bani, numai ca eu să fiu trimis în Siberia.

Problema, în cele din urmă, nu e judecătoarea Kolesnikova. Întreaga justiţie din Rusia s-a trans­format definitiv într-o anexă fără identitate, într-un instrument docil al puterii executive. Şi nu doar la cheremul puterii stă justiţia noastră, ea execută şi comenzile unor grupări economice criminalizate. Astăzi, milioane dintre concetăţenii noştri au văzut că, în ciuda declaraţiilor făcute de conducerea ţării privind întărirea justiţiei, nu ai pe cine te baza. Justiţia actuală e o ruşine, o dezonoare şi o nenorocire pentru statul nostru.

Eu nu mă consider vinovat şi cred că nevinovăţia mea a fost dovedită. De aceea, voi ataca sentinţa judecătorească care a fost anunţată astăzi. Pentru mine e principial să obţin adevărul şi dreptatea aici, în Patria mea. Eu ştiu că sentinţa în cazul meu s‑a decis la Kremlin. Unele persoane din anturajul preşedintelui au pledat şi insistat că numai o sentinţă de achitare a mea ar fi putut reface cumva încrederea populaţiei în puterea actuală, alte persoane din acelaşi anturaj au considerat, dimpotrivă, că eu trebuie să fiu „copt” bine şi mult, pentru a-mi pierde pofta de viaţă, de libertate şi luptă. Eu vreau să le mulţumesc celor dintâi pentru curajul şi onestitatea lor şi să le atrag atenţia celor din urmă că ei n-au învins. Ei nu pot înţelege că libertatea este o stare interioară a omului.

Anume neprietenii mei, cei care visează nopţile un Hodorkovski dornic de răzbunare, sunt condamnaţi pentru întreg restul vieţii să tremure deasupra activelor furate de la compania „Yukos”. Tocmai ei nu sunt deloc liberi şi nu vor fi liberi niciodată. Existenţa lor jalnică e o adevărată puşcărie. Eu, dimpotrivă, am tot dreptul să spun ceea ce cred şi să procedez aşa cum consider de cuviinţă, fără să-mi coordonez planurile mele cu ale unor curatori. De aceea, declar că spaţiul meu de viaţă este de aici încolo un teritoriu al libertăţii. Puşcăriaşi sunt acei care, rămânând robi ai Sistemului, sunt obligaţi să se înjosească, să mintă, să slugărnicească pentru a-şi păstra veniturile şi rangul în această societate deloc respectabilă. Eu voi avea şi de aici încolo o activitate obştească, voi crea mai multe organizaţii de binefacere, între care fundaţia pentru sprijinul poeziei şi filozofiei ruse, de asemenea voi crea Uniunea de sprijin a deţinuţilor din Rusia. Rămân, de asemenea, un participant activ în programul iniţiat de mine, „Rusia deschisă” (Otkrîtaia Rossia). În timpul apropiat voi susţine prin corespondenţă o conferinţă de presă, când voi povesti despre primii paşi pe care îi vom întreprinde întru realizarea programului nostru. Va fi prima conferinţă de presă ţinută de cineva din puşcărie în perioada postsovietică.

Astăzi, eu nu mai dispun de mijloace băneşti importante, în schimb, există foarte mulţi doritori care vor să dea bani pentru programele mele. Vreau să le mulţumesc mult celora care au venit astăzi în această sală de tribunal şi lângă clădirea tribunalului, celor care m-au susţinut în aceşti un an şi jumătate de detenţie. Sunteţi nişte oameni cinstiţi şi curajoşi ai Rusiei. Afirm cu toată responsabilitatea că puteţi miza întotdeauna pe mine. Deşi nu mai am foarte mulţi bani, împreună putem face multe.

În mod special vreau să le adresez cuvinte de mulţumire zecilor de mii de oameni simpli din toate regiunile Rusiei, care m-au susţinut şi încurajat prin scrisorile lor. Aflat în închisoare, am avut încă o dată posibilitatea să mă conving că poporul rus nu este o turmă de imbecili, cum afirmă cu dispreţ unii ideologi aciuaţi pe lângă putere, ci un popor al dreptăţii şi nobleţei. Eu voi lucra împreună cu acei care doresc şi pot să vorbească deschis despre ţară, popor, despre prezentul şi viitorul nostru comun. Eu voi lupta pentru libertatea mea, pentru libertatea lui Platon Lebedev şi a prietenilor mei, pentru libertatea Rusiei. Şi, în mod special, pentru libertatea generaţiilor viitoare, a celor cărora le va aparţine această ţară doar peste câţiva ani. Pentru ei soarta mea trebuie să le fie o lecţie şi un exemplu. Mulţumesc familiei mele, care a fost şi va rămâne un reazem al meu acum şi întotdeauna. Chiar şi peste mai mulţi ani, eu voi ieşi totuşi de după această sârmă ghimpată şi mă voi întoarce acasă. Sunt sigur de acest lucru, aşa cum n-am fost niciodată mai sigur de ceva pe lumea asta. Da, chiar dacă viitorul meu imediat înseamnă ani de puşcărie, eu simt, oricum, o mare uşurare sufletească. În viaţa şi în soarta mea de aici încolo nu mai există nimic în plus, nimic întâmplător, nimic aluvionar, nu mai există nici o pată grasă şi murdară. Viitorul mi se arată luminos, iar aerul de mâine al Rusiei – curat. Eu mi-am pierdut locul în conclavurile oligarhice, în schimb, am câştigat un mare număr de prieteni adevăraţi şi devotaţi. Eu mi-am recăpătat percepţia ţării mele.

Acum mă simt împreună cu poporul meu – vom suferi şi vom învinge împreună. Nu disperaţi. Mai devreme sau mai târziu – adevărul învinge întotdeauna.

(Textul declaraţiei lui Mihail Hodorkovski, după pronunţarea sentinţei în procesul ce i s-a intentat - 9 ani de puşcărie -,  citit în faţa presei la 2 iunie 2005 de avocatul său, Anton Drelli.)

1