Tîrgul Internaţional de Carte Bucureşti - 2005 (în care se va vedea legătura între lăptărie, motoare şi carte)

A devenit boem şi la modă să cumperi cărţi de Pleşu şi Liiceanu. Cărţile prind praf pe unul din rafturile bibliotecii, iar tu ai pretenţii de om cult, vorbeşti nonşalant şi ca un bun cunoscător despre volumul respectiv. Din punctul acesta de vedere, Tîrgul de Carte a întrunit toate condiţiile: a fost boem, a fost cult, iar pentru nostalgici, avea cărţi şi obiecte de anticariat. Apoi, după o doză bună de tentaţii vizuale cu titluri, puteai să-ţi răcoreşti ochii şi mintea într-o bere, pe terasa La Motoare.

170 de cărţi au fost lansate la cea de-a 13-ea ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte Bucureşti. Pe lîngă lansări, s-au prezentat cărţi, apărute deja în Occident, dar încă puţin cunoscute publicului românesc. Au avut loc prezentări de cărţi-CD-uri; spectacole de muzică şi dans; mese rotunde, dezbateri, conferinţe şi spectacole-lectură; acordări de premii şi chiar prezentări de produse naturiste. Toate astea – timp de 5 zile, în perioada 1-5 iunie, pe acoperişul şi în sălile de expoziţie de la etajele 3-4 ale Teatrului Naţional din Bucureşti.

Tîrgul a fost complementat de o suită de emisiuni la TVR Cultural (transmisiuni în direct, discuţii televizate cu moderatori de emisiuni culturale) şi expoziţii de afişe, cărţi vechi şi obiecte de anticariat.

Printre numele prezente la tîrg (într-un fel sau altul), s-au numărat Florin Iaru, Daniela Zeca Buzura, Luiza Barcan, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Florin Piersic, Mircea Cărtărescu şi mulţi alţii.

Ediţia din acest an şi-a pierdut logo-ul „Bookarest”, care, nu se ştie de ce, nu mai place organizatorilor.

Cele mai vîndute cărţi au fost aşa-zisele cărţi psihologice, care te învaţă cum să trăieşti mai bine, cum să devii propriu-ţi şef, cum să-ţi organizezi mai bine timpul etc.

Cinci zile printre cărţi, reviste şi afişe

Pentru cinci zile, partea superioară a edificiului Naţionalului s-a transformat într-un imens spaţiu dedicat cărţii. Spaţiul a avut doi poli: la unul - standurile cu cărţi, la celălalt - terasa La Motoare. În ambele extremităţi, etajele cu standuri, care sugerează forma unui semicerc simbolic, s-au conectat la cealaltă jumătate a cercului – terasa La Motoare (versiunea de vară a Lăptăriei Enache de pe acoperişul teatrului). Astfel, Lăptăria s-a trezit, interpusă pe mijloc, în rol de diagonală curbă şi zonă neutră.

Standurile editurilor s-au desfăşurat la etajele 3 şi 4 ale teatrului, acolo, unde, în restul anului, se ţin cele mai diverse expoziţii. Pentru cei care nu au vizitat vreodată sălile în cauză, menţionăm că etajele nu sînt delimitate ca într-un bloc obişnuit, ci se leagă în mai multe locuri, de scări şi deschideri, spre spaţii comune. Asta înseamnă că vizitatorii, editorii şi cărţile s-au contopit, din momentul iniţial, într-un amalgam mare şi pestriţ.

Abundenţă de cărţi, standuri care mai de care. Cu toţii au încercat să fie originali şi să atragă prin ceva. Le-a reuşit cîtorva. Alţii au preferat să fie deosebiţi nu neapărat prin forma prezenţei la expoziţie, ci prin însuşi produsul oferit. O a treia categorie a făcut prezenţă pur şi simplu, adică şi-a luat bifa şi a trecut mai departe. Chiar şi aşa, însă, privit ca o strigare generală, tîrgul a impresionat.

Am întîlnit, în rînd cu standurile de carte, şi o expoziţie de afişe cinematografice din diferite ţări şi epoci. Elementul comun al posterelor consta în faptul că se refereau la ecranizarea aceleiaşi cărţi – Don Quijote. Expoziţia era atrasă în actualitate şi de ecranizările mai noi, dar, în special, de un recent proiect, legat de motivul Don Quijote, realizat de Institutul Cervantes, în colaborare cu Teatrul Naţional. Ne referim la o iniţiativă a Ioanei Zlotescu, directoarea institutului, care i-a atras în proiect pe actorii Attila Balász, Dorina Chiriac şi Ada Milea.

Tot afişe au fost expuse şi într-o altă parte a expoziţiei. A fost vorba, în acest caz, de lucrări care au candidat pentru titlul de afiş al expoziţiei. S-a transmis, astfel, un mesaj de transparenţă al organizatorilor, dar şi un semn de respect faţă de cei care au participat în concurs.

Printre lucrurile care ne-au atras atenţia, într-un mod mai deosebit, au fost cîteva cufere cu cărţi şi o coloană pătrată, cu cărţi deschise, aplicate pe ea. Coloana ţinea de standul grupului editorial Caţavencu, mai exact, promova imaginea ziarului Cotidianul. Dintr-o discuţie cu realizatorul coloanei, am înţeles că ideea ce s-a dorit a fi reprezentată, prin construcţia în cauză, ar fi intenţia Cotidianului de a oferi valori, într-o formă deschisă, accesibilă, rămînînd la discreţia cititorului modul în care le primeşte.

I-am găsit prezenţi la tîrg şi pe cei de la Cartier şi Litera Internaţional. După ce tîrgul a luat sfîrşit, le-am adresat directorilor celor două edituri cîte un set de întrebări. Vă oferim, în continuare, răspunsurile.

Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier

Contrafort: Aţi mai participat la Tîrgul de Carte Bucureşti?

Gheorghe Erizanu: Din 1996 - permanent. Cu excepţia unui singur an (vreo 2-3 ani în urmă), cînd organizatorii nu şi-au onorat obligaţiile şi ne-au plasat în alt loc decît cel achitat de către noi iniţial.

C.: Dacă putem compara cu alţi ani, cum vi se pare ediţia din acest an?

Gh.E.: A fost bună pentru Editura Cartier. Am diversificat numărul de titluri vandabile. În general, literatura română a continuat ofensiva începută la Tîrgul de Carte Gaudeamus din toamna lui 2004.

C.: Care este procentul de carte editată de Cartier şi vîndută în dreapta Prutului?

Gh.E.: Avem, mai întîi, titluri făcute doar pentru piaţa din RM. E vorba de literatură didactică, manuale universitare, şcolare, literatură juridică. Din titlurile bune pentru piaţa de carte românească, vînzările din RM reprezintă exact vînzările unui judeţ din România (Vaslui sau Covasna).

C.: Cum apreciaţi calitatea cărţilor Cartier (tematică şi aspect grafic) în comparaţie cu celelalte edituri româneşti?

Gh.E.: Bună.

Dan Vidraşcu, directorul Editurii Litera Internaţional Bucureşti

Contrafort: Aţi mai participat la Tîrgul de Carte Bucureşti?

Dan Vidraşcu: Participăm la acest tîrg din 1998.

C.: Dacă putem compara cu alţi ani, cum vi se pare ediţia din 2005?

D.V.: Ediţia din acest an mi-a părut mai slabă. Prezenţa vizitatorilor a fost redusă, iar locaţia total neadecvată, pentru un tîrg ce se doreşte a fi cel mai important din domeniul editorial.

C.: Credeţi că spaţiul ales pentru desfăşurarea tîrgului dezavantajează editurile? În ce fel?

D.V.: Spaţiul în care se desfăşoară acest Tîrg reprezintă, de fapt, nişte holuri de teatru. Dacă în anii de după revoluţie soluţia a fost una inspirată, o dată cu intrarea în normalitate, trebuia găsit un spaţiu de expoziţie adecvat. Un motiv pentru care tîrgul Gaudeamus a cîştigat teren în faţa Bookarestului este şi locaţia acestuia, mai fericită.

C.: Pe noile cărţi Litera apare mai întîi adresa de Bucureşti. Înseamnă asta că editura "s-a mutat" la Bucureşti? De ce?

D.V.: Litera funcţionează, în continuare, ca o Editură cu filială la Chişinău şi Bucureşti. Pre-press-ul şi tiparul se execută în special la Chişinău, iar distribuţia cărţilor, în proporţie de 95%, în România.

C.: Cum se vinde Albinuţa, reeditată, în librăriile din Bucureşti şi în alte oraşe din România?

D.V.: Este prea devreme să tragem concluzii referitoare la vînzările acestui titlu. Nu ne prea avantajează, oricum, nici perioada. Ceea ce pot să vă spun este că au fost repartizate cantităţi mari din tiraj în toată reţeaua de librării din ţară. Voi putea furniza date mai concrete în luna iulie.

Discuţii pe Jurnal

Mircea Cărtărescu şi-a lansat al doilea jurnal, adică Jurnal II (1997-2003), editat la Humanitas. „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu… eu sunt jurnalul meu. Scriu de 17 ani, aşa încît îl simt la fel de intim legat de mine ca o a doua piele.” Citindu-i cartea, avem posibilitatea să răsfoim prin mintea unui om, prin ideile sale şi să ne minunăm, apoi, de faptul că acest om, care-şi expune fără nici o inhibiţie gîndurile, bea o bere pe terasa La Motoare, cot la cot cu noi. Lansarea s-a făcut alături de Ioana Pîrvulescu şi Gabriel Liiceanu.

Despre Jurnal (cel care a precedat Jurnal II), se spune că e cartea lui Cărtărescu cea mai prost primită de critică. După cum a zis chiar el, la lansare, aceasta i-a fost “vestejită, pe un ton pamfletar, chiar şi într-un dicţionar academic, unde totul ar trebui să fie cît mai echilibrat.” În opinia autorului, Jurnalul e jurnal şi trebuie abordat ca atare. Şi apoi, cum să judeci gîndurile cuiva sau felul în care trece evenimentele zilnice prin filtrul conştiinţei?

În acelaşi timp, criticul Ioan T. Morar remarcă modul în care Cărtărescu „se ocupă de personalitatea sa cu detaşarea unui om de ştiinţă ... aşază ca într-un insectar întîmplările vieţii lui, pentru că poate, mai tîrziu, din ele se va naşte o pagină, o carte, un răspuns la întrebările vieţii.”

De la Cioran la ciorbă

O altă lansare, cel puţin la fel de interesantă, prezentată de Liiceanu şi Pleşu, a fost cea a Cărţii de bucate (ediţie integrală) de Sanda Marin. Discursul a început cu o povestioară. Cioran spunea că la Paris a învăţat două lucruri: să scrie şi să mănînce. Cînd stătea în gazdă la o familie, i-a auzit, într-o zi, vorbind despre ce vor mînca la cină. A crezut că, probabil, vor avea oaspeţi. Dar, i-a auzit şi a doua zi purtînd aceeaşi discuţie şi s-a gîndit că pe el, acasă, nu l-a întrebat nimeni, niciodată, ce vrea la cină. De aici şi cartea de bucate a Sandei Marin, ediţie integrală, aviz gurmanzilor! Pînă la urmă toate trec prin stomac.

Bustos Domecq şi Suarez Lynch – două nume noi din Argentina

Sîmbătă seara, trecut de cinci, Denisa Comănescu, Ioan Zlotescu, Tudora Sandru Mehedinţi, Cristian Tudor Popes­cu, Ileana Scipione, Andrei Ionescu şi scriitorul mexican Sergio Pitol s-au adunat în Lăptărie, pentru a vorbi despre ”Cărţi scrise în doi”. În România, cartea a fost tradusă de Ileana Scipione şi editată de Polirom.

E vorba de o creaţie comună a argentinienilor Jorge Luis Borges şi Adolfo Bioy Casares. Cei doi vorbesc despre carte, ca fiind una scrisă în trei, al treilea fiind autorul apărut la intersectarea primilor. Cel din urmă se numeşte ba Bustos Domecq, ba Suarez Lynch. Se zvoneşte că, la citire, nu-l poţi recunoaşte nici pe Borges, nici pe Casares.

În Lăptărie, s-a discutat, în special, despre limbajul lumfardo, folosit la scrierea cărţii. Lumfardo e o limbă convenţională, creată de comunitatea interlopă argentiniană, mai mult de un secol în urmă, pentru a transmite mesaje codate, inaccesibile forţelor de ordine. În carte, lumfardo a fost stilizat şi folosit în scopuri artistice. Unul dintre participanţii la discuţie se întreba dacă, nu cumva, lumfardo-ul scriitorilor argentinieni e la fel de real ca moldovenii din cartea unui scriitor român, emigrat în Brazilia, în secolul trecut, care vorbeau în grai oltenesc. S-a făcut imediat precizarea că nu asupra acestor aspecte trebuie să ne concentrăm atenţia, ci asupra intenţiei, motivaţiei estetice.

Românii – despre Jules Verne

„Jules Verne şi România, ţara de frontieră a Europei”, nu este, neapărat, o carte despre Jules Verne şi România. Lansarea sa (penultima lansare de carte a tîrgului) se leagă de comemorarea a 100 de ani de la moartea scriitorului şi, implicit, de anul Jules Verne. În România, lucrarea a fost editată de Humanitas. Autorul cărţii se numeşte Lucian Boia – bun cunoscător al operei verniene şi frecvent vizitator al cercurilor editoriale şi scriitoriceşti din Franţa.

Menţionăm, în context, că în anul curent, doar în Nante şi Amiens (oraşe importante în biografia lui Jules Verne) vor avea loc circa 50 de evenimente dedicate scriitorului. Pe lîngă acestea, în toată lumea se vor desfăşura multe alte activităţi: lecturi publice ale romanelor verniene, ediţii comemorative de reviste ş.a.

Unicul lucru care îl leagă pe Jules Verne de România sînt cele două povestiri ale sale: Castelul din Carpaţi şi Pilotul de pe Dunăre. Nici astea, însă, nu au constituit motivaţia cărţii. Lucrarea a fost făcută la comanda unui editor britanic. Iniţial, autorul român a refuzat colaborarea, fiind prea ocupat cu propriile proiecte, dar a acceptat în momentul următor, cînd, zice Boia: mi-am dat seama de greşeala pe care o fac.

Practic, ce am putut afla din discursul lui Lucian Boia a fost că, în esenţă, cartea e o sinteză a operei lui Jules Verne. Boia nu a dat prea multe detalii despre conţinut şi a accentuat, în cîteva rînduri, că despre carte nu trebuie să se vorbească, aceasta trebuie citită.

Paul Daian, trompeta şi cocoşul

De la tîrg nu a lipsit nici frecventul vizitator al Lăptăriei şi Motoarelor - poetul Paul Daian. Indiferent dacă e concertul de duminică seara al lui Johny Răducanu, vreo altă manifestare sau e o zi ca oricare alta, Paul Daian e prezent la club mai tot timpul, cu tot cu cornul său. Cu o mină serioasă, fără umbră de zîmbet, dar mucalit pînă în vîrful urechilor, Daian e un personaj al Lăptăriei, care comentează patetic şi apoteotic, pe un ton ridicat şi sună din trompetă cînd îi vine lui. La tîrg l-am întîlnit ambulant, purtînd cîte o carte nouă în fiecare zi, umblînd de colo-colo şi strigînd titlul cărţii a promovare. Pe lîngă echipamentul obişnuit, la tîrg Daian şi-a adus şi cocoşul galic, Stuki, zgăibărat cuminte pe pălărie.

1