Neoromânism la vest de Prut

1. Mai întîi, au circulat din gură-n gură, iar în exact clipa următoare – din winamp în winamp, mp3 cu mp3. Site-ul se mai rupea, mai lipsea un timp din reţea, mai apărea din nou. Lumea încă nu era sigură dacă e .com, .org sau .net. Cu siguranţă se ştia că nu e .edu*. Încă nesigură, lumea se dădea cu părerea şi mai ales cu comparaţia: ăştia-s tari, profunzi, nu şagă; studenţi la politehnică, cu siguranţă la politehnică, altfel n-are cum; ăştia-s fix ca X sau Y ş.a.m.d. S-a aflat mai tîrziu că e vorba de doi tineri basarabeni din Bucureşti. Părerile cu privire la necesitatea existenţei lor erau împărţite, dar, în pofida părerilor, rîdeau toţi şi rîdeau aşa cum nu s-a mai rîs de multă vreme. Rîsul era adînc şi în momentul în care ţi se părea că ai rîs toată gluma, mai digerai cîte o fărîmă nedescompusă şi mai rîdeai niţel.

Planeta Moldova a însemnat, în fapt, un site. Un loc pe Internet, unde puteai găsi scenete comice la tot felul de teme. Scenetele se refereau, de regulă, la viaţa grea a moldovenilor basarabeni din toată galaxia, pe unde au fost nevoiţi să plece la muncă. Sursa principală de inspiraţie a Planetei a fost postul de radio cu cea mai mare acoperire din Republica Moldova. Au fost ridiculizate emisiuni, personalităţi, idei şi comportamente. Ca formă şi conţinut, scheciurile loveau fix în problemă. În anumite situaţii era greu să-ţi dai seama dacă ceea ce asculţi e o emisiune adevărată sau o altă glumă de-a Planetei Moldova.

Cele mai controversate aspecte şi, din cîte se pare, unicele erau legate de rusisme. Aici, publicul s-a împărţit, din start, în două. Pe de o parte, erau teribiliştii care pledau pentru ca lucrurilor să li se spună pe nume, fără false şi ipocrite pseudo-corectitudini. Pe de alta, erau scepticii care lansau cu fiecare ocazie temerea că, în cele din urmă, se va ajunge la aceeaşi “Grăieşte Moldoveneşte”. Anume aici se producea coliziunea şi neclaritatea: pînă la urmă, PM ăştia de ce fac ceea ce fac? Asemenea întrebări existenţialiste au durat puţin şi s-au rezolvat din cîteva replici pe forumul site-ului.

“Unii ne ascultă pentru accent, alţii pentru glumiţe şi înjurături, unii pentru stilurile de muzică combinate, iar alţii pentru mişcarea underground pe care am creat-o.”, crede Planeta Moldova. O bună parte din public şi-a exprimat părerea, încă de la început, pe forumul paginii de web a Planetei (un loc de interacţiune al creatorilor paginii cu publicul). Forumul a fost un soi de barometru. Feed-back, cum ar veni. Pe forum s-au întîlnit cei asemeni şi au debordat într-un stil de viaţă în continuă formulare. Discuţiile nu s-au axat neapărat pe subiectele scheciurilor PM, ci, mai degrabă, pe un mod de a fi. Devenea la modă (a se citi: cool) să vorbeşti cu accent basarabean, să-ţi extroverteşti basarabenitatea în general, pe un fundal de abilităţi cerebrale deosebite şi cu o doză considerabilă de originalitate. Cam aşa, pentru prima dată de la ‘90 încoace adolescentul şi tînărul basarabean, vorbitor de română, îşi formula identitatea ca atare, îşi mai dădea seama de unde pînă unde mai vine şi el. Identitatea nu se baza pe ura faţă de o altă naţiune ci pornea dintr-o abilă autoironie a tot ce mişcă în Basarabia. Cu atît mai de psihanaliză era ironia, cu cît aceasta crea mîndria de a fi basarabean din luarea în furci a unei serii întregi de vicii tipice regiunii. Între timp, misterioşii din spatele Planetei continuau să creeze şi să alimenteze publicul.

Ravagiile de luat în seamă ale creaţiei PM au fost atestate în “diaspora” basarabeană. Începînd cu Bucureştiul şi alte oraşe din dreapta Prutului şi continuînd cu Germania, Franţa ori Statele Unite. Tineretul studios din afară, iată că primea, în sfîrşit, pachet de-acasă, prin Internet.

Ieşirea din underground s-a produs treptat. Mai întîi, basarabenii din Bucureşti s-au autosesizat pe la început de 2004 în legătură cu faptul că mp3-urile PM se dau în emisie pe la nişte posturi de radio. Apoi, pe cale orală, s-a zvonit că băieţii (doi la număr) chiar au apărut la TV, la Huidu şi Găinuşă. Au urmat apariţii scurte pe la alte posturi mass-media, iar în vara lui 2004 – albumul. Licenţiat, promovat, cu cover şi tot ce trebe, adică şi clip (“Avem di tăti”) - producţie proprie. Perioada în cauză şi-a trăit efectul cel mai pronunţat anume la Bucureşti. Prin apariţia unui album în grai basarabean, o categorie întreagă de stereotipuri au fost date peste cap. Aceia dintre basarabenii din Bucureşti care găseau momente de discriminare şi în comentariile doamnei care vinde tichete de metrou, iată că, deodată, erau dezarmaţi: am fost acceptaţi aşa cum sîntem... care va să zică. Aceia dintre bucureştenii la modă (aici: trendy), care se umflau în pene cu realizările altor români şi nu scăpau ocazia să mai arunce cîte o acuză la adresa basarabenilor, se trezeau cu basarabenismul la modă, prin urmare – condamnaţi să-l accepte.

Toată vara 2004 nu era chip să intri într-o alimentară din Bucureşti, să în­trebi dacă n-au cumva nişte parmezan şi să nu ţi se răspundă “avem di tăti”.

Din toamnă, în capitala românească a mai apărut un post de radio. Unul la care au visat mulţi prezentatori şi redactori muzicali, dacă e să îi credem pe cuvînt pe cei de la Eliberadio (sau Radio Guerilla). Din cîte zic ei, postul a fost creat în baza viselor lor nerealizate la alte posturi, de-a lungul anilor. Un fel de “Rebeli din toate cartierele – uniţi-vă!”. Cu acest prilej, minoritatea basarabeană din Bucureşti şi-a ridicat, pe lîngă bursă, şi cota de emisie radiofonică cu, bineînţeles, Planeta Moldova. Cîte o oră pe zi, cu posibilitatea de a fi ascultaţi şi pe net. Cam în felul acesta, bănuim, am ieşit, de tot, în legalitate. Ca basarabeni la Bucureşti.

Una peste alta, în consecinţa impactului cu lumea artistică (show-biz-ului), Planeta Moldova a luat, de curînd, decizia de a face, în continuare, underground. Următoarea manifestare va fi o nouă doză de Planetă, oferită, în viitorul apropiat, gratuit, pe pagina lor de web.

2. Apoi, cînd se părea că se mai calmaseră spiritele, apare Pavel Stratan, cu şapca trasă pe-o ureche. Piese care nu s-au dat la nici un post media de la Chişinău, inundă imediat posturile de radio bucureştene. Auzi “Eu beu” şi cînd mergi la magazin, şi cînd tragi cu urechea la radioul vreunei maşini oprite la un stop. Bine, bine, cu Planeta Moldova e mai de înţeles: profunzime, ironie, umor. Cu Pavel Stratan însă, care-i treaba?

Greşeală mare dacă şi-a închipuit careva, la început, că Pavel Stratan va avea succes doar datorită accentului său. Nimic mai fals. Încă de prin primăvara aceluiaşi 2004, la Bucureşti, Stratan era ascultat, în mare, de două categorii sociale: studenţii basarabeni tunşi scurt şi... intelectualitatea bucureşteană stilată, trecută de 40 de ani. Cei din urmă erau siguri că, iată, într-un final, avem şi noi, românii, un Bob Dylan al nostru. Dacă nu vă plăcea Bob Dylan, autorii de articole din presa românească interveneau imediat cu alte opţiuni: Tom Waits sau Vladimir Vîsoţki. Cînd basarabenii mai elevaţi încercau o dispută cu intelectualitatea stilată, încercînd să‑i convingă de provincialismul şi nerozia lui Stratan, replica era una şi bună (rău): Voi acolo, la Chişinău, nu-l înţelegeţi... Urmau cîteva bolboroseli şi o înroşire a feţii din partea basarabeanului, după care disputa lua sfîrşit.

Deconspirarea ar fi urmat să-şi facă loc odată cu apariţiile publice ale artistului şi a interviurilor acordate de el, în cadrul cărora Pavel s-ar fi făcut, cu siguranţă, de rîs. Din nou, însă, am fost acceptaţi aşa cum sîntem. Nimeni nu a rîs de Stratan, ba chiar l-au ascultat, s-au minunat şi s-au bucurat de noua achiziţie a culturii folk româneşti.

Culmea la toate a fost concertul de la Sala Palatului în luna noiembrie a anului trecut. Pentru informare, la Sala Palatului, în 2004 au cîntat Cesaria Evora, Jethro Tull, Joan Baez şi Duke Ellington Orchestra. Concertul lui Stratan s-a dat şi pe TV şi a avut, pentru orice eventualitate, subtitre. În decembrie 2004, interpretul a fost invitat la festivalul de muzică folk “Om Bun” – eveniment organizat de Victor Socaciu, care a şi zis că “Pavel Stratan este cel mai autentic folkist din Republica Moldova”. La începutul anului 2005, la decernarea premiilor Radio Bucureşti, folkistul basarabean a luat Premiul pentru Debut. Din 2 martie 2005, Pavel Stratan a pornit într-un turneu prin marile oraşe ale ţării (Focşani, Iaşi, Baia Mare, Cluj, Arad, Alba, Sibiu, Piteşti, Bucureşti, Braşov, Rădăuţi, Suceava ş.a. – de tot 24 de oraşe).

3. Bulversare totală. Răsturnare de valori şi confuzie. Dacă pentru tot românul, Planeta Moldova sau Pavel Stratan sînt un nou curent (a se citi, cu accent american: trend), atunci pentru bietul basarabean, venit, sincer la studii, acestea sînt nişte cumplite încercări ale sorţii. Ca nivel de dificultate, încercările se pot compara poate doar cu alegerile din 2005.

În momentul de faţă trebuie înţeles un lucru. Totul e în schimbare. O dată în plus, sîntem ajutaţi de circumstanţe să ne mai spargem nişte stereotipuri şi să ne re-evaluăm sistemul de valori. E prea uşor să zicem “timpul va discerne”. Ia un pic de efort să ne formăm o atitudine chiar acum.

Intelectualitatea de la Chişinău se întreabă cît de benefică şi onorabilă e o astfel de int(eg)rare în cultura românească. Se poate, în general, vorbi de o contribuţie culturală aici? În urma eforturilor artistice ale părţii basarabene de după momentul 1990, fardate pe alocuri în exces, soldate cu mai mult sau mai puţin succes, Planeta Moldova, Pavel Stratan şi nu doar, vin şi sparg piaţa din prima. Mai mult decît atît, tinere trupe de muzică bună, aşa cum le place să creadă trupelor în cauză, fanilor lor, tinerei elite culturale de la Chişinău şi apreciatorilor avizaţi de la dreapta de Prut, îşi fac, cu greu, drum la Bucureşti.

Noi, basarabenii, îi placem, îi urîm şi îi discutăm dintr-o perspectivă a noastră pe acei care ajung celebri la Bucureşti. O perspectivă care, pe noi, ne plictiseşte deja. Exact în punctul acesta facem scăparea. Publicul din dreapta Prutului nu are habar de nuanţele problemelor din stînga Prutului. De multe ori publicul respectiv nu e sigur nici în ce parte exact vine Republica Moldova. Există mari dubii uneori dacă în Republica Moldova a fost sau nu inventată maşina de spălat rufe. Nu exagerez. Nu exagerez, pentru că nu vorbesc de diplomaţi, turişti şi colegi de cameră de-ai studenţilor basarabeni. Vorbesc de publicul larg, care nu a avut nici o tangenţă cu elemente basarabene. Pentru acesta, curentul estic e o surpriză absolută. Extenuat de americanisme şi plictisit de răsuflate şi banale chemări la românism, publicul larg este atins direct în ţintă. Involuntar şi firesc. Privit dintr-o astfel de perspectivă, Pavel Stratan este un Tom Waits al românilor, iar Planeta Moldova sparge pe bune. Practic, îşi face intrarea un nou românism – necesar ca o gură de aer proaspăt.

 Nu cred că noul românism va face o schimbare radicală şi va mobiliza mase de intelectuali. Cred că va fi absorbit, atenuat şi i se va stiliza forma. În timp, se prea poate, va intra într-un normal. Unul destul de banal. Nu se va putea nega însă, la nici o etapă, că existăm. În ironicul, originalul şi profundul nostru mod.

_______________

* Convenţional, în Internet, paginile de web cu terminaţia .com sînt folosite preponderent de companii; .org – de organizaţii; .net – alte tipuri de instituţii sau persoane particulare; .edu – instituţii din domeniul educaţiei. În pofida convenţiei, o persoană îşi poate crea o pagină de web care să aibă practic oricare dintre terminaţiile existente.

credite imagini:

http://www.planetamoldova.net

http://www.pavelstratan.ro

1