Alegeri parlamentare 2005 în Republica Moldova

Alegerile parlamentare de la 6 martie 2005 trezesc mari speranţe şi nelinişti în mediul intelectual basarabean. Pe de o parte, aşteptările în mai bine se justică prin schimbările democratice din jurul Moldovei, pe de altă parte, există o dezamăgire cvasiunanimă legată de ofertele politice scoase pe "piaţă" – programe şi liste electorale –, precum şi îngrijorări provocate de felul cum se desfăşoară campania electorală (dură, înverşunată, chiftind de diversiuni şi de lovituri sub centură între concurenţi). Dar peste toate domină sentimentul că Basarabia nu va putea intra, din păcate, în nici unul din scenariile de succes ale revoluţiilor populare din Serbia, Georgia şi Ucraina. Din mai multe motive. Iată doar câteva: 1) lipsa de unitate în rândul Opoziţiei democratice, văduvită şi de un lider puternic şi reprezentativ, de calibrul lui Saakaşvili, Iuşcenko sau Băsescu; 2) lipsa unei mase critice a cetăţenilor convinşi de necesitatea unei schimbări – cel mai mare număr al acestor potenţiali contestatari nu va vota pe 6 martie, din cauză că se află la munci peste hotare, iar autorităţile comuniste de la Chişinău au tot interesul ca aceştia să nu voteze; 3) controlul total al guvernanţilor asupra Televiziunii de stat (nereformată şi nedemocratizată, în ciuda protestelor angajaţilor săi şi a recomandărilor Consiliului Europei), televiziune care rămâne în continuare principala sursă de informare sau, mai bine spus, de dezinformare pentru locuitorii din mediul rural, acolo unde se concentrează cea mai mare parte a electoratului din Republica Moldova; 4) insuficienta implicare a puterilor occidentale în realităţile politice din Republica Moldova, aşa cum s-a întâmplat în  alte ţări din spaţiul post-sovietic, în care s-au produs schimbări democratice radicale.

Dorind să desluşim particularităţile actualului scrutin parlamentar, am adresat trei întrebări unor intelectuali independenţi – scriitori, publicişti, politologi -, care reflectă prin răspunsurile lor un eşantion semnificativ al opiniilor vehiculate în acest mediu. Sperăm că punctele de vedere exprimate în această dezbatere vă vor ajuta, stimaţi cititori – dacă mai e cazul! – să vă limpeziţi propriile opţiuni electorale.

Vasile Gârneţ

1. După 4 ani de guvernare contradictorie a partidului comunist, în care acesta - dacă e să ne luăm după declaraţiile liderilor săi - şi-a schimbat radical opţiunile geopolitice, renunţând la axa Rusia-Belarus în favoarea Uniunii Europene, iar opoziţia nu a reuşit să formuleze un mesaj de unitate şi coeziune, deruta electoratului basarabean pare mai mare ca niciodată. În acest peisaj confuz, ce recomandare aţi face unui concetăţean care v-ar întreba: "Eu cu cine votez?"

2. Obişnuiţi să studiaţi programele partidelor şi listele electorale? În  situaţia în care platformele politice ale concurenţilor sunt în mare parte identice, nu cumva componenţa echipelor aruncate "în foc" rămâne singurul indiciu al credibilităţii partidelor angajate în alegeri? De ce au "încăput" pe listele electorale atât de puţini intelectuali, specialişti reputaţi în diverse domenii?

3. Republica Moldova se află într-o zonă răscolită în ultimii ani de un val al schimbărilor democratice majore - "revoluţie de catifea" (fosta Iugoslavie), "revoluţia rozelor" (Georgia), "revoluţii portocalii" (Ucraina şi, parţial, România) -, care ar trebui să inducă stări de spirit similare şi la noi. Credeţi că alegerile din
6 martie 2005 vor marca o schimbare de regim politic şi la Chişinău?

Nicolae Negru,

scriitor, comentator politic, Centrul Independent de Jurnalism, Chişinău

1. Nu ne rămâne decât să-i recomandăm "tradiţionalul" nostru "rău mai mic", "bicefal", reprezentat de BMD şi PPCD. Comparativ cu răul cel mare, sufocant, ticălos, perfid, conjuncturist, lipicios, toxic, "răul cel mic" e, cel puţin, "bine intenţionat", chiar dacă nu-i lipsesc şi unele trăsături ale răului cel mare, cum ar fi aroganţa, mediocritatea etc. Nu cred că mai are rost, înainte de ziua votării, să repetăm care sunt plusurile şi minusurile unei sau altei formaţiuni, altele mai bune nu avem. Cui nu-i place BMD, să voteze cu PPCD, şi viceversa. După 2001, s-a mizat pe intrarea în politică a unei noi generaţii, mai inteligente, mai şcolite, mai responsabile, dar, din păcate, fiind şi consiliaţi prost, "ceva" n-a mers... Ca să nu mai vorbim despre reacţia agresivă, duşmănoasă a unui lider-"veteran" care, având la dispoziţie un grup mediatic, se răfuieşte cu oricine intră pe terenul politic "marcat" de el. Comuniştii i-au apreciat gestul şi, atunci când a fost nevoie, i‑au dat o mână de ajutor.

2. Dacă nu m-aş fi angajat să comentez, de două ori pe săptămână, evenimentele politice la Jurnal de Chişinău, nu sunt sigur că aş citi programele partidelor şi listele electorale. De obicei, la alcătuirea programelor, partidele noastre dau dovadă de mai multă imaginaţie, şi mai puţin de calcul sau aplicaţii teoretice, pornind probabil de la faptul că majoritatea ţăranilor noştri pot să creadă orice, dacă vor să creadă. Dacă în 2001 au crezut că e posibilă reducerea preţului la pâine până la 16 bani, de ce să nu creadă azi că e posibilă creşterea salariului mediu până la 300 de dolari (având în vedere că 30 li se dă deja)? Listele se alcătuiesc iarăşi nu pentru a atrage cât mai multe voturi, ci după alte criterii necunoscute. BMD şi PPCD nu sunt o excepţie în acest sens.

Mulţi dintre politicienii noştri seamănă cu nişte cârtiţe, care nu sunt capabile decât să sape "tuneluri" care duc în parlament. Zadarnic le-am cere să aibă viziune şi să poată construi ceva. Pe de altă parte, intelectualii, specialiştii reputaţi, care, de altfel, nu sunt chiar atât de numeroşi, se comportă ca nişte adolescente venite la primul bal dansant, aşteaptă să fie "invitaţi", să li se propună, să li se promită... Că ar putea să manifeste iniţiativă, că s-ar putea implica ei înşişi în diverse proiecte politice, că ar putea intra în lupta politică fără să fie invitaţi - asta nu le trece prin cap. Şi poate că e mai bine aşa. Ar fi păcat ca potenţialul unora dintre ei să se consume într-o activitate rutinieră, cum este, de obicei, cea legislativă.

 3. Mai rămâne de văzut dacă schimbarea guvernanţilor, care nu e prima  în România, va declanşa o revoluţie, a cărei necesitate nu o contestăm, mai cu seamă atunci când avem în faţă topul european al corupţiei. Faptul că două dintre partidele aflate la guvernare, ne referim la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi la Partidul Umanist, erau dispuse, şi înainte, şi după alegeri, să guverneze alături de Partidul Social Democrat, nu se înscrie suficient de convingător în ideea de înnoire a regimului politic. De altfel, o rocadă politică la nivel guvernamental nu este exclusă în viitorii patru ani.

Cât priveşte RM, o schimbare de regim e mai puţin probabilă, tocmai de aceea că comuniştii ţin cont de revoluţiile din Georgia şi Ucraina, de rolul pe care l-a jucat Occidentul în desfăşurarea cu succes a acestora. Comuniştii nu s-au schimbat, ei nu se pot schimba, dar ei încearcă "să-şi schimbe părul" şi, se pare, reuşesc să-i inducă în eroare pe occidentali. În afară de aceasta, comuniştii au reuşit să angajeze lobby-uri în Occident, printre unii influenţi oameni de afaceri, ale căror interese economice le reprezintă în Chişinău unele persoane apropiate de preşedinţie şi de liderii comunişti. Constatăm, după patru ani de guvernare comunistă, că e vorba de fapt de guvernarea unei clici, a unei grupări cameleonice care, în spatele a tot felul de "scamatorii" doctrinare, ideologice, strategice, nu urmăreşte decât propriile interese economice.

Preluând lozincile integrării europene, respingând federalizarea, PCRM a intrat în mod neaşteptat pe "teritoriul" electoral al opoziţiei. Luată prin surprindere, aceasta n-a reuşit, dar nici nu şi-a dat prea tare silinţa, să-şi ajusteze în mod adecvat programele şi listele la noua situaţie. Dacă nu va câştiga alegerile, îi va rămâne să se mulţumească cu satisfacţia că dreptatea e de partea ei, că comuniştii nu sunt decât nişte impostori.

În mod paradoxal, numai Rusia, care a contribuit masiv la victoria grupării lui Voronin în 2001, o poate opri în "marşul ei triumfal" spre un nou mandat. Există semne că ea e pregătită de această acţiune. Să fie întâmplător faptul că decizia Dumei de Stat de aplicare a sancţiunilor economice împotriva RM, pentru presupusa blocare economică a Transnistriei, a fost adoptată cu trei săptămâni înainte de ziua alegerilor în RM? S-ar putea ca rezultatele votării din 6 martie să anuleze necesitatea unei revoluţii la Chişinău.

Nicolae Chirtoacă,

analist politic, Director Centrul Euroatlantic din Republica Moldova

1. Campania din acest an pune în vileag un adevăr destul de trist - procesul de maturizare şi stabilizare a sistemului pluripartidist de la noi este unul de durată, influenţat în primul rând de modele de comportament nu numai ale concurenţilor electorali, dar şi ale electoratului propriu-zis. Clasa politică moldovenească se mai confruntă cu o mare problemă de identitate doctrinară şi ideologică, oportunismul şi populismul rămânând suportul principal în lupta acerbă pentru putere. Aceste tendinţe îşi au reflectare în discursul liderilor, în mesajul difuzat de concurenţii electorali, modelează tactica formaţiunilor angajate în cursa electorală. Coerenţa relativă este dată de axarea lor primară asupra puterii şi de imperativul coalizării parţiale a opoziţiei în efortul de a depăşi supremaţia unei singure formaţiuni aflate la putere. În această ordine de idei, cred că e mai util să facem abstracţie de strategia şi tactica electorală a formaţiunilor politice şi să analizăm un pic mai atent cauzele care influenţează modul de votare a cetăţeanului nostru de rând.

De la bun început ţin să menţionez că electoratul din Republica Moldova, începând din 1991 încoace, în marea sa majoritate, nu votează pentru programe sau doctrine politice, rămânând mai curând preocupat de capacitatea guvernării în ansamblu de a-i rezolva problemele cu caracter existenţial – asigurarea unor condiţii minime de trai, adică salarii şi pensii plătite la timp, reducerea şomajului, costuri minime pentru asigurarea sănătăţii şi viitorul copiilor, posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani pentru a construi o casă şi a cumpăra o maşină etc. Identitatea formaţiunii politice sau a concurentului electoral este percepută de individul mediu aritmetic nu atât prin mesajul cu un anume conţinut geopolitic sau care se referă la vectorul de orientare a ţării în timp şi spaţiu, dar mai curând prin prisma intereselor vitale imediate sau în conformitate cu reprezentările pe care acesta din urmă şi le-a creat în funcţie de vârstă, experienţă şi gradul de deschidere spre lumea externă.

Modul de votare, predilecţiile electorale derivă şi din gradul de maturitate şi responsabilitatea civică ale membrilor comunităţii care reflectă şi natura proceselor în interiorul acesteia. Or, pe parcursul ultimului deceniu, societatea moldavă nu s-a stratificat o dată cu începutul diversificării intereselor de ordin economic şi social, fenomen normal pentru democraţia economiei de piaţă. Ea, această societate,  rămâne în faza de stagnare post-totalitară divizată în două mari clase – cea a săracilor care cuprinde în jur de 80-85 procente a populaţiei şi cea a unei minorităţi mai mult sau mai puţin bogate care include şi vârful clasei politice. Or, minoritatea, prin intermediul organizaţiilor politice şi a resurselor financiare care îi stau la dispoziţie, recurge la tot felul de tehnologii politice şi manipulări pentru a-i ţine sub control pe majoritari care, în imposibilitatea de a se autoorganiza şi a-şi proteja interesele, se lasă uşor induşi în eroare şi mânaţi într-o anumită direcţie.

Pe de o altă parte, majoritatea concetăţenilor noştri aşa şi nu s-a deprins cu multitudinea de partide autoproclamate, văzând în proliferarea organizaţiilor politice mai curând expresia unor ambiţii personale ale pretendenţilor la rolul de lider decât o încercare de a oferi publicului o posibilitate reală de a alege formaţiunea care îi reprezintă mai coerent şi eficient interesele şi capabilă să i le satisfacă în caz dacă ajunge la guvernare. În această tendinţă spre un model politic simplu, dominat de 2-3 formaţiuni politice cu mesaje formulate pe înţelesul publicului larg, alegătorul potenţial de orientare democratică lansează desperat apelul către partidele de o anumită coloratură să se unească şi să constituie o entitate politică clară, condusă de lideri competitivi.

Desigur, un caz aparte îl constituie acel subţire strat al comunităţii care şi-a format deja nişte viziuni şi principii şi sprijină în mod conştient un partid sau altul în funcţie de coincidenţa de idei, sprijină modalităţile propuse de rezolvare a problemelor cu care se confruntă societatea. Deci, este clar că minoritatea conştientă şi politic matură va susţine formaţiunile politice care au drept scop principal modernizarea Moldovei şi readucerea ţării pe făgaşul european şi civilizat de dezvoltare. Peisajul rămâne confuz doar pentru acea parte mică a electoratului autohton care rămâne pentru moment în incapacitatea de a se identifica cu unul din concurenţii electorali şi are tendinţa de a vota cu picioarele, ocolind secţia de votare în ziua de 6 martie.

2. Societatea politică din Moldova este în faza de trecere de la vârsta infantilă la cea adolescentină în cadrul căreia se profilează premisele simplificării pieţei politice locale. Supravieţuitorii exerciţiului politic şi ai multipartidismului anilor nouăzeci ai secolului trecut şi-au consolidat poziţiile în contextul pluralismului politic limitat. În urma acestei selecţii naturale, pe scena politică, în calitate de actori competitivi, au rămas doar organizaţiile politice care au supravieţuit scindărilor, regrupărilor şi ghilotinei pragurilor electorale introduse în mod voluntarist de concurenţii mai mari şi mai impertinenţi. Purtătorii de valori, principii şi idei s-au retras în sferele de activitate din care au venit în revoluţie, dezamăgiţi şi frustraţi în faţa mediocrităţii generalizate şi agresive a politicului.

Aceste tendinţe developează şi modificarea semnificativă a logicii funcţionării sistemului politic. Supravieţuitorii s-au restructurat din interior, liderul s-a înconjurat cu câţiva membri ai conducerii care îi sunt loiali şi nu-i ştirbesc din imagine, există şi un "politbirou" mai mult sau mai puţin reprezentativ, restul sunt activiştii şi partizanii care activează în teritoriu şi mestecă glodul în campaniile electorale. Treptat şi în rezultatul acestor procese de selecţie naturală, societatea politică a fost monopolizată de "partidul gaşcă", mai curând, un grup de presiune politică axat pe interesul îngust de grup care pretinde a se acredita ca interes general al comunităţii. Idei, valori, doctrine sunt considerate periculoase pentru "partidul gaşcă", care le percepe doar ca suport ideologic secundar în competiţia pentru putere, necesar doar ca element de autoidentificare în cadrul spectrului politic şi în relaţiile cu sponsorii potenţiali din exteriorul ţării.

Un lucru de o importanţă vitală îi lipseşte acestei forme autohtone de activitate politică - democraţia funcţională în interiorul organizaţiei, capabilă într-o perspectivă de lungă durată să-i asigure o stabilitate dinamică internă şi un loc sigur în cadrul  eşichierului politic. Anume lipsa acestei democraţii interne şi spiritul de gaşcă împiedică promovarea pe listele de deputaţi în organul suprem al statului a oamenilor cu adevăraţi talentaţi şi înţelepţi. Cred că transformarea grupului de presiune politică într-un partid matur şi doctrinar, preocupat de consolidarea bazei sale sociale şi de modernizarea acestei ţări, va dura cel puţin 15-20 de ani cu condiţia că Moldova nu se va abate de pe calea spre democraţie şi modernitate. Anume atunci intelectualii, specialiştii reputaţi în diverse domenii vor recăpăta şansa de a influenţa evoluţiile din societate fiind aleşi în organele puterii pe listele formaţiunilor politice.

3. De la începutul acestui mileniu, revoluţia de culoarea portocalie din Ucraina, de fapt, este a treia ruptură categorică în lanţul de ţări din Europa de Est care, din diferite motive, nu au fost capabile să finalizeze tranziţia posttotalitară şi să se alinieze în mod firesc la standardele democraţiei şi civilizaţiei moderne. Prima revoluţie electorală s-a întâmplat în Serbia şi l-a aruncat în afara contextului istoric pe primul lider comunist din spaţiul balcanic, care a îmbrăţişat conceptul radical-naţionalist în efortul disperat de a păstra controlul asupra puterii şi a Balcanilor de Vest. Revoluţia rozelor de la Tbilisi a canalizat indignarea şi nerăbdarea populaţiei contra unui clan corupt şi anacronic al lui Şevarnadze, punând capăt unei guvernări slabe şi anemice a unor nomenclaturişti depăşiţi de timp, oferind acestei republici din Caucazul de Sud şanse reale de revenire la normalitate. Viktor Yuşcenko şi Iulia Timoşenko, sprijiniţi masiv de opoziţie şi de societate civilă, au reuşit să pună capăt eforturilor grupării mafiote Kucima-Yanukovici de a păstra controlul asupra acestei mari puteri europene în devenire, semnalând şi începutul transformării Ucrainei într‑o ţară cu adevărat liberă şi civilizată.

Deci, prima concluzie care se impune în urma acestei treceri succinte în revistă a evenimentelor care au schimbat mersul istoriei în ţările respective – revoluţiile sunt expresia unui efort extraordinar, având drept scop readucerea comunităţii pe făgaşul reformelor democratice, proces stopat de grupările de tip oligarhic în frunte cu lideri anacronici, incompetenţi şi corupţi.

A doua concluzie se referă la condiţia minimum necesară apariţiei unei stări revoluţionare – existenţa unui potenţial uman şi democratic capabil să pună capăt fărădelegilor şi activităţilor criminale ale grupărilor politico-mafiote care, până la un moment dat, controlează puterea şi statul. Acest potenţial, de fapt, se manifestă prin existenţa unei opoziţii unite şi responsabile, a unui lider naţional charismatic şi influent în fruntea acestei opoziţii, prin sprijinul popular al acţiunilor de protest şi o societate civilă eficientă şi implicată plenar în fenomenul modernizării.

În al treilea rând, revoluţiile electorale au fost declanşate de fraudarea masivă şi cinică a rezultatelor alegerilor, fenomen confirmat de reprezentanţii instituţiilor internaţionale care monitorizează exerciţiul electoral. Or, mizând pe sprijinul unei părţi considerabile a electoratului, actualul partid de guvernământ întreprinde acţiuni energice pentru a dezamorsa din start o astfel de situaţie destul de riscantă pentru putere, invitând observatori internaţionali şi stăruind asupra alegerilor corecte care se vor desfăşura la începutul acestei primăveri. În rest, îi ofer cititorului şansa de a trage concluziile de rigoare referitoare la stări revoluţionare şi la perspectivele fenomenului domino în Republica Moldova.

Constantin Cheianu,

scriitor, publicist

1. Partidul Comuniştilor continuă să se bucure de popularitate printre alegătorii basarabeni nu atît din motivul că a renunţat la axa Rusia-Belarus, cît pentru faptul că a realizat un lucru elementar pe care nu s-au priceput să-l facă celelalte guvernări de-a lungul a zece ani şi anume acela de a fi eliminat fenomenul restanţelor la pensii şi salarii, reuşind, în plus, să majoreze atît retribuţia bugetarilor cît şi pensiile. S-a văzut cît de puţin trebuie făcut în Moldova pentru a-ţi asigura un suport popular ferm.

Umilit şi aruncat în mizerie, alegătorul nostru s-a văzut obligat la un moment dat să facă ceea ce ar face, probabil, alegătorul de oriunde, adică să renunţe la drepturi şi libertăţi democratice, în schimbul unui minimum de existenţă. Avînd experienţa a 70 de ani de dirijare a maselor, comuniştii au ştiut să speculeze momentul. Dacă aşa-zişii democraţi, ameţiţi de ispitele puterii, ale privatizărilor şi delapidărilor, au admis ideea că sărăcia celor mulţi este un efect tot atît de firesc şi logic al "capitalismului sălbatec" ca şi îmbogăţirea unora, comuniştii, mai abili, au ştiut să îmbine interesul personal cu menajarea săracilor.

Evident, orientarea comuniştilor spre integrarea europeană este un factor care contează în ochii alegătorilor, dar dacă nu se făcea nimic pe planul ridicării nivelului de trai, vectorul european nu ar fi avut nici o relevanţă în ochii lor.

În noua conjunctură geopolitică, ce s-a profilat după victoria democraţilor lui Yuşcenko în Ucraina, orice partid care va ajunge la guvernare în Moldova, inclusiv comuniştii, va fi aproape condamnat să promoveze aceleaşi trei lucruri de bază: reforme, democratizare, vector european. Nu ştiu cît de bine va reuşi lucrul acesta opoziţia, dar deja ne-am convins că Partidul Comuniştilor nu se pricepe la altceva decît la majorat pensii şi salarii din nişte surse care, în lipsa reformelor şi a democratizării, vedem că secătuiesc.

Vreau să cred că opoziţia nu va repeta gafele pe care le-a mai comis o dată şi nu mi-e foarte uşor, în acest sens, să fiu optimist în situaţia în care vedem că în Moldova, prostia, oportunismul şi lăcomia se manifestă de cincisprezece ani cu o uluitoare ciclicitate şi în contextul unei campanii electorale în care una din preocupările de bază ale opoziţiei este să se întreacă cu comuniştii în a stabili plafoane cît mai înalte ale cotei salariului mediu în anul 2009.

În ciuda tuturor acestor rezerve, confruntat cu întrebarea caragialiană, risc, totuşi, să recomand: votaţi pentru una din cele două formaţiuni de opoziţie cu şanse mari de a accede în Parlament şi de a forma o majoritate parlamentară: PPCD şi BMD.

2. Într-adevăr, platformele şi programele concurenţilor electorali sînt foarte apropiate, practic identice, şi componenţa echipelor rămîne, inevitabil, singurul criteriu. Presupun că doar acolo unde s-a statornicit o economie de piaţă viabilă, un nivel de viaţă decent şi o democraţie matură, partidele angajate într‑o competiţie electorală se pot axa pe un reper-două, alegătorului, la rîndul lui, fiindu-i uşor să opteze pentru o formaţiune ori alta. La noi, unde nimic nu e aşezat şi unde ne ciocnim la tot pasul de o problemă mai mare decît alta, partidele nu trebuie decît să transcrie din ziare toate problemele despre care scriu jurnaliştii şi programul e gata.

Iată de ce criteriul, mai repet, rămîne oamenii de pe liste şi aici stăm iarăşi prost. Cînd privesc reportaje televizate cu imagini din Parlamentul Estoniei ori al Lituaniei, văd acolo în general feţe de persoane cu vîrste cuprinse între 35-45 de ani. Dacă în fostele Republici Baltice s-a produs o schimbare aproape radicală a generaţiilor de politicieni, la noi componenţa lor rămîne din acest punct de vedere foarte amestecată, continuînd să fie dominată, totuşi, de vechii nomenclaturişti. Mai mult, atît reprezentanţii generaţiei de mijloc, cît şi cei din ultima generaţie au dovedit şi dovedesc o uimitoare capacitate de corupere, oportunism şi aplecare spre imoralitate. Oamenii noi nu au venit în politică în valuri, ci cîte unul ori în grupuscule, care au putut fi înghiţite uşor de rechinii-nomenclaturişti. Aşa, ne-am pomenit cu o generaţie de tineri politicieni deja stricaţi, care mai este, pe deasupra, şi foarte dispersată.

În liste se regăsesc puţini intelectuali şi specialişti reputaţi mai ales din cauză că ei sînt puţini în societatea noastră în general. În al doilea rînd, pentru că nomenclaturiştii se susţin între ei. În al treilea rînd, pentru că puţinii specialişti buni sînt scîrbiţi ne-politic.

Pe scurt, parafrazînd una din spusele preşedintelui Băsescu din perioada cînd domnia sa mai era primarul Bucureştiului, "În Moldova nu-i ca-n Estonia".

3. Nu ştiu dacă revoluţiile altora vor marca această schimbare la noi, dar e limpede că ea este necesară. Aşa cum era necesară şi în Iugoslavia, şi în Georgia, şi în Ucraina. Înţeleg, totodată, că la noi e o situaţie mai specială. La noi un comunist a făcut cîteva lucruri pe care în alte ţări din această parte a lumii le-au realizat doar nişte democraţi. Totodată, Voronin a rămas un dictator de aceeaşi extracţie ca şi Miloşevici ori Şevardnadze. El vrea să fie perceput în exterior ca Yuşcenko şi, totodată, să acţioneze, în interior, ca Lukaşenko.

Şi vedem că lucrul acesta nu pare să deranjeze, deocamdată, unele cercuri politice occidentale şi de peste ocean (am perceput de cîteva ori atitudini de tacită susţinere a regimului Voronin în această campanie electorală venite dinspre Ambasada SUA la Chişinău, de pildă, ca să nu mai vorbim de partizanatul făţiş în favoarea comuniştilor pe care îl face analistul american Vladimir Socor). Pentru aceste cercuri faptul că preşedintele moldav l-a sfidat pe Putin este mai important decît prestaţia sa antidemocratică, pe care ei speră, probabil, să o remedieze într-un al doilea mandat.

Moldova oferă şi din acest punct de vedere un exemplu de exotism politic în regiune.

Campania electorală a comuniştilor pentru alegerile de la 6 martie diferă în mare măsură de cea din anul 2001 şi din punctul de vedere al raportării lor la România. Din duşmanul nr.1, cum era percepută în 2001, România a devenit, în campania din 2005, un aliat şi un prieten. Cine şi-ar fi imaginat, în 2001, că Voronin îi va face, în 2005, preşedintelui român un cadou regal de 11 mii de sticle de vin, gestul evocînd izbitor o cunoscută practică medievală?!

Nu înseamnă că Voronin se bucură de sprijinul necondiţionat al Americii sau României. Un politician care şi-a schimbat în mod radical opţiunile geopolitice şi care, în interior, se manifestă ca un dictator tipic şi ca un duşman al valorilor româneşti poate tot atît de uşor să-şi mai revadă o dată poziţia. Un raport de forţe politice mai echilibrat în Parlament decît cel care a existat pînă acum pare să fie soluţia agreată de europeni şi americani.

În orice caz, nu avem deocamdată indicii că ei ar opta pentru un scenariu iugoslav, georgian ori ucrainean în Moldova şi ştim că sprijinul exterior a fost decisiv în producerea celor trei revoluţii.

Vladimir Beşleagă,

scriitor

La ancheta incitantă & foarte utilă a Contrafort-ului am răspuns în două reprize. Prima dată mai emoţionant-agresiv, a doua oară, cred eu, mai calm-reflexiv. Vă rog, dragi colegi, să publicaţi, dacă se poate, ambele răspunsuri.

1-3. ANUME, toate aceste piruete geostrategice despre care amintiţi, nu sunt decât declaraţii. Esenţa ideologiei p.c. rămâne aceeaşi: orientarea spre Kremlin, refacerea imperiului etc. chiar dacă, pentru moment, se produc gâlcevi cu schimb dur de replici, cu ruperea aparentă a relaţiilor frăţeşti...Chiar şi scindarea p.c. în preajma alegerilor e o stratagemă comunist/diversionistă pentru a deruta definitiv şi aşa aiuritul electorat, dar şi pentru a tulbura şi mai mult apele tulburi... Eu nu cred şi niciodată n-am să cred în ORIENTAREA EUROPEANĂ a p.c. Aiurea-n tramvai! P.c. a făcut această mişcare diabolică doar pentru a confisca în mod hoţesc principiile de bază ale OPOZIŢIEI, dinainte fiind conştienţi că nimeni nu le va deschide UŞA EUROPEI. De la tribune şi pe la întâlniri cu factorii occidentali se dedau la efuziuni PROEUROPENE, iar în mediul lor de haită ignoră până şi limba poporului pe care parazitează. Iar liderul lor tot în limba fostului frate mai mare îşi scrie numele. Unde, în ce Patagonie s-a mai pomenit o asemenea apucătură ATAVICĂ?

Electoratul basarabean, dacă el există cu adevărat, este unul nu doar foarte infantil, mai exact spus INFANTILIZAT de aceiaşi comunişti încă din vechiul regim, ci acum, adus în mod premeditat la neagră sărăcie şi corupt în continuare prin metode pur totalitariste (dus cu bombonica), se uită în gura lor mincinoasă şi ridică mâna pentru ei, sperând că dânşii îl vor readuce în RAIUL COMUNIST Brejnev-Bodiul de altădată, când nu vedeai om treaz la mii de metri, toţi furau şi nimeni nu-şi făcea cruce. O, sancta simplicitas! Ce pot eu să-i spun acestui electorat decât să-i arăt la fraţii baltici, care s-au spălat de rapănul rusesc, iar aici la noi, după farsa electorală din 2001, când s-a produs marea fraudă şi au ieşit comuniştii în faţă, precum p.. uchele în frunte, iar s-au înglotit la vreo douăzeci de partide, blocuri şi independenţi ca iar să rămână ei la cârmă. Nu se învaţă minte ai noştri, dar nici nu au cum să se înveţe. De ce?

a. R. M., la baza existenţei ei, adică de la momentul apariţiei, a fost gândită şi programată ca să rămână pe veci la cheremul ruşilor. Nu se reclamă ea de la RASSM? Nu îşi marchează originile de acolo? Nici măcar nu încearcă aceşti proeuropeni comunişti să se dezică o dată şi o dată de lucrăturile staliniste. Vedeţi timbrul poştal: Plugarul roş  (nici măcar roşu!), Moldova socialistă, care duc direct la Moldova suverană!

b. POLII, adică cei doi POLI în lupta electorală, care sunt absolut necesari în orice viaţă social-politică bazată pe parlamentarism, pe succesiunea şi accesul democratic la putere, la noi, spre deosebire de alte zone şi teritorii, unde ei se află în cadrul teritoriului, în mijlocul lui, la noi, din contra, aceşti doi poli care singurii sunt operanţi şi care decid rezultatele scrutinului, se află în afara teritoriului R.M. Nu noi votăm, ci ALŢII VOTEAZĂ CU MÂINILE NOASTRE şi, bineînţeles urmărind interesele lor proprii. Care ar fi aceste interese ale altora? Ajunşi a fi la frontiera Uniunii Europene, interesele celor doi jucători ai partidei geostrategice, în care miza suntem noi, adică această nedumerire a istoriei care este R.M., problema se poate formula simplu de tot: CINE VA REUŞI SĂ-ŞI PLASEZE AICI O BAZĂ MILITARĂ? Ruşii demult şi-au jalonat terenul, încă de pe timpul tătucăi, iată că vremurile sunt în schimbare şi...te pomeneşti că VIN AMERICANII! Dar ei, americanii, care au blocat PLANUL KOZAK şi nicidecum nu e meritul domnului preşedinte de azi, se poate întâmpla să se răzgândească şi să ne mai lase pentru mult timp în îmbrăţişarea ursului polar.

c. Ce ne revine nouă de făcut în această busculadă electorală? Oricum am vota şi cu oricine am vota, tot alţii o să câştige! Temerile mele cele mai mari sunt că, şi pentru ruşi, şi pentru Occident, rezultatele apropiatului scrutin de la noi nu au absolut nici o valoare. Nu el va decide soarta şi viaţa noastră de mai departe - totul este dinainte hotărât! Anume: dacă câştigă p.c., ruşii vor trata cu p.c. care sunt ai lor! Dacă câştigă opoziţia, ruşii vor trata cu opoziţia. Ce vor trata? Legitimarea bazei militare la Nistru. Or, ruşii vor susţine sau nu vor susţine fie partidul de guvernământ, şi tot ei vor susţine sau nu vor susţine opoziţia. Situaţia este atât de confuză, atât de ambiguă, încât chiar dacă învinge, să admitem opoziţia, totuna ea va fi aceea care va legitima baza militară (citeşte: existenţa în continuare a RMN-ului smirnovist!), iar asta numai în cazul când americanii se vor decide să cedeze ursului. Oricare ar fi capriciile hazardului, nouă ne revine, mai bine zis, nu ne rămâne decât să VOTĂM CU OPOZIŢIA! Şi asta nu pentru că ea ar fi mai brează decât partidul de guvernământ al comuniştilor, ci pentru a face mai spectaculos TEATRUL PARLAMENTAR - mai spectaculos şi mai aproape de parlamentele ţărilor cu o democraţie parlamentară. Până acum scena legislativului de la Chişinău era de o greţoşenie insuportabilă! Dacă însă vom avea o opoziţie mai numeroasă şi deci, operantă, nu o caricatură de opoziţie ca până acum, atunci vom putea închide toate teatrele şi vom urmări marele show al legislatorilor de pe Bâc.

VOTAŢI CU OPOZIŢIA,OAMENI BUNI! IAR OPOZIŢIA O CONSTITUIE PPCD ŞI BMD. Atât. Toţi ceilalţi nu fac decât să încurce lumea şi aşa de-a binelea ameţită. Să vedeţi cine mai pretinde a ajunge în Parlament! Deunăzi, bate la uşă o drăguţă de tânără, pe semne studentă, şi cheamă să votăm partidul lui Nicolae Andronic. Mamma mia! N. Andronic a fost acela care i‑a organizat pe agrarocomunişti ca să dizolve anticipat PRIMUL PARLAMENT în 1993. Dacă era lăsat acel parlament să-şi facă datoria cum pornise, azi eram poate şi noi în rând cu lumea civilizată. Atunci existau toate premisele şi economice, şi morale, şi umane. Ei, comuniştii de azi, care au revenit la putere, ei au lucrat prin acel Andronic şi prin atâtea alte cozi de topor şi vânduţi, ca să nu mai înainteze RM pe calea reformelor, ci să aştepte refacerea imperiului din Răsărit. Şi iată unde am ajuns cu alde Andronic, Snegur, Lucinschi: suntem singura ţară guvernată de comunişti în toată Europa! Dar... Să fim mândri de noi înşine că-i avem pe ai noştri şi nu am fost nevoiţi să-i importăm din Coreea de Nord. Şi apoi China e comunistă, dar şi noi comunişti! China e o ţară oricum înstărită, iar noi săraci, în schimb, suntem comunişti!

Nu-i votaţi pe comunişti, oameni buni!

Votaţi cu opoziţia!

16.02.05.

1. Ferma mea convingere este că R.M., prin structura şi componenţa electoratului de astăzi, prin calitatea lui şi a forţelor politice care pretind că l-ar reprezenta, este inaptă pentru o existenţă democratică de formulă parlamentară în sensul propriu al noţiunii. De ce? Pentru că la baza apariţiei apoi a evoluţiei ei din ultimul deceniu şi jumătate, stau nu interesele populaţiei sau ale, hai să zicem, electoratului, ci ale cu totul altor forţe. Le cunoaşteţi prea bine! Or, polii (cei doi) luptei politice se află în afara teritoriului R.M., iar nu în interior. Iarăşi le cunoaşte toată lumea. Şi atunci?

Actuala guvernare nu a fost decât o expresie a intereselor polului de putere plasat în Răsărit (în afara R.M.). Faptul că se constată anumite inconsecvenţe în comportamentul acestei guvernări, cum ar fi reorientarea spre Occident nu este decât o stratagemă diabolică. Iar falsa scindare a p.c. anunţată în ajun de alegeri nu este decât continuarea aceleiaşi stratageme. Inima şi duhul p.c. rămâne tot acolo, oricât şi-ar schimba părul... Opoziţia "nu a reuşit să formuleze" etc.? Dar ea nici nu e (nu a vrut şi nici nu a fost) în stare s-o facă. Avem noi clase sociale, independente d.p.d.v. economic/social care ar servi ca bază pentru serioase partide politice? E un sistem birocratic-clientelar care nu face decât să stimuleze tendinţa de a accede la treuca bugetului de stat şi a.m.d. Propriu-zis, nici nu miroase a opoziţie pe la noi. Abia dacă s-ar reuşi pe viitor să fie încropită una... Şi atunci? Dacă nici electorat şi nici opoziţie, atunci ce avem? Avem o continuă farsă social-politică ce poartă numele de... ştiţi ce! "Cu cine să votez eu"? Răspuns: cu cetăţeanul turmentat! Şi cu dracul numai nu cu p.c.! De ce? Pentru că numai aşa se poate constitui o opoziţie operantă şi eficientă.

2. Excluzând primul parlament şi primul guvern de după 1990, nici unul din cele ce au urmat nu a avut nevoie de "intelectualii, specialişti reputaţi" etc. Toate au activat la comanda şi sub dictatul forţelor din afară, iar nu pentru interesele acestei populaţii şi ale acestui electorat. La ce bun intelectuali, dacă ei numai încurcă lucrurile în "marea politică" promovată în aşa-zisa R.M.?

3. "Alegerile din 6 martie vor marca (oare - V.B.) o schimbare de regim politic la Chişinău?" Asta o ştie numai unul Dumnezeu şi, poate... cei cu sondajele... Minuni se întâmplă şi pe la noi, deşi f.f. rar. Numai că oricine ar câştiga alegerile, guvernanţii de azi sau opoziţia, nu populaţia/electoratul va profita, ci în primul rând forţele din afara teritoriului... Atunci când cei doi poli vor decide (vor vrea), atunci se va produce şi la noi schimbarea...

17.02.05

Gheorghe Cojocaru,

istoric, comentator politic

1. Nu 4 ani de guvernare "contradictorie" a comuniştilor, ci patru ani de marasm comunistoid, 4 ani de teroare şi corupţie, 4 ani de obscurantism de peşteră. În 4 ani Voronin a transformat Moldova într-un lagăr cu pionieri, comsomolişti, poliţişti, kaghebişti şi toate celelalte piese de decor ale gulagului lui Stalin. Şeful acestui gulag este peste tot, decide tot şi se crede invincibil. Un aer mort se respiră astăzi pe această palmă de pământ cu numele Moldova. Un regim totalitar al partidului unic aceasta este realitatea comunistă după preluarea puterii pe cale democratică în 2001. Altfel spus, comuniştii au uzurpat puterea. În 2004 democraţia a murit în Republica Moldova. Revopsirea lor în culori "europene" este o aparenţă. Este suficientă o singură privire atentă asupra a ceea ce fac ei în interiorul acestui stat pentru a realiza că nu s-a schimbat nimic în mentalul comunist. S-a schimbat doar ceea ce ei ne spun nouă. Şi celor din Vest. Pentru că după toate câte le-au făcut, au înţeles că s-au delegitimat în ochii cetăţenilor şi ai democraţiilor europene. Şi, mai ales, se tem să nu fie daţi peste cap. Iar cetăţeanul simplu nu numai că este derutat. Mult mai grav, ca în epoca postbelică, în casele şi în sufletele oamenilor a intrat frica. Minciuna şi frica sunt armele cu care brutele gulagului speră să mai câştige o dată. Or, prin definiţie, în gulagul personalizat al lui Voronin nu poate exista libertatea de a alege. Dincolo de poarta gulagului nu există nici o consideraţie pentru setea de libertate şi demnitatea umană.

2. A nu se confunda, simplificând esenţa întrebării, procesul intelectual cu politica care este un domeniu al competiţiei dure, până la sânge. Apoi, vocaţia intelectualului vine adeseori în conflict cu postura de om politic. Problema nu este de ce intelectualii de marcă nu se regăsesc pe listele electorale. Problema problemelor este de ce nu avem o clasă politică instruită, reprezentativă la nivel naţional şi european. Este o problemă care vizează întreaga societate, dar înainte de toate, partidele politice.

3. Valul recent al revoluţiilor "rozelor" sau "portocalii" vine să definitiveze opera revoluţiilor "de catifea" de la 1989 – despărţirea irevocabilă de trecutul totalitar şi regăsirea naţiunilor rămase captive unor regimuri antidemocratice în familia popoarelor libere. Ca şi în 1991, când, după Ucraina, şi Republica Moldova s-a rupt de fosta Uniune Sovietică, Moldova astăzi nu are altă cale de ales decât cea a Schimbării, produsă deja la Kiev. Dar, pentru ca o schimbare să se producă "şi la noi", ea trebuie să fie generată de nişte premise interne. Contextul exterior poate induce spiritul acestei schimbări, dar nu poate face abstracţie de prezenţa factorilor interni ca agenţi direcţi ai schimbării. Principalul factor – uzurparea puterii de către comunişti – este o evidenţă.

 Indiferent de rezultatele scrutinului din 6 martie, şi fie că întruneşte sau nu întruneşte tot setul de factori interni pentru a decide o revenire a Moldovei pe făgaşul firesc al democraţiei, o schimbare de regim la Chişinău este inevitabilă. Căci după noapte vine o zi.

Ion Hadârcă,

scriitor

1. Am impresia că guvernarea de 4 ani a comuniştilor nu a fost una atât de contradictorie pe cât de consecventă esenţei ideologiei "bolşevice" de a se menţine la putere cu orice preţ, chiar încălcându-şi principiile şi platforma, dacă aceasta o cere conjunctura nouă. Pe când opoziţia, da, a formulat "un mesaj" de unificare şi cam la asta şi-a redus capacităţile, intrând în cursă la fel de dispersată şi încăpăţânată ca acum 4 ani. Pe lângă toate acestea comuniştii au preluat lozincile opoziţiei, lăsând-o total dezarmată. Căci, în fond, ne confruntăm cu două probleme majore, pe lângă care celelalte pălesc: integrarea în Uniunea Europeană şi soluţionarea problemei Transnistriei. Nuanţele derivă din ghemul cel mare!

Cât priveşte sacramentala întrebare caragialiană: "Eu cu cine votez?", să mă ierte nenea Iancu, dacă voi îndrăzni să vin cu amendamentul. Pentru că opţiunea de esenţă ar fi nu "cu cine, sau pe cine?", dar "CE" alegem? A pune câte un barosan în capul listelor secondate de o coadă anonimă e o tradiţie, o inerţie şi o inepţie, care vine tot din judecata comunistă: "La birou s-a hotărât acesta, pe acesta vi-l propunem şi gata!" Impresia generală este că pe meleagurile noastre politica de multă vreme a devenit o afacere profitabilă, cu aceiaşi actori imuabili şi inamovibili, de care electoratul nostru nicidecum nu poate scăpa.

În fine, luând în calcul şi doza mare de absenteism, apolitism şi indiferenţă a tradiţionalului nostru "cetăţean turmentat", am ajuns la acest simplu binom salvator, pe care îl recomand tuturor: 1) vot compatibil cu propriile (sale/noastre) convingeri; 2) introducerea, prin lege, a votului obligatoriu.

2. Obişnuiesc să confrunt opiniile şi să urmăresc concurenţii la "bară" deschisă. Din păcate, CEC-ul a restrâns mult aria mass-media pentru această campanie electorală, astfel încât, de fapt, nu se vede şi nu se aude mai nimic. Sunt de acord că  marea majoritate a programelor politice s-au inspirat reciproc, speculând mai ales ideea europeană, cu excepţia celor două (!) siameze proruseşti "Patria-Rodina". Iarăşi, din păcate, nici "componenţa echipelor" nu oferă un indiciu prea generos al credibilităţii celor angajaţi în cursa "hipodromului" electoral. Cu toate acestea, nu voi regreta aici absenţa "intelectualilor, specialiştilor reputaţi în diverse domenii", considerând că problema e de altă natură. Nu avem politicieni profesionişti de nouă formaţie, nu avem stratificări sociale distincte, economice, financiare, sindicaliste (de ce nu, şi oligarhice?) care să-şi (ne) promoveze clar interesele. Iar intelectualul trebuie să-şi facă onest datoria de intelectual şi să se implice în politică numai în măsura în care aceasta nu-i lezează prestanţa de intelectual, nu-i provoacă frisoane şi e în deplină armonie cu propria sa conştiinţă şi cu principiile sale de viaţă.

3. Ar fi oportune şi aici unele comentarii de nuanţe. S-ar părea că valul  transformărilor din afară şi contextul geopolitic în care ne situăm ar trebui, fireşte, să "inducă şi la  noi" stări de spirit şi chiar efecte politice similare. Ar trebui, însă nu vor induce. Pentru că Georgia şi Ucraina au acumulat o "masă critică" revoluţionară cu mult mai omogenă, mai matură şi mai consecventă decât în spaţiul nostru. Apoi, în România schimbarea "portocalie" a fost una eminamente electorală, consemnând o opţiune netă şi o sancţiune principială, dată unui trecut comunist şi unei guvernări pesediste corupte.

Pe când la noi... "Schimbarea" (dacă) va fi una extrem de specifică, pe măsura unei regiuni căzute din spaţiul funcţionării normelor democratice, cu o societate civilă timorată, dispersată şi lesne manevrabilă şi cu multe himere reanimate ale trecutului imediat. În aceste circumstanţe, nu se va schimba puterea (PCRM), dar, curios, se vor schimba înşişi comuniştii, forţaţi de contextul general şi de noua lor orientare paneuropeană; implicit, se va schimba şi opoziţia, dar în alt mod, decât se aşteaptă de la ei. Imediat după alegeri, în funcţie de conjunctură şi negocieri, unii vor trăda, cum au mai făcut‑o, alţii vor dispărea cu totul, alţii, puţini, se vor trezi.

În fond, cărţile sunt deja jucate. De aceea asistăm la o campanie electorală amorfă, ineficientă şi bufă, cu multe necunoscute şi puţine elemente înnoitoare. Este straniu, bunăoară, să asculţi, în toiul campaniei, atacurile reciproce ale celor doi figuranţi principali ai opoziţiei (BMD, PPCD), pe de o parte, şi pe de alta, apelurile oficiale ale aceloraşi figuranţi pentru o solidarizare anticomunistă. În acest context, în eventualitatea unor inimaginabile coaliţii postelectorale, orice liste de susţinători şi simpatizanţi entuziaşti devin cu atât mai ridicole şi mai fără impact. O societate civilă responsabilă, care doreşte să-şi organizeze eficient forţele şi energiile, trebuie să renunţe la confortul anonimatului, să-şi condiţioneze drastic preferinţele şi să-şi sancţioneze "aleşii" fără nici un fel de  menajamente...

Vasile Botnaru,

jurnalist, director al biroului Radio Europa Liberă, Chişinău

1. Nu mă aventurez să fac recomandări, chiar dacă oamenii îmi cer sfatul, în două cazuri - atunci când e vorba de ALEGERI şi de MARIAJ. Desigur, e o diferenţă între a te înşela pe cont propriu şi a contribui la o posibilă înşelare colectivă. Or, tocmai din această cauză i-aş propune, totuşi, cetăţeanului, dacă nu e cumva turmentat, sau "orbit de dragoste", o întrebare-test: "şi dacă UE nu va accepta asimilarea Moldovei, oare cum vor proceda/vorbi/justifica/acţiona/... tocmai acei care astăzi sunt mai proeuropeni decât Solana?"

2. Ceea ce se întâmplă acum în Rusia lui Putin, unde gândirea liberală are de ales între bucătărie şi puşcărie, în Republica Moldova s-a profilat încă din anul 1994, când societatea a optat pentru un fel de acadea, în loc să fi acceptat să ia antibiotice poloneze, ungare sau slovene. De atunci elita intelectuală este tratată ca un băiat de mingi, în timp ce elita din business se mulează pe relieful politic ca să-şi poată vedea de treabă. Deocamdată.

3. Meseria mea presupune să întreb, şi cât mai puţin să-mi dau cu părerea. Stând de vorbă cu oameni deştepţi, i-am auzit şi pe ei întrebându-se: De unde oare o masă critică "ucraineană", "georgiană", sau o forţă centrifugă ce ar produce schimbarea? Cine ar fi să înfrunte paroxismul neacoperit, dar şi nedorinţa unor arbitri occidentali de a obţine un nou Maidan cu care li s-ar scoate ochii pe la summit-uri formale şi informale? Dar şi abulia celor mulţi (habotnici), care mai bine ar lua munţii în braţe decât să-şi pună mintea în mişcare? Îmi spunea un (post)sovietolog, din cei adevăraţi, că oamenilor crescuţi în "sera" URSS-ului li s-au extirpat glandele care secretă democraţia, astfel încât ei nu ştiu să se apere nici măcar de vulgaritatea taxatoarelor din troleibuze, surprinsă încă de Şukşin, darămite să le ceară socoteală cocoşaţilor care toacă banii publici şi anii rezervaţi pentru ieşirea din hău. Urmând jocul infantil pe care l-am redescoperit în "PUPA RUSSA" lui Gh. Crăciun (graţie lui Emilian Galaicu-Păun, care se aventurează să dea sfaturi "la pachet" la postul nostru de radio), mă întreb şi eu, într-o stare de "sideraţie": pe când oare acilbupeR avodloM?

Igor Munteanu,

comentator politic, Director Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul"

1. Acest peisaj confuz este explicabil nu atît prin lipsa de opţiuni politice în mediul opoziţiei, sau a absenţei unei unităţi (aproape mitologice!) între partidele pretins democratice, cît mai ales printr-o înfiorătoare lipsă de cultură politică; un fenomen care afectează în egală măsură şi elitele, dar şi potenţialii alegători. Partidele politice din Republica Moldova învaţă foarte greu regulile competiţiei politice şi rămân ancorate într-un "bazar" de idei de împrumut, sclipuite la repezeală, căpătuite din auzite, programe care sunt mai degrabă de formă, pentru a da "bine" imaginii proiectate spre public. Deruta la care faceţi referire nu este decât conjunctural legată de ultimii patru ani de guvernare. În realitate, ea reflectă persistenţa unor structuri mentale anti-democratice, asistenţialiste şi conservatoare exact în mediul rural, care părea că legitimează ruptura de vechiul regim după 1991. Singura deosebire între acum şi anii în care la Chişinău se câştigau primele alegeri pluraliste (apariţia Frontului Popular în 1989) este că, în 2005, alegătorul statistic convenţional are mai multe opţiuni de a se refugia din viaţa politică, printr-un vot de protest (vezi, apelul Hyde Park, adresat CEC, de a avea dreptul să nu voteze cu nimeni!), sau printr-un vot cu picioarele, luînd calea pribegiei (emigraţia economică), sau printr-un vot inerţial, acordat celor de la putere (ei au furat destul, deci vor fi mai oneşti cu noi, oamenii oropsiţi!). Oamenii care au obosit de atâta vorbărie politică ce nu se reflectă asupra cotidianului lor dificil nu găsesc utilă participarea lor în viaţa politică, simţindu-se frustraţi de actorii politici, în vizorul cărora nu se regăsesc decât caricatural. În prezent, costurile mobilizării sunt mult mai mari decât erau la sfârşitul anilor ’80, pe vremurile când schimbarea era dorită şi chiar asumată de către segmente sociale considerabile. Nu ar trebui să ne facem anumite iluzii în privinţa opţiunilor geopolitice ale PCRM. Apropierea actualului partid al puterii de "cauza europeană" este un gest pe deplin conjunctural, care poate fi explicat mai degrabă prin eşecul proiectului iniţial de a construi o "Cubă a Europei" în Republica Moldova (vezi, Declaraţiile lui Voronin din martie, 2001) şi nicidecum prin "deşteptări peste noapte a identităţilor amorţite" printre liderii actualei echipe a PCRM. La o margine a Europei de Sud-Est, devenită de curând şi hotar al UE şi NATO, Republica Moldova nu are nici o şansă de a reuşi să instaleze un regim dictatorial după modelul belarus, în care opoziţia este eliminată prin mijloace represive, iar diplomaţii occidentali sunt goniţi, pur şi simplu.

2. Este adevărat, în Republica Moldova listele electorale vorbesc mai mult decât programele politice, deoarece partidele politice nu se bucură de o "memorie instituţională" relevantă, iar cele mai multe dintre acestea germinează în jurul unei persoane, mai mult sau mai puţin "dotată" intelectual şi politic, dar tot atât de contestată pe cât agreată chiar în cadrul propriei formaţiuni, ceea ce explică frecventele sciziuni interne, poziţionări arogante şi interese mercantile care privează partidele de credibilitate. Din păcate, multe dintre aceste partide politice nici nu par să aibă nevoie de "intelectuali" ori de "tehnocraţi" care pot pune întrebări agasante şi, eventual, nu sunt suficient de disciplinaţi pentru diverse show-uri în capitală. De obicei, partidele îşi aduc aminte de nevoia de "specialişti" numai cu două săptămâni înainte de a depune listele lor de candidaţi, şi acest lucru şubrezeşte puternic credibilitatea şi seriozitatea pretenţiilor lor la guvernare. Presupun că această situaţie este determinată de următoarele două motive de bază. Pe de o parte, fiind entităţi fragile sub aspect financiar, partidele sunt construcţii provizorii, care seamănă mai degrabă cu nişte "şatre ţigăneşti" decât cu structuri articulate de interese şi ideologii. Pe de altă parte, fiind obsedaţi exclusiv de propria supravieţuire politică, actualii lideri de partide nu par a fi interesaţi să consolideze instrumentele democraţiei interne de partid, asigurînd circulaţia elitelor şi sporirea susţinătorilor în teritoriu, şi asta pentru că, de regulă, tot ei tratează cu mult scepticism şi chiar duşmănie tentativele de a face mai transparentă şi mai predictibile procedurile interne. Respectiv, aceste partide par a fi mai degrabă nişte "societăţi pe acţiuni" de tip închis, în care liderul-cheie, sau preşedintele în exerciţiu, deţine pachetul de control al acţiunilor. În aceste condiţii, "intelectualii şi specialiştii reputaţi" la care vă referiţi sunt mai degrabă "o povară" decît un avantaj competitiv. Nu este de neglijat, însă, nici faptul existenţei unui strat dens de atitudine negativă faţă de partide, ceea ce îi face pe numeroşi experţi valoroşi să-şi ia o distanţă "igienică" de politicieni, suspectaţi de a compromite până şi cele mai strălucite idealuri.

3. Revoluţiile din Georgia şi Ucraina sunt o investiţie indirectă şi în capitalul politic al opoziţiei din Moldova, şi asta pentru că nimeni nu mai poate opri schimbările la hotar. Comunicaţiile moderne şi inovaţiile sociale au schimbat în mod esenţial paradigma schimbărilor politice (soft-power changes) pe plan regional, erodînd monopolul vechilor clanuri de putere. În acest sens, revoluţiile apar ca o reacţie naturală la un anumit stil de guvernare; tot ele reuşesc atunci când este atins un consens clar asupra opţiunilor strategice ale ţării, creând condiţiile necesare pentru schimbarea elitelor formate de vechiul regim, considerate a fi o piedică în calea reformelor politice. Sondajele IRI/Baltic Survey din noiembrie 2004/ianuarie 2005 atestă faptul că PCM nu va deţine din nou o majoritate constituţională în Parlament, astfel încât cel mai probabil, trei grupuri distincte vor popula probabil viitorul organ legislativ (PPCD, PCM şi BMD) şi tot ele vor trebui să negocieze formarea unei coaliţii de guvernare. Ca şi în 2001, foarte multe voturi vor fi înghiţite de partidele-mutant, apărute în ajunul scrutinului actual, şi care se vor redistribui ulterior conform sistemului proporţional, crescînd şansele primului sosit pe liste. Indiferent de geometria variabilă a viitorului Guvern, politicile acestuia, după validarea sa imediată (martie, 2005), vor fi în linii mari predictibile şi legate de politicile sociale, iniţiate de vechiul Guvern, inclusiv, implementarea SCERS, Planul de acţiuni UE-Moldova, şi crearea unor condiţii externe favorabile pentru reglementarea definitivă a conflictului transnistrean. În mod cert, cele mai spectaculoase evoluţii vor ţine de implicarea activă a UE şi SUA în cadrul unui format extins de reglementare a conflictului teritorial din Moldova, dar şi de relaţiile economice cu Rusia, Ucraina şi România. Alături de UE şi Ucraina, care vor juca un rol tot mai important în stoparea exporturilor ilegale ale industriaşilor transnistreni, a traficului de arme şi droguri, şi România va deveni un factor important în construirea unei traiectorii noi de reglementare a conflictului transnistrean, într-un format de negocieri extins, care va fi solicitat din nou de Guvernul de la Chişinău, imediat după alegerile din martie, 2005. Se pare, totuşi că orice ar întreprinde viitoarea guvernare, ea nu va mai putea evita (ca şi după 2001) asumarea unor angajamente ferme privind democratizarea de substanţă a societăţii moldoveneşti, reformarea instituţiilor-cheie (justiţia, mass-media publică, organele puterii centrale de stat, mediul de afaceri). Este de aşteptat ca desele conflicte între executiv şi legislativ să solicite şi în 2005/2006 medieri externe.

Andrei Vartic,

regizor de teatru, publicist

1. Recomand tuturor să facă o adevărată revoluţie în mentalul propriu, să anihileze stările de "leninism-canibalism" şi "pedofilie politică comunistă" pe care le acceptăm de zeci de ani ca modele de guvernare. Acest câmp odios de haos şi violenţă, ce produce după 1940 în Basarabia numai ură între oameni, adevărat rasism şi subdezvoltare, trebuie lichidat! Iadul comunist basarabean stă în ochii întregii Europe (de ce Europa nu-l vede?!), el este ruşinea cea mai mare a întregului popor român şi tocmai de aceea trebuie înlocuit în mod  "revoluţionar" de fiecare dintre noi cu un câmp sănătos de moralitate, adică de responsabilitate, şi pentru felul cum dormim, şi pentru felul cum şi ce mâncăm, şi pentru felul cum ne distrăm şi, mai ales, pentru felul cum devenim oameni şi transmitem această calitate copiilor noştri (fiindcă nu cred că există măcar un părinte pe acest pământ românesc care doreşte copilului său nefericirea devenirii neumane). Cu odiosul Lenin în capul ţării, distrugătorul de biserici şi culturi, cel care a provocat şi flagelul fascist al Europei, nu avem nici o şansă să trăim ca nemţii (cum ne dorim de zeci de ani), absolut nici una. Vom fi şi pe mai departe robi ai imperiului alcoolico-geografic care ne-a cotropit (vodca în Basarabia este şi azi la fel de ieftină ca în timpul lui Stalin). Cu părere de rău leninismul (ca genocid, ca cea mai schizofrenică teroare contra omului) nu a fost anihilat nici măcar de către partidele de opoziţie de la noi. Este de ajuns să mergi duminica la biserică, sau la un spectacol de teatru, la vernisarea unei expoziţii, la o lansare de carte, la o serbare culturală dintr-un liceu, sau la un concert la Filarmonică, la o înmormântare a unui patriarh (aşa cum a fost Eugeniu Ureche), ca să vezi cât de viu este acest fenomen tragic al inculturii şi insensibilităţii pentru chinurile celui apropiat (pe care arta şi cultura le amplifică prin definiţie), să te cutremuri de cumplitul întuneric în care stă aşa-zisa elită politică a Basarabiei. Nu pot afirma, cum se vorbeşte în stradă, că mâinile acestei elite (de toate culorile) sunt pătate de sânge. Dar, cu certitudine, sunt pătate de amoralitate, incultură şi ignoranţă. Nu am văzut nici un lider politic de la noi să se cutremure în faţa mulţimilor de cele ce se întâmplă cu cele 30.000-50.000 de prostituate din Basarabia. Ce se va naşte din aceste fete? Cu ce mituri, legende, poveşti îşi vor creşte ele copiii, adică ziua de mâine a Basarabiei? Nu am văzut nici un lider să se cutremure de antisanităria care domneşte în satele Basarabiei, de starea imposibilă a drumurilor sau a asistenţei sociale, de crima contra viitorului pe care au comis-o cei care au lichidat "Luminiţele" şi au transformat în baruri de noapte casele de cultură. Cine face campanie electorală la noi amintind miliardele de lei furate de la cec, sau dăruirea pe nimicul bonurilor a unor averi colective colosale? Cui îi pasă că într-un microbuz de 8 oameni călătoresc uneori câte 40? Nici un lider politic nu a organizat marşuri de protest contra stării jalnice a bibliotecilor săteşti (numai din călătoriile turistice ale Preşedintelui RM se puteau umple de cărţi sute de biblioteci şcolare din zona rurală a Basarabiei). Ce să aşteptăm, aşadar, de la aceşti oameni politici? Când îi vezi atât de zâmbitori, satisfăcuţi şi rumeori, îţi cade şi ultima nădejde că în această viaţă vom putea prinde trenul nemţilor... Iată de unde vine şi neputinţa acestei clase politice de a scoate societatea basarabeană din iadul fostului şi actualului comunism. Răspunsul la întrebarea "Eu cu cine votez?", în acest context de haos curat leninist şi de diversiuni ale serviciilor de informaţie, aproape că nici nu mai are răspuns (vezi coincidenţa a două evenimente - închiderea şcolilor româneşti din Transnistria şi anihilarea jurnalismului la Tele-Radio Moldova, apoi activizarea foarte mediatizată a "militarismului" transnistrean în timpul actualei campanii electorale - doar proştii nu văd că e vorba de aceeaşi strategie a Moscovei de dominare a zonei până la 2030). Dar să nu votăm, e la fel de greşit. Or, anume aici apare dramatic şi o nuanţă fericită. Cea a acţiunilor societăţii civile în această campanie electorală. Rostul elitelor economice, academice, culturale, profesionale, cetăţeneşti, dacă vreţi, este să explice oamenilor tocmai necesitatea anihilării totale a mentalului comunist, dar şi responsabilitatea pe care o poartă fiecare dintre noi pentru starea jalnică în care ne aflăm. Nu vom trăi niciodată ca nemţii - repet acest lucru, dacă nu ne vom elibera de comunism. De aceea, nu accept sintagma "schimbare!" pe care o tot strigă opoziţia (formată în marea ei majoritate tot din foşti comunişti) la Chişinău. Comunismul, ideologia care a ucis sute de mii de oameni numai pe această palmă de pământ (istoricii ruşi vorbesc de aproximativ un milion de români, adică e vorba de cel mai crud genocid din secolul XX) nu poate fi schimbat. El trebuie scos imediat în afara legii şi anihilat. E vorba, rog să se înţeleagă acest lucru, de mentalul comunist, nu de oameni, care au fost şi sunt sub vremi... De aceea, propun ca în inima Chişinăului, în centrul PMAN să ridicăm un monument închinat suferinţelor celor ucişi între 1940 şi 1952, dar şi suferinţelor prin care trece actualul milion de basarabeni alungaţi din patria lor tot de urgia comunistă şi CSI-istă (acest monument ar putea fi o mică bisericuţă din lemn sau din piatră albă de Mileşti). De fapt, dacă Rusia va declara nul (cum a promis recent Vladimir Putin) pactul Ribbentrop-Molotov, care a şi declanşat genocidul basarabean, despre ce vot mai poate fi vorba? Revenirea firească la firescul nostru românesc, oricât de mioritică ar părea această chemare, este unica şansă a Basarabiei de a se armoniza paşnic şi cu Europa din care face parte, şi cu spaţiul etno-cultural din care nu poate să nu facă parte.

2. Deoarece comunismul, această fiară (în sensul Apocalipsei lui Ioan) acum şi cu faţă de "partid politic democratic" nu a fost declarat în Basarabia în afara legii, orice om care se gândeşte cât de cât la viitorul său şi al copiilor săi este obligat să cântărească platformele şi listele partidelor deveniţi "concurenţi electorali". Or, după atâţia ani de la căderea URSS avem în acest an cele mai identice programe electorale, dar şi cele mai lipsite de greutate liste electorale. Impresia e că PCRM a sufocat nu doar mass-media de stat şi cele private (în sensul că ultimele nu doresc nici măcar să câştige bani în campania electorală), ci şi pe toţi concurenţii electorali. Nu regăseşti pe liste mari personalităţi din finanţe, economie, ştiinţă, învăţământ, cultură. Care geniu în economie, aşadar, va crea "sute de mii de locuri de muncă" (când toată Europa e bântuită de flagelul şomajului)? Care geniu în învăţământ va ridica sistemul primitiv educaţional al Basarabiei, încercând să-l sincronizeze cu cel european? Care geniu în ocrotirea sănătăţii va descoperi remediul asistenţei medicale pe acest petec de pământ, unde oamenii de la ţară mor cu zile fiindcă pentru a ajunge o "urgenţă" la acei bolnavi, cineva trebuie să toarne benzină în rezervorul acelei urgenţe? Cât or fi de experimentaţi dnii Urechean, Roşca, Petrache, Andronic, Muşuc etc., dar ce pot face ei cu aceste liste de mangafali-dandanachi? Doar să înmulţească sărăcia, corupţia şi dependenţa de Rusia, care ne-a şi îngropat în acest iad şi prin CSI, şi prin interesul ei geopolitic (poate şi mesianic) la Gurile Dunării...

3. Nu, nu cred şi nici nu se vede cum am putea crede într‑o revoluţie de catifea, a rozelor, a portocalelor etc. în Basarabia. Lipsa unor lideri politici charismatici, dominarea netă a sferei politicului de către capitalul obţinut prin furtul masiv al avutului public (de care ne-a avertizat încă în 1991 profesorul Angel Rugină), lipsa totală a  unei mass-media profesionale care să ajungă la fiece om, conflictul dintre bisericile ortodoxe, izgonirea din ţară a forţei productive cele mai valoroase, căderea totală a culturii, sărăcia, corupţia şi subdezvoltarea, mai ales în mediul rural, au păstrat la noi viu, ca într-o grădină zoologică,  mentalul comunist. Cum să apară în acest context viruşii unei revoluţii? Straniu e că şi experţii europeni şi, mai ales, personalităţile politice şi societatea civilă din România (care nu pot trece cu vederea faptul că trei milioane de români au fost rupţi ilegal din firescul românesc şi băgaţi cu sila în URSS la 28 iunie 1940) se fac a nu vedea"dictatura de catifea" pe care au instaurat-o foştii şi actualii comunişti în Basarabia după căderea URSS.

Nicolae Spătaru,

scriitor, publicist

1. Societatea moldovenească de astăzi este, şi după 15 ani de aşa-zisă edificare a statului de drept, o apă tulbure. Iar într-o apă tulbure niciodată nu poţi fi sigur de ceea ce vei trage la mal: un păstrăv, o broască sau un crocodil cu ochii roşii. Cetăţenii moldoveni sunt în continuare încorsetaţi în diabolica maşinărie a mancurtizării. Foarte puţini au reuşit în acest răstimp să iasă din ghearele ei. Guvernanţii comunişti au tot motivul să se bucure că visul lor de a construi un humus sovieticus prinde, ca niciunde în altă parte, un contur real. "Noi muncim, noi nu gândim" din care derivă "Noi nu gândim, noi votăm" – iată două postulate care stau la baza societăţii moldoveneşti. Dar nici aceste sloganuri nu funcţionează peste tot, fiindcă aproape o treime din populaţia cu drept de vot detestă alegerile: "Da’ ce-mi dau ele mie? Eu nu fac politică!" Acest humus sovieticus nu înţelege că i se oferă un privilegiu extraordinar. Şi anume dreptul constituţional de a avea opinii, de a şi le exprima liber, de a alege şi de a fi ales. Şi că de votul lui depinde viitorul acestei ţări. Drept de care a fost privat pe parcursul a cincizeci de ani de comunism.

S-a instaurat în societatea noastră falsa părere că numai guvernanţii au voie să facă politică, nu şi cetăţenii de rând. Nimic mai neadevărat. Aş spune că basarabeanul rămas acasă, pe "redutele patriei", este obligat să ducă o viaţă social-politică activă. Şi nu numai în nume personal, dar şi pentru surorile şi fraţii săi, plecaţi printre străini să-şi caute un rost.

De ce i se întâmplă toate acestea anume basarabeanului? O fi el mai rău decât alte seminţii? O fi el cu mai multe păcate în faţa Domnului? Răspunsul pare să fie la îndemâna oricui. Pentru că, între altele, nu este informat corect. Informaţiile la care el are acces, de regulă, au rolul de a-l manipula, de a-l deruta şi mai mult. Această dresare se face astfel încât, dacă din întâmplare, individului i se va servi şi o ştire de alternativă, poate cea adevărată, s-o respingă din start, necondiţionat, fără a mai sta mult pe gânduri, considerând că doar punctul de vedere al guvernării este cel credibil. Cine ar putea să-l scoată pe cetăţeanul nostru din această letargie? Partidele politice cu orientări democratice? Ele n-au timp. Abia dacă mai găsesc câteva zile pentru campania electorală. Instituţiile mass-media? Poate. Dar la ziarele cu un discurs democratic se abonează, de regulă, cei care au ieşit deja de sub sufocanta carapace a deznaţionalizării şi a mancurtizării. Poate TV Moldova 1? (De ce Moldova 1? De parcă am avea şi Moldova 2!). Dar ea deocamdată este corigentă la capitolul democraţie. TV Moldova 1, ca televiziune publică, este obligată să prezinte în mod obiectiv şi imparţial realităţile vieţii social-politice şi economice ale republicii. Dar n-o face, pentru că este aservită orbeşte, cu trup şi suflet guvernării "Of". E sluga mai marilor zilei. Şi se face a uita că menirea ei este să organizeze dezbateri publice pe probleme de actualitate, la care să participe întreaga societate, sau măcar reprezentanţii ei. Pentru că este subvenţionată din banii publici, din banii contribuabililor. TV Moldova 1 este, la fel ca acum 20 de ani, cea mai petrecăreaţă (cea mai cântantă şi cea mai dansantă, apud Serafim Saka) televiziune din lume. Concertele şi dansurile nu se mai termină, iar puţinele emisiuni în care sunt totuşi abordate şi unele probleme ale societăţii, sunt pregătite în grabă şi la un nivel şcolăresc, bâlbâit. Şi, bineînţeles, totul este filtrat de LIT-urile neadormite (cenzura sovietică de partid) ale guvernării comuniste.

Un proverb vechi spune: "Dacă n-ai în casă un bătrân, trebuie să ţi-l cumperi". Aşa este. Numai că noi avem deja prea mulţi. Ne-au invadat pensionarii veniţi din toate colţurile fostului imperiu sovietic. Iar tot ce-i prea mult, strică. Acest contingent de cetăţeni moldoveni a devenit – nu cred că exagerez – o frână pentru societatea moldovenească în calea ei spre Europa, spre modernizare şi democratizare. Chiar dacă mulţi dintre ei n-au pus niciodată mâna pe o armă şi n-au fost o zi pe front, ei întotdeauna s-au considerat "eliberatori" şi "aducători de cultură". Astăzi, atât ei cât şi copiii şi nepoţii lor, crescuţi şi educaţi în acelaşi spirit velicorus şi şovin, sunt împotriva aderării RM la UE şi NATO, susţinând – împotriva tuturor evidenţelor - că doar Rusia şi CSI pot scoate RM din haosul generalizat în care a căzut. Ei ştiu foarte bine că atâta timp cât Rusia îşi va face mendrele pe acest pământ, vor avea privilegiul să vorbească doar în limba rusă, dispreţuind, totodată, limba română, limba majorităţii. Iar afacerile, de fapt  hoţiile lor economice, se vor afla în siguranţă. Aşa cum au fost întotdeauna de la 1940 încoace. Suntem cea mai "bătrână" republică din spaţiul ex-sovietic. Acum, când în ţările din jurul nostru se produc schimbări democratice, la noi drumul spre democraţie este blocat şi de nişte indivizi străini total de interesele acestui popor...

După acest preambul agitatoric, pe care, recunosc sincer, mi-a fost destul de greu să mi-l reprim, aş îndemna concetăţenii mei să voteze pentru cele două forţe politice democratice (PPCD şi BMD), care promit desprinderea Basarabiei de acest comunism primitiv, antinaţional şi antieuropean în esenţa sa.

2. Când citeşti literatură SF, de anticipaţie, rămâi totuşi cu gândul că tezele expuse în acele cărţi se vor transforma, peste zeci sau sute de ani, în realitate. Programele unor partide din Basarabia nu-ţi oferă nici măcar această alternativă iluzorie. Aceste programe sunt "fluturate" doar în perioada electorală, pe urmă toată lumea uită de ele. Aţi auzit ca vreun partid să fie sancţionat, judecat pentru că nu şi-a îndeplinit promisiunile electorale? E adevărat că neonorarea angajamentelor din programul electoral al unor partide a fost chiar benefică pentru societatea moldovenească. Imaginaţi-vă ce cataclisme s-ar fi produs în Basarabia dacă guvernanţii comunişti ar fi alipit –aşa cum promiteau - RM la Uniunea Rusia-Belarus? Sau dacă ar fi adoptat rusa drept limbă de stat? Acele promisiuni electorale au rămas să zumzăie doar în programele şi minţile comuniştilor...

Despre listele electorale. Aceste liste revelă – în cazul când au ce revela - personalitatea unui partid. Spune-mi cu cine prieteneşti, ca să-ţi spun... E regretabil faptul că pe listele celor mai importante partide de dreapta au "încăput" atât de puţini intelectuali, specialişti notorii în diverse domenii, oameni necompromişi şi cu autoritate în societate. Vina cea mare pentru această stare de fapt o poartă, bineînţeles, liderii şi birourile permanente ale acestor partide. Personalităţile, de regulă, sunt oameni incomozi, care au o gândire proprie, complexă, o gândire de perspectivă şi care nu întotdeauna ar putea să coincidă cu cea a şefului de partid. Şi-atunci, de ce ar trebui "liderii naţionali" (autodeclaraţi) să-şi complice existenţa. Ar mai fi şi o altă explicaţie: cei care au reuşit într-un domeniu sau altul (ştiinţă, cultură, învăţământ ş.a.) nu se prea grăbesc să-l părăsească de dragul politicii, care la noi, cum bine se ştie, este atât de viciată şi insolentă.

Se spune că în Israel există un minister de absorbţie. Dacă apare într-un colţ îndepărtat al mapamondului un om foarte talentat, extrem de valoros, şi dacă acest geniu mai este şi evreu (dar nu-i obligatoriu), atunci acest minister de absorbţie face tot posibilul să-l aducă pe pământul făgăduinţei. Aşa ar trebui să procedeze şi partidele noastre de dreapta. Să absoarbă, pentru binele poporului, pentru care ei susţin că se jertfesc zi şi noapte, tot ce este mai valoros în societatea noastră.

3. Conjunctura politică internă şi externă de astăzi are, cred eu, toate premisele pentru a ne pricopsi şi pe noi, cetăţenii statului independent RM, cu o revoluţie portocalie. Nu ştiu dacă va fi cea pe care ne-o dorim cu toţii. Pentru că şi portocaliul are mai multe nuanţe. E de ajuns să te poticneşti puţin şi aluneci din nou pe roşu. Spun acestea, fiindcă marea majoritate a indivizilor care alcătuiesc societatea moldovenească (inclusiv partidele politice şi liderii lor) nu este gata (din varii motive) pentru a edifica o asemenea operă social-politică. Adevărata revoluţie de catifea este o etapă net superioară revoluţiei de tip clasic. Este o revoluţie a mentalităţilor, a conştiinţelor. Aici nu este nevoie de bâtă. Şi încă ceva. Toate revoluţiile de catifea care s-au produs în zona Europei de Sud-Est (şi nu numai) au avut, de regulă, un lider puternic (Saakaşvili, Yuşcenko, Băsescu...), care a reuşit să coaguleze în jurul său mai bine de jumătate din electoratul ţării sale. Noi, deocamdată, nu avem un asemenea lider şi un electorat care l-ar urma. De aceea, revoluţia noastră (să-i zicem de carton) va avea doi lideri: pe de o parte, Kremlinul, iar pe de altă parte, SUA şi UE. Va fi o revoluţie portocalie (vă place această sintagmă, nu?) cu două moaşe, iar când sunt două moaşe...

Acestea sunt, recunosc, viziunile unui sceptic, dar sper să fiu contrazis în bine.

Vitali Catană,

expert, Institutul de Politici Publice, Chişinău

1. Este dificil de făcut o recomandare atunci c`nd la cea mai superficială analiză, îţi dai seama că nu prea ai din ce alege. Pentru mine este cel mai urât scrutin pentru că nu am pentru cine să votez. Sper să fie ultimul scrutin dominat de marasmele unor oameni pentru care politica nu înseamnă asumarea unor responsabilităţi, ci aflarea în treabă între o lovitură financiară şi o saună sau friptură. Sper să fie ultima campanie în care indivizi care suferă de variate patologii îşi varsă frustrările în paginile ziarelor, pe ecranele televizoarelor şi la radio.

Pot spune cu certitudine că eu nu voi vota Blocul Moldova Democrată (BMD), pe şovinii Klimenko de la "Ravnopravie" şi de la adunătura numită "Patria-Rodina", nu voi vota partiduleţul lui Sima numit al "muncii" şi alţi asemenea monstruleţi politici.

Recomandarea mea adresată alegătorilor este să voteze pe cei care ne vor apropia de Uniunea Europeană şi vor fi capabili să apere cu demnitate interesele Republicii Moldova în faţa expansionismului neo-imperialist al marelui vecin de la răsărit.

2. Oamenii bine pregătiţi nu au "încăput" pe liste pentru că cei care le-au întocmit sunt incompetenţi şi aroganţi. Sărăcia noastră i-a făcut pe cei bogaţi să creadă că pot obţine cu bani tot ce vor ei, inclusiv votul poporului, considerând că efortul intelectual pentru formularea unor mesaje este inutil. Ei nu au înţeles încă un fapt simplu şi accesibil, anume că o campanie electorală şi o activitate politică prodigioasă înseamnă convergenţa a trei elemente principale: resurse financiare suficiente, dar mai ales oameni capabili să furnizeze idei şi oameni capabili să le promoveze sub forma mesajului politic.

Rezultatul este la vedere şi stă uneori sub semnul ilarităţii. Astfel, un personaj cu un trandafir în mână ne anunţă, cu o voce de om răcit sau strangulată de emoţie, numai el ştie, că vine primăvara. Mulţumim mult, avem şi noi calendare şi sperăm că primăvara va veni până la urmă, fie în martie, fie în mai, aşa cum ştim că soarele va răsări dimineaţa şi la ora indicată de specialişti va apune. Mă întreb dacă acest concurent electoral mai are şi altceva de spus alegătorilor pentru a-i convinge să-l voteze.

Un alt concurent ne aduce la cunoştinţă nouă, alegătorilor, că noi am aflat că el este adevărata opoziţie. Vă mulţumim şi dumneavoastră că ne-aţi anunţat pentru că altfel nu ne-aţi oferit nici un motiv să credem că sunteţi un bloc al opoziţiei. În general, despre existenţa blocului ştim numai pentru că am fost anunţaţi, că altfel nu am fi avut de unde să aflăm. Acelaşi concurent declară că are încredere în alegători. Merçi mult că după ce v-aţi căpătuit şi după ce aţi parvenit mai aveţi şi încredere în noi, alegătorii. Încrederea alegătorilor în domnia voastră nu vă preocupă, ea nu contează pentru că veţi rămâne primar în continuare.

Cea mai bună campanie electorală o face partidul aflat la guvernare. Se simte "mâna" unui sau unor oameni bine pregătiţi. Greşeala guvernanţilor este că mai comit abuzurile semnalate de presă şi victimizează pe cei care se declară ca fiind "opoziţie". Puterea ar avea mai mult de câştigat dacă ar face o campanie curată pentru că opoziţia nu întreprinde nimic serios ca să învingă în alegeri. 

3. În cazul Republicii Moldova, trebuie să stabilim ce înseamnă schimbare. Dacă schimbarea înseamnă victoria în alegeri a BMD-ului mai bine fără o astfel de schimbare. 

În Ucraina şi Georgia schimbarea a însemnat oameni noi şi orientare nouă atât în politica internă, cât şi în politica externă. Oameni noi înseamnă oamenii care ne poartă speranţele spre un viitor mai bun şi au reale calităţi pentru a apropia acest viitor. Ce schimbare, ce viitor ne pot aduce oameni ca Diacov, Braghiş, Guţu etc.? Ei au fost la guvernare deja şi, dacă ar fi dorit cu adevărat schimbarea, ar fi făcut-o de mult. Sunt oamenii pe care electoratul i-a alungat de pe scena politică pe uşă, iar ei încearcă să intre înapoi pe fereastră. Nu cred că foştii "agrarieni" aciuaţi prin diferite partide "democratice" pot aduce schimbarea aşteptată de noi toţi. Viitorul promis de ei nu este altceva decât marasmul trecutului. "Mesajul" purtat de aceştia, de fapt lipsa mesajului, nu este nici pe aproape ceva ce numim schimbare. Atitudinile diluate, ambigue, poate chiar duplicitare, provoacă numai reacţii de respingere. La acest capitol partidul aflat la guvernare stă mult mai bine după ce a promovat câţiva oameni noi (unii din ei nu sunt lipsiţi de valoare) şi după ce a lansat mesaje clare în domenii care interesează electoratul, cum ar fi integrarea europeană şi eliminarea vizelor pentru călătoriile în statele Uniunii Europene, creşterea nivelului de trai etc. Aceste mesaje pot fi realiste sau nu, pot fi sincere sau nu (doar timpul va arăta), dar ele arată o atitudine tranşantă, o orientare bine determinată şi acest fapt prinde la publicul larg.

În Ucraina şi Georgia schimbarea a avut o componentă importantă materializată prin o nouă abordare a relaţiilor cu Rusia. Demnitatea etalată de liderii celor două state cere mult curaj şi abilităţi şi poartă riscul unei confruntări directe cu Rusia, dar s-a demonstrat că este singura cale de a apăra eficient interesele statelor mici. Mă întreb dacă membrii BMD sunt capabili de un asemenea demers? Răspunsul îl avem din trecutul nu prea îndepărtat. Şi dl Snegur, şi dl Lucinschi, şi dl Diacov, şi dl Braghiş se prezentau prompt la "raport" în faţa potentaţilor de la Moscova. Argumentul imbatabil în opinia lor era că ni se va "tăia" gazul dacă ne dăm cu părerea în faţa Rusiei. Problema privind modul în care s-au format datoriile la gaze este o altă discuţie. Nu cred că este doar o impresie faptul că datoriile au fost acumulate intenţionat pentru a ceda Rusiei reţeaua de distribuţie a gazelor din Moldova.

Şi sub acest aspect partidul de la guvernare arată mai bine decât BMD. Nu i se poate contesta dlui V. Voronin meritul de a fi primul preşedinte moldovean care se opune ostentativ, fie şi cu stângăcie uneori, amestecului flagrant al liderilor ruşi în treburile interne ale Republicii Moldova. El a învăţat, spre deosebire de adversarii săi principali, că votul îl dă electoratul din Republica Moldova, nu cancelaria de la Moscova şi că este mai importantă susţinerea populară decât susţinerea din partea potentaţilor de la Kremlin.

Dacă ţinem seama de cele arătate, găsesc mai multe motive să aştept schimbarea de la partidul aflat la putere decât de la BMD. Nu voi vota actuala guvernare numai pentru motivul că nu pot în principiu să votez un partid comunist.

Larisa Ungureanu,

ziarist, critic de teatru

1. N-aş vrea să repet celebra scenă din spectacolul "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale! Şi nu sînt nici în "pielea" doamnei Trahanache, adică, atît de aproape de putere, încît să spun clar Cetăţeanului "cu cine să voteze". E timpul să ne asumăm răspunderea. Fiecare în parte. Înainte de a merge la alegeri cumpănim bine lucrurile. Eu, de exemplu, încerc să mă documentez: citesc ziarele, ascult radio, privesc televizorul. Ce-i drept, îmi lipsesc discuţiile, comentariile, emisiunile în direct cu liderii sau reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice. Aş vrea să-i ascult pe toţi, nu pe fiecare în parte. Aceştia găsesc totuşi o modalitate de a "intra" mai mulţi în casă, căci în fiecare zi scot din cutia poştală tot felul de foiţe, calendare, gazete, pliante cu mesaje de agitaţie, care mă îndeamnă să votez anume formaţiunea sau partidul lor. Ceea ce mă dezamăgeşte foarte tare este faptul că nu găsesc argumente solide, ci învinuiri reciproce, fel de fel de scamatorii electorale, caricaturi şi… promisiuni. Fără nici un suport. Blocul "Patria-Rodina" mă asigură că doar cu Rusia vom avea viitor, iar Partidul Social-Democrat din Moldova vrea să mă convingă că anume el reprezintă "forţa care va consolida societatea". Cum să dai crezare unor cuvinte? De comunişti nici nu mai vorbesc. Ei nu se sinchisesc să-ţi bată la uşă şi să-ţi ceară să te iscăleşti că vei vota pentru ei. Ceea ce este o încălcare flagrantă a Codului electoral. Opoziţia… Este atît de pestriţă! Chiar în cadrul opoziţiei ar trebui să existe o opoziţie. Ce-i drept, consolidată. Şi cu un lider demn de încredere. Dacă într-adevăr ne dorim un parlament de care să nu ne fie ruşine.

2. Tocmai asta mă întreb şi eu: de ce? Pe de altă parte, intelectualii au avut puterea. De ce au fost aruncaţi peste bord de nişte nimeni? Şi o dată cu ei - mototolite idealurile mai multor generaţii. Cît priveşte programele partidelor şi listele electorale, da, am acest "prost" obicei, încă de la primele alegeri parlamentare, să le citesc. M-am întrebat, şi nu o singură dată: cine i-a învăţat pe deştepţii ăştia să-şi scrie programele, să facă politică, dacă nu tot noi, intelectualii, mai ales, ziariştii? Cine îi însoţea în "cursele" electorale pe viitorii parlamentari? Scriitorii, actorii, cîntăreţii şi poeţii. Desigur, nu absolutizez. De fapt, ar trebui să ne întrebăm: cine sînt intelectualii şi care este ponderea lor în societate? Dacă e vorba doar de cărturari, asta e una, dacă e vorba şi de persoane social active, asta e cu totul altceva. La actualele alegeri se face observată o "avalanşă" de persoane cu o pregătire intelectuală redusă, dar în schimb mulţi din ei au abilităţi antreprenoriale, juridice, politice şi foarte multă iniţiativă. Cred că sînt şi bogaţi. Şi acum un exemplu concret. Că vorbim şi de liste. Am telefonat la PPCD pentru a întreba, de ce pe listele lor nu se află Andrei Ivanţoc, deţinut politic, care stă în închisoarea din Tiraspol de doisprezece ani, membru al Frontului Popular pe atunci, azi PPCD. Ştiţi ce mi s-a răspuns: "Noi avem alte simpatii" (sic!) şi că "Andrei Ivanţoc nu are pregătirea necesară". Mai e nevoie de comentarii? Pe de altă parte, îmi dau seama că astăzi puterea e în mîinile comuniştilor şi ei folosesc toate pîrghiile pentru a împiedica opoziţia, în special, Blocul "Moldova Democrată", PSDM, PPCD să desfăşoare o campanie electorală normală. Am asistat la una din şedinţele Comisiei Electorale Centrale (şi o voi face-o ori de cîte ori voi avea ocazia). M-a mirat tonul, nu mai vorbesc de nivelul de exprimare, al preşedintelui, dl Petru Răilean - autoritar, ironic-răutăcios şi fără pic de respect faţă de persoanele care luau atitudine. De la această şedinţă am ieşit cu impresia că ţara este Voronin. Ce se face în localităţile rurale sau centrele raionale, unde candidaţii în deputaţi, din alte formaţiuni politice, decît cele comuniste, în special, de orientare prooccidentală, sînt intimidaţi sau chiar arestaţi, e lesne de înţeles: bieţii oameni, alegătorii de rînd, sînt înfricoşaţi. Nu se mai discută în grup, nu se face deschis agitaţie nici în Chişinău, ce să mai vorbim de localităţi mai îndepărtate!

3. Mi-o doresc din tot sufletul. Aş merge prin sate, oraşe, întreprinderi etc., ca în primii ani de democratizare a societăţii noastre, cînd încă la putere erau comuniştii (ce coincidenţă!), ca să le spun oamenilor să nu voteze secera şi ciocanul, nici steaua cu cinci colţuri, dar nu le-aş putea spune cu certitudine pe cine să aleagă. Concurenţii - şi de dreapta, şi de stînga, şi de centru - promit alegătorilor că vor acţiona ferm, că vor pune statul în slujba cetăţeanului, că vor reîntregi ţara, că vor apăra şi vor susţine fiecare familie, că vor face totul ca oamenii să trăiască mai bine. Cred că la noi se va produce "revoluţia marilor confuzii". Deşi, s-ar putea întîmpla ca electoratul să fie mai prudent ca în 2001.

Grigore Chiper,

scriitor, profesor universitar

1. Voi spune, pe de o parte, că peisajul politic de la noi a fost dintotdeauna, o dată cu proclamarea independenţei RM, confuz şi încurcat. La precedentele alegeri, când opoziţia a fost dezbinată, fărâmiţată şi certată într-o măsură incomparabil mai mare decât la actualele alegeri, situaţia s-a dovedit de-a dreptul catastrofală pentru însuşi conceptul de opoziţie. Acum, din acest punct de vedere, e altceva. S-au format două unităţi de opoziţie: BMD şi PPCD, ocupând, de rău, de bine, segmentul de centru şi de dreapta (cu tot specificul de rigoare pe care îl comportă la noi stânga, dreapta şi centrul).

Pe de altă parte, aşa cum arată practica alegerilor din alte ţări, inclusiv în unele state occidentale, diferenţa dintre platformele partidelor şi ale blocurilor lansate în alegeri, precum şi dintre candidaţii individuali, sunt minime, încât unele detalii pot deveni decisive pentru a înclina balanţa într-o parte sau alta.

Nu ştiu dacă cineva are să mă întrebe cu cine să voteze (mai degrabă, lumea se întreabă cine va ieşi învingător din alegeri), dar ştiu, din practicile electorale de la noi şi din alte părţi, că foarte multă lume – dacă nu chiar majoritatea – votează nu cu opoziţia, ci împotriva guvernării, în cazul în care nu este satisfăcută de prestaţia guvernanţilor. Deci procedura e foarte simplă, iar rezultatele greu predictibile. Depinde câţi oameni sunt satisfăcuţi şi câţi nu de regimul comunist, instalat acum patru ani. În situaţia creată este la fel de dificil să acuzi instituţiile specializate în sondaje de opinii, care fixează, în perioade preelectorale, rezultate destul de diferite, dând aceeaşi marjă de eroare de 3%.

Experienţa din trecut a tuturor anilor de independenţă naţională mai demonstrează că nici sub un parlament nu s-au realizat succese economice fulminante. Şi e cumva firesc să se întâmple aşa, ţinând seama de complexitatea factorilor creatori şi inductori de mizerie şi haos. În plus, orice parlament este preocupat să fortifice instituţiile statului (un alt lucru cât se poate de legitim), în defavoarea, în primul rând, a celor trei domenii: sănătate, învăţământ şi cultură.

Şansele economice au fost aproximativ egale la toate guvernările de până în prezent. Perspectivele economice afişate de actualii jucători de pe scena politică sunt şi ele mai mult sau mai puţin identice. Nu văd pe nimeni din forţele concurente care ar putea să propulseze economia RM într-un chip miraculos. De aceea trebuie să votăm acea formaţiune care, în viziunea noastră, ne va afecta mai puţin interesele intime. În ce mă priveşte, aceasta e formaţiunea care îmi promite că va crea un climat de siguranţă pentru mine şi pentru copiii mei, că acest spaţiu va include în mod obligatoriu şi firesc dimen­siunile românească şi paneuropeană (confortul românesc şi european), că va cultiva democraţia naţională în toate formele ei, va susţine tocmai acele trei domenii amintite adineauri, nu se va lansa în experimente lamentabile etc. Cam acesta ar fi răspunsul la întrebarea: "Eu cu cine să votez?"

2. Din păcate sau din fericire, nu am obişnuinţa să studiez listele programelor partidelor şi candidaţilor la funcţia de deputat. Şi nici nu e vorba de faptul că programele pot conţine tot felul de eresuri (deşi nici măcar un salariu mediu de 250 de dolari pe lună nu mi se pare ireal în condiţiile în care exodul de populaţie continuă, unii dintre cei plecaţi mai de mult au salarii tot mai mari şi fluxul de valută va creşte în continuare) sau că s-ar apropia foarte mult în discursul pro-european. În politică există o altă problemă, cu atât mai valabilă obiceiurilor locului: politicianul poate fi verificat numai după ce este votat şi accede la putere. Nici o retorică nu e în stare să-i substituie adevăratele acţiuni şi fapte. Guvernarea comunistă este deja cunoscută şi rămâne în continuare la discreţia alegătorilor. Nici PPCD-ul, nici BMD-ul (cel puţin, în actuala formulă) încă nu au fost la putere şi vor putea fi apreciaţi cu adevărat doar în procesul guvernării.

Despre listele de specialişti, cu sau fără ghilimele, se poate spune aceleaşi lucruri ca şi despre programele lansate. Chiar dacă există specialişti redutabili, unii dintre care au încăput pe listele partidelor concurente, aceştia sunt în fond nişte anonimi. Nu poţi cunoaşte sutele de persoane înghesuite pe liste. E un neajuns intrinsec al alegerilor pe liste. Mai mult, parlamentul e o "specialitate" nouă şi inedită pentru fiecare. Este însă cu mult mai important să nu depistăm pe listele partidelor pe care le simpatizăm actori dubioşi, figuri compromise. Nu mă îngrijorează nici lipsa de intelectuali pe listele propuse de partide şi alianţe. Ar fi un motiv de îngrijorare dacă pe aceste liste am identifica persoane lipsite de principii şi de onoare, ar figura profitori şi răuvoitori. La momentul de faţă, instituţiile statului au nevoie într-o măsură mai mare de persoane oneste, curajoase, apte să propună şi să ducă la bun sfârşit reformele de care statul RM are nevoie ca de aer decât de intelectuali sau specialişti. (Între un specialist cu principii de trei parale şi o persoană onestă alegerea ar trebui să încline înspre ultima.) Acestea sunt azi calităţile cele mai căutate. Din păcate, în condiţiile create când partidele sunt şi în căutare de nume noi şi proaspete, nu există alt procedeu de verificare decât accederea în parlament şi la putere. Problema e că apar, cum am spus, alte disfuncţii. De exemplu, comuniştii de la putere au intrat în alegerile trecute cu un program şi ies acum cu altul. "Alianţa Braghiş" a pierdut, în răstimpul când făcea opoziţie, mai mulţi deputaţi care s-au raliat, deschis sau mascat, la comunişti.

Politica nu trebuie făcută de intelectuali sau de alte nume "grele" (cum s-a întâmplat, de pildă, cu generalul Alexei), ci de o cultură generală a încrederii şi responsabilităţii, lipsa cărora ocultează în mod cert alegerile de la noi, dar şi guvernările, indiferent de culoarea lor.

3. Nu voi fi nici eu original când voi spune că RM nu are nimic în comun cu revoluţiile "epitetate" care au avut loc în ultima vreme în Europa, unele în imediata vecinătate. RM e un continent aparte. Am citit recent în Dilema veche un articol despre o Cubă pitorească şi totodată stranie până la alienare şi grotescă până la desfigurare. Şi m-am gândit că acea comparaţie a lui Voronin (Vă amintiţi? Moldova era numită o Cubă a Europei) de la începutul mandatului său nu mi se pare nici azi deplasată.

Pot fi oare induse stări de spirit? Strictu sensu, puţin probabil, căci datele problemei sunt diferite. În Ucraina, de exemplu, a existat un Parlament cu o opoziţie puternică, un segment social şi geografic care a avut combustia necesară. Dar mai ştii? Nebănuite sunt căile Domnului. Când este vorba de spirit (altminteri, înrudit cu spiritismul), multe se pot întâmpla.

Nu ştiu ce se va produce la 6 martie 2005, măcar de atâta că nu poţi fi proroc în propria-ţi ţară. O vorbă cu un vecin, o spusă a unei persoane stimabile, o secvenţă prinsă mai mult întâmplător la televizor sau la radio pot face minuni. Vorba ceea: în Moldova trăim.

Cred că şi pe meleagurile mioritice se poate întâmpla o revoluţie, doar că ea poate fi de... pelin, ca să ne menţinem în câmpul tropilor. Acum câtva timp, ProTV Chişinău a dat pe post un interviu cu tineri de la sat, care nu au putut răspunde la întrebarea ce înseamnă Uniunea Europeană. Aşadar acum, când şi puterea, şi opoziţia au declarat ca prioritate integrarea europeană, şansele lor sunt aproximativ egale.

Oleg Brega,

ziarist, militant civic

1. De regulă, nu le dau nume, reţete gata, prefer să-i fac să gîndească, să se informeze. Statutul de persoană publică, de lider al unei organizaţii apolitice, artist şi ziarist îmi cere să fiu echidistant. Cred că e important ca fiecare sau măcar mare parte dintre concetăţenii noştri să fie responsabili, conştienţi de opţiunea lor, să-şi asume alegerea pentru ca după aceea să se simtă în drept să ceară socoteală celor care ajung la guvernare, nu să aştepte un alt scrutin salvator.

Celor absolut derutaţi, neinformaţi, copleşiţi de mesajele diverse ori prea asemănătoare le sugerez să ştampileze cu ochii închişi, la întîmplare. Aşa măcar vor fi sinceri cu ei înşişi, împăcaţi că au aceeaşi şansă de a cîştiga ca la o loterie ordinară – nici nu ştii de unde iese norocul. În nici un caz nu-i încurajez să stea acasă ori să invalideze buletinul. Cu gîndul la cei supăraţi pe toată lumea am propus să fie inclusă în buletinul de vot rubrica VOT CONTRA TUTUROR, asta ar permite sondarea opiniei alegătorilor despre clasa politică, i-ar face pe politicieni mai responsabili faţă de alegători şi problemele lor, ar reduce la minim numărul de buletine invalidate.

2. Programele partidelor importante sînt aproximativ cunoscute de toată lumea, chiar dacă unii vectori se schimbă radical, cum s-a întîmplat în cazul PCRM. Asta are loc pe durata guvernării şi se întîmplă la vedere, avîndu-i ca martori pe cetăţenii cei mai atenţi, oponenţii politici, presa. Totuşi, majoritatea alegătorilor nu ţin cont de diferenţele doctrinare pentru că nu sunt învăţaţi să le deosebească, pentru că n-au de unde să le cunoască, pentru că nu-i interesează. Deseori alegătorii nici pe oamenii din liste nu-i cunosc, mulţi confundă siglele electorale (nici n-ar fi de mirare, acum sunt pe liste două formaţiuni cu acelaşi nume şi aceeaşi siglă, apoi sloganu­rile unor partide radical diferite sună la fel, liderii formaţiunilor se exprimă la fel de infect, mai intră în joc duzina de candidaţi independenţi care vor crea şi mai mare confuzie), unii sunt atît de inculţi, încît aplică incorect ştampila şi invalidează buletinele, alţii vor face asta intenţionat, în semn de protest. Pentru aceştia organizaţia noastră Hyde Park a propus să fie inclus pe listă şi al 24-lea candidat, unul invizibil, al protestatarilor: vot contra tuturor. Astfel credem că va creşte prezenţa la urne, va scădea numărul de buletine compromise, cetăţeanul se va simţi mai important, iar concurenţii vor deveni mai atenţi la doleanţele alegătorilor pentru a nu-i lăsa să intre în mişcarea protestatarilor care să le complice aritmetica voturilor. Dar mai bine să li se permită cetăţenilor să protesteze votînd, decît făcîndu-i să stea în casă pentru că nu au pe cine alege. Aşa îi vom face pe oameni actori, nu spectatori pasivi ai proceselor sociale şi politice.

Susţin această iniţiativă de dragul diversificării opţiunilor, pentru a asigura democratizarea acestui proces, eu totuşi nu voi vota degrabă contra tuturor pentru că nu am aşteptări maximaliste de la politicieni. Ştiu că nu există partid sau lider perfect, de aceea voi opta pentru cei mai buni şi deocamdată am de unde alege. Consider că avem deja destui politicieni buni, grav e că sunt puţini şi răsfiraţi prin diverse grupuri politice, plasaţi prea jos în ierarhia partidelor. Dar poate că n‑au fost încă destul de convingători, dacă vor rămîne în afara legislativului şi nu vor fi cooptaţi în structurile executive ale viitoarei guvernări. Ne vom merita aleşii pentru că mai trebuie să învăţăm a alege bine. Dar la alegeri nu se termină viaţa şi nu încetează valabilitatea drepturilor cetăţeneşti. Cred că cetăţenii dacă ar fi mai activi, mai implicaţi ar putea să schimbe comportamentul şi atitudinea oricărui politician şi partid ajuns la guvernare, nu să-i pedepsească doar o dată la patru ani, ci să le verifice în fiecare zi acţiunile, să-şi ceară drepturile şi să‑şi apere interesele fără întrerupere. Pentru asta ar trebui să fie mai mulţi intelectuali ne-afiliaţi politic, deci credibili, directori de opinie lucizi, care să fie reper şi model de atitudine civică. Dar ai noştri intelectuali, dacă nu mai candidează direct pe liste, fac partizanat politic deschis ori voalat, care îi descalifică şi degradează.

3. Inevitabil se va produce o schimbare pentru că prea multă lume s-a săturat de actuala stare de lucruri, rămîne de văzut dacă actuala guvernare roşie va accepta schimbarea democratică, ca urmare a votului (ar putea să se schimbe chiar ea, gradual, cum a promis şi deja se transformă vizibil) sau va fi demolată de valul nemulţumirilor, cum s-a întîmplat pe la vecini. Dar nu se mai poate trăi în mijlocul Europei, la graniţa UE, în mileniul trei cu atîta mizerie, minciună, ignoranţă.

Nicolae Rusu,

scriitor

1-3. În preajma actualelor alegeri parlamentare întreaga societate civilă basarabeană, antrenată în spectacolul-caraghoslâc de pe scena politică dintre Nistru şi Prut, joacă un singur rol - cel al cetăţeanului turmentat. Caragiale n-a fost, se pare, niciodată mai actual ca în aceste zile din preajma alegerilor din 6 martie curent, când partidul de guvernământ, cu declarate nostalgii filoruse, a preluat fără nici un discernă­mânt opţiunile proeuropene ale opoziţiei, când unul dintre partidele din opoziţie nu are în vizorul "artileriei" sale grele Puterea, ci măcelăreşte fără nici un fel de scrupule pe cei care sunt de aceeaşi parte, cu ei, a baricadei. Aceştia din urmă sunt încolţiţi şi de nişte partiduţe care mai muşcă şi din Putere, învinuind-o pe aceasta, şi mai ales pe preşedintele Voronin, că a trădat "idealurile" de aderare la axa Rusia-Belarus... Citind presa de toate culorile, ascultând clipurile electorale la radio şi televiziune, atât omul de rând, cât şi intelectualul rasat nu mai trebuie să cheltuiască bani pe vodcă. În asemenea situaţie de brambureală politică, sărmanului alegător basarabean, iremediabil turmentat, nu-i mai rămâne altceva decât să voteze "răul cel mai mic", în speranţa că viitorul regim politic nu va fi chiar atât de roşu cum a fost până-n prezent. Măcar atât. Nu în zadar prin târgul Chişinăului circulă tot mai insistent zvonul instituirii unei noi mişcări politice, diriguită doar de oameni necompromişi politic şi moral, în special tineri, care să aibă o opţiune clară şi categorică, întrunindu-i pe toţi acei care astăzi sunt puşi în situaţia să joace rolul cetăţeanului turmentat.

Bineînţeles, apariţia acestei idei nu este motivată de lipsa pe listele electorale a unor intelectuali de marcă, specialişti reputaţi în diverse domenii, din simplul motiv că ea, ideea, exista cu mult înainte de declanşarea campaniei electorale. Cred că necesitatea unei noi mişcări politice derivă din comportamentul lamentabil şi duplicitar al multor intelectuali care au compromis rău noţiunea în cauză, cochetând cu Puterea, dar mai ales servind-o cu zel, în timp ce ea a fost în Basarabia, preponderent, de culoare roşie, doar cu diverse nuanţe. Aceşti "intelectuali" sunt fraţi de cruce şi de spirit cu cel despre care cineva povestea că, folosindu-se de un asemenea "intelighent", Puterea a considerat că respectivul "element uman" nu mai e bun de altceva decât să fie utilizat, în spiritul modernei tehnologii fără deşeuri, ca materie primă la asfaltarea "măreţului drum spre viitorul luminos al omenirii". A trecut, deci, peste fosta sa unealtă cu un cilindru rutier de mare tonaj, dar, spre marea sa surprindere, intelectualul se dovedise a fi de o vivacitate incredibilă, rămânând întins pe asfalt ca o pată multicoloră şi creând autostrăzii o impresie inestetică de bandă peticită. Luminată de o idee, Puterea l-a smuls din asfalt şi l-a dus la Palat, dumerindu-se că fostul intelectual mai poate servi ca preş. Acolo, la uşa PREŞedinţiei, intelectualul o făcu pe preşul până când lumea care-l vizita pe PREŞedinte, ştergându-şi de el încălţămintea şi călcându-l în picioare, l-a făcut negru de murdărie. Puterea se gândi că nu mai e bun de nimic, însă unul dintre sfetnicii săi, intelectual şi acesta, care-l invidiase toată viaţa pe cel devenit preş, îi sugeră că cealaltă parte a cârpei rămăsese curată. După ce preşul se înnegri şi pe verso, Puterea vru să-l arunce la gunoişte, însă acelaşi sfetnic veni cu iezuita propunere de a-l da la spălat şi repus la uşă. Bine spălat şi ghilit de către anumite servicii ale Puterii, preşul fu întins la uscat, dar în această clipă trecu peste el o boare de vânt şi, ud fiind, fostul intelectual se pomeni a doua zi cu un guturai. Nu-l luă, însă, în serios şi nu rugă Puterea să-i administreze vreo aspirină sau vreun pahar de izvar, fapt pentru care peste încă o zi se trezi cu o pneumonie dublă şi până seara îşi dădu obştescul sfârşit. Fireşte, Puterea nu rămase fără preş la PREŞedinţie, sfetnicul care-i sugerase să-l dea la spălat, luându-i locul. Cum să nu doreşti oare unor asemenea "elemente umane" să se ferească de guturai? Căci cele ce s-au produs în Basarabia, înainte şi după prăbuşirea imperiului sovietic, s-au întâmplat şi graţie efortului unit al intelectualilor. Mai încoace, însă, în faţa cotidianului mărunt o bună parte a "inteleghenţiei" basarabene a fost pusă în situaţia să se conformeze mercantilismului mărunt, alegând traiectoria intelectualului - preş din poveste. Acest păcat însă cade asupra tuturor intelectualilor, în bloc, de unde şi lipsa lor pe multe din listele electorale. Fireşte, avem şi intelectuali de cea mai înaltă probă morală, incontestabili valoroşi, dar ei n-au ajuns pe listele electorale din alte consideraţiuni, enigme pe care le‑ar putea explica doar liderii formaţiunilor politice.

Mihai Iuraşcu,

istoric, politolog

1. I-aş răspunde concetăţeanului meu: "să voteze, dar numai nu cu comuniştii şi cu progeniturile lor!", recomandându-i să aplice în evaluarea guvernării comuniste un cadru de referinţă care i-ar permite să-şi focalizeze atenţia asupra unor lucruri – deşi mai puţin vizibile – totuşi relevante în ce priveşte caracterul acesteia. Schimbarea retoricii şi a tonului demersului politic, abandonarea unor precepte doctrinare şi etalarea unor obiective moderne, pe scurt: mimarea schimbării (în maniera despoţilor luminaţi ai secolelor XVIII-XIX) au păstrat, în mare, neschimbat caracterul retrograd al puterii prin subordonarea cetăţeanului "intereselor de stat". Partidul Comunist a reuşit "performanţa" să-şi conserve miturile salvaţioniste, populiste şi vindicative ca fundament al politicilor sale. Mitizarea super-bărbatului de stat Voronin a devenit o preocupare metodică şi perseverentă în ultimii patru ani, realizată de oameni pricepuţi în materie de manipulare a maselor. Pentru a fi mai clar, voi face o mică digresiune.

Cum bine se ştie, natura are oroare de vid şi lipsa de substanţă politică este "umplută" de multe ori de mituri politice. O dată cu dispariţia lagărului socialist, s-a produs golirea de conţinut a vechilor sisteme, a vechilor mituri politice, aşa încât guvernanţii comunişti din Moldova au simţit nevoia asamblării noilor mituri întemeietoare, nevoia compensării simbolice a pierderilor de-acum un deceniu cu noi conţinuturi. Drept urmare, are loc procesul de (re)facere a formei – mitul – prin (re)inventarea conţinuturilor/neadevărurilor utile acestei guvernări. Mitul Voronin vine să readucă în sufletul unui segment social nostalgic sentimentul de stabilitate şi previzibilitate. Moldovenismul, la rândul său, ca tip de identitate vrea să compenseze golul lăsat de destrămarea tipului convenţional de identitate sovietică şi să înlăture sentimentul non-apartenenţei pentru acei moldoveni care, psihologic, nu sunt gata să accepte identitatea românească. La "înscăunarea" lui Voronin ca preşedinte, după alegerile din 2001, societatea civilă moldoveană şi-a exprimat temerea că acesta ar putea relua arsenalul metodelor sovietice de reprimare a oponenţilor politici, ar putea întrerupe legăturile cu Occidentul şi lichida economia de piaţă, folosind  machiavelismul ca metodă politică. Însă atunci când noul lider a lăsat să se înţeleagă că nu doreşte reînvierea comunismului, pericolul emanat din partea lui Voronin nu a mai fost la fel de uşor de articulat. "Fiind mai curând un cinic pragmatic – cum ar spune politologul Vladimir Tismăneanu –, supravieţuitor cameleonic, gata să îmbrăţişeze orice fel de crez şi să se cramponeze de el atâta vreme cât acesta îl menţine la putere", practicant al limbajului cu două înţelesuri, Voronin perpetuează caracterul personal al puterii, spiritul clientelar, competiţia necinstită, anomia criteriilor, ficţiunea legalităţii şi a legimităţii. Intrat într-o altă dimensiune a existenţei sale de om politic, oportunist – dintr-un reflex de adaptare –, el şi-a schimbat în mod fulminant referinţele şi a întors cu susul în jos multe din cele ce până nu demult îi ţinuseră loc de repere. Produs al sovietismului şi prizonier al eredităţii lui autoritariste, Voronin s-a metamorfozat grotesc dintr-un marxist-leninist declarat în naţionalist comunist şi mai apoi într-o portavoce a discursului pro-occidental. Sfidând bunul-simţ, liderul comunist s-a întrecut pe sine însuşi, afirmându-şi ataşamentul faţă de valorile europene, fără însă a le înţelege esenţa. Toate aceste piruete şi atitudini contradictorii, care nu reuşesc deloc să-i înnobileze profilul de profet din oficiu şi binefăcător charismatic, developează adevărata faţă a noului Manipulator de la Chişinău şi capacitatea sa de a genera fantasme, cum ar fi, de exemplu, cea cu privire la presupuşii antistatalişti, aflaţi în tabăra Opoziţiei. Dacă vom consimţi la ideea filosofului Ioan Petru Culianu, care spunea că "în prezent, funcţia manipulatorului medieval a fost preluată de Stat (...), viitorul aparţine Statului-magician (în cadrul căruia constrângerea prin forţă va trebui să se plece dinaintea procedeelor subtile ale magiei, ştiinţă a trecutului, a prezentului şi a viitorului)", nu vom greşi afirmând că miticul şi mitomanul Voronin construieşte în R. Moldova un astfel de stat-păianjen.

În ceea ce priveşte schimbarea opţiunilor geopolitice în favoarea Uniunii Europene, pe care o afişează liderii comunişti, să ne amintim, mai întâi, că, în general, problema nu stă în conţinutul ideilor vehiculate de ei, ci în interpretarea de care se prevalează. Obişnuiţi să inverseze conţinutul semantic al conceptelor, comuniştii interpretează deformat ideea integrării europene, exploatând-o – culmea! – în scopul deznaţionalizării românilor basarabeni. De parcă UE ar condiţiona integrarea Moldovei de implementarea unui curs fals de istorie naţională şi de studierea unei limbi inexistente. De fapt, recent, însuşi Voronin a limpezit lucrurile în această privinţă. Extaziat, probabil, de gândul victoriei în alegeri, preşedintele şi-a permis un "acces de sinceritate", dând peste cap imaginea de pro-european pe care încearcă să şi-o acrediteze în ultima vreme. Mă refer la declaraţiile sale fără echivoc, debitate în cunoscutul interviu acordat Europei Libere cu privire la orientarea "de nevoie" a R. Moldova spre Vest, la cele pe tema Pactului Ribbentrop-Molotov, când şi-a exprimat convingerea că în 1940 Basarabia a fost eliberată, nu cucerită de URSS. Dincolo de orice îndoială, retorica europeană vehiculată de Voronin – acest "vânător" de suflete-voturi – este în mintea lui doar o fantasmă salvaţionistă utilizată în scopul menţinerii la putere, iar optica sa asupra momentelor cardinale din istoria Basarabiei rămâne una neschimbată, adică deplasată în raport cu adevărul.

2. Studiez listele electorale nu dintr-o simplă curiozitate. Aţi observat cât se poate de exact acest fapt: componenţa echipelor propuse de partide rămâne singurul indiciu al credibilităţii formaţiunilor politice angajate în alegeri, determinând, în ultimă instanţă, şi opţiunea noastră ca alegători. Făcătorii de liste electorale nu se conduc de o sumă de criterii precum competenţa, simţul realităţii, voinţa politică şi, nu în ultimul rând, integritatea morală în selecţia candida­ţilor. Or, anume aceste calităţi ale concurenţilor ar trebui să constituie reperele electoratului în ziua scrutinului. Excluzân­du-i din capul locului pe comunişti, aş recomanda cetăţenilor să voteze cu partidul care are pe listă cei mai mulţi candidaţi selectaţi potrivit criteriilor de mai sus. Din păcate, însă, listele la noi sunt "mulate" pe conturul mental al şefului de partid, pentru ca el, şeful, să se simtă confortabil în "echipă". Contează servilismul, docilitatea şi, într-o bună măsură, incompetenţa acoliţilor, nu discernământul acestora. Echipele etalate de unele partide sunt nişte cópii mai palide ale şefilor, care, la rândul lor, ne apar ca nişte reminiscenţe ale unui trecut rău famat. După această logică, e cât se poate de normal să nu regăseşti pe listele electorale... liberi cugetători şi oameni cu spirit critic. Din nou, de la Tismăneanu citire, asta e ceva de genul "democraţie cu faţă bolşevică". Înainte ca partidele din Opoziţie să se apuce a reforma societatea, ar fi trebuit să înceapă prin a se primeni ele însele din rădăcină.

3. În tot cazul, există anumite premise obiective care ar putea, eventual, să înlesnească o schimbare de regim politic şi în Moldova. Pentru a da un exemplu: Voronin, după părerea mea, întruneşte toate datele pentru a fi declarat un preşedinte ilegitim şi, drept urmare, penalizat cu un vot de blam majoritar din partea electoratului. Fie şi numai pentru faptul că sub el moldovenismul/anti-românismul a devenit un crez şi o politică de stat. Prin extirparea spiritului românesc în Basarabia, moldovenismul oferă "soluţia finală" a purificării "poporului moldovenesc", cu scopul de a face lumea moldovenească fericită, dreaptă, creatoare şi armonioasă în eternitate. Păstrând proporţiile, cât de izbitoare este asemănarea cu nazismul! Sau poate, suntem tentaţi să cădem în plasa aceluiaşi mit? Gestul mult prea generos al dlui Voronin de a-i trimite preşedintelui Traian Băsescu cele unsprezece mii de sticle pline cu licoarea "plaiului moldav" nu îşi propune decât să alimenteze o nouă iluzie electorală: împrietenirea Chişinăului cu Bucureştiul. Cred că şi la aceste alegeri, din păcate, renghiul ni-l va juca aceeaşi premisă subiectivă: subcultura politică (şi, implicit, încrederea în mituri politice) a societăţii moldoveneşti – sol fertil pentru altoiul de fantasme salvaţioniste. Iar ceea ce va urma va purta, probabil, stigmatul catastrofei de după catastrofă.

"Marea s-a pornit!" – a exclamat un copil observând primele manifestări ale valurilor tsunami provocate de cutremurul din 26 decembrie 2004, iar camera de luat vederi a unui martor a imortalizat o scenă apocaliptică: orizontul închis de valul uriaş aducător de moarte. Moldovenismul este un flux continuu şi s-ar putea dezlănţui, după 6 martie 2005, cu o nouă forţă, zicem noi, martorii invaziei acestui produs neobolşevic în Basarabia. Refluxul moldovenismului, demontarea mitologiei voroniniste şi păstrarea orizontului politic deschis depind numai de noi. Aş vrea să cred că măcar în al doisprezecelea ceas vom înţelege aserţiunea aceluiaşi Vladimir Tismăneanu: "În democraţie, în Europa şi în pluralism nu se poate intra prin mit. De obicei, mitul e forma sigură de ieşire din Europa".

1