Semn

Găsim în nr. 3-4/2004, inserat pe mai multe pagini, un profil Eugen Lungu. Critic basarabean apreciat, autor a numeroase eseuri, cronici literare, prefeţe şi postfeţe la ediţii de înainte şi după 1989. “Cazul” Eugen Lungu este, probabil, rarisim în literatura română: “debut” după consacrare. Măcinat de complexul lui Orfeu – eterna îndoială de sine a creatorului –, pe care îl mărturiseşte (şi teoretizează) în interviul cu Nicolae Leahu,  plasat în deschidere, Eugen Lungu şi-a amânat cât a putut debutul editorial. Apariţia cărţii Raftul cu himere (Ştiinţa, 2004) s-a datorat insistenţelor mai multor prieteni, în special sârguinţei lui Mircea V. Ciobanu, care a făcut selecţia textelor. Evenimentul îl aşează pe Eugen Lungu într-o postură inedită. Fire sobră, solitară, cultivându-şi programatic discreţia, criticul s-a pomenit, tot în acest număr de Semn, sub reflectoarele confraţilor Aureliu Busuioc, Mircea V. Ciobanu, Em. Galaicu-Păun, Ghenadie Nicu, Nicolae Popa, Arcadie Suceveanu şi Nicolae Leahu, care-i aplică o “execuţie” drăgăstoasă. Eugen Cioclea îi dedică un poem. După ce a presărat, ani în şir, câmpul literaturii cu “victime”, mai mult sau mai puţin fericite, ale comentariilor sale, Eugen Lungu a ajuns, iată, el însuşi obiect/subiect al receptării. Îi dorim să o înfrunte... filozofic, aşa cum îi stă bine.